Ecumenismul este un mare fals, ei vorbesc în numele unei iubiri înafara lui Hristos, care te exclude din Adevăr.Dacă ecumeniştii ar iubi cu adevărat lumea nu ar dezmoşteni adevărul de valoarea şi bogăţia spirituală a tradiţiei Bisericii, a Sfinţilor Părinţi. Dezmoştenesc creştinismul de frumuseţea harică. De la ei s-a dus Dumnezeu, rămâne doar egoul lor. Nu, noi nu avem nevoie de Tine, noi conducem lumea, noi dăm pâinea, noi dăm fericirea pe acest pământ. Iisus trebuie să fie din nou arestat ca să nu deranjeze mersul nostru.Eliminarea lui Dumnezeu din lume şi din sufletul omului, pe orice cale – acesta este scopul ecumenismului, pe care l-a combătut şi Sf. Justin Popovici. Ecumenismul şi globalizarea reprezintă avangarda vremurilor apocaliptice.
Ei vor să deprindă ochiul şi spiritul ortodoxului cu obişnuinţa de a sluji împreună cu aceşti eretici, până când ajung să se împărtăşească din acelaşi potir. Pentru că ar putea să le dea dreptul de a-şi construi propriile lor biserici. Dar, nu, vor strategic să ne compromită altarele şi preoţii slabi de înger, care sunt grabnici la „supunere”.
Ecumeniştii au falsa impresie că vor putea aduce ceva nou în Biserica lui Hristos. Să nu uităm că Biserica este trupul al cărui cap este Hristos. Nu o poţi rupe de la Hristos, care este calea, adevărul şi viaţa. Ecumeniştii nu vor reuşi nimic. Realitatea nu o poţi schimba în funcţie de interesele omeneşti. Realitatea dumnezeiască rămâne aceeaşi în orice veac.Acest sinod care se urmăreşte nu are scopuri şi intenţii bune. Dacă ar avea un scop bun ar ţine cont de celelalte sinoade ecumenice statornicite de Sfinţii Părinţi şi care au rostit anateme împotriva celor ce nu le vor respecta. În numele cărui sfânt şi cărui duh vin ei acum să schimbe ceva în dogmele Bisericii? Şi cine să schimbe? Nişte oameni erodaţi în nedreptate? Duhul Sfânt grăieşte prin gurile purtătorilor de Dumnezeu, nu purtătorilor de interese omeneşti. Cum au ei îndrăzneala să modifice hotărârile Sfinţilor Părinţi?
Biserica creştină nu a mers niciodată după mulţime; nu cei mulţi conduc sau deţin adevărul, ci cei puţini, dar aleşi, în calitatea aceasta de purtători ai Duhului Sfânt. Noi nu lucrăm decât în temeiul acesta al adevărului Sfinţilor Părinţi, al Evangheliei Domnului şi în Tradiţia Bisericii noastre Ortodoxe.
Dacă într-adevăr ar avea nişte scopuri sincere şi nobile aceste adunări ecumeniste, nu s-ar întruni în hotelurile cele mai luxoase sau în locurile cele mai pline de erezii şi păgânisme. Noi cunoaştem cele şapte soboare ecumenice, aceste sinoade erau în puterea harului lui Dumnezeu. Făceau privegheri îndelungi, cu post şi nevoinţă, liturghie, şi abia apoi se făcea conferinţa comună, unde dezbăteau toate problemele. Pentru întâlnirile acestea erau alese locurile dintre cele mai simple, cele mai modeste, cu încărcătură duhovnicească. Pentru că se adunau acolo să vorbească în cinstea suferinţelor, în cinstea chinurilor şi a necazuri lor prin care au trecut generaţiile acestea. Păi noi, dacă ne pregătim cu maşini de lux, la viteză maximă, în hotelurile cele mai alese, cu ce respect ne apropiem de jertfa aceasta?
Toată această falsitate care a apărut în lumea noastră nu are alt scop decât să stânjenească şi să submineze toată tradiţia şi convingerile unui neam. Întrebări nu se pun şi răspunsuri nu se dau, iar lumea ia de bun tot ce se scrie, la nivel oficial. Dar prin nerezolvarea acestor probleme de ordin dogmatic se sedimentează încet, încet neadevărul în Biserica noastră creştin ortodoxă. Toate încercările ecumeniste, de unificare a celorlalte comunităţi creştine aflate în erezie, dialoguri care s-au dezvoltat şi în cadrul Bisericii noastre creştin ortodoxe, de când cunosc eu, de altfel, n-au ajuns la niciun rezultat, pentru că au temeiuri false, sunt neadevăruri şi nu fac altceva decât să tulbure viaţa creştină autentică.
Pentru mine Sf. Justin Popovici este cea mai frumoasă aplicare a dogmei în veacul nostru. Este omul care l-a readus pe Dumnezeu între oameni, într-o civilizaţie întemeiată pe sine, pe un umanism luciferic. Un mare teolog şi dogmatist de valoare, care a incomodat şi incomodează prin modul în care spune tranşant Adevărul. Bineînţeles că în facultăţile de Teologie nu îl veţi găsi studiat. El apare ca un mare duşman al Bisericii şi al Europei, pentru că a combătut papismul şi toate rătăcirile umaniste ale statelor europene, dar în special erezia catolică ce i-a îndepărtat pe oameni de Dumnezeu. El este pe drept un adevărat apostol al naţiunilor europene. A delimitat credinţa Răsăritului de cea a Apusului; Răsăritul care îşi trăieşte viaţa în pocăinţă şi asceză, prin suferinţe şi necazuri, iar Apusul absorbit de curentul ecumenist şi umanist. Revoluţia franceză constituie apogeul umanismului şi nihilismului – Franţa, Germania, Italia, Portugalia sunt părinţii umanismului şi nici până astăzi nu pot suporta Răsăritul ortodox.
