Ne-am obişnuit ca în fiecare an, de 1 martie, să dăruim mărţişoare celor dragi şi cunoscuţi, fără să înţelegem cu adevărat ce înseamnă acest gest din punct de vedere religios.

Ce înseamnă, de fapt, mărţişorul? Care este simbolistica lui? De unde provine această sărbătoare a primăverii?

Încercînd să găsesc răspunsul la întrebările de mai sus, am demarat un mic exerciţiu de documentare, bazat pe istoria religiilor, dar şi pe sursele teologiei creştin – ortodoxe. Am realizat acest demers teologic pornind de la Canonul 62 dat la Sinodul Trulan sau Sinodul  V- VI Ecumenic, desfăşurat în anul 692 la Constantinopol. Aşa am ajuns la o aporie teologică: cum a fost posibil ca un Sinod Ecumenic să interzică sărbătorirea păgînă a primăverii în data de 1 martie cu atîta autoritate şi vehemenţă şi, totuşi, cum a reuşit această practică păgînă să supravieţuiească pînă în anul 2013?

Mircea Eliade vorbeşte despre curentul „neo-păgînismului”, care reîncearcă prin sincretismul religios, să readucă omului contemporan politeismul, practicile magice, superstiţiile şi, mai ales, sărbătorile păgîne, camuflate sub masca creştinismului (Valentine’s Day – care este săbătoarea desfrîului sau a zeiţelor Afrodita şi Venus devine ziua îndrăgostiţilor; Dragobetele – varianta autohtonă a primei sărbători; Naşterea lui Hristos – este înlocuită cu Moş Crăciun, Coca-Cola, templele supermarketurilor, cadourile; Învierea Domnului – este înţeleasă ca sărbătoarea iepuraşului; Haloween – la origini era începutul anului nou la druizi şi astăzi devine sărbătoarea stafiilor şi a fantomelor).

În această perioadă de pregătire pentru intrarea în Postul Mare apar contradicţia şi lupta dintre creştinism şi păgînism. În Prohodul Domnului se arată că primăvara este adusă de Hristos şi este un anotimp al reînnoirii şi prefacerii duhovniceşti: asceză (post şi metanii), rugăciune, spovedanie şi Euharistie. Aceste Taine şi virtuţi fac posibile înflorirea şi rodirea omului duhovnicesc, îmbrăcat în Hristos:

„ Primăvară dulce, Fiul meu preadulce, frumuseţea unde Ţi-a apus?”[1]

Aşadar, în creştinism se trece de la primăvară – ca anotimp al naturii, la o primăvară duhovnicească, în centrul căreia se află jertfa mîntuitoare a lui Hristos. Natura care moare în timpul iernii este readusă la viaţă şi la rodire prin Învierea lui Hristos. De aceea, moartea şi Învierea Domnului au şi o dimensiune cosmică, întrucît harul lui Dumnezeu se revarsă asupra creaţiei transfigurînd-o. Iisus Hristos moare ca să-l învieze pe om, pe cînd în lumea păgînă omul, animalele şi florile sunt sacrificate pentru a resuscita natura.

Citeşte şi:  Cât de proști sunt românii? În 4 aprilie 1944 aviația americană bombarda Bucureștiul, iar azi capitala are două monumente în onoarea ucigașilor de atunci!!!

„Răsărit-a primăvara Postului şi floarea pocăinţei. Deci să ne curăţim pe noi fraţilor, de toată întinăciunea, şi Dătătorului de lumină cîntînd să-I zicem: Slavă Ţie, Unule, Iubitorule de oameni.”[2]

Politeismul păgîn roman promovează o idolatrizare a naturii şi a zeilor care o patronează (Marte). Natura devine autonomă şi se înnoieşte prin energiile proprii sau, cel mult, prin influenţa zeilor. De pildă, „votul public cel mai semnificativ era denumit primăvara sfîntă (ver sacrum), în baza căruia erau consacrate zeilor toate fructele de primăvară, animalele şi oamenii născuţi primăvara. Atunci cînd se punea problema unei reuşite foarte importante în viaţă, se apela la un vot special (devotio), care însemna sacrificarea propriei vieţi în scopul reuşitei”[3].

Din punct de vedere teologic, sărbătoarea şi practica mărţişorului poate fi abordată prin următoarele elemente definitorii:

1.      Promovarea credinţei păgîne în zeul Marte, zeul războiului, dar şi al fecundităţii şi al vegetaţiei. Mărţişorul e constituit din două fire de aţă, ce au rolul de a simboliza puterile zeului Marte: unul alb – care reprezintă pacea (fecunditatea) şi celălalt roşu – care semnifică războiul.

2.     Practicarea sărbătorii păgîne a anului nou la romani, a fost menţinută pînă în secolul XVIII în Italia şi în restul Europei[4] .

3.     Adoptarea superstiţiei şi a credinţei în talismane, obiecte care l-ar ocroti  pe cel care le poartă şi i-ar aduce noroc şi prosperitate tot anul .

Majoritatea modelelor de mărţişoare sînt reprezentate de flori, de diferite culori, mărimi şi tipuri. Acest fapt demonstrează că astfel se păstrează tradiţia lumii romane păgîne, prin care, cu această ocazie, se ofereau flori pentru a cinsti sau idolatriza natura.

La români exista tradiţia ca aceste amulete-mărţişoare să fie purtate de copiii – fete şi băieţi sau de femeile tinere timp de 9 sau 12 zile, după care ele se legau de ramura unui copac sau de tulpinile florilor. Dacă pomului sau florii îi mergea bine, atunci şi copilul/ femeia erau bine :

« Cine poartă mărţişoare

Nu mai e pîrlit de soare »[5]

În unele cazuri talismanul – mărţişor consta într-un bănuţ de argint sau de aur pe care părintele Simion Florea Marian îl interpreta astfel : « Bănuţul însemna îmbelşugarea, firele albe şi roşii ale găitanului însemnau faţa albă ca crinul şi rumenă ca roza, iar ofranda făcută reginei florilor era o salutare poetică adresată primăverii »[6].

