“Tatăl meu, care acum este răposat, Dumnezeu să-l ierte, era un om foarte înduhovnicit. La începutul anilor 60 când Biserica ortodoxă rusă intrase în mişcarea aceasta ecumenistă, Consiliul Mondial al Bisericilor, s-a produs o secvenţă anume. Eram elev la şcoală şi într-o dimineaţă l-am văzut pe tatăl meu plângând în hohote. L-am întrebat: – Tată, ce s-a întâmplat? El mi-a răspuns că se teme că a auzit o voce: Sprijiniţi episcopii, că ei cad! Acesta era momentul intrării bisericii noastre ortodoxe ruse în Consiliul Mondial al Bisericilor. Atunci nu întrevedeam semnificaţia acestor cuvinte, dar abia acum înţeleg ce înseamnă aceasta. Dar de atunci aveam o dorinţă foarte mare de a ajuta biserica să nu cadă episcopii”.

PS Ipolit este episcop de Hust şi Vinogradov, din Biserica Ortodoxă a Ucrainei din Patriarhia Moscovei. Este episcop în Transcarpatia, Maramureşul de Nord, mai bine zis a fost, pentru că, la puţină vreme după dialogul nostru, Prea Sfinţia Sa a primit subit un act de pensionare şi s-a retras într-o mânăstire. Este unul dintre puţinii ierarhi ai zilelor noastre care au curajul să vorbească deschis împotriva ecumenismului, globalizării, microcipurilor şi codurilor de bare şi secularizării vieţii creştine. Prea Sfinţia sa a încheiat simpozionul de la Chişinău (din octombrie 2007, n.n.) cu tema “Problemele globalizării” şi cuvântul său a părut o continuare a mărturiei date de Sf. Ioan Maximovici despre sfârşitul lumii. (Danion Vasile)

(NOTA: Interviul, datand din 2007, a aparut anul acesta in cinci parti in Revista “Credinta Ortodoxa“, de unde a si fost preluat)

– Prea Sfinţia voastră care consideraţi că sunt principalele probleme ale creştinilor din ziua de astăzi?

– Principalele probleme ale ortodocşilor zilelor de astăzi – şi reţinem! vorbim doar de ortodocşi, întrucât ei sunt continuatorii tradiţiei pe care o avem de la sfinţii apostoli. Din 1054 creştinii din partea occidentală, din motive politice, s-au despărţit de biserica lui Hristos. Avem o credinţă ortodoxă care înseamnă dreaptă şi măritoare. Faptul că credinţa noastră este mântuitoare ne-o arată minunile pe care noi le mărturisim şi le vedem în curtea Bisericii noastre: Sfânta lumină de la Ierusalim din ajunul Paştelui, icoanele făcătoare de minuni de lacrimi şi de sânge şi de mir, moaştele neputrezitoare ale celor bineplăcuţi lui Dumnezeu şi încă multe alte minuni pe care nouă ni le face Dumnezeu ca să ne întărească pe noi în sfânta noastră credinţă mântuitoare. Cea mai gravă problemă cu care ne confruntăm este faptul că deşi în interiorul curţii bisericii noastre totul pare să fie frumos, după semnele externe e frumos, dar duhul adevarat al ortodoxiei slăbeşte. Spusele Sfântului Lavrentie al Cernigovului privind faptul că cupolele vor fi aurite iar sufletele vor fi întunecate se referă tocmai la vremurile noastre. Şi ateismul veacului al XX-lea a contribuit la slăbirea duhului ortodoxiei. Am moştenit acest ateism al secolului XX, comunismul, totalitarismul şi astăzi avem oameni care cred numai în cuvinte fără să se întrebe ce se află dincolo de cuvinte. Duşmanii ortodoxiei se folosesc de această ignoranţă duhovnicească a oamenilor. Fenomenele care contribuie cel mai mult astăzi la slăbirea duhului ortodoxiei sunt ecumenismul şi globalizarea. Încă din 1948, la consiliul panortodox de la Moscova ecumenismul a fost condamnat ca erezie.

– Unii consideră că respectiva condamnare s-a datorat tendinţei comuniştilor de a se separa de Occident. În ce măsură astfel de afirmaţie este justificată sau nu?

– Aceasta afirmaţie este nejustificată. Deoarece după încheierea victorioasă a celui de-al doilea război mondial s-a produs o revigorare a spiritului ortodoxiei în întreg spaţiul Uniunii Sovietice de atunci. La acea consfătuire a participat şi unul dintre marii ierarhi ai vremurilor de atunci, care acum este canonizat. Este vorba despre Sfântul ierarh Luca Voino Iaseneţki, episcop de Crimeea.

– Iar episcopul Serafim Sobolev care a participat la consfătuire e făcător de minuni.

– Da este un sfânt al bisericii locale din Bulgaria. Dimpotrivă, în 1961, sub presiunea comuniştilor, biserica noastră a intrat într-un consiliu mondial al bisericilor sub această organizare numită ecumenistă.

– Deci, se poate ca trecerea sub tăcere a discuţiilor de la Moscova din 1948 să se datoreze faptului că s-a încercat ascunderea mărturiilor ortodoxe pe motiv că ar fi susţinute de comunişti? Pentru că se ştiu foarte puţine în celelalte secte apărute atunci şi se consideră că Rusia comunistă a căutat să sufoce ortodoxia. S-o sufoce, rupând-o de catolici şi de protestanţi.

