În crezul rătăcit, catolic, nu este mântuire
„Biserica” catolică deţine erezii foarte mari în sânul ei. Noi nu avem ce discuta cu nişte făţarnici care şi-au inventat propria lor „biserică” în afara harului lui Dumnezeu, pentru a fi independentă şi de sine stătătoare, asemenea lui Lucifer care a vrut să îşi ridice alt scaun pe tronul Dumnezeirii. Papalitatea a închis credincioşilor „bisericii” lor porţile Împărăţiei cerurilor ca să se închine lui pe un alt tron, la Vatican. Au încercat să ne subjuge şi pe noi, aruncând în ograda noastră şopârla uniatismului, dar sângele martirilor noştri mărturisitori i-a alungat cu puterea harului lui Dumnezeu.
Eu aş crede în botezul lor dacă ar renunţa la primatul papal şi la infailibilitate, dar atâta vreme cât la ei papa este Hristos, deci nu mai este Sfântă Treime, ce valoare mai are botezul lor? Numai la noi e Botez în numele Sfintei Treimi, la ei e botez în numele Papei, chiar dacă ei invocă în mod formal pe Sfânta Treime. Şi astfel creştinismul nostru a operat atât de frumos, dar asta numai prin sacrificiile şi jertfele mamelor.
Îmi amintesc un capitol din Frații Karamazov, din care rămâi foarte uimit de anumite asemănări de doctrine: Papa era reprezentat în roman, grandios, la înălțimea unui balcon, cu fastul de rigoare, iar, jos, pe o margine de stradă, mergea Mântuitorul Iisus Hristos, de-abia ducându-Şi picioarele de slab şi rănit ce era. De la balcon Papa strigă: „Luaţi-L repede şi băgaţi-L la puşcărie! El nu-şi mai are rostul, că mult ne-a încurcat în administraţia noastră. Noi suntem stăpâni, noi dăm pâinea, noi dăm dreptatea, noi dăm fericirea poporului”. Iată cum este văzut Hristos în concepţia papală, de altfel de aici au apărut şi dogmele lor eretice despre infailibilitatea papală, Filioque şi alte inovaţii de ale lor, pentru a crea un sistem autonom şi dictatorial în biserică, până într-acolo încât Îl scoate pe Dumnezeu din lume. Nu mai există Dumnezeu, ci omul, iar omul superior este, bineînţeles, Papa. Nu vedeţi şi dumneavoastră asemănarea izbitoare între doctrina umanistă, nihilistă, papală şi comunistă?
Şi aşa a rămas omul gol goluţ în grijile şi păcatele lui, dezbrăcat de haina luminoasă a harului lui Dumnezeu. Dar el nu mai este nici măcar gol ca Adam în Rai, ci s-a îmbrăcat cu haina întunecată a dumnezeilor mincinoşi de care am pomenit. Acum, că urmează să vină papa în România, mă întreb oare cu ce scopuri politice mai vine? Că aşa s-a jucat istoria asta până acum şi s-au împărţit neamurile, prin vizite şi conferinţe de pace, chipurile. Noi sperăm să rămânem cu Ardealul întreg totuşi. Că dacă nu au reuşit atâţia papi să îl subjuge, nu o reuşi acesta de azi!
…
Mântuirea este aşadar doar în Biserică şi nu în afara ei sau în vreo altă pseudo-biserică. Singura Biserică adevărată rămâne Biserica Ortodoxă. Faptele bune ale neortodocşilor pot să îi ajute să cunoască Adevărul ortodox, dar nu sunt suficiente spre mântuire. Fără Botezul în numele Sfintei Treimi, a unei Treimi mărturisite în Crezul ortodox, şi nu cel rătăcit, catolic, nu este mântuire. Dar este vreme de pocăinţă pentru fiecare şi îi aşteptăm cu braţele deschise către Sfânta Ortodoxie pe toţi cei rătăciţi pe cale.”
Preluat din Părintele Iustin Pârvu, Biserica și noile erezii, Fundatia Iustin Parvu
Este Satana
În crezul rătăcit, catolic, nu este mântuire „Biserica” catolică deţine erezii foarte mari în sânul ei. Noi nu avem ce discuta cu nişte făţarnici care şi-au inventat propria lor „biserică” în afara harului lui Dumnezeu, pentru a fi independentă şi de sine stătătoare, asemenea lui Lucifer care a vrut să îşi ridice alt scaun pe […] 👉 https://c.aparatorul.md/ilojc 👈
Apărătorul Ortodox papa este falsul profet din apocalipsa
Dacă nu ar fi har… nu ar exista atâta sfinți și în rândul bisericii catolice!!! O zi binecuvântata vă doresc
Gabriel Giurgi Sfinți aleși de Papi ?
De ce la catolici când au Învierea Domnului, nu coboară Sfânta Lumină să se roage și Papa la Mormântul Domnului, că atunci la marea schismă au căzut în erezie, că a vrut să fie cap al Bisericii catolice
Ortodocșii îl avem pe HRISTOS
Am stat în Italia 17 ani, și ei știu de Dumnezeu dar de Domnul Iisus Hristos am auzit la mai multe persoane, dar cine la văzut pe Hristos
Ecaterina Bratu pomul se cunoaște după roade, aleși de papi….!?! Ce să fac acum să fac o polemică cu dvs de ce unii sfinți catolici au fost binecuvântați cu stigmatele Domnului nostru Iisus Hristos. Din păcate Occidentul a căzut din punct de vedere religios…. acolo masoneria a,, reușit „să se infiltreze mai mult. Nu vreau să zic nimic de scandalurile din biserica Ortodoxă, să ne vedem fiecare de bârna noastră. În cer este o lume comună….. Și se roagă pentru noi. Repect… în plandemie, în biserica Ortodoxă sa mai luat atitudine contra globalistilor. O zi frumoasă va doresc
Un nemernic și la fel cei care-l susțin niște nemernici.
Ce tampenii debitati!
Și cel care ESTE FĂRĂ DE PĂCAT, să arunce primul piatra….!… 🙂
Cine este acel „noi”, care spune că :
„nu avem ce discuta cu”…?!??
Ce scrie aici, este de o ÎNGÂMFARE ÎNGRIJORĂTOARE…!!!
Dacă credeți că cei din biserica catolică sunt purtați pe drumuri greșite, atunci voi, care va credeți cei…”drepți” dau „de drepta credință” ar trebui să-i ajutați cu iubire și răbdare, să găsească Drumul Cel Bun, nu?
Dar nu puteți de atâta îngâmfare,
decât să vă mândriți și să că „bateți in piept”
cat de ” drepți credincioși” sunteți…
( să nu uităm că și voi va rugați la așa zisi „sfinți” și la Maria, in loc sa va rugați la DUMNEZEU, la Tatăl Cel Ceresc, in Numele preasfântului Sau Fiu, Isus Christos- și că asta e o blasfemie, dar, mă rog, fiecare, cu…”ce-l duce capul”…)
DACA ați AVEA CREDINTA ADEVARATA,
CAT UN BOB DE MUSTAR,
ați putea muta și munții din loc,
darmite pe Papă…! Nu-i asa?
MARE DAR E SMERENIA in fata lui Dumnezeu,
și bunul simt in fata oamenilor…!
Dacă sunteți CRESTINI – ortodocși,
DE CE NU URMATI
PILDA LUI CHRISTOS?!?…
Christos ne-a învățat să ne iubim aproapele
ca pe noi înșine, nu sa ne îngâmfăm și să spunem că „noi nu avem ce discuta cu…” !??
