Să avem nădejdea la Dumnezeu, dar timpurile sunt critice. Timpurile-s foarte critice. După cum spun Sfinții Părinți, Sfinții Prooroci, noi am intrat în veacul al VIII-lea, și ei așa scriu că, intrând în al VIII-lea veac, multe necazuri o să vină peste omenire, mari schimbări o să fie în lume.

Părinte Dionisie Ignat: Conducătorii omenirii de astăzi sunt hotărâți să distrugă omul, atât duhovnicește, cât și firește
După scrierile Sfinților Părinți, omenirea așteaptă două pericole înfricoșate: un război înfricoșător de mare și împărăția lui antihrist. Acuma numai Dumnezeu știe care va apuca înainte, războiul acela care se așteaptă sau împărăția lui antihrist. Nouă nu ne-a rămas altceva decât să ne pregătim. Să ne pregătim prin pocăință, spre mărturisire curată, că nimenea nu se poate mântui decât numai prin pocăință, adică prin mărturisirea păcatelor înaintea părintelui duhovnic.
O să fie un război înfricoșător, poate nu acum, dar în câțiva ani. Așa va fi că nu vor mai cunoaște că au fost oameni cei omorâți. Suntem în vremurile de pe urmă. Sunt semne vădite.
Conducătorii omenirii de astăzi sunt hotărâți să distrugă omul, atât duhovnicește, cât și firește; adică nu se mai pune problema de a fi un bun creștin, asta e departe, dar nu mai poți fi om firesc. Vor să schimonosească firea omului. Conducătorii europeni se vede bine treaba că au luat locul lui satan însuși, că de acum ei, cu ideile lor, introduc răutatea în omenire. Dar pentru ce? Ca să distrugă cu desăvârșire tot ce-i duhovnicesc în om, dar nu numai atât, ci și tot ce-i omenesc.
Ăștia vor să facă lumea ca pe niște dobitoace, să nu știe că este Viață Veșnică. Chiar dacă zic că este Dumnezeu, ei spun că totul este aici, viața asta să fie bine.
Uniunea Europeană este casa fărădelegilor, este distrugerea omului, nu numai a creștinului sau a monahului. Lăsăm asta la o parte [monahismul sau creștinismul], dar vedem că legile Uniunii Europene duc la distrugerea omului, fiindcă dau drepturi lui satan. Ei legiferează că păcatul împotriva firii este ceva bun.
Vezi, ăștia de la Comunitatea Europeana o țin (consideră) pe România ca cea mai înapoiată. De ce? Pentru că crede în Biserică, fiindcă are mulți preoți și monahi. Adică crede în Viața Veșnică și nu crede în ideile lor. Vor să bage ideile lor și Biserica le stă în cale. O să fie schimbări mari. Ce, crezi că Comunitatea Europeană este după Dumnezeu? O să-i schimbe pe toți, o să le schimbe mintea. Această schimbare este spre dărâmare, iar nu spre zidire.
Pentru păcatele noastre, ale omenirii, pentru fărădelegile care se petrec, bag seama că s-a luat Harul Sfântului Duh și de la alimente, fructe și legume. Le bagi în gură, dar nu vor să se pogoare în stomac, că nu au gust. Și gustul alimentelor este un dar de la Dumnezeu, dar acum toate sunt serbede. Să te scoli de la masă cu o mică poftă de mâncare, așa povățuiesc Sfinții Părinți, și asta este folositor și trupește, și sufletește.
Mulți nici nu știu, nici nu socotesc că Cununia este o Taină a lui Dumnezeu și că nu se poate desface așa cum vrea fiecare. Doar în caz de preacurvie a unuia din soți Biserica blagoslovește despărțirea; dar și atunci, dacă există iertare între soți, și Dumnezeu iartă. Adică Dumnezeu se bucură mult mai mult de păstrarea Cununiei decât de despărțire, chiar pentru motive binecuvântate, să zicem, de Biserică. Trebuie multă răbdare și smerita cugetare și sfătuire între soți ca să poată trece uniți peste ispitele vieții în doi. Că nu e ușor. Este o cruce. Asta e o cruce, și cum poate fi crucea?! Nu ușoară.
Preotul este apostolul Bisericii, apostolul neamului, apostolul națiunii. Astăzi unii spun: „Ce? Haina mă mântuiește?!” Sigur că haina te mântuiește, fiindcă este blagoslovită. Haina preoțească te ferește de multe.
Nu este nevoie să iscodim și să ispitim lucrurile peste fire, că atunci diavolul ne aduce la necredință.
– Părinte, ce se înțelege prin veacul al VIII-lea?
– Că am intrat în a opta mie de ani, după numărătoarea Bisericii.
