Cele mai frumoase cuvinte către tineri le-a rostit Părintele Calciu sub semnul Învierii. De aceea am găsit potrivit să reproducem în acest număr pascal câteva fragmente cu valoare testamentară din ultimul interviu amplu al Părintelui, acordat, cu doar câteva luni înainte de trecerea sa la cele veşnice, tânărului publicist Claudiu Târziu. Textul integral al interviului se regăseşte în volumul prezentat în pagina anterioară.
Ce îi vatamă sufleteşte cel mai mult pe tineri?
Două sunt racilele majore ale generaţiei tinere actuale: lipsa unei credinţe religioase ferme – ortodoxe, în cazul României – şi superficialitatea morală. Toate celelalte sunt adjuvante şi catalizatori spre cădere: televiziunea, internetul, sexismul, alcoolismul, drogurile, sectele, muzica demonică, distrugerea gustului pentru frumos, lenea, labilitatea psihică şi intelectuală etc. […]
În ce fel ne va schimba globalizarea? Trebuie să ne opunem tăvălugului ? Şi dacă da, cum?
Globalizarea nu este o sinteză a lucrurilor. Ea nu este nici măcar o analiză. Costache Oprişan [martir al închisorilor comuniste – n. n.] spunea că diavolul este numai analitic: analizează până la distrugere. Dumnezeu este sintetic: El creează. Globalizarea este simplă aglomerare. Globalizatorii de azi nici măcar nu au justificarea teoriilor marxiste care susţineau că aglomerarea cantitativă duce la salturi calitative bruşte. Ceea ce, în continuarea gândirii lui Oprişan, ar însemna că dracul globalizării este un prostovan, nu un deştept. […] Dacă nu luăm în seamă globalizarea, ci o privim ca pe o ladă de gunoi, nu avem de ce ne teme. Dar cum grămada asta uriaşă de gunoi este mare, s-ar putea să devină un uriaş tăvălug. În acest caz, vom înţelege de ce spune Mântuitorul: “Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a hotărât să vă dea vouă Împărăţia” (Luca 12, 32). […]
Se tot vorbeşte despre multiculturalism, dar puţină lume pricepe ce va să spună acest cuvânt. E bun, e rău multiculturalismul?
Multiculturalismul este marea găselniţă a “evanghelismului” masonic de azi. De fapt, nici nu prea înţeleg bine ce înseamnă pentru ei multiculturalism. Eu am copilărit într-un sat, Mahmudia, din Delta Dunării, cu o populaţie amestecată. Dacă aş folosi sistemul procentelor, aş putea spune că jumătate din populaţie era românească, iar cealaltă jumătate era formată din (în ordine descrescândă): lipoveni şi ruşi, turci, tătari şi evrei […]. La şcoală venea toată lumea, de bine, de rău. În afara orelor de clasă oficiale, preotul rus ţinea lecţii de scris în limba rusă. Învăţau Azbuchea, citeau, învăţau cântarea bisericească, ceea ce la noi nu se facea decât parţial în şcoală. Hogea învăţa şi el pe copii scrierea arabă şi Coranul. Cursurile la “limbi străine” erau obligatorii pentru etnia respectivă şi benevole pentru noi, românii. Dar dacă mergeam la cursurile ruseşti sau mahomedane, noi eram obligaţi să ne conformăm disciplinei lor, care era mult mai dură decât în clasele noastre. […] Fiind copii, discutam toate problemele de scris, de limbă, cultură şi istorie. Ne certam, ne împăcam, făceam prietenii, mai ales cu turcii şi tătarii, care aveau o concepţie oarecum diferită despre prietenia adevărată. Prietenii adevăraţi se numeau “arcadaşi” – cred că “arcadaş” însemna frate – şi erau gata la orice sacrificiu al unuia pentru altul. Dacă asta este multiculturalism, i-aş invita pe oficianţii mistici ai Europei Unite să se ducă la Mahmudia, în Delta Dunării, să ia lecţii de adevărat multiculturalism de la învăţător, popă şi hoge! […]
Tinerii trebuie sau nu să se implice în politică? Dar preoţii? Şi dacă da, în ce fel să o facă?