– Din câte ştiu ideologia comunismului este dintru început vicleană şi făţarnică. Dat fiind că ei au început să construiască societatea lor pornind de la năzuinţele scrise în Biblie, dar urmând o cale antibiblică. Comuniştii au declarat pentru societatea lor că ei vor să o construiască astfel încât fiecare să muncească cât poate şi să consume cât are nevoie. Iar acesta este un precept din primele secole ale creştinismului. De aceea în perioada aceea se făcea această glumă. La întrebarea ce este comunismul, spuneam că aceasta este ca linia orizontului. Nu ştii de unde iese, nu ştii unde se termină. Şi acest lucru s-a adeverit la începutul anilor ‘90 când o superputere cum era Uniunea Sovietică s-a destrămat fără nici un fel de împuşcătură. Aceasta arată că Uniunea Sovietică era construită pe nisip. Oricât de frumoasă poate să fie o construcţie făcută din nisip, atunci când apare apa se năruieşte îndată. Comuniştii şi-au făcut treaba lor rea şi în această lucrare a răului, ei au dezrădăcinat din inima oamenilor credinţa. Comuniştii erau o unealtă a acelor forţe internaţionale masonice anticreştine. Acum sunt nişte forţe antihristice care tind spre dominaţia mondială şi se folosesc de alte unelte. Ei cultivă duhul dezbinărilor. Asta se doreşte a fi partea cea exterioară. În ceea ce priveşte partea lăuntrică, ei creează globalizarea ca să şteargă toate deosebirile naţionale. Aceste instrumente, precum codul de identificare personală, sunt atribuite tuturor oamenilor indiferent de apartenenţa lor naţională. Prin aceasta se doreşte ştergerea acestor deosebiri şi punerea aceleiaşi feţe a globalizării. Părtaşii globalizării, care impun aceste coduri de identitate personală, caută să justifice acest lucru prin nevoile unei fiscalităţi mai exacte. Iar noi ne punem o întrebare: ce legătură au cu acest cod fiscal pruncii nou născuţi sau bătrânii care sunt scutiţi de toate plăţile sau călugării? Aceste categorii de persoane nu au nici o relaţie cu sistemul fiscal. De aici tragem concluzia că aceste coduri de identificare personală nu au nici o legătura cu sistemul fiscal. Atunci, ce scop urmăresc prin atribuirea codurilor personale? La această întrebare răspunde Sfânta Scriptură. Scriptura spune că vor veni vremuri când oamenilor li se vor impune numărul numelui antihristului.

– Cât de departe sunt aceste vremuri?

– Noi suntem în aceste vremuri. Părintele meu duhovnicesc, a cărui rugăciune o mai ţin, Arhimandritul Chiril Pavlov, mi-a spus mie că pentru început o să fie codul, apoi paşaportul şi apoi pecetea antihristului. În zadar părtaşii globalizării spun că aceasta nu este încă pecetea antihristului. Degeaba se amăgesc cu aceasta. Pentru că cei care nu vor rezista la această primă treaptă a încercării, codul, cum vor rezista la treapta a doua sau a treia, adică pecetea? În legătură strânsă cu globalizarea este şi acest fenomen, ecumenismul. Deoarece esenţa duhovnicească a celor două fenomene este aceeaşi. Ambele fenomene au drept ţintă distrugerea ortodoxiei. Globalismul caută să ne amăgească, să se ascundă în spatele unei comodităţi tehnice a vieţii noastre pentru dezvoltarea economică. Totodată, de dragul acestor scopuri, globalizarea îl lipseşte pe om de numele primit la botez. Globalismul distruge personalitatea omului. Dat fiindcă statul este format din personalităţi îi distruge personalităţile şi nimiceşte şi statul. În afară de asta cataclismele naturale pe care le vedem, ale căror martori suntem reprezintă şi ele urmările globalizării. Căci această nebunească batjocorire a naturii o istoveşte, o epuizează. Globalizarea are o atitudine de profitor faţă de natură. Iar natura este dată nouă să vedem creaţia lui Dumnezeu, să o putem cunoaşte Aceasta folosire întru nebunie a naturii o nimiceşte şi cu ea nimiceşte viaţa însăşi. Globalizarea este un fenomen anticreştin, antiortodox.

– Cum se pot apăra creştinii câtă vreme există chiar ierarhi care susţin globalizarea şi oamenii sunt dezorientaţi?

– Capul bisericii nu sunt ierarhii, ci Hristos.

– Da, dar oamenii ţin îndrumările pe care le primesc de la ierarhi, neauzind glasul lui Hristos.

– Într-adevăr, ierarhii ar trebui să asculte glasul lui Hristos şi să-L transmită preoţilor şi mirenilor. Deoarece episcopul este întâistătătorul Bisericii, adică este primul care poate să răspundă în faţa lui Hristos pentru Biserică. Deoarece Biserica pe pământ este o Biserică luptătoare cu fiecare suflet împotriva puterilor diavoleşti. Satana luptă contra lui Dumnezeu, iar câmpul de luptă este inima omului. Deci ne aflăm într-o permanentă stare de război duhovnicesc, exact ce spunea Domnul că lumea zace în rău. Venind către noi ortodocşii, Mântuitorul spune că în această lume veţi fi într-o scârbă permanentă. Şi Mântuitorul ne mai spune “Îndrăzniţi căci Eu am biruit lumea!” şi “Eu sunt cu voi până la sfârşitul lumii“. De aceea fiecare drept credincios trebuie să ştie, să conştientizeze foarte bine că Hristos se află nu undeva dincolo de noi, ci in inima fiecăruia. Deci fiecare dintre noi trebuie să depună efortul acesta să deschidă uşile sufletului prin care să poată intra Hristos.

– Învăţătura este simplă dar, practic, te afli în situaţii de cumpănă în care greu o scoţi la capăt. De exemplu, sunt preoţi puşi de către episcopii lor să slujească cu preoţii catolici.

– Pentru început trebuie să fim conştienţi de faptul că globaliştii apelează la forţe oculte. Pentru că ei luptă împotriva lui Dumnezeu trebuie să ştim că o fac numai pe căi oculte, nu pot să o facă altfel. Bunăoară în Rusia există cazuri când ierarhii îi opresc de la slujire pe preoţii care refuză să ia aceste coduri de identitate personală sau să ia paşapoartele care au introdus în ele microcipurile. Aceste opriri de la slujire sunt anticanoniceşti, nu au nici o valoare.

