PAGINI DE ISTORIE CONTEMPORANA

Niciodată nu am auzit astfel de lucruri minunate

Pe 5 septembrie 1978, în cursul unei întrevederi cu papa, Mitropolitul Nicodim al Leningradului a murit pe neaşteptate. Iezuitul Miguel Arranz, prezent la acea întrevedere ca interpret pentru limba rusă al papei, îşi aminteşte acea zi tragică într-un interviu acordat în 2006 periodicului italian 30 Giorni.

* * *

În dimineaţa zilei de 5 septembrie în urmă cu 28 ani, Mitropolitul Nicodim de Sankt Petersburg[2], din Biserica Ortodoxă Rusă, a murit pe neaşteptate în braţele Papei Albino Luciani[3]. Avea doar 49 de ani. Odată cu el a murit una dintre cele mai strălucite personalităţi ale Ortodoxiei, dar mai presus de toate una dintre cele mai semnificative figuri din istoria ecumenismului. Avea o sensibilitate ecumenistă care l-a condus la intensificarea contactelor cu Biserica Catolică şi trecerea pragului Vaticanului de mai multe ori pentru a se întâlni cu pontiful roman în perioada de după Conciliul Vatican II, în anii ’1960-’1970, când căile ecumenismului şi politicii s-au încrucişat adeseori.

Iezuitul spaniol Miguel Arranz[4], pe atunci vice-rector la [Colegiul] Russicum[5], pe care Nicodim nu a întârziat să-l cheme în Rusia pentru a ţine cursuri de teologie la Academia Teologică din Sankt Petersburg, a fost însoţitorul mitropolitului Nicodim la acele întruniri şi interpretul pentru limba rusă al papei. Exact acea perioadă de după Conciliu îi pare astăzi părintelui Arranz, în amintirile veteranului ecumenismului, acum retras, ca o făgăduinţă neîmplinită: ,,Fără proclamaţii, rolul urmaşului lui Petru era recunoscut pe atunci în realitate de episcopii Răsăritului. Călătoriile lor la Roma erau adevărate vizite ad limina Petri[6]. Regimurile îi sileau şi ei veneau la papă cu credinţa fiilor, a fiilor unei Biserici surori. Poate că legătura urmaşului lui Petru cu creştinii din acele ţinuturi ar fi găsit o cale de a se exprima. Se poate să fi fost întru totul o iluzie, dar întoarcerea la unitate părea atât de uşoară în anumite momente …”.

În galeria sa personală de şanse pierdute, de semne, de ceea ce ar fi putut fi şi nu a fost, Arranz pune şi cuvintele pe care mitropolitul Nicodim i le-a spus Papei Ioan Paul I, şi pe care el însuşi le-a tradus pentru papă în acea dimineaţă dramatică de 5 septembrie 1978. Luciani însuşi a menţionat acea conversaţie în public. ,,În urmă cu două zile – a spus papa –, Mitropolitul Nicodim de Sankt Petersburg a murit în braţele mele. Răspundeam la cuvântul său. Vă asigur că niciodată în viaţa mea nu am auzit astfel de cuvinte minunate despre Biserică ca cele rostite de el. Nu pot să le repet, ele rămân o taină”. O taină pe care Arranz ca interpret o cunoaşte. Împreună cu el, pentru prima oară, ne cufundăm în cronica acelor zile şi a acelei dimineţi tragice.

Reporter: Părinte Arranz, aţi avut şansa să-l întâlniţi pe mitropolitul Nicodim la Roma imediat după moartea Papei Paul al VI-lea ?

Miguel Arranz: Da. [Mitropolitul] Nicodim venise la Roma pentru înmormântarea Papei Paul al VI-lea. Şi după aceea el a oficiat în Basilica Sfântul Petru o slujbă de înmormântare la care au asistat mulţi reprezentanţi ai ierarhiei Bisericii Catolice. I-am spus că părintelui general al iezuiţilor, părintele Arrupe, i-ar face plăcere să-l găzduiască la Villa Cavalletti din Frascati, unde ar fi musafirul său personal. Astfel că [mitropolitul] Nicodim a stat la Villa Cavalletti toată luna august până la alegerea noului pontif.