Aceasta este o mare şi dureroasă preocupare pentru mine. În primul rând, ceea ce se întâmplă în America, în Europa şi în România nu este politică, ci politicianism, ceea ce este cu totul altceva. Politica este implicarea cetăţeanului în treburile cetăţii. O datorie nobilă. Politicianismul este implicarea cetăţeanului în jefuirea cetăţii şi a locuitorilor ei. Când Hristos ajuta pe cel sărac, alunga pe speculanţi din templu, îl numea pe Irod vulpe şi pe farisei morminte spoite, făcea politică nobilă. Politicianismul vine cu o serie nesfârşită de instituţii demonice după el, viaţa socială este murdărită până în cele mai intime fibre…
Desigur, Biserica face politică, şi trebuie să facă, dar politica Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cetatea se mântuieşte prin Biserică. Dacă Biserica stă în afara cetăţii, înseamnă că a dezertat de la datoria ei: ea nu mai mustră pe conducătorul ticălos, nu mai apară pe cel sărac, nu mai propovăduieşte cuvântul în societate, în închisori, în şcoli, în lumea tinerilor pierduţi, în casele bogaţilor (îndemnându-i la milostenie şi restituind astfel măcar o parte din bunurile furate de la cetăţean), nu se mai ridică împotriva corupţiei. În preajma ultimelor alegeri, am discutat cu tineri, cu preoţi şi chiar cu unii ierarhi posibilitatea ca Biserica să vindece rănile ţării, să moralizeze viaţa publică şi, mai ales, lumea politică, prin implicarea preoţilor în politică. Nu în sensul formării unui partid creştin cu preoţi şi ierarhi în el, ceea ce ar fi constituit o abatere de la linia trasată de Hristos şi o coborâre în arena politicianistă, unde fiarele sălbatice i-ar fi sfâşiat, ci prin promovarea în viaţa politică a unor persoane civile cu adevărat morale şi cu frică de Dumnezeu. […] Îmi aduc însă aminte că un preot, la o conferinţă în Timişoara pe această temă, mi-a spus public: “Părinte, Preacuvioşia Voastră ne spuneţi aici nişte lucruri pe care nouă ne este frică şi să le gândim!”. Era exprimarea unei stări de fapt, întreţinute cu voie sau cu ne-voie în lumea românească… […]
Există o “reţetă” a rezistenţei creştineşti şi culturale a tinerilor români în faţa provocărilor veacului?
Cred că această problemă a fost dezbătută pe tot parcursul acestui interviu. Nu există reţete pentru Duh. Să luăm, de pildă, integrarea euroatlantică – nu va face vreo mutaţie spectaculoasă la nivelul individului. Vedeţi, Franţa este aceeaşi ca şi cea dinainte de integrare, Anglia la fel. Credinţa sau necredinţa nu s-au modificat prin integrare, ci prin ignoranţa celor de jos, sau prin demonizarea lor, care vine pe căi mai subtile decât prin pretenţiile nu ştiu cărei baronese. Ceea ce se va schimba va fi posibilitatea de călătorie a individului, eventual posibilitatea lui de afirmare ca valoare […]. Într-o ţară industrializată până la refuz, în care bunul trai este, ca în America, ceva tangibil, studiul şi cultura devin nişte mofturi. Elitismul politic şi economic atinge nişte culmi şi atunci ţările bogate vor cumpăra creiere străine, cum face America. Dar o credinţă tare, o inimă demnă, o cultură solidă şi o nobleţe a duhului nu pot fi cumpărate. O ţară industrializată excesiv nu favorizează dezvoltarea spirituală, decât prin evadarea individului din ea, spre Biserică. Rolul Bisericii într-o viitoare Românie – intrată în vâltoarea apocaliptică a tehnicizării – este de a salva sufletele de la pieire. De a reînvăţa pe oameni ce este umilinţa faţă de Dumnezeu, ce înseamnă iubirea de El şi de aproapele, virtutea, abstinenţa, şi de a redescoperi frumuseţea originară a lumii din spatele falsei frumuseţi de plastic a lumii moderne. Să-l facă pe om autentic.
Articol apărut în Lumea Credintei, anul V, nr. 4 (45) Aprilie 2007
https://archive.org/…/IndreptareaLegii.PravilaCeaMare1652
Asta e Constituția ortodocșilor sau a celor ce vor sa se mantuiasca căci nu contrazice dogmele sau poruncile LUI DUMNEZEU.
Dreptul canonic bizantin e legislația poporului ortodox,, episcopii judecau.Nu am citit o toată dar nu știu dacă e alta mai buna.Daca s a strecurat vreo fărădelege de la editori hulitori merge îndreptat.
https://ro.orthodoxwiki.org/Drept_canonic
Dreptul canonic este *legislația* tradițională canonică și care reglementează viața Bisericii *Ortodoxe* . Cuprinde toate aspectele vieții Bisericii, inclusiv Eclesiologia, Teologia liturgică și *Morala* . Deși în general este folosit termenul de drept canonic, în comunitatea ortodoxă este mult mai adecvat să se folosească termenul de tradiția sfintelor canoane. Această legislație, tradiția canonică, implică persoane care sunt investite cu autoritate (cum sunt episcopii) împuterniciți cu mijloacele creării, formulării, interpretării, executării, validării, amendării și revocării acestor legi prin acțiuni sinodale sau conciliare.