…Dimpotrivă, sa fim smeriți cu Duhul
și să ajutăm cat putem pe toată lumea.
Pentru că Isus s-a jertfit pe Cruce PENTRU TOTI, nu numai pentru voi, „ortodocșii”…!!!… :)) STIATI…???
Și El dorește că cei mai mulți să fie SALVATI , nu sa piară! Și apoi, voi cei care scrieți asemenea baliverne, DE UNDE STITI CA VETI AJUNGE VREODATA IN IMPARATIA CERURILOR SI NU VETI AJUNGE IN IAD…?!?…MAI MEDITATI LA CE RELE IMPRASTIATI PRIN LUME…SI CE FEL DE SAMINTA IMPLANTATI IN SUFLETELE OAMENILOR!..
IN LOC SA PROPOVADUITI IUBIREA SI IERTAREA,
PROPOVADUITI URA SI MANDRIA DE SINE!?!!… VAI SI AMAR…
Dumnezeu sa aibă milă…!!!
El se roagă l la Satana papa de fapt la frați lui
Ceea ce vreti sa spuneti,este ca ar trebui sa se plece Bisericilor Ortodoxe in corpore, si sa se converteasca inapoi la Ortodoxie. Dar orgoliile sunt mari, iar ecumenistii interni ortodocsi vor blat.
Ecumenistii ortodocsi vor sa dea o dovada mai mare de smerenie (!?) si sa ingenuncheze ei inaintea celorlalti. Asa se vede din afara.
De ce susțineți minciuni. Catolicii nu se închină Papei. Doar Kiril se închină lui Putin care în Joia Mare anul acesta s- a comparat pe el cu Iisus Hristos cu aprobarea lui Kiril.
Constantin Roman salut, scrie-mi un mesaj privat am un cadou pentru tine
Ce-a m-ai spurcă și periculoasă SECTĂ -Catolicii
Serghei Zaițev salut, scrie-mi un mesaj privat am un cadou pentru tine
Patricia Deborah Sugio frumos,JAVRO
Așa este
Măriuța Eftimie salut, scrie-mi un mesaj privat am un cadou pentru tine
Amin!🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Erezie!
Trist dar foarte adevrat trezestete rasa umana la realitate dumnezeu e bun si ne va salva
Papa Francisc Antihristul Europei Eretic viclean și Mincinos Anatema.
dumnezeu și maica domnului sunt ortodocși! și îngerii toți sunt ortodocși! trebuie stârpit tot ce nu e ortodox! guvernu lu ciolacu e prea moale! ar trebui desființate toate credințele ce nu sunt ortodoxe! în pușcărie cu ei!
CORECT
Antihristu
ANTI MERGĂTORUL LUI
ANTIHRIST 👿
PROOROCUL MINCINOS .
ÎMPREUNĂ CU FEMEIA ÎMBĂTATĂ DE SÂNGELE MUCENICILOR LUI HRISTOS 😞🙏!! (Biserica Catolică)
Eu nu mă închin papei, catolicii când merg la biserică nu se închină papei!!! Sfinții bisericii catolice sunt dovadă că te poți mântui
Papa este deschizătorul de drum al antihristului
Satana in toata regula. Doamne pazeste- ne!
Matei 5:11-12 VDC
Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră! Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot așa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.🙏🙏🙏
e de la soldovenii , betivii recunoscuti. nu ma mira. biserica lui stalin
Toate religiile sunt beșini. ..inclusiv ortodoxia.
Apărătorul Ortodox este de fapt un bulangiu (sau posibil o grupare de bulangii) care se cred buricul pământului. Frustrarea lor vine din necunoaștere și din șpagă groasa amestecata cu interesele de castă Bolnava.
Și Catolicii și Musulmanii și Budiștii și Voi Sunteți oameni și nu judecați pe nimeni pt religia din care face parte.
Daca voi sunteți aleșii atunci ceilalți vor plăti în Fața Judecății De apoi!
Ura impotriva catolicilor. Cind papalitatea a zis ceva de biserica ortodoxa? Dar stim ca patriarhul si aproape tori episcopii ordocso erau turnatori. Spagoveanu spune ceva? Andreiccut, turnatori a Rdealului, bartolomeu, anania si restu
Doamne Isus
Sayana pe pămînt Inchizitori
,,Cine il iubeste pe Dumnezeu, nu poate sa il urască pe aproapele,,
Aici e problema.
Domnul a spus:
–,,Cine este fara de pacat sa arunce primul cu piatra,,
Prevăd că o să vă luați la bătaie de încrâncenati ce sunteți. Roagă-te omule și lasă-i în pace pe alții.
Nenorocire
Sacunul împărătesc al Sfântului Apostol Petru este la Roma. Papa nu este un ales al clericilor, ci este succesorul Sfântului Apostol Petru. Adevărata credință creștină este la Roma, celelate sunt simple erezii. Mai ales erezia de la Moscova
Trist dar foarte adevrat dumnezeu e mare
Eunutul nu are sens, nici cea mai mica urma de logica, dar asa este cand ai prieteni imaginari.
Cata ura si dezbinare….Eu stiu ca Dumnezeu este iubire si milostivire…Atentie la marturia pecare o dati…(ura ,rautate,manipulare)🙏
Aparatorul ortodox este un manipulator mizerabil !
Ce behai!, ma animalule?
DRACU VĂ VA LUA ȘI PE VOI, AȘA CUM L_A LUAT PE IOAN PAUL AL 2_LEA.
Și Biserica Ortodoxa tot același „lucru” e, se dă după politic cum ii da patri_hotului Daniel. Vezi cazul ISARESCU la Manastirea Cozia. VOI ÎMPUȚIȚII BISERICII ORTODOXE ROMÂNE SALVAȚI DRACII DUPĂ CUM VĂ DAU BANUL. 🤮🤮🤮
Adevărată creștinătate de ce nu pedepsește popii pedofili, poponari și sataniști?
Câte ineptii puteti debita!
Cititi vechiul si cele 10 purunci adevarat religie este adeventita de ziua 7 corecta
Florentina Vasile Nu Religiile ne mânuiește Doamnă Florentina ci Credința prin Harul Domnului și Mântuitorului nostru drag Isus Hristos, care a murit pentru păcatele noastre și a înviat după scripturi,iar venirea lui este aproape! Isus Hristos este Domnul!
Nelu Bunea asa este dar trebuie sa spunem Devaru ptr ca este corecta si sa fiim sinceri cu noi asta ne cere sinceritate si adevar
Nelu Bunea multumesc
Florentina Vasile Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Sa nu mai vorbim de inchiziție și altele
Adevărat spus
EU CRED CĂ NU L IUBEȘTE PE DUMNEZEU O FACE DOAR DE IMAGINE CRED CĂ LE FACE JOCUL GLOBALIȘTILOR SATANIȘTI
AdevRrT
Nu mai fiti toti care mai decare sfinti!!!Sã fim BUNI Crestini ASA cum ne vrea Dumnezeu! Domul ISUS HRISTOS nu aspecificat religia la care sã fim DUAR a spus sã ne iubim unii pe ASA cum ne- a iubit EL!!! Noi ne batem care sîntem mai sfinti si pînã la urmã Nici UNUL nu sîntem ASA cum ne vrea DUMNEZEU! TOTI SÎNTEM PÃCÃTOSI SI BUNI POLITICIENI!!!
PAPII SUNT PRIMII ANTIHRISTI
Mai putinistule, colonel de securitate, jigodie ce ești, care le știi pe toate, în fundul iadului vei ajunge cu ideile tale, cu minciunile și demagogia ce o faci inpotriva a milioane de Creștini Catolici. Roagă-te la bunul Dumnezeu sa te ierte.
