Articol apărut în periodicul Orthodoxos Enstasis kai Martyria
vol. II, nr. 18-21 (ianuarie-decembrie 1990), pag. 148-160
,,El a deschis larg porţile pentru orice inovaţie”,
,,satisfăcând dorinţele păcătoase şi pe cele egoiste
ale bisericilor heterodoxe şi societăţilor secrete”

PARTEA I

Într-un număr anterior al periodicului ,,OrqodoxoV EnstasiV kai Marturia”[1], am republicat un articol important, în care binecuvântatul ierarh mărturisitor Hrisostom (Kavourides), fost mitropolit de Florina, notează că ,,inspiratorii şi pionierii” reformei calendarului bisericesc, Patriarhul Meletie (Metaxakis) al Constantinopolului (1871-1935) şi Arhiepiscopul Hrisostom (Papadopoulos) al Atenei, ,,aceşti doi Luther-i ai Bisericii Ortodoxe”, ,,fiind lipsiţi, din nefericire, de un duh profund ortodox, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, au devenit uneltele aspiraţiilor şi planurilor străine, al căror scop era distrugerea unităţii Bisericilor Ortodoxe”[2].

În plus, în acelaşi articol şi în comentariile la text există referinţe amănunţite la autointitulatul ,,Congres pan-ortodox” din 1923, de la Constantinopol (10 mai – 8 iunie) şi la chestiunile legate de acesta[3].

Unii credincioşi ar putea considera aceste caracterizări dure şi exagerate. De aici se nasc următoarele întrebări, care necesită un răspuns clar şi bine documentat, ca nu cumva să dăm impresia că suntem nişte defăimători iscusiţi:

– A fost patriarhul Meletie (Metaxakis) o unealtă a ,,aspiraţiilor şi planurilor străine” ?

– A fost schimbarea calendarului săvârşită cu bună credinţă şi fără a avea vreo legătură cu duhul inovaţionist şi ecumenist al patriarhului Meletie ?

– A fost patriarhul Meletie un mare precursor al ecumenismului, care este distrugător şi letal pentru Biserică ?

Din nefericire, dovezile istorice sunt concludente şi covârşitoare, de vreme ce dau răspunsuri afirmative la aceste trei întrebări inevitabile. Pentru moment, vom cita doar trei martori, revenind asupra lor la timpul cuvenit, iar în viitor, cu voia lui Dumnezeu, vom publica, de asemenea, un articol despre Arhiepiscopul Hrisostom al Atenei.

I. Patriarhul Meletie Metaxakis[4] ca unealtă a ,,aspiraţiilor şi planurilor străine”

În 1967, comitetul editorial al periodicului Tektonikon Deltion (Buletinul Masonic) i-a încredinţat masonului Alexander J. Zervoudakis sarcina de a realiza un studiu ,,care să schiţeze viaţa unei alte stele faimoase, care străluceşte şi luminează firmamentul Bisericii Ortodoxe a Greciei”[5].

Zervoudakis a alcătuit o biografie foarte detaliată a patriarhului Meletie, de 25 de pagini, care este remarcabilă din punct de vedere istoric. Paragraful pe care l-am reprodus vorbeşte de la sine, cu siguranţă, şi nu necesită nici un fel de comentariu din partea noastră.

Dar, este demn de remarcat, dintru bun început, că ceea ce scrie Zervoudakis este mai presus de orice îndoială – şi aceasta din mai multe motive, dar, în primul rând, pentru că el l-a cunoscut personal pe Meletie Metaxakis, ca mason. Zervoudakis l-a întâlnit pe Meletie în Constantinopol, în timpul zilelor tragice ale anului 1922, ca membru al unei comisii formate din trei persoane, şi a discutat cu el. ,,Când am plecat”, notează Zervoudakis, ,,l-am salutat aşa cum un mason salută alt mason. El a zâmbit şi mi-a spus: «Văd că mă înţelegi». Această amintire m-a îndemnat să accept şi să duc la bun sfârşit cererea comitetului editorial al ,,Buletinului”, prin publicarea unui portret al fratelui nostru”[6]. El îşi încheie articolul, lung de mai multe pagini, după cum urmează:

,,Cu virtuţile spirituale cu care era înzestrat, cu percepţia sa logică şi mintea independentă, liberă de meschinărie, nu este de mirare că Meletie era pregătit să primească lumina masoneriei.

Meletie a făcut cunoştinţă cu masonii prima oară când a fost la Constantinopol (1906). El s-a întâlnit cu ei, impresionându-i cu spiritul său critic şi sincer şi cu opiniile şi cunoştinţele sale despre diferite chestiuni enciclopedice, generale, bisericeşti şi religioase. Ei au fost interesaţi să afle ce fel de om era Meletie şi ce făcuse el până atunci. Ceea ce au aflat i-a îndemnat să-i propună, într-un mod iscusit, în timpul celei de-a doua şederi a lui la Constantinopol, să devină mason.

Se pare că, în aceste circumstanţe, masonii, membri ai Asociaţiei Politice Greceşti din Constantinopol, cu care Meletie se consulta în acea vreme în problema arzătoare a ortodocşilor vorbitori de limbă arabă (1908), au acţionat într-un asemenea mod încât să determine spiritul curios şi întreprinzător al lui Meletie – care auzise până atunci multe despre masoni în Cipru şi în alte părţi – să ceară colegilor săi, pe care îi respecta, să-i dea informaţii despre masonerie şi, după ce i-a ascultat, să se hotărască, cu binecunoscuta sa impetuozitate şi hotărâre, să urmeze exemplul multor episcopi englezi şi de altă naţionalitate şi să caute să înveţe despre şi să fie iniţiat în tainele ascunse ale masoneriei.