– Deci preoţii respectivi pot sluji?

– Pot. Deoarece arhiereii care fac asemenea fărădelegi încalcă două legi. Nu există nici un canon în care să spună că, pentru nesupunerea faţă de legile omeneşti, ale statului, să fie cineva oprit de la slujire. Şi dacă ei totuşi fac această oprire înseamnă că intervin în politica statului, ceea ce este oprit de canoane. Asemenea opriri nu au nici o semnificaţie canonică, bisericească sau duhovnicească.

Citeşte şi:  Chiar de am săvârși toate virtuțile, tot în IAD ajungem dacă nu ținem Dreapta Credință

-Dar preotul oprit nu-i mai bine să se smerească şi să nu mai slujească decât să nască tulburare sau e mai bine să slujească în continuare arătând că merge pe calea tradiţiei?

– Preotul îşi dă seama de această înţelepciune, de această dreaptă socoteală. În fiecare caz concret să se comporte astfel ca să nu fie el o ispită pentru alţii. De obicei asemenea preoţi continuă să slujească, dar în condiţii de chilie, de proprie cămară, acasă la ei. Deoarece dacă ar sluji public, atunci ar fi etichetaţi drept schismatici ceea ce iar ar oferi prilejul de sminteală.

-Deci, câteodată pe antimis, în alte încăperi?

– Da, aşa să facă; în anumite cămări special amenajate şi să nu fie cu accesul tuturor acolo, să nu se facă paradă din asta.

-Dar dacă sunt opriţi de la predică? Episcopul le zice, aţi vorbit contra ecumenismului, gata, nu mai aveţi voie să predicaţi. Slujiţi, dar nu mai predicaţi. Ce să facă?

– Să predice. Deoarece a nu predica aceasta este o crimă împotriva lui Hristos. Dar şi dacă va continua să predice, atunci el se va strădui habotnizării, el nădăjduieşte în ajutorul lui Hristos, iar cel care nădăjduieşte, nu va fi ruşinat în veac.

-Dar e ameninţat că va fi caterisit. Episcopul îi spune, dacă nu te potoleşti, te dau afară din biserică.

– Să se caterisească, dacă altfel nu se poate.

-Dar poporul nu înţelege, e greu să înţeleagă că preotul a avut dreptate, episcopul e episcop, preotul nu s-a supus, deci e schismatic părintele?

– În aceasta constă problema de care am vorbit de ignoranţa duhovnicească a poporului de care se folosesc forţele respective. De aceea şi spune Mântuitorul că am venit pe pământ să judec necredinţa la oameni. De aceea trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu să ne apere pe noi, să ne întărească şi să ne ocrotească şi Dumnezeu ne va apăra, acum prin ce metode nu ştim. Dacă am fi ştiut cu mintea noastră aceste metode, atunci n-ar fi fost nevoie de credinţă, întrucât omul se mântuieşte nu cu cunoştinţele sale şi cu mintea sa, ci cu credinţa sa. De aceea trebuie sa ne agăţăm de voinţa credinţei. Avem o singură cale să alegem, o cale a mântuirii plină de asperităţi, dar la capătul căreia se află slava. Noi nu ştim cât anume va dura aceasta cale, dar Dumnezeu spune omului să încerce, după putinţa fiecăruia, nu mai mult.

-Dar oamenii din ziua de azi se îndoiesc. Spun ca Dumnezeu le dă încercări peste puterile lor şi cad în deznădejde, vedeţi cât de repede se împrăştie înşelarea, erezia.

– În asta constau şi problemele zilelor noastre când puterea duhului în oameni este frântă. Oamenii care vorbesc despre acestea, vorbesc din mintea lor, dar mintea nu este cea care aduce putere. Mintea raţională nu este în stare să cuprindă lucrurile care se întâmplă în jurul său, pentru că în jur se întâmplă lucruri rele care vin din ocultism. Mintea nu poate fi decât o slugă a inimii şi nu invers. Când inima este plină de duhul credinţei adevărate, atunci şi mintea lucrează şi găseşte răspunsurile. Pentru aceşti oameni este cazul să vedem că, la început, la temelie se află credinţa, apoi vine şi mintea, înţelepciunea şi nu invers, în toate aspectele vieţii. Trebuie să ne rugăm pentru a căpăta credinţă, iar pentru această rugăciune Dumnezeu ne va dărui credinţa.

-Dar ce poate face un preot practic dacă sinodul bisericii din care face parte este deschis spre ecumenism, colegii lui preoţi sunt deschişi spre ecumenism, el crede că ecumenismul este o erezie? Ce poate face practic un astfel de preot, cum să-l mărturisească pe Hristos?

– Trebuie, în primul rând, să se roage pentru întărirea sa proprie şi să continue activitatea sa indiferent de ce fac în jurul sau ceilalţi clerici, episcopi, să meargă să slujească în duhul adevărului.

-Dar va fi dat afară de la biserică, rămâne pe drumuri, are soţie, are copii. Ce face?

– Domnul le vede pe toate şi le rânduieşte pe toate. Trebuie să ai credinţă. Nici un preot care se roagă nu a avut de suferit aşa încât să depăşească putinţele lui iar dacă a suferit, aceasta va fi spre mântuire.

-Deci, Prea Sfinţia Voastră consideră că problema nu e de lipsă de soluţii, ci de lipsă de credinţă?