Extras din Lumea în vremurile de pe urmă. Vol. II – Starețul Dionisie, Editura Prodromos
Ăștia vor să facă lumea ca pe niște dobitoace, să nu știe că este Viață Veșnică 👉 https://c.aparatorul.md/df6dc 👈
Trist trist trist dar foarte adevrat distrugerea lumi de secta haita satanica globalista oculta mondiale anticristi de aniiiii incet si sigur distrug omenirea ,,,,omenirea ce doarme in minciuni si fantezia ladilor pagine globaliste satanice…… Dar dumnezeu e bun si ne va salva,maica domnului Maria se roaga mereu pt noi pacatosi Amin
Mereu dăm vina pe conducători și nu ne uitam la noi care nu căutăm pe Hristos!!!!
Ăștia vor să facă lumea ca pe niște dobitoace, să nu știe că este Viață Veșnică 👉👉 https://c.aparatorul.md/z3nkv 👈
Ăștia vor să facă lumea ca pe niște dobitoace, să nu știe că este Viață Veșnică 👉👉 https://c.aparatorul.md/s2m1m 👈
Ăștia vor să facă lumea ca pe niște dobitoace, să nu știe că este Viață Veșnică 👉👉 https://c.aparatorul.md/t1xfk 👈
Votati politica lui G Soros si J Biden ca sa le reusească
Ăștia vor să facă lumea ca pe niște dobitoace, să nu știe că este Viață Veșnică 👉👉 https://c.aparatorul.md/va3vn 👈
Ăștia vor să facă lumea ca pe niște dobitoace, să nu știe că este Viață Veșnică 👉👉 https://c.aparatorul.md/uzgxo 👈
Ăștia vor să facă lumea ca pe niște dobitoace, să nu știe că este Viață Veșnică 👉👉 https://c.aparatorul.md/ffpon 👈
Tot ce este posibil, dar cine sunt?????
Coaie, da’ mai gata bă
Ionuț Tănase vorbește nesimțitule frumos, 😠
Ilona Ilona ..e dintre aceia care se trag din rect din maimuta…nu pot fi altfel..
Nu este de vina de cat omul Doamne tu decizi cui dai in local linga time in rai
Cred Doamne ajuta necredintei mele
Corect ,,, acum sunt mici dumnezei ,,
Cele care a înființat protestantismul și sectele este Satana pentru că el nu suportă ierarhia instituită de Dumnezeu și arma cea mai puternică a lui este teologia falsă pe care o propagă sectele care au credința că sunt inspirate de duhul sfânt în realitate fiind inspirate de duhului Satana care nu suportă dreapta credinței ortodoxă
Da de ce nu mergeți voi să vă sacrificați pentru omenire că asta e menirea voastră. Încercați să-i convingeți că ideile lor sunt greșite . Noi știm asta, nu pe noi trebuie să ne convingeți . Nu vă mai ascundeți după toiege lașilor , luați exemplu lu Petru și Pavel și duceți lumină în întuneric .
Norocel Aioanei unde sa meargă si cum sa se sacrifice? Sa meargă EI, dar matale ce ar trebui sa faci?
Dumnezeu să ne lumineze calea ca să nu ne pierdem, amin.
Fiecare își va primi răsplată,,,mai devreme,,ori mai târziu bine faci bine găsești și invers…
Adevărat!
Amin. Doamne miluiește !
Doamne,milueste_ ne pe noi păcătoșii! Caci a TA este împărăția si puterea si slava! Amin!
ADEVARATA CREDINTA ESTE CREDINTA SPUSA DE ISUS SI VOI SANTETI DEPARTE DE IA! ADEVARATA CREDINTA SE NUMESTE CRESTINISMUL! CRESTINI NU AU SARBATORI! CRESTINI RESPECTA PORUNCILE LUI DUMNEZEU! CRESTINI SE ROAGA CUM A SPUS ISUS DOAR TATALUI! LA ACEASTA DEZBINARE PE CARE O VEDETI ESTE DE VINA SATAN SI CEI DIN CONDUCERE! LEPADATIVA DE EI DACA PUTETI! LA ACEASTA DEZBINARE CARE EXISTA SANT DE VINA MARII CARTURARI IN FRUNTE CU SATAN! FRUMOS A SPUS ISUS VOI VETI FI ORBI VOI VETI FI SURZI VOI VETI FI CEI CE VA OPUNETI! ISUS NU MINTE CE A SPUS ISUS SE ADEVERESTE DE CE ESTE SCRIS DOAR DUMNEZEU NE MAI FERESTE!
Prin legile draconice pe care le fac sunt împotriva Bisericii, a libertății omului, a familiei, care este baza societătii. Astfel ,în lume domnește anarhia și prostocrația.
„Timpurile sunt critice”, dar in timpul razboaielor mondiale, cand mureau mii de oameni pe zi nu erau critice! Numai niste tampenii de postari! Tot ce se posteaza pe acest site e despre dezastru, diavoli, oameni rai, cataclisme, iad si alte tampenii. Sta unu si isi freaca mintea ce premonitii si viziuni cataclitice sa mai inventeze, ca a spus nu stiu ce popa! Concluzia, e un site pentru speriat oamenii prosti!
Amin
Asta din cauză că nu îi distrugem noi , să nu mai existe sămînță de rău pe pămînt. ..Vrem să triumfe binele pe pămînt , fără să smulgem răul din rădăcini aduncîndul la foc..