Citeşte şi:  Jurnalist britanic: Dacă Ucraina parafa tratatul de asociere cu UE, ar fi semnat pentru distrugerea propriei economii ,la fel ca în România și Bulgaria

Cu alte cuvinte, Crucea – care este păzitoarea trupului şi a sufletului oricărui creştin – este înlocuită cu un obiect magic.

4.    Practicarea riturilor religioase imorale se realiza prin dansuri, desfrîuri, ofrande de flori, iniţieri militare, sacrificii animale şi umane .

Mircea Eliade considera că la romani « riturile erau purificatoare şi fecundatoare, ca şi numeroase alte ceremonii de anul nou »[7].  Ştim cu toţii că sărbătoarea de mărţişor este dublată de sărbătoarea Dragobetelui[8], în care accentul cade pe înfrumuseţarea trupului femeii prin spălarea cu apa de nea, cu scopul bine definit de a plăcea tuturor, prin recitarea unui descîntec :

« Floare de fragă

Din luna lui Marţ

La toată lumea să fiu dragă,

Urîciunile să le desparţi ! »[9].

5.      Astăzi, această sărbătoare are şi o conotaţie comercială, economică.

În ziua de 1 martie se vînd flori, mărţişoare şi cadouri şi în acest fel se continuă afacerile economice ale sărbătorilor neo-păgîne.

6.      Primăvara nu începe cu data de 1 martie, ci odată cu echinocţiul de primăvară, între 24-25 martie, de Buna Vestire. De aceea, florile – înţelese ca simbol al renaşterii – se pot oferi în fiecare zi pentru cei pe care îi iubim şi îi preţuim. În orice caz, la 1 martie nu se ofereau flori, ci ofrande de flori în numele zeului Marte.

7.     Sărbătoarea Mărţişorului este prezentă într-un spaţiu ortodox limitat, în Bulgaria, Macedonia, Albania, Republica Moldova şi în România. În celalte ţări ortodoxe, de origine greacă şi slavă, această practică nu există[10].

Prin urmare, 1 martie poate fi cel mai bine înţeles atît ca practică, dar şi ca mentalitate religios-socială, prin prisma hotărîrii date de Sfinţii Părinţi adunaţi la Soborul VI Ecumenic. Această hotărîre delimitează lumea creştină ortodoxă de societatea din afara Bisericii, uneori străină de Hristos şi impregnată de prea mult păgînism :

« Aşa zisele Calende şi cele numite Vota şi cele chemate Brumalia, şi prăznuirea care se face în cea dintîi zi a lunii lui Martie, voim ca de îndată să fie scoasă din vieţuirea credincioşilor. Dar mai lepădăm şi jocurile obşteşti (dansurile publice), ale femeilor, ca necuviincioase, şi ca putînd naşte (provoca) multă pagubă şi vătămare, dar încă şi jocurile (dansurile) jucate (executate) fie de bărbaţi, fie de femei, în numele (cinstea) celor numiţi în mod mincinos, dumnezei, de către elini (păgîni) şi slujbele (ceremoniile), – ce se fac după un obicei vechi şi străin vieţii creştinilor, – orînduind ca niciun bărbat să nu se îmbrace în haină femeiască, sau femeia, în cea care se potriveşte bărbaţilor, dar nici să nu puie asupra lor obraze (măşti) de haz (comice), sau de batjocură (satirice) închipuind satiri, sau de jale (tragice), nici să nu se strige numele blestematului Du’ionisios, cînd se strivesc strugurii în teascuri, nici turnînd vinul în vase să nu stîrnească (provoace) rîsul, făptuind cele ale rătăcirii diavoleşti, sub chipul neştiinţei sau al deşertăciunii.

Citeşte şi:  Avorturile şi războaiele culturale

De aceea, cei ce de acum înainte s-ar apuca să facă ceva din cele zise mai înainte, după ce au fost puşi în cunoştinţă, acestora poruncim, ca aceştia dacă ar fi clerici să se caterisească, iar dacă ar fi laici să se afurisească. » (Canonul 62 – Praznicele şi datinile păgîneşti să nu fie ţinute de creştini).[11]

[1] Triodul, Prohodul Domnului, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986 , p. 575

[2] Triodul, Stihoavna de la Vecernia de Joi din săptămîna lăsatului sec de brînză, p. 61
[3]Nicolae Achimescu, Istoria şi Filozofia religiei la popoarele antice, Editura Tehnopress, Iaşi, 2002, p. 208

[4] Eco Life Portal. „Mărțișorul, străveche sărbătoare carpatină a Anului Nou”. http://www.ecolife.ro/articole/traditii/martisorul-straveche-sarbatoare-carpatina-a-anului-nou.html

[5] Simion Florea Marian, Sărbătorile la români, Vol. 1, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1994, p. 313.

[6] Simion Florea Marian, op. cit, p. 315.

[7] Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Vol. 2, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1992, p. 114.

[8] Simion Florea Marian, op. cit, p. 317 conform B.P. Haşdeu, Etym. Magn., t.II, p.1181: „Întîiul decembre se cheamă: Andrei cap de iarnă, precum întîiul mărţişor se zice Dragobete cap de primăvară.” (A. Crişan, Făgăraş, com. Mărgineni.)

[9] Simion Florea Marian, op. cit, p. 317.
[10] http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83r%C8%9Bi%C8%99or

[11] Arhidiacon prof.dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, 1991, p. 134.

Părintele Cornel Toma