Cuvânt la praznicul Adormirea Maicii Domnului (1832) a Sf. Filaret, Mitropolitul Moscovei  (Drozdov)

Ca sa nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns, și Tatăl tau, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție (Mt. 6, 18)

Biserica ne așează astăzi întru cugetare evlavioasă la mormântul Preasfintei Fecioare Maria. Căci ce înseamnă o sărbătoare bisericească, dacă nu o cugetare evlavioasă, în care duhul se odihnește de munca trupului și strânge puteri pentru zilele de lucru ale vieții?

Însă ce vedem stând la mormântul Preasfintei Fecioare? O priveliște neobișnuită!  De obicei, înainte de mormânt este lumina și seninătate, dincolo de mormânt -întuneric și necunoscut. Însă accidente cu totul invers! Înainte de mormânt – ce înaltă vrednicie și cinste în ce adâncă și fără de nume taină! Mai departe de mormânt – câtă lumină și slavă, ce răsplătire triumfătoare a vrednicie și cinstei!

Nu trebuie mult efort pentru explicarea  faptului că vrednicia morală a Preabinecuvântatei Fecioare Maria trebuie să fie recunoscută ca neasemănat de înaltă. Aceasta se vede de la sine din vrednicia slujire la care ea a fost aleasă și înălțată. Dacă s-ar fi găsit cinste mai înaltă decât ea, ar fi fost o nepotrivire în faptul că ar a fost aleasă deasupra tuturor sa fie sălășluire, Tron, Mamă a Cuvântului lui Dumnezeu. Dar în lucrările lui Dumnezeu nu poate exista nepotrivire. Prin urmare, cât de adevărat se spune că Maria este binecuvântată între femei ( Lc. 1,28), adică binecuvântată prin cea mai înaltă binecuvântare, înaintea tuturor altor femei. La fel de adevărat este și faptul că cinstea ei este cea mai înaltă, cea mai curată, cea mai desăvârșită, deși, cu toate acestea, ea este curată și desăvârșită cu ajutorul aceluiași Hristos, Care S-a făcut răsplată curățeniei și desăvârșirii ei.

Dar uitați-vă câți cunosc, câți văd vrednicia Mariei înainte de mormântul ei.

Cine era să o cunoască cel mai bine pe ea, dacă nu acela căruia i-a fost dată încrederea să păstreze acest odor al lumii, această comoară pecetluită a cerului? Dar Iosif a cunoscut atât de puțin la început cât de înalt trebuie să o cinstească, încât chiar a socotit cu putință să  o vădească , deși nu a voit aceasta. Iosif era gata să răpească comoara fără de preț, dacă aceasta nu ar fi fost păzită cu tărie de păzitori mult mai luminați, îngerii. Nevrând s-o vădească,  a voit s-o lase pe ascuns. Și cugetând el aceasta, iată îngerul Domnului  i  s-a arătat în vis (Mt. 1, 19-20).

O, minunat tăcută Fecioară!  Nu era mai lesne pentru tine să-i vestește lui Iosif ceea ce până la urmă i-a vestit îngerul? De ce nu ai sărit în ajutorul dreptului Iosif, care aproape căzuse în nedreptate?  Fără îndoială, pentru ca să nu  te arăți omului, cu cinstea ta, cu harul tău, cu vrednicia ta, ci numai Tatălui tău ceresc, Care este în ascuns.

Taina înaltei vrednicii a Fecioarei Născătoare de Dumnezeu a fost dezvăluită mai mult sau mai puțin de îngeri, de stea, de magi, de păstori, de Simeon, însă îngerii s-au întors în cer, magii la Răsărit, steaua s-a ascuns, Simon a lăsat cu pace lumea aceasta, lumina slavei Betleemului s-a stins de suflarea plină de mânie a lui Irod și de sângele pruncilor, Maria s-a ascuns ba în Egipt, ba la Nazaret, iar vrednicia și însemnătatea Ei s-au ascuns în inima sa. Iar Maria păstra toate acreste cuvinte , punându-le în inima sa (Lc. 2,19).