Ar fi bine să ne uităm mai mult în ograda noastră. În comparație cu ei suntem mult, mult mai puțini și cred eu mai dogmatici. Nu luăm atitudine împotriva marelui Kirill, care sfințește rachete și tancuri, care îndeamnă creștinii ortodocși să se măcelarească între ei, creștini pe
care chipurile îi păstorește.
Dumnezeu este unic pentru toți locuitorii planetei.
Toți ne rugam la același Dumnezeu!
Cîtă inndobitocire îndoctrinabilă , din partea partidului religios ortodox ,
A/ți uitat că în 1054, din partidul romano catolic s.a frînt alt partid, ultra besmetic , cel ortodox …
Un cult compromis și parțial fanatic daca nu credeți citiți Biblia cuvântul lui Dumnezeu și veți cunoaște adevărul
Marsiii la gunoi. Cvv
Sa il marturisesti cu gura ta pe Dumnezeu in fata martorilor vazuti si nevazuti_ sa te pocaiesti si apoi sa te botezi! Nu o face nimeni in locul tau si al meu!
Text preluat –
Nu este un secret pentru nimeni ca majoritatea papilor au fost alesi pe considerente politice si nu pe cele religioase, multi dintre ei fiind declarati mai tarziu chiar sfinți. După moartea papei Paul al VI-lea consiliul papal se pare ca a facut o mare greseală prin alegerea ca papa a lui Ioan Paul I, cel care dorea o reabilitare a bisericii catolice, a problemelo bancare si in general a tuturor asocierilor bisericii cu Mafia si crima organizată. Era numit de oameni „Papa zâmbitor” dar a fost ucis după numai 33 de zile de pontificat. Înmormântarea s-a facut cu mare repeziciune, incalcandu-se toate normele bisericii. Oculta avea nevoie de niște papi obedienți problemelor ei in privința Guvernului Mondial si a NOM si a adus la conducerea BC a unei suite de 3 papi:
1. Papa Ioan Paul II, alias Carol Voityla Katz, fostul papă, fost Illuminat şi membru al clubului Rotary. El a fost şeful lojii secrete „Opus Dei” şi guvernatorul clanului Rockefeller. El era de origine evreu şi pseudo-regentul „Noii biserici mondiale romano-iezuite”. Misiunea sa a fost de a subordona biserica catolică religiei „mozaice”, de a recunoaşte „vina seculară” a catolicismului faţă de poporul mozaic, de a recunoaşte participarea religiei creştine la holocaust şi de a slăbi biserica ortodoxă, propunând ortodocşilor „unirea credinţelor creştine”. În 15 noiembrie 1982, într-o audienţă generală, spunea «Ierusalimul, oraşul Domnului, poate deveni şi un oraş al oamenilor – „City of man”». Această denumire este întrebuinţată de Iluminaţi când spun „guvern mondial” sau “dictatură mondială”. În 18 aprilie 1983, a fost primită în audienţă papală întreaga „Comisie Trilaterală”, înfiinţată de Zbigniew Brzezinski şi Rockefeller. Aici a fost criticat mersul prea încet al făuririi „Noii Ordini Mondiale”.
2. După el urmează al doilea papă, Benedict al XVI-lea (din2005 până in 2013 cand si-a anunțat retragerea fiind gasit vinovat in procesul intentat la Bruxelles in 2014 unde s-a demonstrat implicarea acestuia în ceremoniile celui de-al Nouălea Cerc Satanic de sacrificii cu copii.), bavarezul Joseph Ratzinger, cel care de la 14 ani era posesor de carnet in partidul nazist cu nr. 111 si este denumit in profetiile lui Malachia „De gloria olivae” (Slava măslinului). A fost un membru clerical din „Comitetul celor 300”în strânsă legătură cu CIA. El se consulta cu Luigi Gedda, medicul Papei Pius VII, apoi al Papei Paul VI, şi lucrau mână în mână cu Oficiul Serviciilor Strategice al CIA. Retinger era în strânsă legătură şi cu prinţul Bernhard al Olandei, care a fondat Organizația Bilderberg, cu premierul italian, cu Sir Collin Grubbin (membru în serviciul secret britanic) şi cu directorul CIA, generalul Walter Bedell. Papa Ratzinger a fost identificat ca fiind un membru al ordinului Cavalerilor Întunericului inca din timpul in care era Asistent Capelan SS la lagărul de concentrare Ravensbruck în Germania
3. Urmează cel de al treilea papă, din 13.03.2013 (atentie la semnificatia numarului 13 in masonerie) papa Francis I care va fi si ultimul papă, martorul Apocalipsei. pe care Sf. Malachia il numeste „Papa Negru”, care a desființat dogmele catolicismului, ne-a anunțat Chrislamul, religia Noii Ordini Mondiale de „Pace si Fraternitate” , un pilon important al elitei mondiale. In acelasi proces din 2014 de la Bruxelles se spune „Remarcile bizare ale papei Francis, făcute cu ocazia turului efectuat săptămîna trecută în Orientul Mijlociu, care afirmă că „abuzul sexual este ca o liturghie satanică” dezvăluie faptul că el înţelege că violurile copiilor care au loc în biserica sa sînt legate de ritualuri satanice la care el însuşi participă” susţine procurorul din Bruxelles. „Noi considerăm remarcile papei ca fiind o recunoaştere tacită a vinovăţiei şi o dovadă în plus în privinţa implicării sale în aceste monstruoase crime”. Un ordin catolic iezuit numit „Privilegiul Magistraţilor” datînd din 25 decembrie 1967 cu privire la „Liturghia Neagră” a fost furnizat instanţei de judecată din arhivele Vaticanului. Se spune că documentul demonstra că fiecare nou papă trebuia să participe la Liturghia Neagră a celui de-al Nouălea Cerc Satanic, ritual în care erau ucişi nou-născuţi şi era băut sîngele acestora. „Planul s-a născut dintr-o idee greşită de a extrage putere spirituală din sîngele şi viaţa inocenţilor, în acest fel asigurînd stabilitate politică a papalităţii în Roma. Aceste acte nu reprezintă genociduri ci ucideri sistematice de natură instituţională. Începînd cel puţin din 1773, acestea par a fi fost efectuate de Biserica Romano-catolica, Iezuiţi şi de fiecare papă”. Lucrurile sunt puțin mai complexe de atât pentru că Jorge Bergoglio sau Francisc I ascunde un secret important pe care toată lumea l-a ignorat. El face parte din ordinul iezuiților „Societatea lui Iisus” și conform organizării acestei societăți secrete, Jorge Bergoglio poartă titlul de general al Americii Latine. Fiecare general al ordinului iezuiților este supranumit și „Black Pope” sau „Papa Negru”. Este foarte clar pentru toată lumea că papa Francis face jocul Ocultei Mondiale, având rolul de a distruge Biserica Catolică şi religia creştină din interior. Pe 27 ianuarie 2017, aşa cum scrie şi Wall Street Journal, papa Francis a preluat controlul asupra Cavalerilor de Malta, un ordin religios care există de 900 de ani. După cum stim, CIA a fost formată de catre societatea Cavalerilor de Malta. E interesant faptul că Jorge Mario Bergoglio şi-a ales numele de Francisc I, exact acelaşi nume purtându-l un celebru rege francez, Francisc I (1494-1547), care a fost primul care a încheiat o alianţă cu Imperiul Otoman. Această alianţă, în acele vremuri, a declanşat un mare scandal în lumea creştină (ameninţată de otomanii de religie musulmană), fiind considerată drept o „alianţă ticăloasă, o uniune profană între crinul francez şi semiluna otomană”. Francisc I a fost chiar acuzat atunci că a vândut creştinismul musulmanilor, făcând „pact cu diavolul”. Dacă pornim de la această analogie, putem spune că viitorul papă Francisc I va vinde şi el creştinismul, făcând un „pact cu diavolul”, dar nu numai musulmanilor ci si evreilor. Ca o consecință, in 20.02.2023 papa Francis a unit sub Templul Abrahamic, Sinagoga Diavolului (BC) cu Sinagoga ebraică si cu Moscheea musulmană, sub oblăduirea noii religii a Chrislamului de „Pace si Franternitate” inventată in 20 octombrie 2020 pentru care au semnat toti sefii cultelor din lume.