– Întocmai. Nu avem hotărâre în credinţa noastră. Cum spunea Sf. Serafim de Sarov, problema de fiecare dată constă în faptul că ori nu suntem prea hotărâţi, ori nu suntem hotărâţi deloc. Avem un exemplu frumos în istoria bisericii bizantine când Sfântul Marcu al Efesului a fost unicul ierarh care nu a semnat, era unicul. Cunoaştem greutăţile pe care le-a încercat după aceasta în viaţa sa. Sunt multe exemple, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Ioan Gură de Aur, tot ierarhi care au murit. Dar ce vedem, peste 14 ani, în Iran bunăoară? Şi ce am văzut noi când a căzut Constantinopolul care era atât de bine clădit? Şi oameni care au nădăjduit în credinţă şi în Dumnezeu au avut numai de pierdut. De aceea trebuie sa le amintim acestor oameni ce se spune la Sfânta Liturghie: “Sus să avem inimile!”.

-Da. Din păcate, azi nu mai există ierarhi precum Sfântul Marcu al Efesului. În secolul trecut am avut un Sfântul Ioan Maximovici, episcop care a lăsat moaşte făcătoare de minuni, Sfântul Nicolae Velimirovici care au avut viaţă sfântă şi au dus mai departe strădania sfinţilor părinţi, dar în ziua de azi lipseşte un Sfânt Marcu al Efesului. Nu mai avem urmaşii Sfântului Marcu…

– Nimeni nu se naşte sfânt, dar oamenii au devenit sfinţi. Totuşi există unii puţini, poate sunt unicate, care vorbesc adevărul. Astăzi se poate ca un episcop ca acesta să fie auzit în întreaga lume. Şi nu au cum să spună aceşti oameni că „nu am auzit, nu am ştiut, nu am văzut”. Deşi progresul tehnic generează regresul duhovnicesc, la Dumnezeu nu exista rău fără bine, de aceea e posibil ca acest unu să fie auzit de toţi.

-Ce să facă monahii care sunt ameninţaţi că vor fi daţi afară din mânăstirile lor dacă nu se potolesc cu mărturisirea antiecumenistă? Nu pot pleca în lume.

– Monahului îi este şi mai simplu decât unui familist. Unde l-a prins noaptea pe monah, acolo-i şi casa lui. Fie că-i monah, că-i mirean, Domnul îi conduce pe toţi. În viaţa mea am trecut prin mai multe prigoane, deoarece am fost într-o provincie clasata în ceea ce priveşte schismele autocefaliei ucrainene.

-Despre ce e vorba? Daţi detalii pentru că în România nu e cunoscută situaţia.

– Multe lucruri sunt trecute în mod artificial sub tăcere. Dar mai devreme sau mai târziu se află, nu rămâne nimic tainic, să nu fie cunoscut. Arhimandritul Celev, care a fost duhovnicul meu, îmi spunea mie, ca părinte: „De ce vă faceţi griji, când Dumnezeu este cel care ne călăuzeşte pe noi şi, în particular, pe dumneata personal? După o anumita vreme o să te numească episcop pe tine“. Şi asta mi-a spus-o când dânsul era la catedră atuncea.

-Ştia ca veţi deveni episcop sau Dumnezeu i-a descoperit lui asta?

-Cred ca habar nu avea. Din cei mai fragezi ani ai vieţii mele am avut acest sentiment să slujesc pentru biserică. Vroiam să fac ceva pentru biserică. Tatăl meu, care acum este răposat, Dumnezeu să-l ierte, era un om foarte înduhovnicit. La începutul anilor 60 când Biserica ortodoxă rusă intrase în mişcarea aceasta ecumenistă, Consiliul Mondial al Bisericilor, s-a produs o secvenţă anume. Eram elev la şcoală şi într-o dimineaţă l-am văzut pe tatăl meu plângând în hohote. L-am întrebat: – Tată, ce s-a întâmplat? El mi-a răspuns că se teme că a auzit o voce: sprijiniţi episcopii, că ei cad. Acesta era momentul intrării bisericii noastre ortodoxe ruse în Consiliul Mondial al Bisericilor. Atunci nu întrevedeam semnificaţia acestor cuvinte, dar abia acum înţeleg ce înseamnă aceasta. Dar de atunci aveam o dorinţă foarte mare de a ajuta biserica să nu cadă episcopii. Într-o zi, mergeam spre cimitirul unde e înmormântată bunica, mama tatălui meu, aveam atunci 10 ani şi, la un moment dat, i-am spus lui, nu ştiu de ce: – Ştii, tată, eu cred că nu am să mă căsătoresc. Şi ţin minte expresia din ochii tatălui meu, o expresie plină de întrebare, de îngrijorare la spusele mele şi mi-a răspuns: – Doar dacă este pentru aceasta voia lui Dumnezeu. Au fost lucruri pe care le-am uitat, însă aceste lucruri mi-au revenit peste mulţi, mulţi ani, după ce am terminat şcoala, am absolvit colegiul tehnic, armata. După ce am terminat armata, lucram la un institut de cercetări ştiinţifice, făceam facultatea la seral şi atunci mi-a apărut dorinţa să cânt într-un cor bisericesc. Şi Dumnezeu a făcut să-mi iasă şi asta. Lucram atunci la Harkov şi cântam în corul arhieresc al catedralei Bunei Vestiri. După această perioadă mi-a venit dorinţa să mă lepăd de lume, să renunţ la toate legăturile mele lumeşti şi să mă dedic cu totul bisericii. La prima mea întâlnire cu arhimandritul Chiril Pavlov, acela m-a bătut pe umăr şi mi-a spus: – Aceasta este omul nostru. Peste 25 de ani el a fost duhovnicul meu, îndrumătorul meu. Dar nu pot spune ca nu am o experienţă personală. Eu am o singură cale: calea credinţei. Am avut în mine acea hotărâre de a mă face preot, hotărâre care are rădăcina la duhovnicul meu, hotărâre pe care o doresc tuturor creştinilor. Fără această hotărâre nu se pot face multe.

-Ce momente de cumpănă aţi avut în viaţa aceasta de mărturisire a lui Hristos? Ce greutăţi aţi întâmpinat?

