Femeia samarineancă care a vorbit cu Mântuitorul la fântâna lui Iacob din Sihar este numită în sinaxarul ortodox – Sfânta Mare Muceniţă Fotinia. După pogorârea Sfântului Duh, ea a fost botezată de Sfinţii Apostoli, împreună cu doi fii şi cinci surori ale ei (Anatoli, Fotos, Fotis, Paraschevi şi Chiriachi).

Pătimirea Femeii Samarinence (Sf. Mare Muceniţă Fotinia)

Plecând şi ei la propovăduirea Evangheliei, în zilele împratului Neron, când a început prigoana împotriva creştinilor, ea se afla în Cartagina cu Iosi, fiul ei cel mai mic, iar Victor, fiul mai mare slujea în armată. Pentru vitejia sa, neştiind Neron că este creştin, fusese făcut stratilat al Italiei.

În această calitate, a fost trimis să persecute pe creştini, împreună cu eparhul Sebastian, care îl ştia că este creştin şi îl sfătuia: ’’Eu îţi spun ca unui prieten, să munceşti pe creştini, ca să nu-ţi primejduieşti viaţa’’. Iar Victor a răspuns: ’’Eu voiesc să fac voia lui Hristos, adevăratul Împărat!’’.

Şi insistând Sebastian, îndată a rămas orb şi mut de durerea ochilor. După trei zile a stigat cu glas mare: ’’Unul este cu adevărat Dumnezeu, Dumnezeul creştinilor!’’. După ce s-a botezat i-a revenit vederea, iar ceilalţi soldaţi, văzând minunea, au alergat la Victor şi s-au făcut creştini.

Aflând Neron, i-a chemat la judecată. Şi a venit şi Sfânta Fotinia cu Iosi, cu surorile ei şi cu mulţime de creştini. În noaptea dinaintea judecăţii i s-a arătat Domnul lui Victor şi l-a numit Fotinos. Fiindcă nu s-au învoit cu lepădarea de Hristos, împăratul a poruncit mai întâi să li se zdrobească încheieturile mâinilor cu ciocane de fier, dar nu au reuşit călăii. Apoi Neron a cerut să li se taie mâinile, dar nici aceasta n-au putut chinuitorii.

Atunci i-a pus în închisoare şi a trimis pe fiica lui Domnina cu roabele ei şi cu multe bogăţii, ca să-i amăgească. Dar Sfânta Fotinia a întors-o la credinţă pe fiica împăratului şi a botezat-o cu numele Antusa, iar bogăţiile aduse le-au dat să fie împărţite săracilor.

Mâniindu-se Neron, a încins un cuptor, dar mucenicii au stat în cuptor trei zile fără a pătimi ceva. A chemat apoi împăratul pe marele vrăjitor Lombadie, care, văzându-i nevătămaţi după ce le-a dat o otravă puternică, s-a botezat şi el cu numele Teoclit.

Împăratul a poruncit să fie spânzuraţi, strujiţi cu fiare ascuţite, arşi peste răni cu făclii aprinse şi nemurind ei, au fost închişi într-o temniţă plină cu şerpi veninoşi, care au murit în prezenţa sfinţilor. Din nou S-a arătat lor Domnul Hristos, Care i-a îmbărbătat şi i-a făcut sănătoşi.

După trei ani de temniţă, au fost scoşi şi răstigniţi cu capul în jos şi strujiţi, dar un înger i-a făcut din nou sănătoşi. Într-un sfârşit au fost tăiaţi de sabie toţi soldaţii, iar Sfânta Fotinia mai întâi, apoi copiii şi surorile ei, au fost jupuiţi de piele şi aruncaţi într-o fântână părăsită.

Singură Sfânta Fotinia nu a murit şi a fost din nou dusă la închisoare, unde a făcut-o iar sănătoasă Domnul. După mai multe zile petrecute aici, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, a Căruia este slava în veci. Amin.