Ca o dovada a celor spuse este moartea , mai bine spus asasinarea papei Ioan al XXIII-lea (papă 1858 – 1963): anunţul morţii lui a fost tipărit în ziarul masonic mexican „El informator”, din eroare, dimineața pe data de 3 iunie 1963, iar Papa a murit în seara zilei de 3 iunie 1963, la ora 19.49. Deci se stia de moartea acestuia cu mai bine de 20 de ore mai inainte, dar si mai mult daca tinem seama de fusele orare.
Nici voi nu sunteți mai departe de catolici.
Calea, mea care am zis despre asa, sa măsoare lățimea, și înălțimea, cu ATA, PROVINE DELA VIATA, POPORU CI MEI ȘI ALTE POPOARE, apa sfințită ce stai pe GInduri ai c a re nu este minciuni,
Fraților dacă păstorii de. Biserici vă bârfiți ca la parlament ce să creadă omenirea cred că Iisus Hristos nu nea învățat așa ceva. Adunațiva la masa lui Isus Hristos și duceți poporul pe drumul cel bun noi bătrâni mai știm câte ceva dar tineretul ce învață. Adunațiva cu toții cum a zis Isus Hristos și. Maria
Anul 2017 a însemnat mult pentru credințele creștine și musulmane. Ele au fost unite toate și se închina la adevăratul Dumnezeu, restul care scrieți, o faceți doar ca să va aflați în treaba. 2017 catolica, ortodoxa și musulmana sunt religii înfrățite! Musulmana vorbește despre Iisus ca era trimis a lui Dumnezeu care s a îndrăgostit atât de mult de oameni încât a început sa se iubească cu ei. Mai târziu Dumnezeu l-a trimis pe Mohamed iar asta din urma a vorbit și el despre Iisus ca era trimis a lui Dumnezeu/alah! Sănătate mintala tuturor!
Ce fac catolici fac și ortodocșii . aceleași lucruri în comun.icoane.preoti.slujbe cu bani.îmormantari cu bani.sarbatori Pascale etc.
Instituția papală este fiara din apocalipsa iar celelalte biserici duminicale sunt ficele Babilonului.
Singură Biserică a lui Dumnezeu este cea care tine Sâmbăta are credința Lui Isus și păzeste poruncile lui Dumnezeu Apoc 14.12
Culiță Candu Nu huliti!
Culiță Candu Spre deosebire de sectarii rataciti nu iau zeciuiala,adica 10%din toate veniturile.
Faceti tot felul de afirmatii eronate. Una dintre probleme apare cand identificati biserica lui Bergoglio cu Biserica Romano Catolica. Biserica lui Bergoglio este un parazit care se suprapune peste Adevarat Biserica A Lui Cristos, adica Biserica Romano Catolica. Bergoglio nu este Papa. Deci, acum Cristos nu mai are vicar pe pamant. In loc sa va chinuiti sa denigrate ceea ce nu cunoasteti, mai bine ar fi sa cautati punctele de legatura in baza adevarului, in baza Invataturilor Lui Cristos. Pace si bucurie !
Să vă fie rușine că vorbiți asemenea lucruri, vorbiți și de ortodoxie când a apărut și pentru ce!
Isus i-a spus apostolului Petru asa.. Tu ești Petru și pe aceasta piatra voi zidi biserica mea… Papii sunt urmașii Sf Petru… Punct.. Mai departe se știe ca au fost și sfinți printre ei și mai puțin sfinți.. Ca în oricare alta religie.. Păcat ca suntem dezbinați.. Dumnezeu e unul singur… 🙏🙏🙏🙏🙏
si ortodoxia e la fel,plina de erezii si de popime lacoma
Las că mai sunt 5 ani și sînt obligați să desecretizeze biblioteca
Prostii
Adevărat !
…a fi catolic este un crez…”ratacit”,numai crezul „ortopedic” este adevarat,cel transportator de rachete,bombe si minciuna fariseica-„frateasca”, din ortodoxia rusa ….!!
Adevarat
Amin
Numa voi aveți dreptate, numa voi sunteți sfinți ordodocsilor înrăiți, rasiști… Da daca nu v-ați fi născut voi ortodocși??? Da daca erați catolici atunci??? Atunci ce mai ziceați voi????
Spuneti numai minciuni
Ortohoții sunt cei fățarnici.
Cine condamna nu e credincios nu cunoaște adevărul lui DUMNEZEU
Buna ziua, domnule Teodosie!Numai asta gandeste asa!!!!
Ura naste tot ură! Sunt fratii nostri…
Un este dumnezeu atot puternic atit
Nu e așa!
Sânteți atât de mici la minte și judecați. Mereu au fost comentarii contradictorii ca între nebuni. Vedeți partea bună a lucrurilor, nu cu rău scoateți răul la suprafață să murdăriți.
Biserica e Una dar nu poate fi exclusiv Ortodoxia ci și Catolicismul fiind cel mai apropiat Adevărului de Credință. Apoi e urmat de celelalte denominațiuni creștine însă, întotdeauna prin nejudecare.
Fiecare își ține casa cum se pricepe ca să nu fie dezbinată. Rupându-se una de alta și din ultima celelalte s-a ajuns azi.
Dar oare cum e numit Iisus Dumnezeu dacă îi luați stăpânirea ? El va judeca pe toți după conștiința dreaptă a fiecăruia indiferent de cult.
Iesind din Crestinismul fărâmițat dăm de iudaism și islam. Hei… ce mai ziceți de ele ? Că până și în acestea a fărâmițat urâtul satan ca să fie izbăvire omului prin credința în Dumnezeul cerului.
Apoi celelalte religii idolatre..? Ce facem cu oamenii aceia care ne dau pildă de viețuire uneori ?
Voi judecați pământul ? Nu Domnul ?
Să nu răsară soarele a doua zi dacă vă puneți în locul Domnului și, ori vă pocăiți de acest mare rău ori vă depărtați de Credința Viului Dumnezeu.
Ortodoxia a pierdut odată cu apariția lui antichrist din ea, antichristul e ispită de dreapta deci din ortodoxie reiese.
Și voi fiind in ispită de dreapta sânteți lătrătorii acelui care vrea cu tot dinadinsul să fure Chipul lui Hristos subtilizându-i autoritatea.
Voi niște muritori asta faceți: pregatiți calea potrivnicului prin osândiri nenumărate a oamenilor-frați din celelalte culte.
Va spun: și sfinții au greșit că au proorocit vădind lucrul Duhului Sfânt și dând de cunoștință Celui rău care atacă tot. Acum Aceia tac dar nu mai e nimic de făcut. Așa că de acum incolo orice proorocie sau osândire care o descoperiti sau o faceți veți da socoteală în Ziua Judecății la tronul lui Hristos.
Voi obligati pe Dumnezeu să se tupile dând puterea și slava nu Lui ci celui rău. Să nu fie.
Că război este aici pe pământ, dispute în cer, și răzvrătire în adânc.
Toate create de slugile netrebnice din biserici care se cred ,,mai cu moț”.
Lăsați osândirile. Rugați-vă, pocaiți-vă, bateți metanii… ca nu cumva să cadă mintea voastră la nivelul cultelor neocreștine sau mai rău, sa îmbrățișați talibanismul islamic. Toate sub ,,imagine ortodoxă”.
Ori vă tolerați ori tăceți.
Domnul este Unul peste tot pământul și s-a săturat de gâlcevile voastre mai ales a celor care arată cucdegetul spre alții …aceia văzându-și de treaba lor.
O zi bună!
Sfântul Petru 😘 și sfatul Andrei Erau frați ???? Atunci ce duceți proști în eroare care din mila lui Dumnezeu lucrează pentru voi . Sfinți de pe pământ.Cu ecepti va credeți Dumnezeu 😢 Tot in iadul roșu o sa ardă toți care merita
Corect
Corect!
Mai aparatorule ortodox care ești putina istorie știm și noi??? Vorbești în necunostinta de cauza. Citește puțin istoria religiilor și după comentezi!!!
Bisericile crestine trebuie sa fie unite
În loc să găsiți punctele comune între toți creștinii și să fim uniți, păstrați această dihonie medievală, și între timp Satana pune stăpânire pe destinele și viitorul nostru!
Nu trebuie să te închini nimănui decît în fața lei Dumnezeu în rest e prosteală pe față!
Asta da iubire frățească!!!!…..😏😏😏😏,acești „eretici „au pus la dispoziție biserici strămoșești biserici catolice în diaspora ca ortodocși să aibă unde să desfășoare oficiul liturgic!.Bravo….!!…..o postare de toată isprava!!! .Doamne ajută!😏😒😏😏👎👎👎👎👎
Onut Corniș Adevărat!!!
Eram în sudul Italiei, și au pus la dispoziție o biserică catolica sa facă ortodoxi slujba în ea.
Eu sunt ortodox
E FOARTE TÂRZIU, că vati trezit din somnul mortii spirituale; un analfabetism spiritual intentionat🤦 ati avut si voi, atatia zeci de ani, din păcate.
Toți suntem fiii lui Dumnezeu și creștini într-un Cristos,. Nu faceți decât să băgați discordie între creștini.
toate cultele religioase inchid portile imparatiei, nu exista nici o religie care respecta cuvantul lui D-zeu, indiferent ca eunt ortodocsi, catolici, reformati, penticostali, adventisti, baptisti, etc… toate aceste culte religioase prin cuvantul de religie, care inseamna forma de inchinare, se poate intelege ca nu fac parte din poporul lui D-zeu, nu respecta Biblia si se bazeaza pe anumite doctrine fiecare in parte, doctrine culese din lume cu obiceiuri si datini, fara sa recunoasca pe Isus ca rege si fara sa fie pus pe primul loc cuvantul lui D-zeu, care ne spune ca poporul lui nu face parte din lumea aceasta!
Papa o sa..i facă pe Ortodosi Catolici an curand
Oare de unde pleacă mai mulți credincioși la pocăiți ?de la catolici sau ortodoxi ?
SI BISERICA ORTODOXA ESTE LA FEL CA CEA CATOLICA
ISUS SPUNEA FARISEILOR SI CARTURARILOR DACA NU VA POCAITI SI NU VA NASTETI DIN NOU CU NICI UN CHIP NU VETI INTRA IN INPARATIEA TATALUI MEU
ASA CA POCAITIVA ALTFEL VETI MURI CA MUSTELE DE FLIT
Bàiiii…”Apàràtorule Ortodox”, ai probleme grave, frate, esti dus total pe coclauri, cauti sà indobitocesti si mai mult prostul popor ortodox roman. Cum poti sà spui, bài „Apàràtorule” imbecilizat, cà doar religia ortodoxà e singura…màntuitoare😂🤣😂🤣???????? Fratele meu, esti prost, dar asa…numai esentà, cretin total. Enoriasii ortodocsi au o mare lacunà, un mare gol spiritual, anume, nu citesc Scriptura, sunt toti niste analfabeti spiritual. Ei nu comparà zicerile preotilor cu Scriptura, ei inghit totul pe nemestecate. De acest…”teren” prost lucrat si intretinut, profità escroci si falsi invàtàtori, gen „Apàràtorul Ortodox” si alti indràciti ca acestia. Orice ortodox cinstit si sincer, trebuie sà stie cà nicio religie nu màntuie, ci fiecare crestin e màntuit doar prin credinta realà in Hristos si tràirea vietii in pocàintà sincerà, restul sunt gogosi aruncate pe piatà de escroci ca cei de la „Apàràtorul Ortodox”.
Adevarat!
Bergoglio a trecut la ecumenism, el este Antihristul!
Petrică Raţă A pus la dispoziție biserică sa facă slujba preotul nostru ortodox, sa avem biserică, eram în sudul Italiei.
Ce va mai place sa judecați!!!
În ortodoxie este multă mândrie, ignoranță și egoism!
Am avut ocazia sa intru intr-o biseica catolica (in spania),dar nu prea am vazut care ar fi diferenta intre bis. catolica si cea ortodoxa,!!!!! amandoua au idoli in biserica (ce lui Dumnezeu nu-i place)!!!! si se inchina (la sfinti )una are un „papa”iar alta are un „prea fericit”arhiepiscop!!!!!!iar pe Hristos il tine afara la usa!!!!cu alte cuvinte sant amandoua in aceasi oala!!!!!!
Iosif Saniuta ai intrat în biserică bou și ai ieșit catâr!
Iosif Saniuta știi care-i diferența intre biserica ortodoxă si cea catolică? niciuna, tot un drac ii
Iosif Saniuta Asa e, sa ia aminte, ca nu ajuta pe nimeni( credinciosii) ,țavna care biserica deține adevărul.In primul rand Domnul a creat o singura biserica universala ca ei au divorțat unii de alții în 1054 din motive absolut lumești, asta e altceva ne plăcut Domnului.
Costel Trif astia se inchina la lemn si ailalti la statui…deci la piatra.
https://biblia.ortodoxa.info/biblia/versiuni_paralele/vba/2/20
Tată, Dumnezeu, iartă-i ca nu știu ce zic!
Cine zice, ăla a e…
Sunteti nebuni cum puteti judeca o religie asa de mare cu mari sf Apostolii sunt la Roma la Vatican
Se ascunde adevărul de oamenii ,de către Papalitatea catolică creștină
Aliliuliaaa, doar Moscova ne poate mantui. Cum il mantuieste pe „Aparatorul hortodox” cu pachete, pachete de ruble noi-noute. Dar Dumnezeu vede si fix in iad va sfarsi filistinul asta fatarnic platit de rusi sa imprastie ura
Daniel este mai spurcat k papa
Tată ceresc iearta necunoștință de multe doar înconjoară sufletele noastre cu lumină Divină lăuntrică tuturor ființelor omenești
Doamne ai milă de noi toți și iartă-ne ca rătăcim neștiind nici Scripturile și puterea lui Dumnezeu, judecător este numai unul bunul Dumnezeu, sa deie cu piatra primul care este fără de păcat
Câtă dogmatizarea,câtă spălare de creier,câtă învrăjbire intre popoare…și încă în numele lui Dumnezeu🫣😵💫👎😱nu vi-e este rușine?Chiar credeți că aveți un Dumnezeu propriu? Cât puteți fi de perfizi☝️👌😵💫😵💫👎👎😵💫😵💫😵💫 rușine să vă fie☝️👌
Papalitatea a susținut „Sfânta ” inchizitie!
doar cretinii pot crede mizerile paginii ortodoxinfo.