Prin relativizarea valorilor, masoneria urmăreşte să te închini unui dumnezeu impersonal, dumnezeul ecumenist. Ecumenismul merge strategic împreună cu globalizarea. Nivelarea tuturor neamurilor, formarea unui guvern şi stat unic concomitent cu ecumenismul ce are drept scop formare a unei singure religii care să le unifice pe toate în una – toate duc spre înfăptuirea scopului lor final – înscăunarea noului om, Antihrist.
Suntem datori să arătăm eventualele derapaje de la dogma ortodoxă, cum ar fi slujirea împreună cu celelalte biserici neortodoxe. Convieţuim, cum am mai spus, împreună, nu avem nimic cu cei de alte credinţe, dar nu ne amestecăm şi dizolvăm cultul creştin; fiecare slujeşte în legea lui, fără conflicte religioase, respectând dreptul fiecăruia de credinţă. De ce vin ei acum şi ne amestecă? Nu cei care vor să amestece lucrurile produc dezbinarea? Dar noi ştim că ei vor să formeze o biserică unică mondială, după modelul politic.
Text preluat din cartea „Din invataturile si minunile Parintelui Justin”
Ecumenismul este un mare fals, ei vorbesc în numele unei iubiri înafara lui Hristos, care te exclude din Adevăr.Dacă ecumeniştii ar iubi cu adevărat lumea nu ar dezmoşteni adevărul de valoarea şi bogăţia spirituală a tradiţiei Bisericii, a Sfinţilor Părinţi. 👉 https://c.aparatorul.md/lgal4 👈
In 1924… in rominia mironcrista si hohenzollernista a inceput ecumenizmul devastator produchand schisma liturgica si Soborniceasca in Biserica ortodoxa rasariteana. Toti duhovnicii bor tac molcom de un secol despre aceasta crima antibisericeasca si nu scapa nici un cuvant de pocainta in vedere aceasta, nici in vedere declansarii prigoanei sangeroase organizate de bor si guvernarea hohenzollernista inclusiv legionarii impotriva acelor cetateni care nu au recunoscut si au respins schisma Bisericeasca a bor, care nu au reusit direct nici papistii prin conciliul Feraro-Florentin.
https://www.evanghelismos.ro/carte/118/de_ce_papa_si_supusii_lui_sau_despartit_de_biserica_lui_hristos
Biserica Catolică a patronat multe crime de-a lungul timpului.
Foarte adevarat …daca ar iubi adevarul ecumenismul ar vrea binesa spuie adevarul despre sfinti parinti….amintesc aicii sf ioan scararul ,sf Vasile(care ce bine a facut el pentru lumea asta…putina lumea a ajuns la valoarea lui)
Trist dar foarte adevrat dumnezeu e bun si ne va salva
Eu îs Ortodoxă dar mi-ar fi frică să-l judece.
Sa va fie rusine! De ce Dumnezeul ortodox e mai bun decât cel catolic? Ca asa ziceti voi? Biserica a fost una singură, omul in nemernicia lui a rupt-o în doua.
Vanitatea ne face sa-i obligăm pe altii sa ne adopte religia.
Un Dumnezeu, un Botez, o Credință
O singură credință înseamnă întoarcerea la ORTODOXIE
Wolf Ion https://www.evanghelismos.ro/carte/118/de_ce_papa_si_supusii_lui_sau_despartit_de_biserica_lui_hristos
Ecaterina Bratu Ei, ce vorbesti! Ca asa decretezi tu? Sunt doi Dumnezei? Sunt doi Iisusi? De ce Dumnezeul ortodox e mai bun decât cel catolic? Cine spune asta, Dumnezeu sau omul?
Iuli An Minciuni, nu papa a rupt bisetica n două. Asta a fost făcută cu acceptul ambelor parti, avide de putere. Biserica de la Roma, nu e biserica apostolului Petru? In 1054 a fost un eveniment care a intrerupt recunoasterea RECIPROCA între biseria crestina a Romei, apoatol Pavel, si Biserica Greaca crestinism de TRADITIE BIZANTINA. Deci OMUL a separat biserica, nu Dumnezeu! Nu e cazul sa detaliem cu Crezul de la Primul Conciliu de la Constantinopol si Filioque sau puterile patriarhilor.
Wolf Ion Este o carte scrisă de sfântul Nectarie de Eghina.
https://youtu.be/jiU0B9M9ubU?si=0ho2F6-mA0-LiYk-
Iuli An Asa, si? El nu e tot om, nu e tot partas la o credinta?
Intreb din nou, sunt doi Dumnezei? Sunt doi Iisusi ? Dumnezeul ortodox e ma bun decât ce catolic? Nu de la dogme, facute de om, a pornit marea schismă ?
Wolf Ion Din cauza Sfintelor Canoane ale bisericii pe care Sfinții Părinți le-au rânduit și pentru ca Papa de la Roma a vrut să fie împărat și Dumnezeu! Zice și cel mai mare istoric în viață; Mircea Dogaru care a fost catolic și s-a convertit la ortodocsie:
https://youtu.be/jiU0B9M9ubU?si=0ho2F6-mA0-LiYk-
Iuli An Si canoanele astea, deloc sfinte, nu-s facute de oameni? Dumnezeu le-a scris sau omul? Dumnezeu a vrut biserica rupta în două, sau omul?
Wolf Ion Au fost oameni sfinți. Iar biserica s-a rupt în două din cauza Papei!
https://youtu.be/jiU0B9M9ubU?si=0ho2F6-mA0-LiYk-
Iuli An Prostii! Am argumentat cauza, nu mai repet!
Prostia asta o răspândesc popii ortodocși, pentru a nu pierde putea. Sf. Petru, a crsat la Roma, o SINGURA biserica! Omul, in dorinta de stapânite, a rupt-o în două si apoi in inca zece!
Wolf Ion Au fost 12 apostoli direcți!Dar de faptele papilor de la Roma, care ar fi trebuit sa fie continuatorii Sfântului Apostol Petru nu argumentați nimic, zice domnul Mircea Dogaru mai jos, care după cum spuneam a fost catolic:
https://youtu.be/jiU0B9M9ubU?si=0ho2F6-mA0-LiYk-
Ati navalit sa sufocati si facebook-ul satanelor?
Agentul securității teriene marele păstor al oilor inhumate?
Ai îmbătrînit degeaba,profet al ortodoxiei comunisto-securista!
Mitica Radu https://www.facebook.com/watch/?v=307974952011098&ref=sharing
Eretici sunteti voi ultraortodosii,care l-ati răstignit pe Isus Cristos,si va dati mari ca sectă a religiei!
Ioan Ghirasin Uitati ce le place la cei din cultul ortodox:https://www.facebook.com/watch/?v=307974952011098&ref=sharing
Sfinte părinte Francisc iartă i ca sant rătăciți
Fiara 666
Daca mai ai un gram de credinta,termina cu aberatiile ca furi curent grav.
Despre Botezul cel Adevarat, Dreapta Credinta [Adevarata Credinta, Sfanta Credinta, Credinta Sanatoasa, OrtoDoxa data de Hristos] si HULITOAREA EREZIE A CIPRIANISMULUI [erezia ciprianita spune ca: ereticii, ecumenistii (ereticii ereticilor) mai au har de la Duhul Sfant (Duhul Adevarului, Duhul Bisericii lui Hristos) si ca mai pot face Sfanta Liturghie si Sfinte Taine (ca Sfintele Taine sunt valide la eretici, rataciti, ecumenisti – ereticii ereticilor, etc.) !] – Parintele Ioan Miron (antiecumenist, Drept Slavitor de Dumnezeu) – Predania Patristica – 1 februarie 2022
https://www.youtube.com/watch?v=IfTMKU3yF-Y&list=PLv7pY-JP2gBg72vLERuWORDvK9xYB4lhq&index=14
O istorie a [minciuno-] mitropolitului Ciprian de Fili (ereziarhul ciprianismului – ereziarh inseamna ierarh eretic, deci lucratorul satanei, diavolului [diavolul este tatal minciunii], demonilor, antihristului) [despre EREZIA CIPRIANITA CARE SPUNE CA ERETICII, ECUMENISTII POT FACE SFANTA LITURGHIE SI SFINTE TAINE] – Arhiepiscopul Grigorie, Intaistatatorul Sinodului Adevaratei Biserici Ortodoxe a Americii de Nord, fiind sucesorul Adevaratei Biserici Ortodoxe Ruse – [ECUMENISMUL: EREZIA EREZIILOR, Erezia secolului XX – DIALOGUL MINCIUNII, RELIGIA LUI ANTIHRIST] – Material video realizat in 2012 – Predania Patristica – PredaniaPatristica.ro
https://www.youtube.com/watch?v=zQnJOb6WQZs&list=PLv7pY-JP2gBg72vLERuWORDvK9xYB4lhq&index=154
Detalii despre erezia ciprianita (care spune ca: ereticii (si minciuno-ierarhii asa zisi ortodocsi sau minciuno-preotii asa zisi ortodocsi) au harul Duhului Sfant si ca pot face Sfanta Liturghie, Sfinte Taine, sau ca pot da binecuvantari [!]) : https://predaniapatristica.ro/polemici/ciprianiti/
In aceasta erezie ciprianita sunt si uniii as zisi anti-ecumenisti ex:
– preot, parintele Claudiu Buza
– teologul Mihai Silviu Chirila
– preot, parintele Theodoros Zisis (de unde a preluat aceasta erezie ciprianita si teologul Mihai Silviu Chirila, dar posibil si preot Claudiu Buza – aceasta erzie ca ereticii au harul Duhului Sfant (care incalca Sfintele Canoane si invataturile Sfintilor Parinti – pazitorii predaniilor, invataturilor Sfintilor Apostoli ai lui Hristos) este de mult timp de cand au aparut ereticii primul era Arie, cu arianismul in anul 235 cand Afantul Nicolae i-a dat doua palme ereticului Arie pentru ca aduce hula, blasfemie impotriva Duhului Sfant, numit si Duhul Adevarului, Duhul Intelepciunii, Duhul Bisericii Ortodoxe: Un Sfanta Soborniceasca [universala OrtoDoxa – in una Dreapta Credinta] si Apostoleasca a lui Hristos in Una Sfanta Treime, Unul Sfant Dumnezeul Cel Viu si Cel Adevarat).
