Atentatele din Franţa anului 2015 au fost un semnal de forţă atît pentru indigeni, cît şi pentru colonizatori, un semnal de teroare pentru unii, de îmbărbătare şi de chemare la luptă pentru ceilalţi. Şi asta deoarece condiţiile s-au copt: musulmanii au atins un nivel critic în multe dintre statele Europei de Vest (de exemplu, cca 10 % în Franţa, Suedia, Germania, şi pe aproape în altele), de la care ştiu deja că, demografic, victoria şi viitorul sînt ale  lor. Şi mai ştiu ceva: că în favoarea lor lucrează un formidabil conglomerat financiaro-politico-media occidental împreună cu toate instituţiile şi ramificaţiile sale din societatea vestică, inclusiv o mare parte din societatea civilă. În plus, intrarea masivă de aşa-zişi refugiaţi din 2015 a dus la o creştere bruscă a acestui nivel, la introducerea în devălmăşia generală a unor fanatici, a unor luptători antrenaţi şi a unor mari cantităţi de armament şi explozibili.

Europa este prefigurarea grădinii raiului musulman pe pămînt, iar femeile Vestului, fecioare sau nu, sînt numai bune pentru a le înlocui, deocamdată, pe cele de care eroii vor avea parte dincolo de această viaţă. Musulmanii ştiu acum că Europa va fi a lor peste 30 de ani. Ar putea aştepta, chiar mai puţin, pentru a prelua puterea politic, la început în alianţă cu politicieni indigeni. Dar de ce să aştepte atîta? Ce să facă pînă atunci? Presiunea este prea mare. Au fost răscoliţi, împinşi din spate, plătiţi, ajutaţi să ajungă în Europa. Şi vor continua să vină. Nu va fi de lucru decît pentru cîţiva, nu vor fi locuinţe, nu vor fi, în final, nici bani. Nu e mai simplu să pornească deja războiul de cucerire?

Şi această stare, această siguranţă a cuceritorului s-a transmis şi celor din afară. Aţi văzut supărarea şi îndîrjirea migratorilor de la graniţe, sau din interiorul unor state de tranzit? Aţi văzut determinarea şi agresivitatea lor? Ale cui păreau acestea? Ale unor refugiaţi speriaţi şi umili, sau ale unor personaje care îşi cunosc bine drepturile? Printre care acela de a veni în Europa ca acasă, pentru că, în minţile lor, Europa reprezintă Dar al-Harb, ţinuturile războiului, care trebuie cucerite de la necredincioşi.

După ce ani buni au fost nu numai toleraţi ca traficanţi, agresori, incendiatori, neplătitori de taxe, ba şi răsfăţaţi cu subvenţii consistente de la stat, cu locuinţe cu chirie nesemnificativă sau deloc; după ce şi-au putut întinde în linişte şi cu ajutor de la buget reţeaua de organizaţii islamiste şi de moschei, în mare parte faţadă pentru activităţile islamiste dure; după ce autorităţile occidentale s-au făcut surde la plîngerile celor care au avut de suferit din cauza turbulenţilor islamişti, ba chiar şi-au inculpat  propriii cetăţeni pentru vina de islamofobie, adică pentru semnalarea adevărului; după ce Occidentul şi-a transformat femeile în prostituate, umplînd panourile de pe străzi, zidurile, ecranele televizoarelor, internetul cu „femeia trup” destinată să vîndă orice, inclusiv pe ea însăşi; după ce şi-a transformat bărbaţii în femei, după ce au dărîmat familia şi i-au transformat pe copii în obiecte-marfă pentru plăcerea dezaxaţilor, adică după ce au instaurat homosexualitatea şi pedofilia ca normalitate; după ce şi-au „castrat” psihic bărbaţii şi femeile; după ce i-au invitat şi continuă să-i invite pe aşa-zişii refugiaţi să le ocupe oraşele şi ţările – ei bine, după toate acestea, ce altceva era cel mai normal să se întîmple dacă nu ca aceştia să iasă în stradă şi să-şi pretindă ceea ce li s-a promis?

Dacă încă nu credeţi  că în Europa de Vest s-a declanşat rebeliunea musulmană, deocamdată sub forma unor hărţuieli aproape zilnice, pentru cucerirea acesteia şi că sîntem în pragul unor războaie civile crîncene, care vor modifica fundamental continentul nostru, să urmărim puţin configurarea celor două linii ale frontului şi evenimentele din teren la acest început de an. Astăzi, atacatorii.

