Sunt oameni care nu cred că vor fi focul veșnic, viermele neadormit, scrâșnirea dinților și celelalte chinuri trupești din iad, care îi așteaptă pe păcătoși. Bine, dar dacă vor fi? Cine crede că vor fi, oricum nu pierde nimic, chiar dacă asemenea chinuri nici nu vor fi; în schimb, cine nu crede, acela va fi lovit de o amarnică, dar târzie, părere de rău când va ajunge să facă cunoștință pe pielea sa cu ceea ce a tăgăduit în chip atât de ușuratic pe pământ. Bine, să zicem că asta nu se va întâmpla — dar totuși nu se poate tăgădui faptul că după despărțirea de trup sufletul rămâne viu, simțitor, cu conștiință de sine, și că patimile cărora le-a făcut aici cheful vor trece cu el în cealaltă viață. Dacă așa stau lucrurile, asta e de ajuns ca să alcătuiască iadul cel mai chinuitor. Patimile cu care a trăit aici sufletul îl vor arde și îl vor roade ca focul și ca un vierme, și îl vor sfâșia cu necontenite chinuri, de care nu mai poate scăpa.

Patimile cu care a trăit aici sufletul, îl vor arde și îl vor roade ca focul și îl vor sfâșia cu necontenite în chinurile din iad

Patimile cu care a trăit aici sufletul, îl vor arde și îl vor roade ca focul și îl vor sfâșia cu necontenite în chinurile din iad

Patimile nu sunt niște gânduri sau dorințe ușurele, care apar și pe urmă pier fără să lase urmă; ele sunt năzuințe puternice, dispoziții foarte profunde ale inimii păcătoase. Ele intră adânc în firea sufletului; prin îndelungata stăpânire asupra noastră și prin obișnuința satisfacerii lor se înrudesc cu el într-o asemenea măsură că în cele din urmă ajung să alcătuiască pentru el o a doua natură. Nu te poți scutura de ele așa de ușor cum arunci gunoiul sau cum te scuturi de praf — dar întrucât ele nu sunt firești pentru suflet, ci intră în el prin iubirea noastră de păcat, tocmai din pricina acestui caracter nefiresc ele vor chinui și vor arde sufletul.

Citeşte şi:  Pactul cu diavolul: În lumea pustiită de astăzi se lucrează conştient împotriva omului din frageda sa copilărie

E ca și cum cineva ar lua otravă. Otrava arde și sfâșie trupul, fiindcă este potrivnică întocmirii lui. Altă comparație potrivită ar fi cineva care înghite un șarpe și acesta, rămânând viu, îi roade măruntaiele. Primite înlăuntrul sufletului, patimile, la fel ca otrava și ca șarpele, îl vor roade și îl vor sfâșia. Și bucuros ar fi atunci sufletul să le arunce din sine, însă nu va putea, pentru că ele s-au înrudit, s-au întrepătruns cu el, iar mijloacele mântuitoare de tămăduire cu care ne îmbie aici Sfânta Biserică prin pocăință și spovedanie nu vor mai fi la îndemână atunci. Ei, și atunci, chinuie-te și fii sfâșiat de ele neîncetat și într-un fel cu neputință de neîndurat, purtând înlăuntrul tău focul iadului, care pururea arde și niciodată nu se mai stinge.

Citeşte şi:  Domnul vine la fiecare și-i bate în inimă: oare va răspunde cineva?

Să folosim încă o comparație. Printre torturile folosite cândva se număra și aceasta: dădeau cuiva mâncare foarte sărată, după care îl închideau fără să îi dea apă. Prin ce chinuri trecea nefericitul atunci! Dar cine îl ardea și îl chinuia? Dinafară, nimeni. El purta în sine arderea cea chinuitoare: nu avea cu ce să își potolească setea, și setea îl rodea. Așa și patimile, căci ele sunt însetări, aprinderi, pofte lăuntrice ale sufletului iubitor de păcat; dacă le satisfaci, ele amuțesc pentru o vreme, ca după aceea să ceară iarăși satisfacție, cu și mai mare putere, și nu îl lasă pe om în pace până ce n-o primesc. Pe lumea cealaltă, sufletul nu va avea cu ce să le satisfacă, pentru că toate obiectele patimilor sunt lucruri pământești – însă ele vor rămâne în suflet și vor cere să fie satisfăcute.

Sufletul neavând cu ce să le satisfacă, setea va fi tot mai puternică și mai chinuitoare. Și cu cât va trăi mai mult sufletul, cu atât va fi mai chinuit și mai sfâșiat de patimile nesatisfăcute; acest chin necurmat va tot crește, iar creșterea și intensificarea lui nu se vor sfârși. Poftim și iadul! Invidia este viermele, mânia este focul, ura este scrâșnirea dinților, pofta este întunericul dinafară. Iadul acesta începe încă de aici, pentru cine dintre oamenii pătimași are parte de dulceața odihnei? Numai că patimile nu dau în vileag aici cât sunt de chinuitoare pentru suflet: trupul și viețuirea în societatea oamenilor abat loviturile lor. Dincolo, aceasta nu se va întâmpla.

Citeşte şi:  Antihrist, pentru că și cu numele adevărat este potrivnic lui Hristos, toate le va face împotriva lui Hristos

Ele vor năvăli atunci cu toată încrâncenarea asupra sufletului. „În acest trup„, zice Avva Dorothei, „sufletul capătă ușurare de patimile sale și oarecare mângâiere: omul mănâncă, bea, doarme, stă de vorbă, umblă cu prietenii săi iubiți. Dar când sufletul va ieși din trup, va rămâne singur cu patimile sale, și ca atare va fi pururea chinuit de ele. Cel ce suferă de fierbințeală (febră) pătimește de arșiță lăuntrică: și sufletul pătimaș va fi pururea chinuit, sărmanul, de obiceiul său cel rău. De aceea”, încheie Cuviosul, „vă și spun mereu: străduiți-vă să statorniciți în voi așezările sufletești bune, ca să le aflați dincolo, pentru că ceea ce omul are aici în suflet va pleca de aici împreună cu el, și asta va avea dincolo„.

Sfântul Teofan Zăvorâtul; Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor vol. 2