––
Apostazia „Ortodoxiei” Mondiale – Despre FALSA ORTODOXIE SI ECUMENISM (erezia ereziilor, erezia secolului XX – religia lui Antihrist) – DESPRE FALSII CLERICI (ERETICI, ECUMENISTI [ERETICII ERETICILOR], ETC.), DECI PROOROCII MINCINOSI DESPRE CARE NE SPUNE HRISTOS SA NE FERIM PENTRU CA VIN LA NOI CA LUPI IN PIELE DE OAIE DAR PE DINAUNTRU SUNT LUPI RAPITORI CARE TRAG PE CALEA LARGA A PIERZARII (SPRE IAD) PE MULTI OAMENI CARE SE LASA AMAGITI (PACALITI) DE ACESTI LUCRATORI AI SATANEI (CARE IA INFATISAREA UNUI INGER AL LUMINII – CA SA AMAGEASCA, PACALEASCA LUMEA CARE NU STIE CE INSEAMNA DREAPTA CREDINTA, ADEVARATA CREDINTA, ORTODOXIA), DIAVOLULUI (DIAVOLUL ESTE TATAL MICNIUNII), DEMONILOR, ANTIHRISTULUI)! – In video apare si ecumenistul de minciuno-patriarh Teoctist Arapasu si alti minciuno-ierarhi (minciuno-episcopi) romani !!! – Predania Patristica [Invatatrua Sfintilor Parinti – Sfintii Parinti si pazitorii predaniilor, invataturilor Sfintilor Apostoli ai lui Dumnezeu Domnului nostru Iisus Hristos, Creatorul si Mantuitorul nostru in Una Sfanta Treime, Dumnezeul Cel Viu si cel Adevarat] – PredaniaPatristica.ro – 4 decembrie 2019
https://www.youtube.com/watch?v=tO0CjUb4ZVk&list=PLv7pY-JP2gBg72vLERuWORDvK9xYB4lhq&index=129
Cititi si:
– Invataturile Scripturilor, ale Parintilor Bisericii si ale Sinoadelor Ecumenice despre eretici si cei aflati in comuniune cu ei – 2 ianuarie 2022
https://predaniapatristica.ro/sfintii-parinti-despre-eretici/
– Cronologia adevaratilor crestini ortodocsi din Rusia si Grecia si a Marii Apostazii a Ortodoxiei Mondiale [falsa ortodoxe, mincinoasa ortodoxie] in secolul XX-XXI – Publicata de Schitul Adormirea Maicii Domnului, Buena Vista, Colorado
https://predaniapatristica.ro/cronologia-adevaratilor-crestini-ortodocsi-din-rusia-si-grecia-si-marea-apostazie-in-secolul-xx-xxi/
––
ECUMENISMUL – EREZIA EREZIILOR si despre CUM ALEGEM PREOTII (CLERICII) CARE SUNT IN BISERICA LUI HRISTOS.
Despre CUM NE FERIM DE CLERICI (PATRIARHI, MITROPOLITI, EPISCOPI, PREOTI, DIACONI) ERETICI, ECUMENISTI [ERETICII ERETICILOR], deci CUM NE FERIM DE PROOROCII MINCINOSI, DE LUCRATORII SATANEI, DE LUPII IN PIELE DE OAIE DE CARE NE SPUNE HRISTOS SA NE FERIM (IN SFANTA SCRIPTURA SI SFANTA TRADITIE) [acestia fiind eretici (lucratorii satanei) nu fac nimic sfant, deci nu fac nici Sfanta Liturghie, nu fac nici Sfinte Taine astfel ne duc pe noi si pe semeni prin sminteala lor in iad [generatii intregi trag in iad acesti ecumenisti, eretici ai ereticilor], daca ascultam de acestia si daca mergem unde ei fac false (mincinoase) sfinte liturghii, false (mincinoase) sfinte taine pentru ca sunt eretici, ERETICII, RATACITII, MINCINOSII NU FAC NIMIC SFANT (pentru ca sunt lucratorii satanei [satana este tatal minciunii, diavolul naste minciuna], antihristului, deci vrajmasul lui Dumnezeu Domnul nostru Iisus Hristos, Creatorul si Mantuitorul nostru)], DACA DORIM NOI SI CEI DIN JURUL NOSTRU SA SE MANTUIASCA, SA MEARGA PE CALEA STRAMTA A LUCRARII SFINTELOR FAPTE BUNE EVANGHELICE, SFINTELOR FAPTE VIRTUOASE, PE CALEA MANTUIRII CU SI IN HRISTOS MANTUITORUL DUMNEZEU DOMNUL NOSTRU, DUMNEZEUL CEL VIU SI CEL ADEVARAT IN SFANTA TREIME:
– Despre SINODUL DE LA CRETA, un SINOD TALHARESC (MINCINOS), sinodul Panortodox fals, mincinos – Despre ECUMENISM si VANZAREA DREPTEI CREDINTE, CREDINTA ORTODOXA – ECUMENISMUL este SUMA TUTUROR EREZIILOR, EREZIA EREZIILOR! – SINODUL MINCINOS din 2016
https://www.sanatatesiviata.ro/familie-si-educatie/110-educatie/814-despre-sinodul-de-la-creta-un-sinod-talharesc-mincinos-sinodul-panortodox-fals-mincinos-despre-ecumenism-si-vanzarea-dreptei-credinte-credinta-ortodoxa-ecumenismul-este-suma-tuturor-ereziilor-erezia-ereziilor-sinodul-mincinos-din-2016
Ai 5 carti (2 carti Biserica Ortodoxa si eumenismul, Biserica si Statul de la Sfantul, Parintele Iustin Popovici, preot sarb ortodox, Drept slavitor de Dumnezeu, impotriva ecumenismului, si 2 brosuri una de la RomanOrtodox.info si alta de la Mihai Silviu Chirila teologul care coordoneaza siteul MarturisireaOrtodoxa.ro – ambele care detaliaza de ce Sinodul din Creta din iunie 2016 a fost un Sinod Talharesc (Mincinos, Satanic) si cum incearca falsul patriarh Daniel sa ne minta, sa vina cu viclenii, la fel si ceilalti mincinosi episcopi vicleni – incepe mai ales cu brosura de la RomanOrtodox.info cea de 176 pagini, apoi mai ai 1 carte Ecumenismul fara masca – scrisa de un Arhimandrit grec – este bine sa citesti toate cartile cum vin si completaza una pe alta), a 6-a carte despre Credinta Ortodoxa si viata in Hristos – tot a Parintelui Iustin Popovici, preotul sarb care apara Dreapta Credinta, si a 7-a carte Calauza in Credinta Ortodoxa – scrisa de Cleopa Ilie si a 8-a carte un Indreptar de spovedanie pentru episcopi, preoti si cei care nu sunt din cler, in articolul de mai sus preluate de pe SufletOrtodox.ro despre cum sa ne ferim de erezie, ecumenism (erezia ereziilor, erezia secolului XX), pe scurt de lucrarea satanica (minciuna = erezie = lucrarea satanica) in arhiva – Biblioteca Ortodoxa:
– Ecumenismul-este-Erezia-Ereziilor-Suma-tuturor-ereziilor
https://www.sufletortodox.ro/arhiva-biblioteca-ortodoxa/index.php?dir=carti-documente/Ecumenismul-este-Erezia-Ereziilor-Suma-tuturor-ereziilor/
„Va rataciti nestiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” (Iisus Hristos – Matei 22:29)
Apostazia „Ortodoxiei” Mondiale – Despre FALSA ORTODOXIE SI ECUMENISM (erezia ereziilor, erezia secolului XX – religia lui Antihrist) – DESPRE FALSII CLERICI (ERETICI, ECUMENISTI [ERETICII ERETICILOR], ETC.), DECI PROOROCII MINCINOSI DESPRE CARE NE SPUNE HRISTOS SA NE FERIM PENTRU CA VIN LA NOI CA LUPI IN PIELE DE OAIE DAR PE DINAUNTRU SUNT LUPI RAPITORI CARE TRAG PE CALEA LARGA A PIERZARII (SPRE IAD) PE MULTI OAMENI CARE SE LASA AMAGITI (PACALITI) DE ACESTI LUCRATORI AI SATANEI (CARE IA INFATISAREA UNUI INGER AL LUMINII – CA SA AMAGEASCA, PACALEASCA LUMEA CARE NU STIE CE INSEAMNA DREAPTA CREDINTA, ADEVARATA CREDINTA, ORTODOXIA), DIAVOLULUI (DIAVOLUL ESTE TATAL MICNIUNII), DEMONILOR, ANTIHRISTULUI)! – In video apare si ecumenistul de minciuno-patriarh Teoctist Arapasu si alti minciuno-ierarhi (minciuno-episcopi) romani !!! – Predania Patristica [Invatatrua Sfintilor Parinti – Sfintii Parinti si pazitorii predaniilor, invataturilor Sfintilor Apostoli ai lui Dumnezeu Domnului nostru Iisus Hristos, Creatorul si Mantuitorul nostru in Una Sfanta Treime, Dumnezeul Cel Viu si cel Adevarat] – 4 decembrie 2019
https://www.youtube.com/watch?v=tO0CjUb4ZVk&list=PLv7pY-JP2gBg72vLERuWORDvK9xYB4lhq&index=129
Cititi si:
– Invataturile Scripturilor, ale Parintilor Bisericii si ale Sinoadelor Ecumenice despre eretici si cei aflati in comuniune cu ei – 2 ianuarie 2022
https://predaniapatristica.ro/sfintii-parinti-despre-eretici/
– Cronologia adevaratilor crestini ortodocsi din Rusia si Grecia si a Marii Apostazii a Ortodoxiei Mondiale [falsa ortodoxe, mincinoasa ortodoxie] in secolul XX-XXI – Publicata de Schitul Adormirea Maicii Domnului, Buena Vista, Colorado
https://predaniapatristica.ro/cronologia-adevaratilor-crestini-ortodocsi-din-rusia-si-grecia-si-marea-apostazie-in-secolul-xx-xxi/
––
ECUMENISMUL – EREZIA EREZIILOR si despre CUM ALEGEM PREOTII (CLERICII) CARE SUNT IN BISERICA LUI HRISTOS.
Despre CUM NE FERIM DE CLERICI (PATRIARHI, MITROPOLITI, EPISCOPI, PREOTI, DIACONI, ETC.) ERETICI, ECUMENISTI [ERETICII ERETICILOR], deci CUM NE FERIM DE PROOROCII MINCINOSI, DE LUCRATORII SATANEI, DE LUPII IN PIELE DE OAIE DE CARE NE SPUNE HRISTOS SA NE FERIM (IN SFANTA SCRIPTURA SI SFANTA TRADITIE) [acestia fiind eretici (lucratorii satanei) nu fac nimic sfant, deci nu fac nici Sfanta Liturghie, nu fac nici Sfinte Taine astfel ne duc pe noi si pe semeni prin sminteala lor in iad [generatii intregi trag in iad acesti ecumenisti, eretici ai ereticilor], daca ascultam de acestia si daca mergem unde ei fac false (mincinoase) sfinte liturghii, false (mincinoase) sfinte taine pentru ca sunt eretici, ERETICII, RATACITII, MINCINOSII NU FAC NIMIC SFANT (pentru ca sunt lucratorii satanei [satana este tatal minciunii, diavolul naste minciuna], antihristului, deci vrajmasul lui Dumnezeu Domnul nostru Iisus Hristos, Creatorul si Mantuitorul nostru)], DACA DORIM NOI SI CEI DIN JURUL NOSTRU SA SE MANTUIASCA, SA MEARGA PE CALEA STRAMTA A LUCRARII SFINTELOR FAPTE BUNE EVANGHELICE, SFINTELOR FAPTE VIRTUOASE, PE CALEA MANTUIRII CU SI IN HRISTOS MANTUITORUL DUMNEZEU DOMNUL NOSTRU, DUMNEZEUL CEL VIU SI CEL ADEVARAT IN SFANTA TREIME:
– Despre SINODUL DE LA CRETA, un SINOD TALHARESC (MINCINOS), sinodul Panortodox fals, mincinos – Despre ECUMENISM si VANZAREA DREPTEI CREDINTE, CREDINTA ORTODOXA – ECUMENISMUL este SUMA TUTUROR EREZIILOR, EREZIA EREZIILOR! – SINODUL MINCINOS din 2016
https://www.sanatatesiviata.ro/familie-si-educatie/110-educatie/814-despre-sinodul-de-la-creta-un-sinod-talharesc-mincinos-sinodul-panortodox-fals-mincinos-despre-ecumenism-si-vanzarea-dreptei-credinte-credinta-ortodoxa-ecumenismul-este-suma-tuturor-ereziilor-erezia-ereziilor-sinodul-mincinos-din-2016
In articolul de mai sus sunt si carti despre ecumenism (erezia ereziilor), cum sa ne ferim de eretici, si mai ales de ecumenisti cei mai periculosi eretici (ereticii ereticilor), cartile le gasesti si mai jos.
