Patriarhul Chiril crede că conducătorul Fanarului a căzut în schismă când s-a împărtășit cu schismaticii și i-a recunoscut pe clericii auto-sfințiți, fără hirotonie.

ereziarhul bartolomeu

Patriarhul Moscovei și a Întregii Rusii: “În prezent Patriarhul Constantinopolului a căzut în schismă”

În data de 27 septembrie 2021, în timpul ceremoniei de acordare a distincțiilor bisericești președintelui Departamentului pentru Relații Bisericești Externe, mitropolitului Ilarion de Volokolamsk și adjuncților săi, Primatul Bisericii Ortodoxe Ruse Patriarhul Chiril a spus că Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului a căzut în schismă, relatează site-ul DRBE al BORu.

Citeşte şi:  Părintele Justin Pârvu: “Ierarhii ecumeniști sunt nişte păpuşi care însă au pierdut harul Adevărului, care doar mimează adevărul”

Primatul Bisericii Ruse a notat că „din punct de vedere uman, suntem foarte îngrijorați că în prezent Patriarhul Constantinopolului a căzut în schismă pentru că a intrat în comuniune cu schismaticii și i-a recunoscut pe preoții auto-sfințiți, fără hirotonie legitimă din partea arhiereilor canonici”.

În același timp, patriarhul Chiril a subliniat: „Realizând adevărul, fiind convins că stăm pe baza de nezdruncinat a sfintelor canoanelor, ca păstor, pur omenește trebuie să ne străduim să depășim acest moment dificil în relațiile interortodoxe”.

Citeşte şi:  Ecumenism hulitor de Dumnezeu... Preoţi ortodocşi participînd la slujba de "Paşte" papistaş

El a reamintit că „atât în ​​Grecia, cât și în alte țări aflate sub influența Patriarhului Constantinopolului, există frați și surori, călugări și maici evlavioase și este o mare mâhnire pentru noi că alții suferă de greșelile unuia”.

De aceea, a spus Patriarhul, rămânând pe poziții canonice, DRBE trebuie „să facă tot posibilul pentru ca Ortodoxia Ecumenică să iasă din această gravă criza în care se află”.

Citeşte şi:  Patriarhul Constantinopolului întrerupe o slujbă ortodoxă de îndată ce rugăciunea musulmanilor răsună din minaret

Primatul Bisericii Ortodoxe Ruse a reamintit că fiecare Biserică Ortodoxă Autocefală are propriile sale probleme și uneori foarte dificile, deși nu la fel de vizibile precum, de exemplu, în perioada sovietică a fost cu Biserica Rusă.

„Prin urmare, solidaritatea noastră comună, manifestarea iubirii unii pentru alții este foarte, foarte importantă pentru întărirea întregii Ortodoxii Ecumenice”, a încheiat patriarhul Chiril.

Sursa: https://mospat.ru/ru/news/88137/