Și catolicii și ortodocșii sânt o apă și un pământ. Concurență pe enoriași văd eu. Vă e frică că rămâneți fără poleiala cu care v ați învățat și bănet, mașini,, valoare,, În lume. 🤣🤣🤣🤣
Ma dobitocule,la inceput au fost ambele cu acelosi ritual,pai daca sunt surori bolovane ,cum sustii ca catolicii sunt mai rai??
https://fb.watch/myb_tgRJyo/
Toate religiile creștine sant erezii
,,Pe papa să-l blestemaţi, căci el este pricina relelor’’ spune Sfântul Cosma Etolianul
Cristi Dumitrescu pricina relelor vine de la răsărit cu ” dreapta credință „
Pavel Spanache Te inseli amarnic.
Șarlatanii ” ortodocși ” cu orice preț nu vor să ne scape din mână !
Cristi Dumitrescu amarnic vă inșeală putin și chiril !
Pavel Spanache Am inteles, tie iti plae satanismul. Sa ai parte de el.
Cristi Dumitrescu sataniști sunteți cei care susțineți criminalii de la răsărit !
Cristi Dumitrescu cum dracu e posibil ca să trăiești în occident să te lăfăie în bunăstarea democrației și să susții un stat sălbatec terorist criminal ?
Numai dacă ești kgbist ești în stare de așa ceva !
Ar face bine FBI ai să se sesizeze în acest caz !
Parcă era vorba „să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”, de unde atâta răutate? Cine suntem noi să judecăm care-i mai sfânt? Aaa, vă întreabă o „ortodoxă”.
Cand vad cata iubire de aproape este in postarea asta ma las de tot de bisericile astea. Toate!
Sigur nu ne inchinam la acelasi Dumnezeu!!!
Mai oamenii….voi ascultînd și apreciind astfel de discursuri ,nu deveniti deloc mai ,blinzi ,mai buni ,mai putin mincinosi ,mai buni urmasi a Lui Hristos ,sa fîți in dragoste si in omplinirea voi Tatalui tot mai asemenea lui.Aceste morminte varauite si de la Vatican si de la C onstantinopol sau din catedrale nationale va injectează cu veninul urii.
Las-o-n praf!!!!!!
Chiar nu înțeleg nici acum ,ce aveți cu Papa ,când sărbătoriți duminica ziua instituită de el și catolici, lucru recunoscut istoric de catolici și o lume întreagă .
Acelasi lucru zic si ei despre noi…
Doamne ajuta!Amin!
Ei se inchina lui Luchifer da nu are nimic de a face cu credinta in Hristos !!! Nu va amagiti catolicii sunt nestiutori ce li se pregateste de dragul lor Papa !!1 dar va fi prea tarziu !!!
Amandoua sunteti la fel cu pretentii ca ii mantuiti pe oameni si aveti inventii proprii cu care ii tineti pe oameni robi. Va denigrati unii pe altii in loc sa acceptati knvatatura curata a Domnului Hristos. Pacat.
Minciuni și publicitate atât?!
Lili Ciuca Murgan Da ce mă a loat foc ?
Nu judeca ca să nu fi judecat. Incitarea asta perpetua nu seamănă a creștinism ci mai deloc seamănă a propaganda KGB-ista de inoculare a neîncrederii dintre frații creștini.
Lauda de sine,nu miroase frumos,miroase a budă.
Corect bine punctat
Lupu Sorin Lupu de acea este Románia unde este, cu prostiile voastre dar ce aveti Dumnezeu e separst numai pt voi ortodoxi, cu credinta asta vrem sa intra in Shenghen in secolul XXI. Mai trage ti un pui de somn sí ganditiva.
Lajos Sera Esti o femeie atee dute tu un Shengen noi rămânem cu Dumnezeu tu dute cu oculta mondiala unguroaico
Lajos Sera Dute în Ungaria ca este.in Schengen om nume de femeie ok
Lajos Sera nu Biserica ortodoxa va despărțit, ci acei episcopi care sau crezut mai sus de Dumnezeu, și sau rupt de Biserica răsăriteana la 1054, și a făcut cultu romano catolic. Nu sunteti vinovați voi romano catolicii, ci acei ceau vau rupt de Unica Sfinta, și Apostoleasca Biserica ortodoxa, și vau privat de multe drepturi. Toți suntem ai lui Dumnezeu, ca de el am fost creați, dar unii se cred mai sus de cât au fost creați, și siau luat de la puteri, care nu le aparțin. Fiecare vom fi judecați după fapta, și atunci vom vedea adevărul adevărat.
Cretu Florinel nu catolicii s-au rupt de ortodocși, ci invers! Mai pune mâna pe carte!
Gavril Bale cine, noi, sau voi. Ia cauta în istoria religiilor, și vezi ca Sfinta Biserica ortodoxa a fost creata de Hristos în anul 33 al răstignirii sale, și romano catolicii după 1054 de ani nene, mai interesează-te, ca faci păcat.
Cretu Florinel biserica Ortodoxă, e rezultatul uneltirile viclene de la Curtea imperiului bizantin, a unui divorț imperial și a orgoliului lui Foție!
Gavril Bale citește întâi istoria religiilor, și vezi ca voi ați fiintat cultu romano catolic după 1054 de ani, voi trăiți după cum va coordonează papa de la roma
Cretu Florinel sí Hristos a fost primul preot ortodox.
Lajos Sera deja se vede ca dai în bilba, Hristos este mintuitoru care sa răstignit pe cruce pt păcatele noastre, nu a fost preot. Ori nu înțelegeți, ori sunteți foarte încăpățânați și nu vreți sa recunoașteți adevărul, ori luați în ras ortodoxia, și sunteți precum sectarii, ca și ei tot asa susțin, ce și dumneavoastră susțineți. Păcat, va veni ziua în care o sa cunoașteți adevăru. Pt dumneavoastră am respect pt virsta care o aveți, și pt parul cărunt din capu dumneavoastră. Dar ca om, și spiritualitate, nu va respect, pt ca nu aveți dreptate
Lajos Sera mare dreptate aveți
Bai bolnav mintal cum poți să spui așa ceva ai uitat cum și-o trage popii prin mănăstiri și biserici,cum pipăie femei ratacite care vin să se plângă la ei sub patrafir și alea niste idioate
Du-te bai băiatule la psihiatru că ești sărit de la punct
Li se vede falsitatea de departe !
