-Părinte, de unde vine invidia? Cum e cu omul in­vidios?

-De la diavol vine, de unde din altă parte?! Ce vă spuneam eu până acum? Toţi cei care se duc la biserică, toţi cei care se mărturisesc, toţi cei care se scoală noaptea la rugăciune, fac lucruri bune. Dar cel mai mult contează să ne păzim şi să nu osândim. De ce tot zic eu să nu osândim? Pentru că o să obser­vaţi şi frăţiile voastre că patima osânditului o au înde­osebi oamenii cei invidioşi…

Citeşte şi:  Întristările sunt ca și cum ai arde pe metal topit. Numai credința poate stinge acest foc

-Dar ne putem apropia de cei invidioşi? Putem să-i îndreptăm?

-Putem să ne apropiem de ei, dar cu grijă, căci toţi acei care au invidie în suflete sunt oameni foarte periculoşi. Să ţineţi minte de la mine: omului invidios să nu-i spui niciodată bucuria ta! Spune-i doar scârba ta, numai supărarea pe care o ai. Că, dacă îi spui scârba ta, el se va linişti.

Citeşte şi:  Ca să prindă vrăjile, trebuie ca cineva să dea drepturi diavolului

-Aşa îi liniştim, văzându-ne întristaţi?

-Aşa, aşa… Adică să nu ne bazăm pe aceia, să le spunem doar necazurile noastre… Exact. Ţine minte aşa: să nu te jeluieşti niciodată la omul invidios, căci cu nimic nu te va ajuta. Pentru că omul invidios nu te poate ajuta, căci în el sălăşluieşte un duh necurat, nu Duhul lui Dumnezeu. Cine are Duhul lui Dumnezeu, are dragoste, are milă, iartă, e iubitor si milos. Omul invidios nu are nimic din toate astea.

Citeşte şi:  Dacă soţul nu-şi iubeşte soţia, iar soţia nu-l cinsteşte pe soţ, în familie apare dezbinarea

Fabian Anton

Extras din „Convorbiri cu părintele Proclu Nicău – pustnicul din Munţii Neamţului”