Apoi, aceşti masoni l-au dus în Loja ,,Armonia”, nr. 44[7], din Constantinopol, care adunase în rândurile ei elita societăţii greceşti din acel oraş – cei mai talentaţi greci din Constantinopol din domeniul literaturii, ştiinţei şi puterii laice. Această lojă, într-un fel sau altul, datorită membrilor ei, care se regăseau în fiecare organizaţie socială, etnică sau de alt gen, exercitau o influenţă considerabilă asupra vieţii greceşti. Ei au cerut marelui maestru de atunci al Greciei permisiunea de a-l iniţia pe Meletie şi, când au primit-o, el a primit lumina masoneriei, la începutul anului 1909.

El a rămas în Constantinopol încă un an şi a studiat cu mult entuziasm învăţătura masonică, care i-a permis să dea tuturor faptelor şi cuvintelor sale o notă distinctivă cu  adevărat masonică, aşa cum am văzut în scurta noastră relatare cu privire la activitatea sa. În orice împrejurare, dreptatea şi adevăratele virtuţi masonice l-au călăuzit, în mod firesc şi spontan, în ceea ce trebuia să spună şi în modul în care trebuia să acţioneze. Un semn clar al influenţei pe care masoneria o are asupra formării caracterului unui om este vizibil când el este pregătit spiritual pentru a accepta învăţăturile ei, când, adică, el este un mason înnăscut – aşa cum era Meletie.

Coperta periodicului Tektonikon Deltion (Buletinul Masonic), nr. 71 (ianuarie-februarie 1967), revista Marii Loji a Greciei

Coperta periodicului Tektonikon Deltion (Buletinul Masonic), nr. 71 (ianuarie-februarie 1967), revista Marii Loji a Greciei

Coperta periodicului Tektonikon Deltion (Buletinul Masonic), nr. 71 (ianuarie-februarie 1967), revista Marii Loji a Greciei, în care a fost publicat articolul lui Alexander J. Zervoudakis, ,,Masoni celebri: Meletie Metaxakis” (,,Diashmoi Tekt.: MeletioV MetaxakhV”), pag. 25-50.

După iniţierea sa, fratele Meletie şi-a continuat activităţile masonice oriunde a mers în cursul vieţii sale tumultuoase, după cum i-au permis circumstanţele şi mediul[8].

Când eu, autorul (n.r.: Zervoudakis), la rândul meu, am avut onoarea de a vedea lumina masoneriei în Loja ,,Armonia”, mai sus menţionată, îmi aduc aminte cu câtă mândrie şi bucurie vorbeau toţi fraţii despre iniţierea lui Meletie, când a fost ales în loja noastră. Şi îmi voi aminti întotdeauna explicaţia pe care mi-a oferit-o stimatul meu frate, Demetrios Xanthos, când l-am întrebat de ce era necesar ca noi fraţii să păstrăm tăcerea cu privire la această iniţiere; el m-a călăuzit către o înţelegere corectă a acestui lucru şi către o aprofundare a iniţierii mele lăuntrice adevărate.

Puţini sunt cei care, precum fratele Meletie, acceptă masoneria şi fac din ea experienţa vieţii lor. A fost o veritabilă pierdere pentru noi că el a fost chemat atât de curând din Marea Lojă Masonică Armonia la odihna veşnică, înainte de a-şi desăvârşi lucrarea cu care el îşi încununase trecerea prin lumea noastră”[9].

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 34/martie-aprilie 2007

PARTEA A II-A

II. Patriarhul Meletie Metaxakis ca inovator şi modernist

În 1929, Mitropolitul Irineu de Cassandreia a înaintat ,,Sfântului Sinod al ierarhilor Greciei, întrunit la data de 14 iunie 1929”[10], un Memorandum foarte important în care, printre multe alte probleme, aborda cazul lui Meletie Metaxakis în cuvinte uluitor de aspre. Ceea ce scrie vrednicul de pomenire mitropolit Irineu este de netăgăduit, deoarece este confirmat de o mulţime de alte mărturii. Paragrafele 4 şi 5 ale acestui Memorandum istoric sunt o veritabilă catapultă împotriva celui cu adevărat ,,malefic patriarh Meletie Metaxakis”. Prin urmare, să analizăm unele citate din Memorandum-ul acestui ierarh, care sunt realmente revelatoare.

,,Spiritul inovator şi revolta faţă de hotărârile canonice bune şi sănătoase ale Bisericii Ortodoxe de Răsărit s-au întrupat în persoana maleficului patriarh Meletie Metaxakis, care adoptând idei propovăduite ici şi colo, după toanele fiecărui individ, în periodice şi cotidiene, şi care sunt larg răspândite, oportun sau inoportun, şi satisfăcând dorinţele păcătoase şi pe cele egoiste ale bisericilor heterodoxe şi societăţilor secrete[11], cărora, orbit de slavă deşartă şi sacrificând totul pentru înălţarea propriului ego, el le datora ascensiunea sa succesivă în poziţiile cele mai înalte ale Bisericilor Ortodoxe locale[12], a întrunit un congres pan-ortodox – terminologie neobişnuită în limbajul bisericesc – în mai 1923, la Constantinopol, care a fost, în realitate, o întrunire anti-ortodoxă. La acest congres … el a înlocuit calendarul bisericesc iulian cu cel gregorian, în ciuda oricărei interdicţii legate de această chestiune; şi a decis să înlocuiască Pascalia veşnică, care a fost alcătuită pentru Biserica Ortodoxă printr-o hotărâre a Primului Sinod Ecumenic, încredinţând crearea uneia mai precise astronomic observatoarelor (astronomice) de la Bucureşti, Belgrad şi Atena; el a permis preoţilor să-şi tundă părul şi să înlocuiască cinstitele lor veşminte preoţeşti cu cele ale pastorilor anglicani; încălcând canoanele, el a introdus căsătoria (după hirotonie) şi a doua căsătorie pentru clerici; şi el a lăsat în seama Bisericilor locale stabilirea zilelor de post şi a modalităţii de respectare a lor, distrugând astfel uniformitatea şi rânduiala care domneau în Bisericile Ortodoxe locale autocefale ale Răsăritului[13].

Citeşte şi:  Exista inca oameni care-l asteapta pe Antihrist pentru ca sa se proclame Dumnezeu

Cronica ext 35

Coperta broşurii care conţinea istoricul Memorandum al Mitropolitului Irineu de Cassandreia, adresat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, 14 iunie 1929

Acţionând astfel, el a deschis larg porţile pentru orice inovaţie, abrogând etosul specific Bisericii Ortodoxe a Răsăritului, potrivit căruia ea păstrează, în mod autentic şi fără nici o schimbare, tot ceea ce ea a primit de la Mântuitorul, Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi Sinoadele Ecumenice şi Locale …

Ce drept a avut acest străin[14] să întrunească un congres pan-ortodox fără a se sfătui cu mitropoliţii scaunului patriarhal ecumenic ? Şi potrivit cu care lege sau canon conducătorul unei singure Biserici locale a decis anularea unei hotărâri luate de toţi patriarhii Răsăritului – într-adevăr, de către acei patriarhi iluştri din istoria Bisericii după căderea Constantinopolului: Ieremia al II-lea al Constantinopolului, Meletie (Pigas) al Alexandriei, Ioachim al Antiohiei şi Sofronie al Ierusalimului – în problema calendarului şi a Pascaliei[15] ? Este permis, în probleme civile, ca o curte inferioară să invertească hotărârea unei curţi superioare ? De exemplu, o curte de primă instanţă are dreptul să răstoarne decizia unei curţi de apel ? Nici conducătorii, nici poporul nu au nici un fel de respect pentru episcopii care arată lipsă de respect faţă de rânduiala statornicită a propriei lor Biserici. Poporul sfidează şi dispreţuieşte slujitorii sfântului altar care încearcă să devină populari şi care, prin diverse inovaţii, abat Biserica de la calea împărătească sfântă pe care au rânduit-o pentru ea Părinţii cugetători de Dumnezeu şi Sinoadele dumnezeieşte întrunite.

Inovaţiile lui Meletie Metaxakis nu numai că au înstrăinat de sfintele biserici pe acei fii credincioşi ai Ortodoxiei care cred corect şi cu inimi smerite, şi care nu socotesc că este îngăduit sau posibil a se aduce adăugiri sau inovaţii rânduielii statornicite a Bisericii, ducând la părăsirea bisericilor în zonele rurale …, ci, de asemenea, a divizat în trei grupuri vechile Bisericile Ortodoxe Răsăritene autocefale fiice, care erau cândva renumite pentru iubirea, armonia şi unitatea de credinţă frăţească de invidiat şi care se închinau şi-L slăveau în acelaşi timp pe Dumnezeu: în două grupuri în ce priveşte calendarul şi un al treilea, în ce priveşte Pascalia[16].

Şi noi am devenit martorii unui eveniment groaznic, acela că Biserica Ortodoxă Română a sărbătorit Învierea Domnului în acest an (n.tr.: 1929) cu cinci duminici mai devreme decât restul Bisericilor Ortodoxe[17], într-o încălcare flagrantă şi sfidând hotărârile şi dorinţele Primului Sinod Ecumenic …

Este cunoscut faptul că Biserica Română a plătit această încălcare a unităţii în prăznuirea Învierii Domnului cu separarea ortodocşilor din Basarabia şi a altor ortodocşi români, circa opt milioane de oameni în total, care au sărbătorit Sfintele Paşti odată cu cei care respectă vechile rânduieli ale Bisericii Ortodoxe Răsăritene.

Nimeni nu vrea să fie un prooroc al judecăţii, dar …”

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 35/mai-iunie 2007

PARTEA A III-A

III. Patriarhul Meletie Metaxakis ca precursor important al ecumenismului

Aşa cum este binecunoscut, la sesiunea a patra (din 21 mai) a auto-proclamatului ,,Congres Pan-Ortodox” (decretat astfel la sesiunea a treia, din 18 mai) care a avut loc în 1923 (10 mai – 8 iunie), la Constantinopol, patriarhul Meletie Metaxakis le-a prezentat participanţilor la congres un ,,ierarh înţelept al Bisericii Anglicane, Prea Sfinţitul Charles Gore, fostul episcop de Oxford”; apoi, la sesiunea a cincea (din 23 mai), ,,Prea Sfinţitul Gore, fostul episcop de Oxford, s-a apropiat, însoţit fiind de tovarăşul său, reverendul Buxton, şi a luat loc în dreapta patriarhului”. Ulterior, a avut loc o discuţie extrem de edificatoare între patriarh şi episcopul Gore, cu privire la problema calendarului, sărbătorirea comună a praznicelor, mişcarea pentru unirea tuturor creştinilor şi condiţiile pentru unire etc[18].