Ionut Marius Macinic serios ??? Pt că își fac semnul crucii invers, pt că nu pupă icoane și stau cuminți în ” banca ” lor, liniștiți și atenți la ce predică preotul, timp de o oră, sunt falși ??? Păi hai să vedem ce se întâmplă în biserica ortodoxă română??? Slujba începe la ora 8,30 și ține până la 12- 12,30…In tot acest timp este un dute- vino permanent, ca să nu mai spun că cei prezenți ” trebuie ” să vadă cine intră sau iasă din biserică sau să sosotească între ei … Oare pt ce mergi la biserică ???? Vreti să vă spun cum au decurs lucrurile în Joia Mare într-o biserică ortodoxă din România , în timpul slujbei ,când toți cei prezenți ar fi trebuit să fie ochi și urechi la slujbă ??? ?? …o bună parte dintre cei prezenți au ieșit la o șuetă cu neamurile venite de prin țară sau cu prietenii, în fața bisericii … preotul și-a făcut treaba în prezența celor care au mers și au rămas în biserică în Joia Mare pt acest moment important pt crestinatate …Deci cum îi cu falsitatea??? Haideți să ne vedem de ” oile” noastre …Iisus nu a lăsat nici o religie, doar o credință! Ce avem astăzi este creat de om…Biblia este una singură, diferența o face traducerea din ebraică, stimate domn ! Si dacă ne uităm bine , Biserica Creștină se bazează pe tradiții și obiceiuri inventate de preoți și bogații tuturor timpurilor în dorința de putere…Biblia a fost scrisă la 1000 de ani după Cristos…si vă las să gândiți mai departe…
Numai prostii scrieti!
Nu stiu cine sunteti si cu ce drep va erijati in aparatorii ortodocsiei? Ortodocsia se apara singura pe temeiul sinodalitatii si nu il slaveste pe Lucifer!!!!
Gheorghe Pace temeiul asta al sinodalității se pare că este peste Sfânta scriptură în opinia unora
Asta pt ca voi sectarii neglijati al doilea izvor al revelatiei divine ,sf. Traditie,o pasare nu poate zbura cu o singura aripa sf scriptura,neglijind istoria.
DOAMNE FERESTE !!!NOI ORTHODOCSI AL SLAVIM PE IISUS HRISTOS SI MAICA DOMNULUI !!!
Lili Ciuca Murgan Si catolicii pe cine slăvesc ,stimată doamnă ???
Lili Ciuca Murgan Nu e nici o diferență!
Petronela Burca Nu dau cu pietre an nimeni ai respect pe toti sa se roage la DUMNEZEU L FIECARUIA!!!
Lili Ciuca Murgan nu v-am acuzat de nimic ,dna !!! ….doar v-am întrebat : catolicii pe cine slavesc??? Tot pe Isus si Maica Sa !!!!…..Dna, nu vă lăsați manipulată de biserica ortodoxă română, prin poveștile cu care s-a lansat în ultima vreme și mai ales acum de când Biserica Catolică insistă ca cele două biserici să se reunească tocmai pt ca Sărbătoarea Pascala să se sărbătorească o dată…si asa ar trebui să fie pt că dacă se compară calendarul vechi după care se iau ortodocșii, cu cel nou după care se iau catolicii, este aproape același lucru !!!……oricum ,data Răstignirii lui Iisus si Învierea Sa ,este aproximativă …. La fel si nașterea Sa , care se consideră că a fost ( după vegetația existentă ,conf documentelor ) între sfârșitul primăverii și începutul verii …..dar după calendarul nou este sărbătorit în 25 decembrie …..Marea Schismă din 1054 s-a produs pt că, Capii celor două biserici nu și-au putut împărți puterea …nu s-au înțeles pt putere ,dna ,nu din alte motive !!!….pt putere și supremație au nesocotit învățăturile și poruncile lui Iisus …. Dna, Biblia este aceeași, diferența o face traducerea din ebraică… Isus nu a lăsat nici o religie, doar o CREDINȚĂ, iar Biblia a fost scrisă la 1000 de ani după Cristos…până atunci, totul a fost transmis din gură în gură…. Biserica de astăzi, nu este altceva decât tradiție și obiceiuri inventate de preoți și bogații tuturor timpurilor și aveți destule exemple în jurul dvs … Și ar mai fi multe de spus…..dar hai mai bine să ne vedem de oile noastre si să ne gândim și să urmăm , dacă tot vrem să ne dăm mari credincioși, Învățăturile și Poruncile lui Iisus….
Petronela Burca fiecare este liber sa aleaga la cine vrea sa se roage!!!repet eu am spus la cine ma rog nimic altceva despre alta credinta fiecare este liber sa aleaga ce vrea .
Lili Ciuca Murgan credința este una singură și o ai in suflet!!! Restul sunt religii și este cu totul altceva!!! Acestea sunt creația omului de rând….Atunci când vom înțelege diferența dintre cele două , abia atunci suntem pe drumul cel bun!!!
Fatarnicilor! Uitati-va pla discursurile Papei Francisc! Siuitati-va la ale voastre! Tot e minciuna si manipulare politica sunteti experti in asta!
Ionel Florean încearcă sa și înțelegi discursurile Papei dacă le urmărești! Nimeni nu slujește la 2 domni. Papa prea vrea sa fie pe placul lumii va sa mai fie pe placul lui Dumnezeu. Să nu mai spun ca se crede locțiitorul d-lui pe pământ.
Ionel Florean este propaganda rusească de a provoca neîncredere între creștini. Nici o unire a Bisericilor nu se va face fără voie și nici nu este necesară, ci doar o toleranță și o iubire în spiritul învățăturilor lui Iisus.
Mihaela Feraru Trăiesc de 15 ani în Italia, nu este adevărat ce spuneți!
TeodoraAncuta Blidariu puteți sa trăiți și de 30 ani. E informație publică faptul ca Papa, oricare ar fi el, are titlul de Trimisul Domnului. Iar faptul că susține tot ce condamnă Biblia ar trebui sa va dea de gândit. Informarea nu doare.
Mihaela Feraru A pus la dispoziție biserică sa facă preotul nostru ortodox slujba, sa avem biserică.
Frați catolici au ajutat!
Eram în sudul Italiei, acuma sunt i nord.
TeodoraAncuta Blidariu nu la asta ma refeream. Ci la Papa. Nu contest ca sunt preoți om printre cei catolici.
Competitia pe piata 😂😂 Care fraiereste mai tare 😂
Adevărat.
Apocalipsa lui Ioan.. Cap, 14, 15,16,17,18,19,20,si 21..FIARA 666
Prefer sa merg in iad decât sa cred in papa..oricum tot in iad merg cei ce cred in el
Liviu Titaru Dumnezeu să te ierte și să aibă milă de sufletul tău. Nu trebuie să crezi in oameni, cu o excepție, Iisus.
Liviu Titaru stai liniștit, vei merge în pământ…
Cam la fel sunt toate religiile credința în Dumnezeu este cea dreaptă.
Dumnezeu nu e religie!
Fiara din apocalipsa
,, Faptele Cornului mic.”
Și vor să fim împreună in rugaciune!
Mrazii de handicapati
Doamne cum mai duceți oamenii în eroare și minciună citiți Scriptura.
Apărătorul Ortodox susținători Satanei prin postările tale. Tare vă este frică de uniunea dintre creștini ortodocși și creștini catolici, care ar zădărnici planurilor voastre de globalizare și reducerea populației la o turmă de sclavi. Acesta este motivul atacului zilnic constant și pe subiecte inventate de voi împotriva creștinilor catolici de frica înțelegeri dintre cele două religii creștine. Cate postări recente catolice ați găsit la adresa creștinilor ortodocși și cu acuzații nefondate? Oare acesta este rolul unui site care se autointitulează apărător, să producă scandal? UN SITE DE ERETICI in slujba diavolului.
CORNUTI SCHIFOSI!
Aoleo că dacă vedeți în Impărăția lui Dumnezeu altceva decât ortodocși ce vă veți face???o sa îl luați pe Dumnezeu la întrebări???