Reporter: Deci mitropolitul a fost prezent la momentul alegerii lui Luciani …

Miguel Arranz: Nu. El nu a fost prezent la acel moment. El a venit la Roma în ziua următoare, 27 august, şi eu l-am însoţit la prima cuvântare duminicală, de dinainte de Angelus[7], a noului papă.

Mitropolitul Nicodim şi părintele iezuit Miguel Arranz stând de vorbă

Reporter: Ce vă amintiţi despre eveniment ?

Miguel Arranz: Îmi amintesc un mic episod. Mergeam către Piaţa Sfântul Petru în momentul în care maşinile cardinalilor de la Conclav, care petrecuseră noaptea în Vatican, coborau pe Via della Conciliazione, şi într-un anumit loc una dintre maşini a oprit chiar în faţa noastră. Era maşina cardinalului Willebrands, pe atunci preşedintele Secretariatului pentru Unitatea Creştină. Willebrands a coborât din maşină şi a început să exclame către mitropolitul Nicodim: ,,A fost Sfântul Duh ! Sfântul Duh ! …”. Imaginaţi-vă doar … un om raţional, rece ca gheaţa precum cardinalul Willebrands, coboară din maşină exclamând astfel ! Nicodim era buimăcit … S-a uitat la mine cu un aer întrebător ca şi cum ar fi spus: ,,Ei bine ! …”. Ne-am continuat drumul şi am ajuns în Piaţa Sfântul Petru şi ne-am făcut drum [prin mulţime] până aproape sub balcon. Când Papa Luciani a apărut la fereastră, am început să-i traduc lui Nicodim ce spunea.

Reporter: Şi care au fost primele comentarii ale mitropolitului ?

Miguel Arranz: Când Papa Luciani a început să spună: ,,Ieri dimineaţă am mers la vot … Nu mi-aş fi imaginat niciodată … niciodată”, am văzut că Nicodim era surprins, foarte surprins de o expresie indiscutabil neobişnuită pentru un papă. De asemenea, eu am avut unele dificultăţi în a traduce, a reda acele expresii în limba rusă, şi Nicodim era numai urechi şi tot repeta şi întreba: ,,Ce, ce ?”, şi la fiecare frază din nou: ,,Ce, ce ?” În următoarele două zile, el a hotărât să meargă la Torino să se închine sfântului giulgiu. Când s-a întors, mi-a cerut să-l însoţesc într-o vizită la Casaroli.

Reporter: De ce vroia să se întâlnească cu el ?

Miguel Arranz: Pentru a cere o audienţă la noul pontif. Monseniorul Agostino Casaroli era la acea vreme preşedintele Comisiei pentru Rusia.

Reporter: Dar era programată deja o audienţă pentru delegaţiile răsăritene pentru 5 septembrie …

Miguel Arranz: Da. Dar potrivit protocolului, aceea era una dintre vizitele obişnuite pentru a-şi arăta respectul şi a-şi lua rămas bun [de la papă], pe care fiecare delegaţie trebuie să o facă faţă de noul pontif după ce acesta este înscăunat. Pentru acea ocazie nu erau programate discuţii particulare cu delegaţiile. Mitropolitul Nicodim voia în schimb să vorbească cu papa în mod confidenţial. El cerea o audienţă în afara protocolului, profitând de întrunirea cu delegaţiile. Şi a insistat mult pe lângă Casaroli pentru a avea această şansă.

Reporter: A oferit motive pentru aceasta ?

Miguel Arranz: El i-a spus lui Casaroli că necesitatea era urgentă.

