Circa 53 de mii de contribuabili din Chişinău au restanţe la plata impozitului imobiliar, suma datoriilor ajungând la 28,5 milioane de lei.
Deşi cifra datornicilor s-a diminuat în comparaţie cu anul trecut, a crescut numărul celor care au restanţe mai mari de o mie de lei. Pe aceştia îi aşteaptă executarea silită, transmite IPN.
Şeful Direcţiei municipale de colectare a impozitelor şi taxelor locale, Gheorghe Gasnaş, a declarat că pe 15 august a expirat primul termen de plată pentru bunurile imobiliare.
Nivelul încasărilor a ajuns la 72%, ceea ce este insuficient, dar cu două puncte procentuale mai mult în comparaţie cu anul precedent. Totodată, datorită faptului că s-a majorat cota de impozitare a bunurilor cu destinaţie nelocativă, s-a majorat şi valoarea sumei încasate.
Deşi numărul total de contribuabili restanţieri s-a diminuat cu circa patru mii în comparaţie cu anul trecut, s-a majorat cu circa o mie numărul contribuabililor care au restanţe mai mari de o mie de lei.
Potrivit lui Gheorghe Gasnaş, recuperarea datoriilor va fi mai complicată şi urmează să se recurgă la executarea silită în cazul celor care au restanţe mai mari de o mie de lei.