Canoniști
Ioan Scolasticul (sec. VI)
Fotie cel Mare (sec. IX)
Ioan Zonaras (sec. XI)
Alexie Aristin (sec. XII)
Teodor Balsamon (sec. XII)
Matei Vlastares (sec. XIV)
Nicodim Aghioritul (sec. XVIII)
Nicodim Milaș (sec. XIX)
Didahia sau Învățătura celor Doisprezece Apostoli.
Sinoade ecumenice
Pidalion sau Cârma Bisericii Ortodoxe: cele 85 de Canoane ale Sfinților și Mereu Împreună Slăviți Apostoli, plus Canoanele Sinoadelor Ecumenice de la Primul la al IV-lea, constituie ceea ce este cunoscut sub numele de Cârma.
Nomocanon
Un Nomocanon (gr. νοµοκανων : de la νοµος – lege, și κανων – rânduială, îndreptare bisericească) este o colecție de canoane bisericești, conținând și legi civile legate de viața Bisericii. Adesea nomocanoanele cuprind și comentarii la aceste legi și canoane.
Alexie Aristin (gr. Ἀλέξιος Ἀριστηνός) sau Aristen a fost un canonist bizantin din secolul al XII-lea, originar din insula Rhodos. A scris în preajma anului 1166 [1] în timpul și la cererea împăratului Manuil Comnenul (1143-1180), o prescurtare tuturor sfintelor canoane, Synopsis Canonum (sau Nomocanon) — puțin după Ioan Zonara, și mai înainte de Teodor Balsamon. A fost diacon, mare econom și nomofilax al Marii Biserici din Constantinopol.
Nomocanonul
Nomocanonul lui Aristin este o prescurtare a canoanelor bisericești, la care se adaugă o serie de legi imperiale; nu este o simplă culegere de canoane și nici una completă.
Îndreptarea Legii — 1652
Nomocanonul lui Alexie Aristin fost unul din izvoarele Pravilei Mari tipărite în românește la Târgoviște, capitala Țării Românești, în anul 1652. Traducătorul, monahul Daniil Andrei Panoneanul, s-a folosit de o serie de manuscrise grecești, între care cel al culegerii lui Aristin. Mitropolitul Ștefan a căutat să obțină pentru această lucrare un manuscris cât mai aproape de original, trimițând după el la Patriarhia din Constantinopol. Traducerea a fost îndreptată de ieromonahul Ignatie Petriță și tipărită pe cheltuiala mitropolitului Ștefan (cu o Precuvântare a mitropolitului), în culegerea cu titlul Îndreptarea Legii (cunoscut drept Pravila Mare sau Pravila lui Matei Basarab).
lui Anastasie al Antiohiei, o Carte românească de învățătură ș.a.
Note
Conform „Introducerii” la Îndreptarea Legii – 1652, ed. Academiei RPR [Adunarea izvoarelor vechiului drept romînesc scris VII], București, 1962, pp. 18-19, acesta ar fi scris în preajma anului 1130, în vremea lui Ioan al II-lea Comnenul (1118-1143)
https://en.m.wikipedia.org/wiki/Byzantine_law
După cuceririle islamice ale Mediteranei de Est, califatele islamice și-au codificat treptat sistemele juridice folosind drept model important drept roman/bizantin. De fapt, s-a sugerat că publicația Ecloga a fost cea care a stimulat prima codificare majoră a dreptului imperial islamic. [28]
Tradițiile juridice slave, inclusiv țări, de la Bulgaria la Rusia , au fost influențate substanțial de Legea fermierului . [29] Într-o măsură mai mică Ecloga și alte codice bizantine au influențat și aceste zone. În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, pe măsură ce Rusia și-a sporit contactul cu Occidentul, Codul lui Iustinian a început să fie studiat, aducând astfel această influență.
În Europa de Vest, după căderea Imperiului Roman, influența dreptului roman/bizantin a devenit mai indirectă, deși întotdeauna semnificativă în mare parte a Evului Mediu. În timpul Renașterii europene, savanții occidentali au îmbrățișat Codul lui Iustinian ca bază pentru jurisprudență, evitând multe dintre evoluțiile juridice ulterioare ale Imperiului Bizantin, cum ar fi Ecloga . Acest lucru a fost în mare măsură afectat de împărțirea Răsăritului/Vestului ( romano-catolici vs. ortodocși ) în Biserică. Percepția în Occident era că legea romană care a fost înregistrată în latină era cu adevărat romană , în timp ce legile ulterioare scrise în greacă erau distincte și străine
Dați Cezarului ce-i al Cezarului și Domnului ce-i al Domnului . Lăsați politica .
Politica banului nemuncit.