Reporter: Şi ocazia i-a fost acordată imediat ?

Miguel Arranz: Nicodim a primit confirmarea că i se va permite să vorbească cu papa în ziua următoare celei în care Luciani a luat tronul, luni 4 septembrie.

Reporter: Astfel, pe 4 septembrie, Nicodim s-a mutat la Colegiul Russicum şi a rămas peste noapte acolo, deoarece în dimineaţa următoare urma să-l vadă pe papă …

Miguel Arranz: Exact. Îmi amintesc că în acea după-amiază el a mers să-l vadă pe cardinalul Slipyi. Apoi s-a retras devreme în camera sa ştiind că îl aştepta o zi deosebită şi importantă.

Reporter: L-aţi văzut în ziua audienţei …

Miguel Arranz: El a plănuit să plece de la Russicum pentru audienţa papală la 8,20. Însă, când am ajuns dimineaţă devreme la colegiu, l-am găsit pe Nicodim foarte supărat. Mi-a spus că nu dormise. Fusese foarte cald şi sufocant în casă … se simţise ca şi cum s-ar fi înecat. Secretarul său, arhimandritul Lev, îi luase tensiunea la 7 dimineaţa. Luase imediat nitroglicerină deoarece avea probleme cu inima. În plus, maşina care-i fusese închiriată pentru a merge la Vatican fusese furată în timpul nopţii. Acel eveniment îl zguduise. Am încercat să-l fac să se relaxeze puţin. Părăsind Russicum, el a spus: ,,Părinte Miguel, când o zi începe foarte prost, se termină bine …”. De fapt, la ora 11 el nu mai era printre noi.

Reporter: Deci, de la Russicum aţi mers direct la Vatican …

Miguel Arranz: Nu direct. De la Russicum am mers la Casa Clerului, unde urmau să se adune delegaţiile bisericeşti care mergeau la audienţa papală. Lui Nicodim i-a fost greu să iasă din maşină. Când preotul iezuit John Long s-a întrebat dacă avea nevoie de ajutor, el a cerut doar mai puţină grabă. Dar din nou a fost alt moment care a pricinuit tulburare şi îngrijorare. La ora 9, părintele Long a anunţat delegaţiilor numerele maşinilor în ordinea în care urmau să intre în Vatican. [Mitropolitul] Nicodim, arhimandritul Lev şi cu mine ne-am îndreptat către maşina indicată nouă. Ploua torenţial. A avut loc o oarecare învălmăşeală şi consecinţa a fost că toţi trei ne-am aflat în maşini diferite. Nicodim a sfârşit prin a ajunge în maşina destinată delegaţiei bulgare. Imaginaţi-vă îngrijorarea lui … Ne va regăsi la timp ? Ştiind că el avea privilegiul de a fi primul care urma să se întâlnească cu papa …

Reporter: Aţi reuşit să vă găsiţi ?

Miguel Arranz: Da, din fericire. Era încă timp până la audienţă şi astfel ei ne-au condus într-o sală de aşteptare. Îmi amintesc că i-am spus ceva despre sala în care ne aflam şi tablourile atârnate acolo, dar evident mintea lui era ocupată în acel moment cu alte gânduri. Arhiepiscopul Martin, prefectul Casei Pontificale, a intrat pentru a ne însoţi în Sala Bibliotecii, unde urma să aibă loc audienţa. Înainte de a intra, Nicodim mi-a dat flaconul cu nitroglicerină şi mi-a spus: ,,Ţine-l deschis, poate fi util”.

Reporter: Cine a fost prezent la întâlnire ?

Miguel Arranz: Cardinalul Willebrands şi cu mine.