Cu siguranţă, episcopul anglican Gore nu se afla din întâmplare la Constantinopol. Faptul că el a adus două documente lui Meletie Metaxakis este dovada unei oarecare ,,pregătiri”, de vreme ce ,,primul poartă semnăturile a cinci mii de preoţi anglicani, care afirmă că nu văd nici o dificultate pentru o unire deplină”, iar ,,al doilea este o propunere referitoare la condiţiile de unire; el exprimă ideile întregii Biserici Anglicane, deoarece există un duh de bunăvoinţă în toate privinţele”[19].

Aceste evenimente aveau loc miercuri (23 mai). Dar, în sâmbăta premergătoare (19 mai), s-a petrecut un lucru pe care cu nici un chip nu reuşesc să-l înfăptuiască ecumeniştii de astăzi. Să lăsăm periodicul Patriarhiei Ecumenice să vorbească pentru sine:

Ierarh anglican la Constantinopol

Sâmbăta trecută, Prea Sfinţitul Charles Gore, fostul episcop de Oxford şi preşedintele Comitetului permanent pentru relaţii inter-bisericeşti al Arhidiocezei de Canterbury, a sosit la Constantinopol.

Prea Sfinţia sa face un tur al diferitelor centre ale Bisericii din Răsărit, în scopul de a studia chestiunile ecleziastice care le preocupă pe acestea. El a vizitat întâi Praga, apoi Bucureştiul, ulterior Belgradul şi Sofia, şi pleacă astăzi spre Atena. În aceeaşi zi în care a venit, el a mers la patriarhie, cu puţin timp înainte de vecernie, însoţit de reverendul Borrow, preotul anglican din Constantinopol, şi de reverendul Buxton, tovarăşul său de călătorie şi secretarul comitetului pe care el îl conduce.

Cronica ext 36-1Numărul 19 (26 mai 1923) al periodicului ,,Adevărul bisericesc” (Ekklhsiastikh Alhqeia) din Constantinopol, în care a fost publicat articolul ,,Ierarh anglican la Constantinopol” (AgglikanoV IerarchV en Kwnstantinoupolei), p. 166-167

Patriarhul l-a primit pe distinsul ierarh, care l-a vizitat în biroul său, purtând veşmintele episcopale. La scurt timp după aceasta, când clopotele au bătut pentru vecernie, Prea Sfinţia sa a intrat în biserică împreună cu însoţitorul său şi a luat loc faţă în faţă cu tronul patriarhal. Apoi a intrat patriarhul după obicei şi s-a săvârşit vecernia pentru praznicul Sfinţilor Părinţi de la Sinodul de la Niceea, la care a slujit patriarhul împreună cu ierarhii din sinod. După slujbă, patriarhul s-a adresat ierarhului anglican de pe tronul său, exprimându-şi bucuria pentru prezenţa acestuia la Constantinopol şi rugându-se pentru succesul călătoriei sale. Prea Sfinţia sa, fostul episcop de Oxford, a spus că a simţit o emoţie aparte pentru că se află în inima Ortodoxiei şi a încheiat rugându-se pentru unirea Bisericilor. După ce a luat din mâinile marelui arhidiacon crucea de binecuvântare care i-a fost oferită, el a binecuvântat adunarea cu ea, iar strana a cântat ,,Întru mulţi ani, Stăpâne”.

După vecernie, în sala de recepţii a Patriarhiei Ecumenice, patriarhul i-a prezentat pe membrii Sfântului Sinod onoratului oaspete. În ziua următoare, patriarhul i-a întors vizita episcopului anglican, la Hotelul Tokatlian unde şedea acesta, şi a discutat câtăva vreme cu el diferite probleme ecleziastice. Când a auzit despre Congresul Pan-Ortodox, Prea Sfinţia sa şi-a exprimat dorinţa de a fi prezent la una dintre sesiunile acestuia şi de a se adresa reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe. Într-adevăr, el a fost prezent la sesiunea de miercuri şi a rămas la întrunire aproximativ jumătate de oră; după schimbul de politeţuri, care au fost făcute într-un spirit de cordialitate deplină şi speranţe ferme pentru evoluţia certă a lucrării plăcute lui Dumnezeu de unire între Bisericile Ortodoxă şi Anglicană, prin dorinţa puternică a ambelor părţi pentru unire, a avut loc un dialog despre scopul şi modul de lucru al congresului.

Cronica ext 36-2
Patriarhul Meletie al Alexandriei şi arhiepiscopul anglican de Canterbury,
Cosmo Gordon Lang, înconjuraţi de arhierei ortodocşi, la Canterbury, 1930

Prea Sfinţia sa a fost condus cu cinste când a părăsit Patriarhia Ecumenică[20].

Citeşte şi:  Pr. Proclu: Toti diavolii au iesit pe fata pamantului!

***

Ţinând seama de dovezile expuse mai sus, şi convinşi de ele, credem că ierarhul mărturisitor Hrisostom (Kavourides), fost mitropolit de Florina, avea absolută dreptate caracterizându-i pe iniţiatorii şi pionierii inovaţiei noului calendar aşa cum a făcut-o în prologul articolului menţionat mai sus[21].

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 36/iulie-august 2007 

[1] A se vedea OrqodoxoV EnstasiV kai Marturia, vol. II, nr. 17 (octombrie-decembrie 1989), pag. 67-78.

