Notă: Patriarhul Rusiei își îndeamnă credincioșii să nu mai vină la biserici. E risc de viroză pulmonară… Dar bagă și un argument teologic: Maria Egipteanca nu a mers la biserică și uite că a devenit sfântă. Duminica viitoare e duminica acestei sfinte în calendarul ortodox. Femeia asta, prostituată din plăcere, a mers la Ierusalim cum merge multă lume la Boca, că „e bine, ajută la sănătate”. Când să intre în biserică, o forță a oprit-o să intre. Prea păcătoasă. Rusinată, a plecat în deșert și a petrecut restul vieții în post și rugăciune. Dar nu a putut pleca la Domnul până când a dat de avva Zosima ce a spovedit-o și a împărtășit-o. Adică… nu a putut fără Biserică.
PS: Când or să vrea să ni se pună un cip în mâna dreaptă sau pe frunte, pentru sănătatea și protecția noastră (deja e ipoteză de lucru), tare ne e teamă că Bisericile vor invoca marea epidemie de coronavirus ca argument că trebuie să facem acest mic sacrificiu pentru binele și sănătatea lumii.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Chiril, le-a cerut duminica aceasta credincioşilor să nu se ducă la biserici din cauza riscului de propagare a coronavirusului, informează EFE, citat de AGERPRESS
„Să ne abţinem să mergem la biserică. N-aş fi spus niciodată aşa ceva dacă nu am fi avut exemplul surprinzător şi sfânt al venerabilei Maria Egiptului”, a spus Chiril, citat de agenţia oficială rusă RIA-Novosti, într-o slujbă religioasă organizată în catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova.
Capul Bisericii Ortodoxe Ruse a subliniat că „exemplul Mariei Egiptului este dovada că, fără a te duce la templu, poţi găsi salvarea”.
Potrivit Sfântului Sofronie, Patriarh al Ierusalimului, Maria Egiptului sau Sfânta Maria Egipteanca a fost o pustnică ce a trăit zeci de ani în deşert după ce s-a pocăit după o viaţă de prostituată.
„Să ne angajăm să respectăm sarcina de a nu ieşi din case, aşa cum s-a angajat Maria Egiptului să nu iasă din deşert (…)”, a spus Chiril în predica sa. Biserica – a adăugat Chiril – face un apel la „asumarea obligaţiei de a îndeplini strict dispoziţiile autorităţilor sanitare din Rusia”.
Potrivit datelor oficiale date publicităţii duminică, în Rusia s-au raportat 1.534 de cazuri de COVID-19, 270 dintre ele în ultimele 24 de ore.