Un membru al parlamentului indian solicită „eliminarea misionarilor creştini” în India, care, după spusele sale, de peste 300 ani distrug sistematic cultura milenară a ţării, scrie christiannews.net
„Doresc ca Indiva să devină o ţară a credinţei hinduse”, a spus Rakesh Sinha. „A sosit timpul ca toţi să ne unim într-o mişcare puternică şi să alungăm misionarismul cresştin din ţară. Iată deja de mai bine de 300 ani misionerii creştini lucrează în mod constant pentru a distruge cultura de bază a ţării”.
„Conspiraţiile făcute de aceşti misionari, reprezintă o ameninţare la adresa securităţii ţării”, a subliniat Sinha.
Amintim ca în trei state din India se vor petrece alegeri electorale la sfînrşitul anului, înainte de alegerile generale. Partidul naţionalist de guvernămînt, partidul Bharatiya Janata (Partidul Popular Indian), care apără interesele hinduşilor radicale, are o majoritate în trei state majore – Madhya Pradesh, Rajasthan și Chhattisgarh.