[2] Acest articol era un fragment dintr-o lucrare valoroasă a ierarhului mărturisitor, intitulată ,,Calendarul Bisericii drept criteriu pentru Ortodoxie” (To Ekklhsiastikon Hmerologion wV krithrion thV OrqodoxiaV). Această lucrare avea 87 de pagini şi a fost terminată la 1/14 iulie 1935, la Mânăstirea Sfântul Dionisie din Olimp, unde fusese exilat.

[3] Existau referinţe la congres în notele de subsol 5-8, 14-15 şi 17 ale articolului în cauză (a se vedea, de asemenea, notele de subsol 1 şi 2 din articolul de faţă).

[4] Meletie Metaxakis (1871-1935). Născut în satul Parsas, Lasitheon, Creta, el a fost un băgăcios, intrigant, mare adept al inovaţiilor şi, fără îndoială, mason. El a fost mitropolit al Kition-ului, în Cipru (1910-1918), mitropolit al Atenei (1918-1920), patriarh al Constantinopolului (1921-1923) şi patriarh al Alexandriei (1926-1935). În 1908, împreună cu arhimandritul (pe atunci) Hrisostom (Papadopoulos), el a fost alungat din Ţara Sfântă de către Patriarhul Damian al Ierusalimului pentru activitate împotriva (obştii) Sfântului Mormânt. Mitropolitul Meftodie (Kontostanos) al Kerkyrei (1942-1967) scria despre el: ,,Dar Meletie Metaxakis, acest proscris din Ţara Sfântă, din Kition, din Atena, din Constantinopol şi mai târziu din Alexandria, un spirit instabil, neliniştit, însetat de putere, un adevărat demon, nu a avut nici o reţinere să încerce a se impune pe sine în Patriarhia Ierusalimului, chiar din Alexandria” (a se vedea Dionysios M. Batistatos (ed.), ,,Desfăşurarea şi hotărârile Congresului Pan-Ortodox din Constantinopol, 10 mai – 8 iunie 1923” (Praktika kai ApojaseiV tou en Kwnstantinoupolei Panorqodoxou Sunedriou, 10.5-8.6.1923), Atena, 1982, pag. iv, v; a se vedea, de asemenea, Monahul Pavel din Cipru, ,,Stilul nou şi ecumenismul” (NeohmerologitismoV-OikoumenismoV), Atena, 1982, pag. 48-59).

[5] A se vedea Alexander J. Zervoudakis, ,,Francmasoni celebri: Meletie Metaxakis” (Diashmoi Tekt.: MeletioV MetaxakhV), Tektonikon Deltion: Organon thV MegalhV StoaV thV ElladoV (Buletinul Masonic: Revista Marii Loji a Greciei), vol. XVII, nr. 71 (ianuarie-februarie 1967), pag. 25.

[6] Ibid.

[7] ,,A fost cerută permisiunea pentru iniţierea sa (nr. 130, 12 martie 1910), spune Marios Polatos în ,,Două sute de ani de masonerie greacă” (Diakosia Cronia Ellhnikou Tektonismou), Atena, 1962, pag. 373, care este o eroare, ţinând seama de ceea ce autorul a constatat încă de atunci”, ibid., pag. 49, n. 83.

[8] ,,În această privinţă, stimatul frate Evanghelos Asteris, mason cu gradul 33, maestrul de ceremonii al Lojilor ,,Zeno” şi ,,Hermes” din jurisdicţia Egiptului, mi-a relatat că fratele arhimandrit Nicanor Kanellopoulos, maestrul de ceremonii al Lojii ,,Beïcha”, i-a spus că Patriarhul Meletie al Alexandriei era prezent cu el la două sau trei ceremonii ale Lojii ,,Alexandru cel Mare”, nr. 35, din Alexandria, în 1930 sau 1931. Aceeaşi informaţie a fost oferită maestrului de ceremonii al Lojii ,,Societatea Prietenilor”, stimatul frate Panagiotis G. Kretikos, unchiul vrednicului de pomenire frate Emmanuel P. Ladikos, mason cu gradul 33 din Egipt. Acesta din urmă, neoficial, i-a relatat fratelui Kretikos că «ei l-au anunţat pe patriarhul Meletie, când acesta se pregătea să plece de la Atena la Alexandria, că toţi masonii din Egipt vor organiza o recepţie masonică generală pentru el. Atunci, Meletie le-a trimis o telegramă, cerându-le să se reţină de la această întreprindere, pentru a evita crearea de probleme din partea celor care se opun masoneriei» ”, ibid., pag. 50, n. 84.

[9] Ibid., pag. 49-50 (sublinierea noastră).

[10] Mitropolitul Irineu de Cassandreia, ,,Memorandum adresat Sfântului Sinod al ierarhilor Greciei, întrunit la 14 iunie 1929” (Upomnhma eiV thn Ieran Sunodon thV IerarciaV thV ElladoV, sugkleiqeisan th 14.6.1929), Atena, 1929, 40 pagini.

[11] Francmasoneria constituie o ,,societate secretă”. Societăţile secrete sunt ,,asociaţii şi ordine care îşi păstrează secrete scopurile şi obiceiurile” (Marea Enciclopedie greacă (Megalh Ellhnikh Egkuklopaideia), vol. XVII, p. 903.

[12] În ce priveşte alegerea sa succesivă pe scaunele patriarhale, a se vedea rezumatul din A.D. Delembasis, Pasca Kuriou, Atena, 1985: p. 648-649 (ca mitropolit al Atenei) şi p. 660-664 (ca patriarh al Constantinopolului).

