Întâi au scos pe tarabă Sfânta Credinţă Ortodoxă, în Creta. Acum împing Turma Cuvântătoare spre vaccinul ucigaş.
Documentul pe care vi-l prezentăm mai jos nu e destinat publicităţii. Având un circuit intern, s-a voit a fi ţinut secret. A ajuns, totuşi, să ne fie cunoscut. Stupefiant! Domnul Daniel Ciobotea a bătut iar palma cu autorităţile atee şi antihristice şi s-a angajat cu toată fiinţa în a susţine campania de vaccinare, cu toate că zilnic se înregistrează victime ale acestui diabolic vaccin. A preluat, fără o minimă analiză, tot ce i-a furnizat propaganda mincinoasă şi a transmis în teritoriu, până la ultima unitate administrativă a Bisericii noastre. Putea să le pună măcar o întrebare de bun simţ, privitoare la prezenţa în soluţia vaccinală a celulelor de embrioni umani. N-a făcut-o, şi ştie dumnealui de ce.
În câteva rânduri, am cerut pseudo-ierarhilor români să plece din scaunele pe care cu dezonoare le ocupă, fără a-mi face iluzia că vor da curs cererii unui neînsemnat slujitor al Bisericii, şi în locul lor vor veni ierarhi cu adevărat iubitori de Hristos şi de Biserică. Oamenii aceştia nu mai au nicio legitimitate, admiţând că ar fi avut cândva. Au, în schimb, un extraordinar potenţial de a face rău Bisericii. Şi-l vor face, în continuare. ,,Cu dragoste în Hristos, voluntar şi sigur’’.
Presbiter Ioviţa Vasile
Antet. Nr. 33/ 8 ianuarie 2021
Înaltpreasfinţia Voastră,
Cu dragoste în Hristos, Vă comunicăm faptul că, luni 14 decembrie 2020, Secretariatul de Stat pentru Culte a organizat o întâlnire, în format videoconferinţă, la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice cu atribuţii în combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2 şi reprezentanţii cultelor religioase recunoscute în România.
Între altele, în cadrul întâlnirii amintite, s-a hotărât ca, pentru o bună informare privind Campania de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2, domnul colonel dr.VALERIU GHEORGHIŢĂ, PRESEDINTELE Consiliului naţional pentru coordonarea activităţilor de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, să pună la dispoziţia cultelor un material informativ.
În data de 4 ianuaie 2021, Secretariatul de Stat pentru Culte a transmis la Cancelaria Sfântului Sinod materialul informativ intitulat Vaccinarea împotriva Covid-19 în România. Gratuită, Voluntară, Sigură, o broşură format din 18 pagini, care clarifică din punct de vedere medical mai multe aspecte cu privire la subiectul vaccinării cetăţenilor împotriva virusului SARS-CoV-2.
Întrucât, potrivit Strategiei de vaccinare împotriva Covid-19, în etapa a doua de vaccinare este inclus şi personalul clerical care desfăşoară activităţi cu risc crescut de expunere la infecţia cu SARS-CoV, Vă transmitem, Înaltpreasfinţia Voastră, broşura informativă Vaccinarea împotriva Covid-19 în România. Gratuită, Voluntară, Sigură, împreună cu solicitarea de a transmite acest material informativ către personalul clerical şi neclerical din eparhie (ierarhi, preoţi, diaconi, cântăreţi bisericeşti, vânzători/gestionari, asistenţi sociali etc., de la centrul eparhial, parohii şi mănăstiri), asfel încât aceştia să aibă acces în cel mai scurt timp la informaţiile şi clarificările oferite de specialişti pentru a putea decide în cunoştinţă de cauză dacă doresc să se vaccineze.
Cu binecuvântare şi dragoste în Hristos
DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Pr. Ionuţ-Gabriel Corduneanu, Vicar Administrativ Patriarhal