Exista unele povesti, desi foarte vechi, care isi afla abia astazi deznodamantul. In urma cu 60 de ani, un barbat oarecare pleca de acasa pentru a lupta din munti cu strainii care pofteau la averea lui muncita. Barbatul nu stia atunci ca, peste multe decenii, in jurul mormantului sau se vor aduna camaradul de arme, nepoata, un tortionar si cativa istorici. Caci dupa sase decenii, barbatul nu mai este un oarecare, ci victima unui regim comunist condamnat ca fiind criminal, dar ai carui criminali imbatranesc in libertate. Filmul prezinta si activitatea arheologilor care sapa pentru descoperirea trupurilor celor ucisi de ciuma comunista.

Stiti cum e sa fii fericit cand gasesti un mort?

Cine au fost partizanii?

Rezistenta impotriva impunerii comunismului a inceput sa se manifeste imediat dupa preluarea conducerii de catre comunisti. Erau arestati, anchetati, judecati si condamnati nu numai cei ce se opuneau direct instaurarii comunismului, epurarilor din armata, colectivizarii sau introducerii in scoli a comunismului, ci si rudele lor, fratii, parintii, surorile care ii ajutau. In fata acestui val masiv de agresiuni, o buna parte din cei vizati au luat drumul muntilor. Majoritatea organizati in formatiuni sau grupuri de partizani, impanzeau muntii Romaniei. Astfel, in anii 1945 – 1959 gasim partizani atat in Carpatii Orientali cat si in cei Meridionali, in Fagaras, Retezat, Semenic, in Carpatii Apuseni si in Obcinele Bucovinei, precum si in padurile Babadagului, in Muntii Gutaiului si Tiblesului. Formatiunile constituite (in medie de 10 pana la 40 de persoane) nu reprezentau o amenintare majora pentru puterea comunista, desi atata vreme cat ramaneau in libertate subminau pretentia regimului de a detine controlul deplin al tarii. Erau compuse din tineri, batrani, femei (dintre care unele chiar gravide sau cu copii mici), tarani, fosti ofiteri din armata, avocati, medici, studenti, muncitori. Erau de toate varstele, din toate categoriile sociale si orientarile politice. Armamentul defensiv era format din pusti, revolvere si pistoale-mitraliera ramase din timpul razboiului, dar aceste grupuri se confruntau intotdeauna cu o acuta lipsa de munitie. Erau sprijinite de sateni, care le aduceau alimente si imbracaminte si adesea le asigurau adapost. Propaganda comunista le-a pus tuturor eticheta de “banditi”.

Impresionant este modul in care acesti patrioti reuseau, de multe ori, sa scape de urmarirea Securitatii, care organiza adevarate „potere” – pentru a-i prinde vii sau morti. Terorizarea de catre anchetatori a familiilor celor din munti, a rudelor acestora, eliminarea din scoli a copiilor, folosirea unor metode salbatice i-a determinat pe multi dintre ei sa se predea pentru a-i scuti de torturi pe cei dragi. Au fost condamnati la ani grei de temnita si confiscarea averilor, pentru “crima de uneltire contra ordinii sociale”. Dar majoritatea au fost omorati. Cei care ii ucideau primeau recompense si erau inaltati in grad.

Rezistenta anticomunista a fost un fenomen spontan, fara sa fi existat, se pare, o coordonare la nivel national intre diversele formatiuni.

| Gheorghe Petrov