Sa avem nadejdea la Dumnezeu, dar timpurile sunt critice. Timpurile-s foarte critice. Dupa cum spun Sfintii Parinti, Sfintii Prooroci, noi am intrat in veacul al VIII-lea, si ei asa scriu ca, intrand in al VIII-lea veac, multe necazuri o sa vina peste omenire, mari schimbari o sa fie in lume.
Dupa scrierile Sfintilor Parinti, omenirea asteapta doua pericole infricosate: un razboi infricosat de mare si imparatia lui Antihrist. Acuma numai Dumnezeu stie care va apuca inainte, razboiul acela care se asteapta sau imparatia lui Antihrist. Noua nu ne-a ramas altceva decat sa ne pregatim. Sa ne pregatim prin pocainta, spre marturisire curata, ca nimenea nu se poate mantui decat numai prin pocainta, adica prin marturisirea pacatelor inaintea parintelui duhovnic.
O sa fie un razboi infricosat, poate nu acum, dar in cativa ani. Asa va fi ca nu vor mai cunoaste ca au fost oameni cei omorati. Suntem in vremurile de pe urma. Sunt semne vadite.
Conducatorii omenirii de astazi sunt hotarati sa distruga omul, atat duhovniceste, cat si fireste; adica nu se mai pune problema de a fi un bun crestin, asta e departe, dar nu mai poti fi om firesc. Vor sa schimonoseasca firea omului. Conducatorii europeni se vede bine treaba ca au luat locul lui Satan insusi, ca de acum ei, cu ideile lor, introduc rautatea in omenire. Dar pentru ce? Ca sa distruga cu desavarsire tot ce-i duhovnicesc in om, dar nu numai atat, ci si tot ce-i omenesc.
Ăstia vor sa faca lumea ca pe niste dobitoace, sa nu stie ca este Viata Vesnica. Chiar daca zic ca este Dumnezeu, ei spun ca totul este aici, viata asta sa fie bine.
Uniunea Europeana este Casa Faradelegilor, este distrugerea omului, nu numai a crestinului sau a monahului. Lasam asta la o parte [monahismul sau crestinismul], dar vedem ca legile Uniunii Europene duc la distrugerea omului, fiindca dau drepturi lui Satan. Ei legifereaza ca pacatul impotriva firii este ceva bun.
Vezi, astia de la Comunitatea Europeana o tin (considera) pe Romania ca cea mai inapoiata. De ce? Pentru ca crede in Biserica, fiindca are multi preoti si monahi.Adica crede in Viata Vesnica si nu crede in ideile lor. Vor sa bage ideile lor si Biserica le sta in cale.
O sa fie schimbari mari. Ce, crezi ca Comunitatea Europeana este dupa Dumnezeu? O sa-i schimbe pe toti, o sa le schimbe mintea. Aceasta schimbare este spre daramare iar nu spre zidire.
– Parinte, ce se intelege prin veacul al VIII-lea? – Ca am intrat in a opta mie de ani,dupa numaratoarea Bisericii. [Nota explicativa a editorilor: Potrivit cronologiei traditionale bizantine, dupa care se ghideaza toate scrierile vechi bisericesti, anul Nasterii lui Hristos este anul 5508 „de la facerea lumii”. Prin urmare, in 2010, suntem in anul 7518 „de la facerea lumii”. Sfantul Nil Atonitul, Sfantul Cosma Etolianul, Sfantul Moise Arapul si Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica sunt doar cativa dintre Parintii Bisericii carora le-a descoperit Dumnezeu in vedenie ca la a doua jumatate a veacului al optulea, cand se va inmulti faradelegea, se va apropia sfarsitul lumii.Despre acest veac pomeneste adesea parintele Dionisie in dialogurile sale].
Vezi? E sfârşitul. Am intrat în al VIII-lea veac. Să ştii că urgiile cele mai mari încep de-acum înainte. Aşa scriu Sfinţii Prooroci, aşa scriu Sfinţii Apostoli. Aşteptăm pe Antihrist. Dar apostolii lui Antihrist ştiu cum să se poarte ca să îngenuncheze adevărul, să îngenuncheze Ortodoxia. Cât timp va fi Ortodoxia la înălţime ei ştiu că nu poate împărăţia lui Antihrist să guvernele, să conducă, şi se osârduiesc cu fel de fel de meşteşugiri ca foarte cu înlesnire să vină Satana ca să conducă omenirea.
Eh!… Cât putem şi cât am auzit şi cât ne luminează Dumnezeu, să ne ţinem de adevăr.Adevărul nu-l poţi găsi nicăieri decât numai în Biserică, numai în Ortodoxie, că acolo avem sute şi mii de învăţături pe care dacă le respectăm ne ajută Dumnezeu să putem căpăta Impărăţia Cerurilor. Că aici, oricat am trăi, se isprăveşte viaţa, oricât am trăi, se sfârşesc anii. Trebuie să ne ducem dincolo, unde nu mai este sfârşit, decât veşnic fericire şi bucurie. (2003)
(Extrase din: Staretul Dionisie. Lumea in vremurile de pe urma. Vol. II, Editura Prodromos, 2010)
Doamne ajuta Amin
Doar pentru român sunt vremuri critice, ca intotdeauna.la noi Dumnezeu nu schimba nimic.Aceeasi prosti.Bine zicea Diavolul ca Dumnezeu vrea sa-l tina de prost pe om.
Zău?! Ti-a zis Pomohaci?!
Amin
Adevarat grait !
Ăla în loc să vorbească prostii mai bine s-ar spala și s-ar îngriji! Sălbăticia l-a făcut să-si piardă mințile!
Siktir!
Propaganda putinista…
Lasă că uniunea rusă este cea a legilor 😏😁😂! Cretinilor, dar vă place să faceți bani în UE! Tâmpiților, EU este cel mai frumos proiect al Europei! Încetați cu campania voastră tâmpită de religioși din Evul Mediu ghidați de Kremlin!
Uniunea Europeana e casa faradelegilor pentru ce I ce sunt lepre.Crestinii,culeg numai frumosul,binele.Parca in Romania,nu avem lepre,nu numai in Uniunea Europeana
CUIBUL SATANEI, UE!
Ionel Bungeac ,marș în pzd…mă-tii la moscova…
Trăiască PUTIN :
Păi mergeți în Putinistan, că are Putler nevoie disperată de carne de mici.
Ovidiu Sava mici, să-i halesti tu, fălcosul?
Îi halești tu și cu mă-ta, hauriciule.
Corect a grait acest Sfint parinte! Vedem astazi cu ochii nostri ceea ce se intimpla si incotr-o a luat-o lumea!
Lasă că vine Putin cu tărâmul făgăduinței URSUL și o vă fie bine 😂😂
.–z
MERG O ANAINTE CU PARINTILE ALEXA
Adevarat😪