Vreau să vă povestesc vouă o pildă grăitoare câte arată adevăratul caracter al păcatului și mărimea puterii lui.

În istorie se povestește că Semiramis,  soția împăratului Asiriei, Ninos, a reușit prin multe prefăcătorii și dezmierdări să îl convingă pe soțul ei să îi acorde doar pentru o singură zi domnia, dorind să domnească ea în ziua aceea. Dar care credeți că a fost prima faptă pe care a făcut-o proaspăt înscăunata împărăteasă? A dat o poruncă prin care îl osândea la moarte pe soțul ei, după a cărui moarte ea a domnit nu doar pentru o singură zi, ci până la sfârșitul vieții ei. Cât de perfectă este asemănarea cu păcatul! Și aceasta cu atât mai mult, cu cât se potrivesc toate detaliile, astfel încât comparația este ușor de înțeles.

Când păcatul, care este o altă Semiramis, convinge partea rațională să cedeze cerințelor lui și să îi dea numai o singură dată, puterea de a lega și a dezlega, atunci rațiunea nu se mai întoarce niciodată pe tronul ei și nu numai că încetează să mai fie împărat, ci devine o victimă vrednică de plâns a propriei înșelări. Niciodată nu cedați în fața a ceea ce puterile voastre conducătoare vă conving că trebuie să vă împotriviți. Nimic să nu vă plece. Nimic să nu vă înmoaie inimile. Cele mai înduioșătoare cuvinte să arate inima voastră mai tare decât oțelul: lacrimi, suspine, făgăduințe, amenințări, nici unele dintre acestea să nu lase nici o amprentă în inima voastră. Rămâneți statornici în principiile voastre, ca nu cumva în scurtă vreme lacrimile pocăinței să scalde obrajii întristați. Cedarea vă va aduce îndoite rele:  mai întâi vă va mustra ca pe niște oameni fără caracter și,  în al doilea rând vă va aduce nenorociri. Iar cu privire la păcatele ce vă stăpânesc, acestea vi le spun: să vă împotriviți cât mai mult, încât însăși moartea să o primiți, fiindcă numai astfel veți putea ieși biruitori din păcatele care pururi vă luptă. Dacă Ninos ar fi rămas neclintit, Semiramis nu numai că i-ar fi rămas supusă pururi, dar l-ar fi recunoscut de asemenea pe soțul ei drept adevăratul stăpân. Numai atunci părăsiți principiile voastre, când dreapta rațiune le cercetează pe ele și vă conving că sunt greșite. Dar dacă dreapta rațiune nu vă convinge, atunci este preferabil într -adevăr să stăruiți în principiile voastre,  chiar dacă ar fi chinuitoare, decât să deveniți lipsiți de caracter. Căci principiile morale sunt cârma vieții noastre.

Acest exemplu din istorie ne învață pe noi nu numai că aplecarea noastră spre a păcătui este puternică, ci și că, odată ce am păcătuit, acest lucru este periculos și înfricoșător. De aceea trebuie să fugim cu toată puterea de păcat, iar, dacă am păcătuit, trebuie să îndepărtăm de îndată greșeala noastră prin pocăință, adică prin hotărârea de a nu repeta păcatul, fiindcă altminteri devenim robi ai vrăjmașului și instrumente ale unei alte voințe. Voind să arate pierderea voinței celei bune, profetul Iermeia, zice: „Poate oare să își schimbe etiopianul pielea și leopardul petele sale?”. Ce nenorocire când cineva deprinde răul! Câtă osteneală cere pe urmă depărtarea de rău!

Fragment din Cuvântarea IX „Despre pocăință „, Sf. Nectarie de la Eghina, „Zece cuvântări bisericești la Postul Mare. Despre îngrijirea sufletului” , Ed. Doxologia, Iași, 2015