[13] A se vedea ,,Hotărârile Congresului Pan-Ortodox”, în Batistatou, Praktika kai ApojaseiV, p. 211-222. Hotărâri:

1. cu privire la îndreptarea calendarului iulian şi stabilirea datei Învierii Domnului ,,pe baza calculelor astronomice”

2. cu privire la condiţiile de participare (a Bisericii Ortodoxe) la o consultare referitoare la crearea unui calendar mai precis care să fie acceptat de toţi creştinii şi cu privire la reducerea numărului zilelor săptămânii şi stabilirea unei date fixe pentru prăznuirea Paştelui

3. cu privire la căsătoria preoţilor şi diaconilor după hirotonie

4. cu privire la a doua căsătorie a preoţilor şi diaconilor văduvi

5. cu privire la diverse chestiuni: vârsta la care să fie hirotonit clerul, criterii pentru competenţa păstorilor care slujesc Biserica, tunderea părului şi veşmintele pe care le poartă clerul în afara Bisericii, respectarea făgăduinţelor monahale, impedimentele la căsătorie, prăznuirea în zilele nelucrătoare (sfârşiturile de săptămână) a zilelor sfinţilor care cad în mijlocul săptămânii, posturile

6. cu privire la aniversarea a 1600 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea şi convocarea unui sinod pan-ortodox

7. cu privire la compasiunea pentru Patriarhul Tihon al Rusiei, care era întemniţat.

Aceste inovaţii ale lui Meletie Metaxakis nu au fost primite în tăcere. Chiar şi masonii scriu despre aceasta: ,,Dar el a întâmpinat o opoziţie puternică când a vrut să introducă unele metode americane la Constantinopol, la fel ca ideile sale inovatoare cu privire la calendar şi Pascalie, căsătoria clericilor şi alte idei pe care le-a promovat la congresul pan-ortodox, care au creat probleme şi proteste zgomotoase” (a se vedea Zervoudakis, ,,Meletie Metaxakis”, p. 43 (sublinierea noastră)).

– De asemenea, Arhiepiscopul Hrisostom (Papadopoulos) al Atenei nu ascunde reacţia lumii ortodoxe faţă de congres: ,,Din nefericire, patriarhii răsăriteni care au refuzat să ia parte la congres au respins toate rezoluţiile acestuia în întregime, încă de la început. Dacă congresul s-ar fi limitat doar la problema calendarului, poate că nu ar fi întâmpinat o asemenea opoziţie” (a se vedea Arhiepiscopul Hrisostom al Atenei, ,,Revizuirea calendarului iulian în Biserica Greciei” (H DiorqwsiV tou Ioulianou Hmerologiou en th Ekklhsia thV ElladoV), Atena, 1933, p. 31-32 (sublinierea noastră)).

– Mai precis, cu privire la hotărârea congresului referitoare la calendar, ,,aceasta a fost respinsă de aproape toată lumea ortodoxă” (a se vedea Mitropolitul Ghermano de Sardis şi Pisideia, ,,Problema calendarului” (To Hmerologiakon Zhthma), Orqodoxia, nr. 3 (30 iunie 1926), p. 59-70; a se vedea, de asemenea, Delembasis, Pasca Kuriou, p. 671-674). Grăitoare sunt cuvintele Patriarhului Fotie al Alexandriei, care, scriindu-i Arhiepiscopului Hrisostom al Atenei (protocol nr. 2664, 1/14 august 1923), vorbea ,,despre toate celelalte chestiuni, atât hotărârile care sunt impuse de la Constantinopol cu o râvnă fără cunoştinţă, în detrimentul întregii Biserici, cât şi intrigile şi ameninţările care se fac, cu ferocitatea rapace a veşnicilor noştri duşmani, împotriva preasfintei Mame a Bisericilor …” (a se vedea arhimandritul Theokletos A. Strangas, ,,Istoria Bisericii Greciei” (EkklhsiaV ElladoV Istoria), Atena, 1970, vol. II, p. 1161-1162 (sublinierea noastră)).

[14] Cuvântul grecesc pe care l-am tradus cu ,,străin” este ephluV, -udoV. Sensul literal al acestui cuvânt este ,,om care a venit într-o ţară din altă parte”, un ,,străin” sau o ,,persoană din altă ţară sau de alt neam”, ca opus lui ,,indigen”. Mitropolitul Irineu a încercat să sublinieze faptul că patriarhul Meletie, ca modernist şi ecumenist, a fost cu adevărat străin de tradiţiile şi uzanţele Bisericii Ortodoxe.

[15] A se vedea Athanasios Comnenos Ypsilantis, ,,Consecinţele căderii Constantinopolului” (Ta meta thn Alwsin), Constantinopol, 1870, p. 111, 113 şi 114; Patriarhul Dositei al Ierusalimului, ,,Împotriva latinilor” (TomoV AgaphV kata Latinwn), Iaşi, 1689, p. 538-540; Patriarhul Dositei al Ierusalimului, ,,Doisprezece cărţi cu privire la patriarhii Ierusalimului” (Peri twn en IerosolumoiV Patriarceusantwn-DwdekabibloV), Bucureşti, 1715, Cartea a X-a, cap. 8, § 6, p. 1167 (Thessaloniki: B. Regopoulos, 1983, p. 57); Meletie al Atenei, ,,Istoria Bisericii” (Ekklhsiastikh Istoria), Vienna, 1784, vol. III, p. 402. 408; Philaret (Bapheides), mitropolit de Didymoteichos, ,,Istoria Bisericii” (Ekklhsiastikh Istoria), Constantinopol, 1912, vol. III, partea 1, p. 124-125; Constantine N. Sathas, ,,Schiţă biografică a patriarhului Ieremia al II-lea” (Biograjikon scediasma peri tou Patriarcou Ieremiou B), Atena, 1870, p. 91-92; Arhimandrit Gerasimos Karavangelis, ,,Tratat ştiinţific despre praznicul Învierii Domnului” (Episthmonikh diatribh peri thV eorthV tou Pasca), Constantinopol, 1894, p. 121-122; Nicholas Voulgaris, ,,Reforma calendarului iulian” (H metarruqmisiV tou Ioulianou Hmerologiou), articol în trei părţi în cotidianul de Trieste Nea Hmera, vol. XXII, nr. 1120-1122 (1896); John N. Karmiris, ,,Ieremia al II-lea, patriarh de Constantinopol” (IeremiaV B PatriarchV KwnstantinoupolewV), în Qrhskeutikh kai Hqikh Egkuklopaideia, vol. VI (Atena, 1965), col. 781.