Ai 5 carti (2 carti Biserica Ortodoxa si eumenismul, Biserica si Statul de la Sfantul, Parintele Iustin Popovici, preot sarb ortodox, Drept slavitor de Dumnezeu, impotriva ecumenismului, si 2 brosuri una de la RomanOrtodox.info si alta de la Mihai Silviu Chirila teologul care coordoneaza siteul MarturisireaOrtodoxa.ro – ambele care detaliaza de ce Sinodul din Creta din iunie 2016 a fost un Sinod Talharesc (Mincinos, Satanic) si cum incearca falsul patriarh Daniel sa ne minta, sa vina cu viclenii, la fel si ceilalti mincinosi episcopi vicleni – incepe mai ales cu brosura de la RomanOrtodox.info cea de 176 pagini, apoi mai ai 1 carte Ecumenismul fara masca – scrisa de un Arhimandrit grec – este bine sa citesti toate cartile cum vin si completaza una pe alta), a 6-a carte despre Credinta Ortodoxa si viata in Hristos – tot a Parintelui Iustin Popovici, preotul sarb care apara Dreapta Credinta, si a 7-a carte Calauza in Credinta Ortodoxa – scrisa de Cleopa Ilie si a 8-a carte un Indreptar de spovedanie pentru episcopi, preoti si cei care nu sunt din cler, in articolul de mai sus preluate de pe SufletOrtodox.ro despre cum sa ne ferim de erezie, ecumenism (erezia ereziilor, erezia secolului XX), pe scurt de lucrarea satanica (minciuna = erezie = lucrarea satanica) in arhiva – Biblioteca Ortodoxa:
– Ecumenismul-este-Erezia-Ereziilor-Suma-tuturor-ereziilor
https://www.sufletortodox.ro/arhiva-biblioteca-ortodoxa/index.php?dir=carti-documente/Ecumenismul-este-Erezia-Ereziilor-Suma-tuturor-ereziilor/
– Greselile teologice, explicate punctual, ale SINODULUI TALHARESC [MINCINOS, SATANIC, ANTIHRISTIC] DIN CRETA, [IUNIE] 2016 [ECUMENISMUL: EREZIA EREZIILOR, EREZIA SECOLULUI XX] – Mihai Silviu Chirila, teolog ortodox si jurist – Marturisirea Ortodoxa – MarturisireaOrtodoxa.ro – Video 5 ore – 14 noiembrie 2021
https://www.youtube.com/watch?v=nftGOBFWf-E&list=PLv7pY-JP2gBg72vLERuWORDvK9xYB4lhq&index=12
– Vietile Sfintilor (12 volume, pe fiecare luna din an), cum aparau Sfintii Parinti invatatura de la Dumnezeu Domnul nostru Iisus Hristos, Dreapta Credinta, OrtoDoxa, cum aparau mucenicii si mucenicele (marturisitorii lui Hristos, si a Dreptei Credinte), si cum se traieste dreptcrestineste:
https://www.sufletortodox.ro/arhiva-biblioteca-ortodoxa/index.php?dir=carti-documente/Vietile-Sfintilor/
Bine de stiut:
– PIDALION Original 1841 – Pidalionul este carma Bisericii sobornicesti si apostolicesti a lui Hristos in care se gasesc toate Sfintele Canoane (Legile Bisericii lui Hristos)
https://www.sufletortodox.ro/arhiva-biblioteca-ortodoxa/index.php?dir=carti-documente/Canoanele-Bisericii-Ortodoxe/&file=Pidalion%20Original%201841.pdf
(…)
DUMNEZEIESTILE CANOANE [SFINTELE CANOANE APOSTOLICE SI ALE SFINTILOR PARINTI] SUNT MAI TARI DECAT LEGILE IMPARATESTI [LEGILE STATULUI]
(…)
„Iar Petru si apostolii, raspunzand, au zis: Trebuie sa ascultam pe Dumnezeu mai mult decat pe oameni.” (Sfantul Apostol Petru si Sfintii Apostoli ai lui Dumnezeu Domnul nostru Iisus Hristos, Creatorul si Mantuitorul nostru [Mantuitor daca facem ce ne-a spus in Sfanta Scriptura si in Sfanta Traditie prin Sfintii Sai Apostoli si Sfintii Parinti.] – Faptele Sfintilor Apostoli 5:29)
In primul rand sa stim Sfanta Scriptura – Dumnezeiasca Scriptura, ca sa nu ne ratacim de la calea mantuirii [a se vedea versiunea din 1914]
– Biblia 1914 intelept spus DUMNEZEIASCA SCRIPTURA – Sfanta Scriptura in Dreapta Credinta, Credinta Orto Doxa, OrtoDoxa
https://www.sufletortodox.ro/arhiva-biblioteca-ortodoxa/index.php?dir=carti-documente/Biblia%20intelept%20spus%2C%20Adevarat%20spus%20DUMNEZEIASCA%20SCRIPTURA%20-%20Sfanta%20Scriptura%20in%20Dreapta%20Credinta%2C%20Credinta%20Orto%20Doxa%2C%20OrtoDoxa/&file=Biblia-1914-bine-spus-Sfanta-Scriptura-DUMNEZEIASCA-SCRIPTURA-in-Dreapta-Credinta-Credinta-Orto-Doxa-OrtoDoxa.pdf
„Va rataciti nestiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” (Iisus Hristos – Matei 22:29)
Dacă ortodocșii ar iubi Adevărul, ar abandona obiceiurile păgâne, adoptate de-a lungul istoriei… Ortodocșii, iubesc ortodoxia si nu pe Dumnezeu!
Delu Banoi care sunt acele obiceiuri pagane și cam în ce secole credeți ca au apărut?