Balinteeee(ca catolicii)🤣😂😂
Exact așa e si la ortodoxie fac o ilustratie de loc verde si luminos in slujba de înmormântare dar nici popa nu e sigur daca el însuși e mantuit de fapt cred ca stie ca nu vede Raiul…..pentru ca nu a slujit Dumnezeului Celui Viu ci icoanelor oaselor oamenilor mai mari ca el intre ghilimele si na facut ce zice Biblia ci ce i sa ordonat….dar de un biet ins ortodox care nu prea a citit Biblia si sa increzut in vorbele popilor….si altora decat cele din scripturi
Papa francisc este o mare rușine în numele bisericii artrebui să fie executat pe loc pentru rușinea pe care a făcuto
Cosmin Vasile Nu ai vrea sa il executi tu ,bai drogat ortodox mic ,micut care confunzi ceapa cu usturoiul !
Ambrozie Balint cum adică ,confund ceapa cu usturoiul fă mă să înțeleg că eu nu înțeleg ce zici și împlus oi fi eu ortodox dar nu mă droghez băi așa că vezi-ți de treaba ta că nu impresionezi pe nimeni nici pă mine nu poți așa că ține-ți părelile pentru tine și ciocul mic
Bai nemernicilor ortodocsi care poatati ; puteti sa pupati in cur un catolic fara sa va aplecati !?Cel mai inapoiat cult si de nefrecventat ,inchis i in trecutul timpului .Sunteti la fel ca fratii vostri putinisti .Incitati la ura fariseilor cu barba ,si nu la iubire ,nu toti dar majoritatea .Nu o sa ajungeti niciodata ca catolicii Papa si cerut scuze pentru pacatele pe care lea facut biserica catolica !Voi nu ati facut pacate dea lungul timpului !
Ambrozie Balint si tu esti muuuult mai prost decat cel care a postat ,pt ca bagi pe totii ortodoxi intr-o oala!
Papa a cerut scuze pt ca a avut de ce!
Inchizitia si multe altele…dovedite istoric!
Altii doar au luptat sa si apere existenta , nu sa converteasca fortat !
Sau daca s-u intamplat si una si alta, sa zicem, asta a fost situatia!
Ce mai gasim acum …motiv de mare ura!
Cristian Irimia Intreabai pe ei tau ,nu pot lasa in urma trecutul!Pestele de la cap se impute,la varful bisericii ortodoxe sunt un grup de ticalosi care prin cultul lor sunt cei mai frumosi si buni .Am gresit cand am spus majoritatea desi pe undeva daca stau si ma gandesc cat am fost in scoala din bozgor nu ma mai scotea ortodocsii .De la niste tampiti incep genocidurile .Facebook ar putea sa blocheze asemenea postari din partea unor nenorociti ortodocsi ,ca catolicii nu am auzit sa zica ceva de barbosi ca daca se intampla asa ceva fii sigur ca reactionam la fel .E loc pentru toti ,si asta vad ca nu inteleg unii din conducerea ortodoxiei .
Ambrozie Balint și-a cerut scuze??? De asta sa declarat înlocuitorul lui Issus pe pământ??? Nu îmi este rușine nici cu Daniel…..un securist …..dar cele mai mari nenorociri in lume pleacă de la Vatican…
Cate minciuni și câtă răutate! Cine publică așa ceva nu numai că nu este ortodox, dar nici credincios nu este.
Спаси нас господи и помилуй нас
Dumnzeu este in concediu?Toti judecati si aruncati cu piatra.Tare credinciosii mai sunteti,egal de religia pe care o aveti
Mai terminați cu rasismul religios și cu dezbinarea.
Omenirea asta se confruntă cu probleme reale…..
Debitati numai prostii.
Numai dezbinati!
Ura ortodocșilor față de catolici continuă !
Niculae Dote Întrebarea este: de ce?
Adelheid Berger Pentru că ei propovăduiesc iubirea față de dușmani ! 😂😂😂😂😂
Niculae Dote Gresit!
Niculae Dote nu toti, doar cei care nu inteleg vremurile astea complicate in care, nu mai stii cum sa faci fata ,rautatii, lumii acesteia!
Niculae Dote Numai tampitii au ura
Niculae Dote ori prostia
Adevărul e că adunarea ortodoxa nu are nici o treabă cu Biserica Apostolica nici o treabă cu Sfânta Scriptură adunarea ortodoxă că (Biserica nu o poți numi) este erezia Ariană iar Toate, dar Toate ereziile Hristologice au apărut in Răsărit.
Vali Gheorghe erezii inventate dealunguul timpului și adăugate ulterior creștinismului răsăritean… O sumedenie de prctici ne conforme cuvântului lui Dumnezeu…
Vali Gheorghe mai bine ai citi apocalipsa lui ioan, dar ca sa înțelegi apocalipsa, citeste prima data Ecleziastul si Prorociile lui Isaia
Doina Danci APOCALIPSA ESTE SINGURA CREDIBILA, SE POATE DEMONSTRA CA TOATE CE-AU FOST SCRISE, ACUM SE VAD CUM SE INPLINESTE, RESTUL CHIAR SI IN NOUL TESTAMENT APAR CONTRADICTII CE NU POT FI DEMONSTRATE, SI ASTA MULTI NU STIU CA DE-A LUNGUL TIMPULUI, S-AU SCOS FOARTE MULTE, SI AU ADAUGAT CE NU ESTE BIBLIC.
Vali Gheorghe Ma intreb asa: ,, oare esti atat de rau voitor sau prost sau si una si alta”!?
Ce istoria religiilor cunosti sau istoria crestinismului sau istoria Bisericii ortodoxe cunosti dumneata!?
Oare nu tie un pic rusine ca mai sunt intre cei ce te citesc si care mai stiu cate ceva din aceste istorii!?
Un cunoscator in istorie nu poti fi , CLAR, doar vreun sectar prost!
Cristian Irimia Clar ești un idiot. Tu vorbești de istorie??? Ce note aveai tu la istorie bai deștepule??
Ce istorie vrei tu sa știu eu ? Ceva de genul: 1.Ortodocși au fost înainte de Isus
2. Daci au fost creștini ortodocși și au proiectat piramidele….etc
Așa ceva ai vrea tu,care va ridica mizeria ortodoxă în slăvi.
Realitatea: Ortodocși sunt o ruptură din ereziile Hristologice din secolul 2,3,4,
Dovedește tu din Sfânta scriptură că adunarea ortodoxa este Biblică sau Apostolica.
Și voi la fel…
Amin
Adevărat..Papa este Fiara. 666
Doina Danci unde scrie asta fiara e cel ce nu crede în Cristos, indiferent de religie Cristos nu are o religie anume el este universul total nu face diferența între biserici la Dumnezeu suntem egali cei care credem în el Isus a murit pe cruce pentru toți nu numai pentru ortodocși sau catolici sau pentru protestanți etc etc sa jertfit pentru omenire ca noi sa credem ca el este creatorul și conducătorul universului
Anuta Voicu in Sf sctiptura scrie, la apocalipsa lui Ioan si in Isaia. Papa se va crede însuși Dumnezeu asa puteri va avea de la antihrist pe care-l slujește.
Doina Danci spunețimi și mie în ce capitol și verset scrie ca papa va avea puteri satanice, ca să citesc și eu ca eu nu știu biblia pe de rost ca o poezie cum o știu alții
Doina Danci Minte de ev mediu ,ca sa nu te fac altfel
Irina Zaharia nu putem fi toți progresisti evoluați, ca tine.. 😂
Doina Danci Sa zici ca papa e fiara …cat de prost poti sa fii…eu sunt ortodoxa…si respect celelalte religii..chiar imi faci scarba