Reporter: Spuneţi-ne cum a decurs …

Miguel Arranz: Intrând Ioan Paul I a zâmbit imediat şi s-a apropiat de mitropolit. L-a întâmpinat cu multă cordialitate. Nicodim i-a transmis conducătorului Bisericii Romano-Catolice cele mai bune urări ale Patriarhului Pimen al Moscovei, ale Sinodului şi ale întregii Biserici Ortodoxe Ruse, dorind noului papă mulţi ani de pontificat. El a exprimat marea nădejde că relaţiile frăţeşti dintre cele două Biserici, începute atât de bine în timpul pontificatului lui Ioan al XXIII-lea şi continuate cu Paul al VI-lea, ar putea înainta către o înţelegere reciprocă tot mai profundă, către eforturi comune ale celor două Biserici de a încuraja pacea. Papa i-a mulţumit pentru întâmpinare şi urări şi l-a rugat pe mitropolit să-i transmită patriarhului Pimen speranţa sa pentru lucrarea fructuoasă spre binele Bisericii Ortodoxe Ruse. I-a spus că întotdeauna i-a urmărit cu mare interes lucrarea ecumenistă şi de asemenea şi-a exprimat dorinţa ca lucrarea să fie continuată. După aceste schimburi [de urări], ei s-au aşezat pentru o discuţie confidenţială.

Reporter: Conversaţia particulară a fost scurtă ?

Miguel Arranz: A durat circa un sfert de oră.

Reporter: Ce i-a spus mitropolitul Nicodim papei Luciani ?

Miguel Arranz: Acest lucru nu se poate menţiona, este secret. Dar cuvintele sale au venit dintr-un sentiment de încredere totală. Aşa cum cineva merge la tatăl său.

Reporter: Aşa cum l-aţi văzut cu Paul al VI-lea ?

Miguel Arranz: Da. Îmi amintesc de asemenea că el a vorbit în şoaptă Papei Luciani; într-adevăr, în anumite momente, el a scăzut tonul încă mai mult, ca şi cum ar fi evitat urechile indiscrete. El a vrut ca nimeni să nu audă conversaţia.

Reporter: Şi apoi ce s-a întâmplat ?

Miguel Arranz: Când s-a încheiat conversaţia, arhimandritul Lev a fost invitat înăuntru. Nicodim i l-a prezentat papei. I-am spus sfântului părinte că Lev studiază la Roma, la (Universitatea) Gregoriană, şi că vorbeşte limba italiană. Atunci papa, stând în picioare, a început o conversaţie cu arhimandritul despre studiile sale. Nicodim stătea de asemenea în picioare în apropierea lui. La un anumit moment, când conversaţia cu Lev se apropia de sfârşit, Nicodim s-a aşezat fără a spune un cuvânt şi, stând jos, s-a înclinat înainte, într-un mod liniştit, elegant, ca şi cum s-ar înclina, o plecăciune adâncă … atât de mult, încât atunci am fost uimit; ştiind cât de mult ţinea la protocol, am socotit că era un gest de respect … El s-a prăbuşit la picioarele papei. Am încercat să-l ridicăm. Chiar papa s-a aplecat asupra lui încercând să-l sprijine. În acel moment cumplit, Papa Luciani nu a înţeles imediat ce se întâmpla. I-am spus despre problemele cu inima, în timp ce arhimandritul Lev, alergând la servieta cu medicamente, a încercat să-i facă o injecţie cu un stimulent cardiac, fără succes. Ochii lui Nicodim era încă puţin deschişi. Aşa că am murmurat sfântului părinte: ,,Daţi-i iertarea de păcate …”. Papa a îngenuncheat şi, în latină, i-a dat iertarea de păcate. Medicul care a intrat la scurt timp după aceea nu a putut să facă nimic altceva decât să-l declare pe Nicodim mort.

Reporter: Şi ce a spus Luciani, ce a făcut după acest moment dramatic ?

