Selectați Pagina

Paşapoartele de tip sovietic nu vor mai fi valabile din 1 septembrie

Paşapoartele de tip sovietic nu vor mai fi valabile din 1 septembrie

fara-pasapoarte-sovietice-la-alegeriParlamentul a votat, în prima lectură, un proiect de lege privind retragerea din circulaţie a paşapoartelor de tip sovietic. Acestea nu vor mai fi valabile din 1 septembrie 2014,  transmite IPN.

Până la 1 septembrie, persoanele cu paşapoarte sovietice vor putea solicita perfectarea buletinului de identitate fără să achite taxa de stat obligatorie.

Reprezentanţii ÎS „Registru“ deja merg pe la casele bătrânilor aflaţi în stare gravă a sănătăţii sau imobilizaţi pentru a înlocui documentele vechi pe buletine noi.

Citeşte şi:  În primele cinci luni ale anului, volumul încasărilor banilor în numerar s-a majorat cu 23,8%

În cadrul şedinţei în plen, viceministrul Justiţiei, Nicolae Eşanu, a precizat că la următoarele alegeri nu se va mai putea vota cu paşapoarte sovietice. Deputatul liberal Valeriu Munteanu a adăugat că Republica Moldova este unica ţară din fosta Uniune Sovietică care mai  foloseşte însemnele şi vestigiile URSS.

Fracţiunea PCRM nu a susţinut proiectul, menţionând că vine în contextul alegerilor parlamentare, iar scopul acestuia este lipsirea cetăţenilor de dreptul la vot. Comuniştii au propus înlocuirea termenului de 1 septembrie cu 1 ianuarie 2015, dar ideea nu a fost acceptată.

Citeşte şi:  Imitațiile produselor alimentare ar putea fi interzise

Actualmente, circa 220.000 de persoane deţin paşapoarte de tip ex-sovietic. Majoritatea sunt născute până în anul 1945.

Sursa: adevarul.ro

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Decizia de publicare a opiniilor dvs ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.

5 Comentarii

  1. Виктор

    Ной ну сынтем советичь дар нич еуропень ну путем фи,кэ не пердем нациунеа,суверанитатеа,патрия,лимба ,крединца,фамилия ,либертатеа де а авя дрептурь ну ла турма челор прошть.Тречем де ла комунизм ла антихризм,че деосебире поате а фи дин уна ын алта.

    Răspuns
  2. Artiom

    Gindesc ca aici se ascunde si planul numerotarii. Asa intrucit chiar si cei care sunt pe patul de moarte sa primesaca binevol numarul.

    De altfel de ce este pusa si conditia ca sa nu fie valabile indeobste, in ele este toata informatia necesara in afara de grupa sanguina. De ce pina acum au fost bune dar de la 1 sept. nu vor mai fi.

    Răspuns
    • Artiom

      prima data nu s-a postat si de asta am repetat mesajul

  3. Artiom

    Cred ca aici mai este si alt motiv. Din primavara aceasta buletinele se elibereaza cu un fel de radiocip (cam asa se numeste), si plus ca pasapoartele sovietice nu au IDNP Modovenesc. Chiar si in Rusia au fost inlocuite pasapoartele sovietice pe altele cu numar mai global.

    Ei spun ca o fac pentru alegeri, dar daca sa te gindesti ca sunt oameni care nu vor sa voteze, si in acest caz n-au nevoie de buletin nou., atunci de ce acei care nu-si vor schimba documentul nu vor facilita de serviciile statului asa cum sunt pensia, medicina s.a.

    Se primeste la fel ca si cu cei care au buletin provizoriu fara IDNP.

    Gindesc ca aici se ascunde planul numerotarii populatiei.

    Răspuns
  4. Matei

    Citeam azi o ştire precum că Parlamentul Moldovei și-a dat acordul de principiu să li se interzică participarea la vot celor cu pașaport de tip sovietic. Mă întreb atunci – unde oare e aşa mult-discutata libertate şi democraţie? Aproximativ 220.000 de cetățeni moldoveni, majoritatea în etate, au pașapoarte de tip sovietic. Ei reprezintă aproximativ 7 la sută din electorat(!!!).

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *