– Părinte, în aceşti ani grei va interveni Hristos?
– Da. Vezi, dacă aici unui nedreptăţit, care are dispoziţie bună, fiindcă este îndreptăţit să primească ajutorul dumnezeiesc, i se arată de multe ori sfinţii, Maica Domnului, Hristos, ca să-l mântuiască, cu cât mai mult atunci când sărmana lume se va afla într-o situaţie atât de grea. Va fi o vijelie, o mică ocupaţie a lui Satana – Antihrist.
După aceea va mânca o palmă de la Hristos, se vor cutremura toate neamurile şi va veni pacea în lume pentru mulţi ani. De această dată Hristos va da o ocazie ca să se mântuiască făptura Sa. Hristos îşi va lăsa făptura Sa? Se va arăta la punctul culminant, când oamenii nu ar mai putea ieşi singuri, ca să-i mântuiască din mâinile lui Antihrist.
Oamenii se vor întoarce la Hristos şi va veni în toată lumea o linişte duhovnicească pentru mulţi ani. Unii leagă a Doua Venire de această intervenţie a lui Hristos. Eu nu pot spune asta. Gândul îmi spune că nu va fi a Doua Venire, când va veni ca Judecător, ci o intervenţie a lui Hristos, pentru că sunt atâtea fapte care nu s-au petrecut încă. V
a interveni Hristos, va da o brâncă acestui întreg sistem, va pedepsi tot răul şi în cele din urmă îl va transforma în bine. Drumurile se vor umple de locuri de închinare. Autobuzele vor avea icoane pe dinafară. Toţi oamenii vor crede. Te vor trage să le vorbeşti despre Hristos. Aşa se va propovădui Evanghelia la toată lumea. Şi atunci Hristos va veni ca Judecător să judece lumea. Altceva este Judecata, altceva o intervenţie a lui Hristos, ca să ajute făptura Sa.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003 – fragment
AMIN 🙏
– Părinte, în aceşti ani grei va interveni Hristos? – Da. Vezi, dacă aici unui nedreptăţit, care are dispoziţie bună, fiindcă este îndreptăţit să primească ajutorul dumnezeiesc, i se arată de multe ori sfinţii, Maica Domnului, Hristos, ca să-l mântuiască, cu cât mai mult atunci când sărmana lume se va afla într-o situaţie atât de […] 👉 https://c.aparatorul.md/xdnkg 👈
AMIN 🙏
Doamne ajuta
Doamne ajută-ne,Amin!
SĂ STARUIM IN RUGACIUNE ÎN FAPTE BUNE SĂ L IUBIM PE D ZEU MAI MULT DECÎT PE NOI SA NE IUBIM UNI PE ALTI ASA NE VOM MÎNTUI , D ZEU E BUN SI DREPT ÎN TOATE ! DOAMNE AJUTĂ NE !!!!
Amin
Doamne ajuta Amin 🙏 ♥
Amin doamne ajuta
Amin doamne ajuta
DOAMNE AJUTĂ AMIN
Doamne ajuta Amin !
Nu va interveni nimeni ptr Ca nu Are cine sa intervina ….totul este o facatura politica a statului biserica
Doamne ajuta Amin
Doamne, Isuse Hristoase,fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine,păcătosul.Amin
Amin!
AMIN!
Amin!
Doamne ajuta Amin
doamne ajuta amin
Doamne ajuta
Doamne ajuta amin
Amin! ❤️
Doamne ajută. Amin
Амин
Амин
Doamne ajuta AMIN