Miguel Arranz: A fost uluit … ,,Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, până şi asta trebuia să mi se întâmple mie”, a repetat el, şi era atât de copleşit în acel moment încât atunci când a venit medicul, cu Nicodim întins pe podea, el aduna pastilele de nitroglicerină pe care le scăpasem pe jos în acea tulburare. Mi le-a pus în palmă … Am spus: ,,Sfinţia voastră, nu mai sunt de nici un folos acum …”.

Reporter: L-aţi revăzut pe papă mai târziu ?

Miguel Arranz: Papa a părăsit biblioteca pentru a merge să primească celelalte delegaţii care aşteptau la rând. Dar după ce trupul lui Nicodim a fost mutat în altă încăpere, am fost chemat din nou ca traducător pentru delegaţia bulgară. Astfel că m-am aflat încă o dată în preajma Papei Luciani. Episcopul bulgar ar fi trebuit să-i prezinte imediat cele mai bune urări, dar vârstnicul prelat ortodox şi papa erau incapabili să spună ceva. Astfel că am început să citesc textul discursului pe care primisem sarcina să-l traduc în italiană. Şi am continuat să citesc. În timp ce ei plângeau în tăcere. Ambii. Fără să spună nici un cuvânt.

Reporter: Trupul mitropolitului a fost mutat în aceeaşi dimineaţă în biserica parohiei Sant’Anna din Vatican, care a fost pusă temporar la dispoziţia Bisericii Ortodoxe Ruse …

Miguel Arranz: Da. Îmi amintesc că era o mare mulţime care se împingea să intre. Nicodim era foarte popular la Roma.

Reporter: S-a întâmplat să-l întâlniţi pe Ioan Paul I în zilele ce au urmat ?

Miguel Arranz: Două zile mai târziu, pe 7 septembrie, când am însoţit la audienţa papală delegaţia rusă venită la Roma pentru a lua acasă trupul mitropolitului. Delegaţia rusă a fost primită în aceeaşi încăpere în care murise Nicodim cu două zile mai înainte. Înaintea audienţei am schimbat câteva cuvinte cu monseniorul Magee. El mi-a spus că papa nu dormise de două nopţi, că fusese foarte îndurerat de moarte. Papa a relatat membrilor delegaţiei ultimele minute de viaţă ale lui Nicodim, şi de asemenea s-a referit la cuvintele rostite. La un moment dat, mitropolitul Iuvenalie s-a aplecat şi a găsit capacul flaconului de nitroglicerină care trebuie să fi alunecat din mâinile mele pe covor în acele clipe … A făcut o anumită impresie asupra celor prezenţi. După audienţă, mitropolitul Iuvenalie a declarat la Radio Vatican: ,,Venim acum de la audienţa cu Papa Ioan Paul I. Ne-am exprimat sentimentele cordiale faţă de noul papă al Bisericii Romano-Catolice … Ne-am exprimat îndeosebi recunoştinţa faţă de papă pentru toată dragostea care a arătat-o faţă de mitropolitul Nicodim, din partea sa şi din partea întregii Biserici Catolice”.

Reporter: Imediat după moarte, însă, au început să se răspândească suspiciuni. Diferiţi ruşi au spus că Nicodim nu era mort, ci a ales să dispară la Vatican pentru a tăinui de lume convertirea sa la credinţa catolică. Alţii au sugerat mai târziu că mitropolitul a băut din greşeală o cafea otrăvită destinată Papei Ioan Paul I … Cunoşteaţi aceste zvonuri ?

Miguel Arranz: Circulau atât de multe zvonuri.

Reporter: Încă potrivit altora, se presupune că episcopul ortodox a spus lucruri pe care nu trebuia să le fi spus acestui nou papă şi un prelat din Curia Romană a spus chiar că din Villa Abamelek, reşedinţa ambasadei ruse de la care se văd ferestrele apartamentului pontifical, agenţii KGB l-au doborât de la distanţă …

Miguel Arranz: Villa Abamelek ! Numai fantezii ! Sănătatea lui Nicodim era foarte şubredă de mult timp.