Citeşte şi:  Nu Biserica a vorbit in Creta, în 2016, ci au vorbit ecumeniștii din ea! Nu Dumnezeu a vorbit acolo, ci ecumeniștii!

[16] ,,Unitatea şi colaborarea anterioară au fost fărâmiţate şi distruse ca o consecinţă a unor acţiuni rele sau, mai degrabă, păcătoase …; schimbarea (calendarului) nu a fost realizată după studii şi pregătiri, ci, în primul rând, sub influenţa factorilor exteriori … Între cei care urmează vechiul calendar şi cei care-l urmează pe cel nou există o diferenţă permanentă de 13 zile în ce priveşte prăznuirea tuturor sărbătorilor cu dată fixă, fără excepţie. Aceasta este o situaţie fără precedent în istoria Bisericii, deoarece, în ciuda diversităţii calendarelor din primele secole şi a unei situaţii nestatornicite a calendarului sărbătorilor, nu a existat niciodată vreo diferenţă în timp între prăznuirile unuia şi aceluiaşi eveniment (de exemplu, adormirea unui sfânt), aşa cum se întâmplă astăzi. Dezacordul devine mai pronunţat la marile praznice ale Naşterii Domnului, Botezului Domnului şi Adormirii Maicii Domnului. Unii postesc, în vreme ce alţii prăznuiesc. Acest dezacord conduce la întrebarea: cine prăznuieşte – noi sau Biserica ? Răspunsul ,,noi” distruge sfinţenia praznicelor, făcând din ele o problemă personală, individuală. Răspunsul ,,Biserica” postulează o singură sărbătorire, pentru că Biserica este una … Singura excepţie este Arhidioceza Ortodoxă a Finlandei care, cu permisiunea Patriarhiei Ecumenice, prăznuieşte întotdeauna Învierea Domnului odată cu catolicii şi luteranii din Finlanda, după calendarul gregorian” (a se vedea Biserica Greciei, ,,Problema calendarului: o propunere a Bisericii Greciei pentru marele sinod pan-ortodox” (To Hmerologiakon Zhthma: EishghsiV thV EkklhsiaV thV ElladoV proV thn Panorqodoxon Megalhn Sunodon), Atena, 1971, p. 5, 8, 10-11).

[17] ,,În octombrie 1924, calendarul nou (sau gregorian) a fost introdus în mod necanonic în Biserica Ortodoxă Română de către ,,primatul” ei, mitropolitul Miron Cristea (1886-1939), un fost ierarh uniat din Transilvania, om foarte învăţat şi energic, în stilul lui Meletie (Metaxakis), şi a fost primit de către toţi fără nici o împotrivire. Doar Schitul Pocrov, condus de stareţul său, ieromonahul (mai târziu mitropolitul) Glicherie, a refuzat să accepte schimbarea calendarului. În anii 1926 şi 1929, Patriarhia Română a prăznuit Învierea Domnului odată cu catolicii, fapt care a constituit o încălcare a tradiţiei ortodoxe de secole. Sărbătorirea Paştelui împreună cu catolicii a fost un păcat, deoarece ea a fost plănuită de patriarhul Miron Cristea; el a introdus complet calendarul nou (sau gregorian), chiar în ceea ce priveşte calcularea datei Paştelui, neţinând seama de celelalte Biserici Ortodoxe locale care – chiar şi după schimbarea calendarului ,,(cu excepţia Finlandei) – prăznuiesc Învierea Domnului urmând hotărârea Sinodului de la Niceea, calculând data sa pe baza calendarului iulian şi acceptând data de 21 martie, de dragul înţelegerii, ca echinocţiu vernal”. Mai mult, măsura patriarhului Miron a fost cu totul nesăbuită, deoarece el nu a luat în seamă experienţa amară a poporului român care, pe de o parte, a fost atât de asediat de propaganda uniată şi, pe de altă parte, avea un fost uniat ca patriarh. Din punct de vedere pastoral, această măsură a fost un act necugetat!