Laurentiu Matei Sunt multe! De la venerarea moaștelor, închinarea la “intermediari” și nu direct Lui Dumnezeu, prapori, icoane etc! Toate au apărut, după secolul 3. Dogmele ortodoxe și tradiția, sunt in contradicție cu Scriptura!
Delu Banoi Biserica Ortodoxă și cea catolică, au fost aceeași Biserică până în anul 1054
Ecaterina Bratu Uitati aici realitati ortodoxe: https://www.facebook.com/watch/?v=307974952011098&ref=sharing
Laurentiu Matei Uitati aici ce inseamna venerarea in cultul ortodox: https://www.facebook.com/watch/?v=307974952011098&ref=sharing
Hkan Khan îmi dai un link de la un nimeni? Este cumva apostol? A fost contemporan cu apostolii? Ce ușor sa comentați acum , dar acum 100 de ani unde ați fost? Dar 300? Poate 500? Acum ați pus mana sa citiți biblia și o interpretați cum vreți voi, poate îmi spui și mie ce cult ești ca sa-ti spun care este „apostolul ” care ți-a adus „lumina ” .
Hkan Khan L-a dat cu lămâie înainte…. 😂😂😂😂
Iubirea e iubire. Nu contează cine și pe cine iubește. Iar iubirea e Dumnezeu.
Sunteți niște extremiști religioși care promovați ura și dezbinarea.
Nu aparatorul ortodox…aparatorul Evului Mediu!!!
Uuuuu Satană.
Eretic ești tu, moldovene rusofil!
Pentru că instigi la ură și dezbinare.
Dumnezeu e împotriva ta și a celor ca tine, habotnice!
Gheorghe Beraru Berarule ia-ti pastilele si nu mai varsa venin aici! Mars in haznaua ta de satanist#
Gheorghe Beraru Varsa-ti veninul pe alte pagini. Si mai treci pe la psihiatru, ca ai nevoie.
Dieter Berghammer habotnice, fă o cruce mare și marș la culcare.
Micky Cuza vezi că te repeți, papagal habotnic.
Gheorghe Beraru Ai inceput sa vezi dublu sau ti-au spus mai multi ca esti prost? 😛 😃
Micky Cuza așa vă învață preoții ortodocși să vorbiți cu aproapele?
Habotnici needucați ce sunteți!
Gheorghe Beraru Care aproape bai pula? Jigodiile ca tine pline de venin? Tie doar o flegma-n frunce iti dau si un bocanc peste rat!
Sub umbrela ecumenismului se ascund multe inselari. Toata aceasta miscare a fost infiintata si finantata cu scopul de a subrezi pozitia celor care au spus raspicat adevarul. Cea mai clara si directa dovada ca ecumenismul e de fapt satanism sunt bisericile crestine care au pastori femei lesbiene. Dovada mai clara decat atat nu exista.
Alexandru V. Reinach Adevarat, lucrarea lor e lucrarea diavolului.
Tigulean Abuzov AMIN!!!
Ati transformat in mod mincinos ,calendarul iulian in element sfânt ,element central al bisericii ortodocse,făra explicații,fără să arătați vreun text din Biblie care sa se refere la calendarul iulian că este sfant ,calendarul cel adevărat etc
Și nu în ultimul rând și calendarul iulian și gregorian sunt create de catolici ,nu de ortodocsi!
Dar voi sunteti gică contra in creștinism și mințiți la greu proștii analfabeti.zic să o țineti tot asa pâna când prostimea își va da seama in cele din urmă că elementul central creat de pokii ortodocsi ,in ortodocsie ,este PROSTIA!
PROSTIA ESTE RELIGIA ÎN ORTODOCSIE!
Și care va fi pedeapsa voastră ,pe care v-o meritați din plin?!BISERICILE GOALE!
Alex Geft Ai aparut sa-ti reversi ura patologica aici? Arunci laturi precum o vidanja! Mars gunoiule! Jigodie turbata!
Tigulean Abuzov vă deranjează când oamenii pun întrebări,gândesc ,cer dovezi si nu sunt ca o turmă de oi să o manipulati voi după prostia voastra?!voi nu dețineti nici un adevăr!adevărul nu îl știe nimeni și nici o religie!
Alex Geft ” PROSTIA!
PROSTIA ESTE RELIGIA ÎN ORTODOCSIE!” – ce intrebare este asta? Tu nu vezi ca nici tu nu stii ce bodoganesti acolo? Elucubratii de psihopat, atitudine de gunoi uman!
In Biblie se vorbește doar despre credința creștină!nu se spune nimic despre catolici,ortodocși,protestanți!Biblia nu spune că ortodocsia e religia adevărată!asta spuneti voi ,MINCINOȘILOR!ati transformat ortodocsia intr-o religie a urii cu multe asemănări cu islamul radical talibanic!
Alex Geft Chiar daca in Biblie nu spune despre tine ca esti un imbecil, asta nu ne impiedica sa vedem singuri acest lucru! 😛 😃
Alex Geft Mananci rahat. In vechiul testament nu se vorbeste nicaieri de credinta crestina. Minti cu nerusinare doar ca sa sustii diavolul. Sa-ti fie rusine.
Alex Geft bine zis! ✌️
Alex Geft
Stii ce-nseamnă „Dreapta Credință”?
Biserica lui Hristos e cea UNA Apostoleasca & Soborniceasca…..punct!
Restul „creștinilor” sunteți inventia #dracilor arhiconi care vă batjocoresc cu tot felul de „biblii”
Alex Geft catolicii apostati si inventatorii ecumenismului sunt marea desfranata in stacojiu, si fii ei sunt sectele iesite din ea. De ce nu dai doi bani pe talcuirile ortodoxe inainte sa pui intrebari de retardat homofobic fata de ortodoxie. Orb esti. Daca taceai filozof ramaneai. Dar hulind ortodoxia deschizi gura si vorbeste satana prin ea
Păi ce dovezi aveti când susțineti că doar ortodoxia detine adevărul,că ortodocsia e singura religie adevărată ?!