Reporter: Se ştie însă că Nicodim nu a vrut niciodată să fie tratat în spital, el a făcut aceasta doar înaintea vizitei sale la Roma, în Cehoslovacia, şi după tratament, starea lui s-a înrăutăţit …

Miguel Arranz: El auvsese deja 5 infarcturi. Ceea ce l-a ucis în acea zi a fost cel de-al şaselea infarct.

Reporter: După atât de mulţi ani, ce impresii v-au rămas despre acea întrevedere ? Ar fi putut marca cu adevărat calea către comuniunea deplină ?

Miguel Arranz: Nicodim nu venise să-i dea sfat papei. El avea un simţ puternic al locului fiecărei persoane în Biserică. Nicodim a vorbit despre Biserică, ca întreg, cu mare intensitate … o nouă viziune, Papa Luciani nu a dat înapoi. Ba mai mult, [papa] a avut un gest de lipsă de frică şi în acelaşi timp de deschidere şi simplitate … că un papă admite că un necatolic l-ar putea învăţa ceva şi că el afirmă aşa ceva în acel moment, cu acea spontaneitate dezarmantă, chiar public: ,,Vă asigur că niciodată în viaţa mea nu am auzit astfel de lucruri minunate …”.

Reporter: Aceasta a spus în audienţa către clerul roman din 7 septembrie …

Miguel Arranz: Da. Şi a repetat că a fost cu adevărat impresionat: ,,Un ortodox – a spus el –, dar cât de mult iubea Biserica ! Şi eu cred că el a suferit mult pentru Biserică, făcând foarte mult pentru unitate”.

Reporter: Ce v-a frapat cel mai mult la aceste cuvinte ?

Miguel Arranz: Am fost frapat că el a repetat cuvântul ‘ortodox’ de două ori … şi acea subliniere în repetarea lui … A fost un moment de har care a trecut. Pe care Biserica l-a ratat.

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

---

[1] Notele de subsol aparţin traducătorului.

Biserica Catolică a colaborat cu regimul comunist la nivel de instituţie

[2] Sankt Petersburg este denumirea actuală a Leningradului.

[3] Albino Luciani este numele de mirean al Papei Ioan Paul I (1912-1978), care a avut un pontificat de doar 34 de zile.

[4] Miguel Arranz (1930-2008), preot iezuit spaniol. Între anii 1969-1975, el a predat liturgica la Academia Duhovnicească din Leningrad, în vremea în care Nicodim Rotov era mitropolit al Leningradului. În 1975, Patriarhul Pimen al Moscovei l-a numit profesor deplin la această Academie. Între anii 1996-2001, el a predat la Moscova şi Sankt Petersburg. Şi-a dedicat întreaga sa carieră academică studiului cultului în Răsărit, cea mai cunoscută lucrare a sa fiind un studiu istoric al Tipicului, în care el a analizat dezvoltarea cultului şi a cărţilor de cult precum Slujebnicul, Octoihul, Triodul, Mineiele şi Tipicurile timpurii, cu atenţie specială pe Tipicurile Studit şi Savaitic.

[5] Colegiul Russicum este un colegiu romano-catolic din Roma, fondat în 1929 de Papa Pius al XI-lea, dedicat studierii culturii şi spiritualităţii din Rusia.

[6] Vizita ad limina Petri înseamnă obligaţia membrilor ierarhiei catolice de a vizita, o dată la 5 ani, ,,punctul de plecare al Apostolilor” Petru şi Pavel, şi de a se prezenta înaintea papei pentru a-i înfăţişa o dare de seamă asupra stării eparhiilor lor. Scopul vizitei nu este doar de a face un pelerinaj la mormintele apostolilor, ci mai ales de a arăta respectul cuvenit faţă de succesorul lui Petru.

[7] Angelus este o rugăciune catolică care începe cu acest cuvânt şi se rosteşte în amintirea Întrupării Mântuitorului.