Comunicatul Patriarhiei Ecumenice referitor la Sfânta Impărtășanie

Sfântul și Sacrul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a emis un comunicat de la Chambésy, Elveția, unde s-a întrunit.

Comunicat

Între 23 și 25 iunie 2020, Sfântul și Sacrul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a fost convocat pentru ședința sa periodică din luna curentă la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice din Chambésy, Geneva. În prima zi, președinții comisiilor sinodale au fost implicați în activitatea lor de colaborare. De asemenea, mulți dintre Ierarhi ai Tronurilor (Patriarhale) din Europa au fost prezenți.

În cadrul acestei întâlniri, Scrisorile oficiale ale Preafericiților Patriarhi ortodocși primite până acum ca răspuns la scrisoarea Patriarhului Ecumenic către aceștia din 17 mai a acestui an, cu privire la problema referitoare la modul de administrare a Sfintei Împărtășanii, care a apărut după pandemia de coronavirus au fost citite și discutate. S-a stabilit în mod satisfăcător că opinia lor coincide cu cea a Patriarhiei Ecumenice.

Citeşte şi:  Ceea ce trebuia de demonstrat! Exemplul Georgiei: Paștele nu a influențat creșterea infecțiilor COVID-19

Aceasta constă în următoarele:

a) Taina Euharistiei divine nu este negociabilă, deoarece credem că prin ea este transmis credincioșilor Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos „spre iertarea păcatelor și a vieții veșnice” și este imposibil ca prin aceasta Taină a Tainelor ar putea fi transmisă orice fel de boală celor care iau parte la ea. Din acest motiv, Biserica rămâne neclintită și neschimbată în privința învățăturilor sale referitoare la esența Tainei Sfintei Împărtășanii.

Citeşte şi:  De ce Sinodul BOR nu poate să canonizeze martirii închisorilor?

b) În ceea ce privește modul de administrare a negrăitelor Taine către credincioși, Biserica, respectând Sfânta Tradiție care este împletită în mod inextricabil cu practica ecleziastică de zi cu si și cu experiența chenotică, și ca pazitor și păstrător atent al acestor tradiții transmise de la Sfinții Părinti, nu găsește că are vreo nevoie de schimbare a acestui mod, mai ales sub presiunea factorilor externi.

Citeşte şi:  Protopopiatul Ştefan-Vodă: Adresare întru susținerea hotărârilor Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova din data de 19 mai 2020

În același timp, Biserica-mamă, conștientă de nevoile speciale ale copiilor ei din Diaspora, îi îndeamnă pe păstorii Ierarhi care slujesc în Diaspora ca, facând dovadă de sensibilitate, responsabilitate și conștiință pastorală, să găseasca temporar, prin iconomie, solutii pentru situațiile problematice care decurg din legile locale ale statului respectiv, spre folosul spiritual al poporului creștin, întotdeauna în coordonare cu Centrul Patriarhal al Fanarului.

Geneva, 25 iunie 2020
De la secretariatul șef
al Sfântului Sinod

Sursa: https://orthodoxtimes.com/the-communique-of-the-ecumenical-patriarchate-for-the-holy-communion/