– Normal că în lumea credinţei în fiecare minut avem ceva. Am avut deja trei ani de peregrinări datorate prigoanei, de când sunt episcop, deoarece nu am fost de acord cu această schismă de autocefalie din Ucraina. Acest lucru continuă, de fapt, şi astăzi. Am avut situaţii şi mai concrete cu duşmanii ortodoxiei care au apelat la metode neetice ca să se răfuiască cu mine pe lângă simplul fapt că îmi spărgeau maşina, îmi tăiau tuburile de la lichidul de frână sau îmi deteriorau sistemul de ghidaj al maşinii la volan; şi în toate aceste situaţii am fost salvat de intervenţia Dumnezeiască, dar Dumnezeu intervine atunci când noi Il lăsăm să intervină. Trebuie pentru aceasta un singur lucru şi anume să urmăm sfaturile evanghelice, să facem ceea ce spune Dumnezeu: „Rugaţi-vă neîncetat în orice loc“. Sunt mulţi oameni care nu vor să facă nevoinţă în rugăciune, caută să primească ajutor de la Dumnezeu, aşa, pur şi simplu, fără nici un fel de efort. Uitaţi-vă la greutăţile vremii de astăzi. În inima mea, în rugăciunile mele mă rog permanent ca Dumnezeu să le dea ortodocşilor noştri această hotărâre internă de a urma calea lui Dumnezeu.

Citeşte şi:  Sfântul Teodor Studitul: Ereticii îi prigoneau pe ortodocşi pentru a fi pomeniţi ca episcopi

– Dar statistic, din ce în ce mai mulţi se îndepărtează de calea cea bună. Şi mă întreb, credinţa ortodoxă este pur şi simplu sufocată, este considerată extremistă, fanatică.

– Adevărul nu este în număr. Dumnezeu nu e într-o putere lumească, ci în adevăr. Nu e în putere, ci în adevăr, nu trebuie să le ştim pe toate, ci să cerem de sus. Avem nevoie de nevoinţă şi de putere pentru aceasta. Ca să găsim răspunsul, trebuie sa-l chemăm pe Dumnezeu, să-l rugăm pe Dumnezeu. În toate situaţiile de acest gen, aparent fără ieşire, trebuie să apelăm la unica, adevărata ieşire, care este Dumnezeu. Biruie nu acela care multe suferă, ci acela care suferă până la capăt. Aş apela la trei proverbe ruseşti: începutul este întotdeauna anevoios; mijlocul este foarte tumultuos, iar sfârşitul este o cunună aparte.

– Îmi puteţi da exemple de minuni făcute în vremurile noastre pentru întărirea acestei credinţe?

– Da, aceasta. În sensul că răspândirea convorbirii pe care am avut-o este o minune. Minunea este văzută de cei care sunt gata să primească minunea, care au această pregătire duhovnicească interioară. La o privire neduhovnicească se poate spune ca s-au adunat un episcop, nişte credincioşi care au stat la taclale şi apoi s-au despărţit. Bunăoară, de doi ani părintele m-a bătut la cap să organizăm o conferinţă împotriva globalizării şi iată nu se prindea de mine acest lucru, aveam mari probleme în eparhie şi gândeam că vine cineva din Moldova să mă sustragă de la problemele mele şi nu dădeam curs, nu credeam în inima mea. Dar s-a întâmplat peste doi ani, brusc, în ziua Acoperământului Maicii Domnului, ceea ce este o binecuvântare a Născătoarei de Dumnezeu şi iată, în mai puţin de două zile, noi ne-am întâlnit duhovniceşte, aşa cum se face în alte părţi în mai mult timp. În viaţa mea personală am avut multe minuni şi am de la vârsta de trei ani. Eram foarte bolnăvicios în anii fragezi şi, cum îmi povestea mama, erau puţine şanse să rămân viu. Odată mama era într-o stare aşa de semi-aţipire şi a văzut că a venit o femeie frumoasă, m-a luat pe mine în braţe şi a spus: – Ion, tu eşti al meu deja, nu al lor. După aceasta, mama ştia că o să mor, dar, după cum vedeţi, de 53 de ani sunt pe pământ. Dar am fost botezat în biserica Adormirii Maicii Domnului, am fost tuns în monahism în postul Adormirii Maicii Domnului, am fost hirotonosit diacon şi preot în catedrala Adormirii Maicii Domnului din oraşul Vladimir şi hirotonit episcop tot în perioada postului Adormirii Maicii Domnului, într-o lavră închinată tot Maicii Domnului. – Mai vorbiţi-ne despre astfel de întâmplări care nu sunt spre lauda dumneavoastră, ci spre lauda lui Dumnezeu care lucrează prin oameni. – Slava lui Dumnezeu se mărturiseşte prin oameni. Şi asta s-a produs în clipa în care acea femeie frumoasă, Maica Domnului m-a luat pe mine în braţe şi-o spus „acesta este al meu”. De atunci viaţa mea se desfăşoară sub semnul permanentei legături cu Maica Domnului. Aşa şi întâmplarea de ieri care s-a petrecut în ziua Acoperământului Maicii Domnului. Fiecare om ortodox, dacă se va uita cu atenţie la viaţa sa, o să vadă că toata viaţa lui se petrece sub semnul proniei Dumnezeieşti, a grijii Născătoarei de Dumnezeu.

– Cu ce părinţi duhovniceşti v-aţi întâlnit care v-au marcat viaţa? Vorbiţi-ne despre ei.