Aveti dovezi?!prezentati-le!!!
E VREO DIFERENȚĂ IN CIMITIR INTRE OAMENII CARE AU FOST PE LUMEA ASTA ortodocsi,catolici,musulmani,atei?!?!?! ESTE VREO DIFERENȚĂ???????NU E NICI O DIFERENȚĂ!!!
ȘI ATUNCI UNDE ESTE ADEVĂRUL?!
ȘTIE CINEVA ADEVĂRUL?!
Tot Biblia ne zice adevărul. Restu’ ce este în afara ei sunt interpretări amestecate cu interesele unora.
Alex Geft Adevarul il detine Dumnezeu si ni l-a revelat prin Biblie. Ortodoxia sunt cei care urmeaza acest adevar fara sa-l altereze.
Legi Une biblia zice niște minciuni manipulatorii scrise de jidani.
Gheorghe Beraru cu ce puteți contrazice cele zise în Biblie ?
Maria Felicia Pilat povești!in cimitir nu sunt diferențe intre oamenii care au fost in viața lor ortodocși musulmani atei catolici și alte religii.deci cu ce e ortodocsia diferită fața de alte religii când finalul omului pe pământ e acelasi indiferent de religie!iar ce e dincolo de moarte nu știe nimeni!
Alex Geft Conteaza cum iti traiesti viata, ca dupa ce-ai murit nu mai faci nimic. Conteaza ce faci cat esti viu. Un criminal nu e tot una cu un sfant, decat daca esti bolnav la cap.
Bine că ortodocșii au confiscat adevărul!
Dragoș Osoianu Pai cine i-a oprit pe ceilalti sa-l confiste ei? Nimeni, s-au oprit singuri cu minciunile lor.
Maria Felicia Pilat râd de voi și curcile. Vă bateți pe cai verzi pe pereți. 😂
Gheorghe Beraru Lasa-le sa rada ca de aia se zice „prosti precum curcile”! Sau tu vrei sa destepti curcile? 😛
Maria Felicia Pilat, ați înțeles tot!
Dragoș Osoianu adevărul nu îl știe nimeni și nici o religie!
Iar religiile care sustin ca detin adevărul mint și manipulează !
Dragoș Osoianu O fi papa detinatorul adevarului? Sau protestantii cu preotese lesbiene?
https://www.thegatewaypundit.com/2023/06/pope-francis-welcomes-artist-who-submerged-crucifix-glass
Dragoș Osoianu Si, nu-i mai bine decat sa nu imtelegi nimic?
Alexandru V. Reinach Scarbe sataniste!
Maria Felicia Pilat, bine de tot!
Alexandru V. Reinach, nimeni nu e.
Dragoș Osoianu Bingo! Detinatorul adevarului e cel care il stie si il afirma raspicat!
Dragoș Osoianu Pai vezi ca tot la cuvintele mele ajungi?
Maria Felicia Pilat, recitiți!
Dragoș Osoianu ce, articolul?
Maria Felicia Pilat, nu.
Alexandru V. Reinach, niciun Bingo! Vă sfătuiesc să citiți…mult!
Dragoș Osoianu Iau eu va recomand sa ganditi… macar putin!
Dragoș Osoianu ok, ma speriasem…
Alexandru V. Reinach, nu aveți studii sau competențe în domeniu, dar vă place să debitați prostii…acceptați-vă limitele cunoașterii!
Dragoș Osoianu Oricum am mai multe studii si competente decat dv. in orice domeniu. In plus nu iti trebuie niciun studiu ca sa vezi cu ochiul liber niste fapte.
Alexandru V. Reinach, bateți câmpii cu studiile și competențele dumneavoastră în altă parte!
Dragoș Osoianu Daca nu-ti mai amintesti iti spun eu: tu ai inceput sa bati campii cu competentele si studiile! 😛
Alexandru V. Reinach, spune altuia! Eu am competențe și studii în acest domeniu. Nu vorbesc ca prostu’ cum o fac alții!
Dragoș Osoianu Ia mai vezi si aici ce mai fac pedofilii aia si pe urma sa-mi spui daca astia au vreo treaba cu adevarul:
https://www.thegatewaypundit.com/2023/07/pope-francis-places-controversial-argentinean-bishop-as-new/
Alexandru V. Reinach, la revedere!
Dragoș Osoianu Te-am gasit prost, te-am lasat tot asa! 😛 Hai PA!
Alexandru V. Reinach, am zis la revedere, domnule analfabet frustrat!
„Ecumenismul- erezia ereziilor!” – pr Arsenie Boca
Amen amen amen
Aparatorul Evului Mediu…
Toader Florin corect
Cei ce iubesc scriptura se pot unii,cei ce vor și altceva se vor dezbina….scriptura unește căci Hristos unește….Sola Scriptura infailibila
Lucian Girbe Scriptura uneste in sfintenie, nu in pacat. Apropo, ai citi ceva din ea sau doar debitezi clisee imbecile furate de la altii?
Dieter Berghammer te las sa te crezi așa cum ești….mă bucur că Hristos trăiește în tine și nu ești tu cel ce vorbește,…sau🤔
Aha, legionarul =)) https://www.youtube.com/watch?v=LPjkEtCzp-Y
Nu este real. Gresiti sau aveti atata ura impotriva catolicilor incat trebuie sa o expuneti, sa o imprastiati. Oare trsbuie sa traim ca in sec.al.X lea? Oare masinile, imbracamintile Preotilor Ortodocsi, plus averile pe care le aveti, nu va ajung?!? Sa fiti sanatosi si Buni Crestini nu inseamna sa dispretuiti, jigniti, aruncati cu pietre(la figurat)ca nu stiti cand si cum vom „plati” fiecare !
Daniela Lupu , bataie pe ciolan
Amin Doamne ajuta