Ca în orice război de cucerire – dar mai mult decît în oricare altul, fiind vorba, de această dată, de o cucerire din interior – atacatorul este mult mai organizat, mai decis, mai conştient de scopurile sale. Mai mult, este, după cum spuneam, sigur de victorie, ceea ce îi creează un avantaj psihologic extraordinar. Iată-i cum au evoluat în trecutul recent. 

2014 – Cam despre cîte alte evenimente extreme legate de musulmanii din Europa aţi auzit în 2014? Mai nici unul. Nu pentru că nu ar fost violuri (care au adus Suedia pe locul 2 în lume după Lesotho), trafic de arme, de droguri, de fiinţe umane, abuzuri asupra a zeci, poate sute de mii de minori, dar ele au putut fi ţinute de autorităţi şi de presa mainstream sub obroc. De exemplu, numai în localitatea Rotherham, din Marea Britanie, între 1997 și 2013, bande pakistanezo-afgane au violat și exploatat sexual peste 1400 de fetițe și adolescente. Cu știința autorităţilor locale, a poliției și a serviciilor sociale! 

2015 – Lucrurile se mai schimbă: avem la un capăt al anului (7 ianuarie) Charlie Hebdo, la celălalt, atentatele din 13 noiembrie. Interesantă încadrare a anului şi probabil nu întîmplătoare. În interior, alte cîteva evenimente de mai redus ecou emoţional. 

2016 – Începe în forţă cu o nouă declaraţie de război: agresarea femeilor în noaptea Anului Nou. Un atac la însuşi fundamentul existenţei oricărui neam, femeia, matricea neamului. Un anunţ că ele vor fi în curînd prada cuceritorului. „Femeile vor fi tîrfele noastre, iar bărbaţii vor muri, sau vor fi sclavi” (vezi bileţelele găsite asupra unora dintre ei). O provocare deosebit de dură şi de gravă, luînd în seamă caracterul special al agresiunii, din sfera intimă, a sexualităţii, a proliferării, dar şi a onoarei unui bărbat: dacă nu vor riposte, bărbaţii europeni vor fi catalogaţi ca laşi, ca viermi. Dacă vor riposta, încep conflictele deschise. Şi aici atacatorii sînt mult mai tineri, mai determinaţi şi fără nimic de pierdut.

Mai multă teroare pentru europeni, mai mult curaj pentru atacatori. O provocare deosebită, avînd în vedere şi participarea masivă a agresorilor. Pentru că nu au mai fost cîţiva terorişti, ca în Franţa; au fost mii, adică o mică armată. La început s-a aflat (cu greu) despre Köln, apoi despre alte oraşe ale Germaniei. Dar manifestări similare, de batjocorire a femeii europene şi, extrem de important, prin reflexie, de înjosire a bărbatului european (refugiaţii s-au manifestat ca nişte masculi alfa care sînt siguri că vor deveni noii şefi de turmă) au avut loc şi în alte state europene. 

Berliner Morgenpost, pe 6 ianuarie, dezvăluie că totuşi şi la Berlin au fost cazuri de atacuri sexuale în faţa Porţii Brandenburg, în Prezlauer Berg şi Kreuzberg.  Atacuri similare cu cele din Köln au fost în Hamburg, Stuttgart, Düsseldorf etc.

Agresiunile nu s-au limitat la Germania. Suedia, Finlanda, Austria sau Elveţia au avut şi ele incidentele lor. De exemplu, Finlanda a înregistrat agresiuni sexuale fără precedent la Helsinki în timpul nopţii de Anul Nou. Şeful poliţiei din oraş, Ilkka Koskimaki, a declarat pentruThe Telegraph că aveau informaţii despre pregătirea acestor agresiuni şi că au avut pe străzi forţe masive, care să-i controleze pe cei 1000 de refugiaţi din Iraq ce se adunaseră în tunelele din jurul staţiei de metrou centrale pe la ora 23. Tot el a spus că pînă la venirea celor 32.000 de solicitanţi de azil din 2015 atacurile sexuale pe străzi sau în  parcuri erau necunoscute în Finlanda.