– Întâi de toate să vă vorbesc despre părintele arhimandrit Chiril Pavlov, care a prins 100 de ani, mi-a fost duhovnic. Părintele duhovnic Serghei, care acum se află în Caucaz, este primul meu duhovnic din anii studenţiei. Am avut un moment în care trebuia să spovedesc păcatele tinereţilor mele şi mi-am scris toate lucrările mele păcătoase pe hârtie şi mi-a spus că la seminar există părintele Cosma. Când a hotărât, m-a chemat în chilia lui şi am început să citesc de pe foaie păcatele mele iar el a început să plângă. Şi atunci m-am îngrozit de învârtoşarea inimii mele, mi s-a făcut teamă, deşi totodată am simţit şi o lumină care vine să mă lumineze. Era o transfigurare minunată a vieţii mele lăuntrice. Şi după aceasta am plecat la orele de seara, la lecţii şi colegul meu de bancă m-a întrebat: – Ce e de străluceşti, de unde vii? Credea că vin de la întâlnire cu o fată cu care vreau să mă căsătoresc. „Da, da”, i-am răspuns. Şi a început să mă întrebe: – Dar e frumoasă?. „E foarte frumoasă“. Şi după aceea a spus: – Cred că şi eu trebuie să mă căsătoresc, ca şi tine. „Bineînţeles“, i-am spus. Şi exact că s-a călugărit şi e în Moldova. Slujeşte într-o eparhie de cler. Şi acea stare pe care am avut-o după spovedania mea de atunci şi acum o păstrez în mine, nu pot s-o uit niciodată. Un alt caz. Vin odată la părintele Cosma, aveam o durere nebună de cap şi mi-a spus: „Hai, până una alta, citeşte acatistul Sf. Ioan Botezătorul“. O dată l-am citit şi îndată mi-a trecut durerea de cap. Oricum mulţi spun că este o coincidenţă. Dar eu pot spune că şi aceasta este o minune. Eu am trecut prin aceasta nu altul, pe mine mă durea capul.

– V-aţi întâlnit cu stareţi cu viaţa sfântă, părinţi văzători cu duhul? Mai sunt în zilele noastre astfel de părinţi în Ucraina?

– Ceea ce este trist este ca duhul vieţii monahale slăbeşte, sunt multe mânăstiri dar duhul nu este suficient în ele. Dumnezeu m-a călăuzit pe mine către 5 mânăstiri. Timp de 8 ani am crescut la lavra Sf. Treime din Serghei; acolo am făcut anii de seminar. Am vieţuit şi în mânăstirea din oraşul Borov din eparhia Borov, mânăstire din secolul 15. Prea cuviosul Pafnutie de Borov este un nepot al unui guvernator de aur de pe timpul tătarilor când mulţi tătari au trecut la ortodoxie. În anul 1988 am fost trimis în misiunea din Ierusalim unde se afla o mânăstire de maici şi le-am păstorit pe ele timp de un an de zile. Acum, unde sunt eu şi slujesc sunt dintre mânăstirile care sunt corecte. Cu cârma duhovnicească trebuie să constat că multe mânăstiri sunt mai frumoase în exterior decât în interior, la viaţa duhovnicească mă refer. Duhul vremii în care noi ne aflam influenţează în rău totul în lume.

– Se poate recupera în vreun fel vieţuirea duhovnicească în mânăstirile respective care s-au orientat mai mult spre construcţii decât spre nevoinţă şi rugăciune?

– Nu numai că trebuie, dar este chiar foarte posibil, dacă Dumnezeu doreşte.

– Dar dacă există duhovnici cu har deosebit. Altfel, cum se poate schimba situaţia?

– Există lucrări duhovniceşti. Noi ştim din proorociile mai vechi şi mai noi că oameni înduhovniciţi, văzători cu duhul în vremurile din urmă vor fi foarte puţini sau deloc. De aceea există cărţile, să se hrănească de acolo.

– Dar nu vor cădea în înşelare citind fără povăţuire?

– Dacă citeşti cu frică de Dumnezeu şi cu rugăciune curată aceste cărţi duhovniceşti, atunci nu poţi cădea în înşelare. Bunăoară când citeşti o carte de-a Sf. Ioan Gură de Aur, roagă-te în felul următor: Sfinte Ierarhe Ioan Gură de Aur, ajută-mă să fiu cu tine, să te înţeleg! Si Dumnezeu îţi dă această putere să fii în duhul Sf. Ioan Gură de Aur. Acesta este un imperativ duhovnicesc în ziua de astăzi, să citim aceste cărţi.

– Adică Dumnezeu compensează lipsa povăţuitorilor luminându-i pe cei care vor să se călăuzească după cărţile duhovniceşti să poată recupera lipsa duhovnicilor? Nu cădem într-un fel de Protestantism?

– Nu, deoarece Dumnezeu ne vede inima, ne rugăm, strigăm din inimă iar în inimă se află Dumnezeu. Dacă vorbim de mintea noastră, atunci vorbim de protestantism. Aceasta să fie forma de rugăciune, nu însăşi rugăciunea. Cu ajutorul rugăciunii în inimă, nu în minte. Asemenea conţinut rugăciunii poate să dea numai credinţa ortodoxă. După cum vedem, peste minunile bisericii ortodoxe harul lui Dumnezeu lucrează numai în interiorul Bisericii Ortodoxe. Harul lui Dumnezeu nu există, nu lucrează la protestanţi, aşa ne învaţă Sfinţii Părinţi şi aşa o mărturiseşte viaţa mea însăşi.

– Dar ierarhii ortodocşi au semnat împreună cu ierarhii catolici că suntem biserici surori. Ce valoare au astfel de declaraţii comune?

– Toţi ierarhii care au semnat acest lucru cu mâna lor nu sunt ierarhi ortodocşi.

– Dar a semnat chiar patriarhul României la Vatican în 2002!!!

– Păcat. Noi trăim vremurile apostaziei, ale lepădării generale de Dumnezeu. Şi sunt de compătimit asemenea fapte.

– Pentru dumneavoastră este uşor să compătimiţi din Ucraina, de la distanţă, dar pentru noi, preoţii şi ierarhii şi credincioşii români este mult mai greu.

