Pildă de grijă a Păstorului faţă de turma lui Hristos:
Sf. Ierarh Ioan Maximovici – Fiţi fii credincioşi ai Bisericii Ortodoxe
Avându-vă totdeauna în inima mea, din vremea când v-am luat în grija mea duhovnicească, călătorind în duh până la voi şi avându-mi cugetul îndreptat către voi, cei pe care nu v-am văzut niciodată la faţă, sunt adânc mâhnit că nu-mi pot împlini datoria arhipăstorească faţă de voi, adică împlinirea nevoilor voastre duhovniceşti.
După ce am numit un preot pentru biserica voastră închinată Praznicului Sfântului Duh, am ţinut să mă asigur că el va veni înainte de începutul Postului Naşterii Domnului, astfel încât Praznicul Intrării în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să pecetluiască începutul unei vieţi noi pentru parohia voastră.
Cu toate acestea, nu I-a plăcut lui Dumnezeu să se întâmple aşa. La început nu erau bani pentru transport, deşi noi nădăjduiam ca într-un timp foarte scurt să puteţi avea un păstor pentru Praznicul Naşterii Domnului.
Apoi au apărut alte complicaţii. Pentru iertarea păcatelor noastre, ne-am trezit cu alte necazuri care au afectat şi situaţia noastră bisericească. Din pricina celor întâmplate în ţară, s-a hotărât o evacuare a populaţiei ruseşti, care a început înainte de Crăciun.
Majoritatea celor din turma noastră se află deja pe insula Samar din Filipine, unde i-a urmat, de asemenea, o mare parte a clerului. Restul aşteaptă alte dispoziţii.
Rămânând acum cu doar câţiva clerici în de-Dumnezeu-păzitul oraş Shanghai, sufletul mi-e întristat din pricină că încă nu aveţi un păstor şi nici posibilitatea de a participa la slujbe şi de a primi Sfânta Impărtăşanie. Sunt întristat cu atât mai mult cu cât nu se ştie momentul când acestea vă vor fi restituite. Evenimentele şi condiţiile nu ţin de voia noastră. Nu trebuie decât să ne rugăm Domnului Dumnezeu pentru a trimite pacea şi mântuirea întregii lumi, pentru buna sporire a sfintelor noastre biserici şi pentru unirea tuturor [drept-credincioşilor] într-o singură turmă. Nu vă deznădăjduiţi în aceste necazuri şi nu vă clătinaţi în ispite. Fiţi fii credincioşi ai Bisericii Ortodoxe şi continuaţi, chiar şi în lipsa unui preot, să vă adunaţi în casa lui Dumnezeu, în duminici, sărbători şi în timpul Săptămânii Patimilor, care acum se apropie. Cântaţi lui Dumnezeu şi citiţi textele rânduite pentru ziua respectivă din Dumnezeieştile Slujbe, imitându-i pe primii locuitori ai deşertului, care şi ei au fost lipsiţi de preot pentru lungi perioade.
Nu căutaţi har in nici o altă credinţă, căci adevărul se află numai în Biserica Ortodoxă despre care Hristos a spus: …voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18).
Nu îngăduiţi ca vreun copil să moară nebotezat. In caz de pericol, să fie botezat de către un laic, aşa cum v-am povăţuit cu altă ocazie.
Daţi-ne de ştire despre cei de curând răposaţi, astfel încât să se facă o slujbă de înmormântare in absenta. De asemenea, ne puteţi trimite nume pentru pomenire.
Duceţi o viaţă creştină, înfrânându-vă de la tot ce poate întina sau lăsa vreo urmă rea în om. Trăiţi în pace şi armonie, fără a vă ocupa cu judecarea păcatelor şi neputinţelor altora. Iertaţi-vă unii altora greşelile, ca şi Tatăl Cel din Ceruri să ne ierte pe noi. Creşteţi copiii voştri întru evlavie. Şi, mai presus de toate, rugaţi-vă stăruitor ca Domnul să le îndrepteze pe toate spre ce este mai bine şi să ne dea ceea ce este de folos în această viaţă, dar mai ales în viaţa ce va să vină.
Binecuvântarea Domnului să fie peste voi toţi!
Ioan, Arhiepiscop de Shanghai
17/30 martie 1949 Sfântul Alexie, Omul lui Dumnezeu
Amin. Doamne ajuta.
Media: https://scontent-fra3-1.xx.fbcdn.net/v/t39.1997-6/105917975_3076823349040175_7506298131612222327_n.png?_nc_cat=1&ccb=1-7&_nc_sid=23dd7b&_nc_ohc=QG2AtxkM3FYQ7kNvgGxGO2P&_nc_ht=scontent-fra3-1.xx&edm=AOerShkEAAAA&oh=00_AYAlQ4Cu37GLron9il8SmekKULcLSmXwepA9P0SgZnll1A&oe=66EDF9A9
Doamne ajuta!AMIN!
Doamne ajuta-ne Amin
Doamne ajută la toată lumea
Doamne ajută-ne Amin
Doamne ajuta amin
Elena Budăi Salutările mele ție și familiei tale, sunt într-adevăr foarte impresionat de profilul și personalitățile tale. Îți admir bunul simț al umorului aici. De obicei nu scriu în secțiunea de comentarii, dar cred că meriți acest compliment Ai un profil foarte frumos și mi se pare mișto să vorbești. Mi-ar plăcea să fiu prietenul tău și am încercat de mai multe ori să-ți trimit o cerere de prietenie, dar a refuzat. Dacă nu vă deranjează, nu ezitați să-mi trimiteți o cerere de prietenie sau un mesaj privat? Așa că putem face schimb de prieteni.
Coboară Dumnezeu(Creatorul nostru) pe Pământ.
Toți care au mințit în Numele Lui Își vor Lua Crucea🤲
SFANT SI BUN E TATAL MEU SINGURUL DUMNEZEU! POCAITI-VA CA NU VETI REGRETA! INVATATI SI RESPECTATI PORUNCILE LUI DUMNEZEU CA NU ARE SA VA PARA RAU!
Doamne ajută, slăvit să fie numele Domnului nostru Iisus Hristos fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru, Amin 🙏
Amin