Zeci, sute și chiar mii de imigranţi adunaţi deodată în oraşe din mai multe ţări europene, veniţi, spune poliţia, şi din afara localităţilor respective, uneori de la distanţe consistente, iată ceva ce pare a depăşi, totuşi, varianta unor coincidenţe. Cade în ridicol şi argumentul că au ieşit pe stradă să vadă… cum se distrează occidentalii în acea noapte.

În acest sens, Heiko Maas, ministrul federal al Justiţiei germane, a declarat pentru Bild am Sonntag: „Pentru ca astfel de hoarde de oameni să se întîlnească şi să comită aceste infracţiuni, trebuie ca totul să fi fost planificat. Nimeni nu-mi va putea spune că acest lucru nu a fost coordonat sau planificat”.

În ultimele zile ale anului trecut: autorităţile din Bruxelles au anulat focurile de artificii pentru noaptea Anului Nou; au fost arestaţi şase suspecţi de pregătirea unor atentate pentru acceaşi noapte; alţii doi fuseseră arestaţi la începutul ultimei săptămîni a anului pentru că plănuiau atacarea unor ţinte „emblematice” ale capitalei Belgiei.

Tot din motive de protecţie împotriva unor atacuri teroriste, autorităţile ruseşti au închis Piaţa Roşie pentru noaptea Anului Nou.

În Bosnia, procurorul Dubravko Campara a anunţat arestarea a 11 membri ai mişcării islamiste, printre care şi predicatori radicali, care pregăteau un atac terorist la Sarajevo cu ocazia sărbătorilor de sfarsit de an, în care să ucidă „circa o sută de persoane”, a relatat deunăzi televiziunea publică din Bosnia şi Herţegovina. Militari francezi au fost vizaţi de un atac cu maşina (de către un radicalizat singuratic). Gările din München au fost ţintite de ISIS pentru atentate. Rafale de armă automată au ucis 2 oameni şi au rănit alţi 7 într-un bar din Tel Aviv. „Un bărbat a fost ucis joi 8 ianuarie de poliţişti în faţa unui comisariat din cartierul sensibil Goutte d’Or din Paris, în timp ce încerca să pătrundă în clădire”, anunţă AFP.

Acesta „era înarmat cu un cuţit şi un dispozitiv ce putea fi o vestăexplozivă” şi striga Allah Akbar, în timp ce încerca să agreseze un poliţist, potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne. Interesant este că sirianul respectiv, Walid Salihi, fusese arestat în 2014 la Köln pentru agresiune sexuală, iar un prieten al acestuia a fost arestat, tot la Köln, ca participant la agresiunea din noaptea Anului Nou.

Anul trecut, în pregătirea acestei analize scriam: „În 13 noiembrie 2015 au fost cinci puncte de atac, 8 atacatori, 130 de victime, cîteva sute de răniţi. Pierderile economice pentru Paris de circa 500 milioane euro”.

Datele oficiale vorbesc de cca 6000 de islamişti europeni care au luptat sau luptă în ISIS. Cei mai mulţi, se pare, au revenit acasă. Aceleaşi date oficiale nu ne spun nimic despre numărul de islamişti radicali care au pătruns anul acesta purtaţi de valul de imigranţi şi care continuă să pătrundă.

Să presupunem că ar fi încă 5-6000. (La peste un milion de intraţi, estimarea nu poate fi exagerată decît în jos. Adică prea puţini.) Ca să nu-i mai punem la socoteală pe cei pregătiţi să se radicalizeze. Sau pe cei care, nemulţumiţi de diferenţa dintre aşteptări şi realitate, disperaţi sau pur şi simplu supăraţi, vor decide că e cazul ca musulmanii să cucerească Vestul.

Dincolo de cazurile particulare, avem, aşadar, pentru început, cel puţin 12-15.000 de terorişti gata de orice. Evident, nu vor ataca toţi deodată. Nu încă, trebuie să fie mult mai mulţi, să-i ia – sau să-i oblige să intre – şi pe alţii în trena lor. Dar dacă o vor face 400 în 100 de ţinte? Sau 1000 în mai multe locuri? Cu mii, poate zeci de mii de morţi şi sute de mii de răniţi? Cu pierderi economice incalculabile? Ce se va întîmpla atunci? Ce va fi în 2016? Ce vor face europenii? Începutul anului mi-a arătat că situaţia s-ar putea să fie mai gravă decît anticipam cu doar cîteva săptămîni în urmă…