– Nu, nu ne este deloc uşor nici nouă, deoarece asemenea fapte avem şi în biserica ortodoxă rusă. Avem ierarhi în biserica rusă care sunt nişte adepţi înverşunaţi ai ecumenismului şi globalizării şi îi numesc pe catolici biserică soră. Greutăţile pe care le întâmpinăm sunt aceleaşi peste tot. Nouă doar ni se pare că greutăţile prin care trecem sunt mai grele decât pentru ceilalţi. E un lucru absolut firesc acest subiectivism în a percepe greutăţile prin care trece fiecare. Există această înţelepciune populară care spune că este bine acolo unde noi suntem. Însă fiecare om e dispus să creadă că în altă parte e mai bine decât la el.

– Cum înţelegeţi cuvântul cuviosului Paisie Aghioritul că sfinţii din vechime ar fi vrut să trăiască în vremurile noastre de apostazie ca să se nevoiască?

Citeşte şi:  Ţineţi cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: „Vai de cei ce trăiesc!”

– Cei din vechime aveau nevoinţă deosebită, foarte puternică şi foarte grea cu post, rugăciune şi în permanenţă se puneau în pericol, pe când astăzi nevoinţa noastră constă doar în răbdare. Să putem suferi scârbele pe care le întâmpinăm.

– Puţini oameni sunt conştienţi de pericolul implantului cu microcipuri şi nu văd nici o legătura între el şi pecetea fiarei. Îi consideră pe creştinii care vor să protesteze faţă de implantul cu microcipuri un fel de sectanţi care sunt depăşiţi de descoperirile tehnicii. Dumneavoastră sunteţi recunoscut ca una din figurile cele mai importante în aceasta luptă împotriva implantului cu microcipuri. Descrieţi pentru televiziunea din România principalele etape ale acestui proces de implant al microcipurilor şi problemele cu care vă confruntaţi în Ucraina.

– Ucraina se află deocamdată în etapa de pregătire pentru primirea acestor implanturi. Până astăzi creştinii ortodocşi din Ucraina continuă sa protesteze, să strângă semnături împotriva efectelor globalizării. Ortodocşii din multe regiuni ale Ucrainei semnează împotriva primirii acestor implanturi. Ei merg, se adresează la puterile laice, la preşedintele de ţară, la guverne şi la patriarh îşi spun opinia privind aceste implanturi. Şi în eparhia noastră de Hust există mai multe frăţii care luptă împotriva acestor implanturi şi spun oamenilor, uite, aceste implanturi desfiinţează demnitatea de creştin. Aceste implanturi care ne sunt prezentate drept nişte realizări deosebite tehnice trebuie să spun că ele sunt instrumente speciale pentru a urmări fiecare mişcare a noastră, nu numai una exterioară, ci evident şi mişcările noastre lăuntrice, psihologice. Atât timp cât se pregătesc nişte formulare de plastic, paşapoarte, atât timp cât unii se pregătesc să le aplice, să le implementeze, Dumnezeu va rândui să facă aşa cum trebuie chiar şi cu aceiaşi conducători politici. La sfârşitul anilor ’90, când s-a accentuat procesul de globalizare, ortodocşii din Moldova numărau câteva milioane, care au venit la conducerea ţării. Chiar pe 16 iulie 1999, conducerea din acea vreme a luat hotărârea privind evidenţa declarativă a contribuabililor. Dumnezeu rânduieşte astăzi după măsura care vede că trebuie hotărât să obţină ceva din cele bune. Eu cred că vom obţine sa fie un amendament la legea privind evidenţa declarativă a contribuabililor.

– În ce constă această alternativă?

– Înţelegem ca orice persoană să poată să opereze, să poată face diverse operaţii economice, culturale, fără să apeleze la codul său fiscal, să nu existe unul pentru el.

– Dar în Moldova varianta aceasta nu este posibilă, întrucât nu au voie să cumpere case…

– Nu au voie să aibă, nici să vândă, să cumpere nimic fără să aibă codul, nu au voie să aibă nici alte documente financiare sau de proprietate.

– Cum vedeţi situaţia din Moldova, unde nu au voie să aibă nici poliţă medicală, nici dreptul de a cumpăra case, terenuri?

-Este vorba de ceea ce se descrie în „Apocalipsa”. În Ucraina, la fel, sunt anumite restricţii fără acel cod nu ai voie sa fii întreprinzător. În Ucraina trebuie să ai acest cod ca să poţi face ceva sau să ai această ştampilă pe paşaport unde scrie ca eşti scutit de acest cod. Cei ce locuiesc in Ucraina au aceasta portiţă de a nu primi codul, este o posibilitate mică, dar există.

-Dar puteţi pleca în străinătate cu astfel de ştampile? Vi se poate elibera paşaport fără cod de identificare? Se ştie că din Moldova nu poţi pleca şi bărbaţii renunţă la pelerinaje la Ierusalim sau la Muntele Athos doar sa nu ia numărul de identificare. Vi se pare o faptă de mărturisire sau o greşeală că renunţă la dreptul de a avea paşaport, fugind de codul de identificare?

– Este începutul mărturisirii lui Dumnezeu. Eu abia în anul 2000 am primit paşaportul străin. Nu am nici un fel de problemă cu el. E valabil 10 ani, dar mai departe cum a da Dumnezeu.

– Dar dacă aţi trăi in Moldova şi vi s-ar cere să primiţi codul de identificare pentru a vă face paşaport aţi face sau nu paşaport? Aţi primi codul sau nu?

– Nu, nu aş lua codul.

– Consideraţi că este de ajuns să aveţi această poziţie verticală doar dumneavoastră sau o recomandaţi şi altor episcopi şi preoţi?

-Aceasta depinde dacă eşti ortodox sau nu. Trebuie să fii ortodox ca să nu primeşti acest cod.

-Deci cei care nu sunt conştienţi de pericole într-un fel se leapădă de ortodoxie chiar dacă sunt clerici?