Într-adevăr, a doua oară, în 1929, patriarhul Miron Cristea, având sprijinul necondiţionat al prim-ministrului uniat Iuliu Maniu şi al unor clerici, a constrâns toate mitropoliile româneşti să prăznuiască Paştele împreună cu catolicii, eveniment care a produs mare tulburare în sânul Bisericii Ortodoxe Române. Mitropolitul Gurie al Basarabiei l-a criticat deschis pe Miron şi, nesocotind hotărârea patriarhală, a poruncit bisericilor din mitropolia sa să sărbătorească Sfintele Paşti împreună cu celelalte Biserici Ortodoxe autocefale. Măsura patriarhului Miron a şocat şi aceste Biserici Ortodoxe, multe dintre ele protestând. De asemenea, clerul rus alb din Bucureşti (adică Biserica Ortodoxă Rusă din diaspora, având în acea vreme sinodul la Karlovţki) a luat o poziţie deosebit de dură în acele zile dramatice, ignorând ordinul patriarhal şi sărbătorind Învierea Domnului potrivit hotărârilor canonice tradiţionale. Chiar şi în Parlamentul României au avut loc discuţii furtunoase pe marginea acestei probleme şi atât patriarhul, cât şi prim-ministrul au fost aspru condamnaţi de reprezentanţii Trifu (al Partidului Naţional) şi N. Lupu (al Partidului Agrar). Sărbătorirea necanonică şi neortodoxă a Paştelui, odată cu latinii, i-a indignat profund pe românii credincioşi, mulţi dintre ei întorcându-se la vechiul calendar. Printre aceştia erau trei ieromonahi, ca şi doi ieromonahi români care reveniseră în România de la Muntele Athos. Ieromonahul Glicherie, care s-a aflat de la început în fruntea rezistenţei ortodoxe de stil vechi, a început să construiască biserici în apropierea Mânăstirii Neamţ. Prima a fost întemeiată în satul Vânători. Până în 1936, el construise în jur de 40 de biserici mari, majoritatea în Moldova” (Mitropolitul Chiprian de Oropos şi Fili, ,,Biserica Ortodoxă de stil vechi mucenică din România” (H marturikh Ekklhsia twn G.O.C. RoumaniaV), Fili, Attica, 1981, p. 11-13. Traducerea de mai sus, de arhimandrit (astăzi arhiepiscop) Hrisostom, la care noi am făcut câteva mici modificări, a apărut în original în The Orthodox Word, vol. XVIII, nr. 1 (102) (ianuarie-februarie 1982), p. 6-7).

[18] A se vedea Batistatou, Praktika kai ApojaseiV, p. 66, 84-88 (sublinierea noastră).

[19] Ibid.

[20] A se vedea periodicul ,,Adevărul bisericesc” (Ekklhsiastikh Alhqeia), publicat la Constantinopol, nr. 19 (26 mai 1923), p. 166-167 (sublinierea noastră). De asemenea, ar trebui notat că activităţile ecumeniste ale lui Meletie Metaxakis au început mult mai devreme. În ce priveşte aceste activităţi, a se vedea Delembasis, Pasca Kuriou, p. 625, 661. ,,La acea vreme, el (Meletie Metaxakis) era în America, unde s-a angajat în activităţi schismatice şi s-a împărtăşit necanonic cu protestanţii eretici de acolo. Pe 17 decembrie 1921, ,,înveşmântat, el a luat parte la o slujbă într-o biserică anglicană, a îngenuncheat în rugăciune cu anglicanii în faţa sfintei mese, pe care a cinstit-o, a ţinut o predică şi i-a binecuvântat pe cei prezenţi în biserica” ereticilor” (Strangas, ,,Istoria Bisericii Greciei” (EkklhsiaV ElladoV Istoria), vol. II, p. 1118).

[21] Modul în care l-au privit alţi scriitori pe patriarhul Meletie Metaxakis este, de asemenea, de interes, deoarece ei dezvăluie ce fel de om era el:

  • Masonul pomenit mai sus, Alexander J. Zervoudakis, scria despre ,,maleficul patriarh”: ,,Lupta pe care a dus-o pentru a învinge reacţiile de care s-a lovit permanent în eforturile sale de a impune schimbări radicale, dar benefice, s-a terminat brusc cu un colaps neaşteptat”, adică cu moartea sa la 27-28 iulie 1935 (,,Meletie Metaxakis” (MeletioV MetaxakhV), p. 48 (sublinierea noastră)).
  • Mitropolitul Nicolae de Nubia, succesorul lui Meletie Metaxakis la tronul Alexandriei, spunea despre el: ,,Optimismul îl îndemna adesea să iniţieze planuri îndrăzneţe şi riscante, de la care trebuia să fie reţinut cu forţa de către Sfântul Sinod” (Ibid. (sublinierea noastră)).

Periodicul atenian ,,Viaţa” (Zwh) scria, printre altele, la moartea lui Meletie Metaxakis: ,,El s-a făcut o figură aparte în Biserică, persoana sa politică fiind absorbită şi subjugată de cea ecleziastică. Frustrat de conservatorism, el manifesta tendinţe liberale, care, adeseori, se dovedeau incontrolabile, deşi – pentru a folosi propriile sale cuvinte – ,,multe piedici l-au silit să-şi tempereze” aceste tendinţe. Cu toate acestea, el nu a avut nici o problemă în a adapta, sau cel puţin în a încerca să adapteze, Biserica şi chestiunile ecleziastice la oportunism, privind chiar instituţiile Bisericii ca uşor adaptabile la modernismul şi cerinţele vremurilor. (…) El şi-a îndreptat pasiunea, când nu a avut o altă arenă pentru eforturile sale laborioase, către instituţiile Bisericii, căutând să găsească o piaţă de desfacere pentru iniţiativele sale neîncetate, prin schimbări în viaţa exterioară a Bisericii, înainte de începerea lucrării necesare pentru înnoirea sa interioară” (,,Viaţa” (Zwh), nr. 1195 (10 august 1935) (sublinierea noastră)).

Sursa: Catacombele Ortodoxiei