-În cele mai multe cazuri este vorba de oameni care nu sunt conştienţi de pericolul acestui cod. Dar nu putem spune ca este o lepădare de Hristos, deoarece acest cod nu este pecetea antihristului, este o fază premergătoare. Dar cei care au primit codul au o perspectiva mică de a renunţa la acest cod. Chiar şi o ramură ruptă la un copac un timp mai rezistă, mai este verde un timp anume şi chiar poate să dea naştere la muguri dar oricum, la sfârşit, ea se usucă. Degeaba se bucură cei care au primit codul şi spun că nu s-a întâmplat nimic şi că sunt ca şi înainte, dar acest lucru nu este adevărat pentru că, cu timpul, ei vor trebui să se supună legilor finale.

-Adică e vorba într-un fel de o mentalitate modernistă primirea acestui cod de identificare?

– Întocmai este aşa în Rusia unde avem mai multe cazuri unde unii arhierei îi opresc de la slujire pe acei preoţi care refuză sa ia documentele cu cod şi asta înseamnă ca acei episcopi duhovniceşte sunt deja degradaţi.

-Dar nu ar fi bine, întrucât în biserica lui Hristos suntem împreună cei din Rusia, Serbia, Grecia, problemele Ucrainei şi ale Moldovei să fie cunoscute şi în afară? Că, de exemplu, în România nu se ştie aproape nimic despre ce se întâmplă aici. Am rămas pur şi simplu mirat să aflu că în Moldova există credincioşi care au respins acest cod de identificare şi care nu au voie să părăsească ţara. O femeie îmi spunea că atunci când s-a dus să discute cu reprezentanţii Guvernului despre această problemă i s-a spus că “voi sunteţi un grup extremist care nu înţelegeţi cât de bine facem noi oamenilor şi că încet, încet, vom ajunge la implantul cu microcipuri”. Deci iată că reprezentanţii statului au recunoscut că se merge pe drumul spre primirea pecetei antihristului. Sfinţii Părinţi vorbeau cu glas tare împotriva ereziilor, deşi iată totuşi nu există o mărturie la fel de puternică…

-Nu putem să spunem că nici o voce nu se aude, sunt puţine voci, e adevărat, dar ele se aud.

– Dar în toată România nici un părinte, nici un credincios, nici un teolog nu a vorbit făţiş despre problemele din Ucraina sau din Moldova, deşi există internet, televizor, comunicarea e înlesnită în mileniul trei şi totuşi…

-E un blocaj informaţional impus de forţe antihristice, dacă am cunoaşte noi ce ni se întâmplă, unii despre alţii, acesta ar fi un ajutor foarte mare pentru noi. Aceşti funcţionari de stat care ne spun că prin aceste coduri ne fac nouă un bine, aceştia sunt oameni care, hai, să zicem, nu sunt desprinşi cu totul, definitiv, de biserică, dar se află într-o stare foarte apropiată de aceasta. Ei sunt în rătăcire mare, foarte mare şi pentru că există două căi, una la şi una de la Dumnezeu. Ei nu merg cu Dumnezeu, este sigur şi înseamnă că nu au lumina în mintea lor. Dacă nu merg cu Dumnezeu, înseamnă că sunt pe calea de la Dumnezeu, care duce direct la demoni şi, încet, încet demonii pun stăpânire pe mintea lor şi ei vor gândi demonic. Este trist faptul că informaţia despre viaţa bisericii ucrainene, în anumite zone, nu are circulaţie. Nu este o situaţie fără ieşire. Principalul este duhul ortodoxiei care lucrează în inimile fiecăruia pentru a primi corecţie la ce se întâmplă în jurul lui. Avem permanent în jurul nostru fapte de tip moral. Dar oamenii nu sunt în stare să le vadă, să le primească, să le perceapă. Vocea lui Dumnezeu se aude până acum, “Veniţi la Mine voi toţi cei împovăraţi“. Dumnezeu se adresează către fiecare în parte şi fiecare în parte trebuie să urmeze această chemare, dar nu fiecare răspunde, deşi în inima fiecărui om se află chipul lui Dumnezeu. Toţi au această chemare, dar unii caută să răspundă acestei chemări, pe când alţii o neglijează. Totul depinde de ce alegere face omul. Omul, prin firea sa, prin natura sa, este un om religios. Fiecare are ca dar Dumnezeiesc mintea, voinţa, sentimentele, dorinţa. Fiecare om este în stare, are capacitatea lui de a răspunde acestei chemări a lui Dumnezeu. Altă treabă are satan şi îl sfidează pe om şi-l abate de la această cale îngustă la calea largă a distracţiilor, a veseliei. Dar Dumnezeu acţionează prin planul conştiinţei şi această conştiinţă pe om îl păzeşte de a face greşeli. Şi acestor oameni, care se întăresc pe calea cea largă, conştiinţa lor le răspunde şi ei caută totuşi, simt acest lucru când fac ceva greşit, caută să se justifice, să ajungă la cele duhovniceşti dar prin nişte căi foarte lumeşti. Şi nu există alte căi decât să părăseşti calea cea largă şi să mergi pe calea cea îngustă. Este vorba de calea nevoinţei. Fără nevoinţă nu există mântuire, pentru că viaţa în această lume este un război duhovnicesc, iar pentru că este război e nevoie de nevoinţă pentru a obţine victoria.

-Va rog să rostiţi un cuvânt de întărire pentru credincioşii din România!

-Cuvântul de întărire este spus deja de Evanghelie nu numai pentru ortodocşii din România, ci pentru toţi ortodocşii, pentru toţi oamenii: “Duhul păcii şi al dragostei să fie cu voi cu toţi, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.“ Şi în inima mea mă rog cu toată osârdia ca voi să primiţi acest duh al păcii şi al iubirii care se revarsă din apropierea de Iisus Hristos, Mântuitorul. Să vă ocrotească Dumnezeu pe voi toţi cu Acoperământul Maicii Domnului.

-Mulţumim. Amin!

 

(Text transcris de Cristina Dobre)

Danion VASILE