A venit vremea când slava înțelepciunii și minunilor Fiului Mariei a început să strălucească în Iudeea și Galileea. S-ar fi cuvevit  ca slava Fiului să lumineze și fața mamei. Odată,  pe neașteptate, a părut ca acest lucru începe. O altă mamă sau că poate o femeie mult doritoare să fie mamă și-a închipuit mai viu decât celelalte mame fericirea Maicii binecuvântate și s-a lăsat în public cucerită de un entuziasm care a îndemnat-o să proslavească pe Iisus și , odată cu El, pe Mama Lui. O femeie din mulțime , ridicând glasul, I-a zis : Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericiți sunt sânii pe care i-ai supt (Lc. 11,27). Dar luați aminte:  ea vorbește ocolitor ; fericeşte pântecele şi sânii, dar nu rostește numele aceleia, pe care o proslăveşte. De ce? Neîndoielnic, pentru că nu o cunoaște pe aceasta nici la față, nici măcar după nume.

Alții o cunoșteau pe Maria și la față, și după nume, pentru că nu puteau să nu o cunoască, dar, cu toate acestea, au rămas într-o ciudată nevedere a ei. Ascultați ce spun concetățenii și vecinii lui Iisus și ai Mariei: De unde are El înțelepciunea aceasta și puterile? (Prin urmare, ei aud înțelepciunea lui Iisus, văd minunile Lui, le recunosc și sunt îmboldați să afle tot ceea ce Îl privește): Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numește mama Lui Maria (Mt.13, 54-55). Vedeți , ei nu știu nici măcar să spună: Iosif, fiul lui David;  Maria, fiica lui David. Ei știu numai ceea ce este în ochii lor: că Iosif este tâmplar, că Maria este Maria. Cum de nu știu măcar ceea ce evreii aveau grija să cunoască despre ei înșiși și despre alții?  Cum de nu cunosc neamul şi originea Mariei?  Acest lucru nu se poate explica altminteri decât prin faptul că Preasfânta Fecioară nu dorea să se arate în niciun fel oamenilor prin meritul neamului său. De aceea nu a făcut publică originea sa,  la fel ca şi cinstea şi harul său.

Dar ce să ne minunăm de faptul că cei străini, mai depărtați sau mai apropiați, nu dau slavă mult timp aceleia pe care trebuie să o fericească toate neamurile  (Lc 1,28)? Însuși Fiul ei – m-aș îndoi să spun, dacă nu as cuteza să repovestite cele spuse de Însuși Adevărul – Însuși Fiul ei, după câte se pare, nu se hotărăște să dea acesteia slava cuvenită unei mame în fața oamenilor. El parcă nu cunoaște sau nu voiește să cunoască pe aceasta. Cine este Mama Mea? (Mt 12, 48), întreabă El. Parcă ar căuta cui să dăruiască numele, cinstea și slava Mamei Sale, tăcând în privința aceleia care, prin nașterea Lui, a primit dreptul acestui merit. Mama Mea și frații Mei sunt aceștia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și -l îndeplinesc (Lc. 8, 21). Domnul nu se înstrăinează de Mama sa după trup, întrucât aude Cuvântul lui Dumnezeu mai bine ca alții, ea care l-a auzit înaintea altora, și îl îndeplinește mai stăruitor ca alții, ea, care I-a plinit lăcaș vrednic în pântecele său. Însă, în primul rând, Domnul înalță prin rostirea Sa pe cei care ascultă și îndeplinesc Cuvântul lui Dumnezeu și îndeamnă spre acest lucru mântuitor. În al doilea rând, și El, în rostirea Sa, ține seama de rânduiala Mamei Sale,  ca să nu se arate omului, ci să ocolească cât mai mult slava omenească, căutând slava lui Dumnezeu. Și El încetinește, amână să dea la iveală oamenilor toată cinstea și slava aceleia care este mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii.

Merg mai departe pe terenul vieții pământești a lui Iisus și a Mariei. Unde slava apare mai mare, acolo nu apare nicidecum Maria, ca, bunăoară, la intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim. Iar unde apare Maica Domnului, acolo nu este întâmpinată cu slavă, ca, de pildă : Și stătea, lângă crucea lui Iisus, mama Lui și sora mamei Lui (In 19, 25).

Să urmăm după Cel răstignit prin deschizătura Mormântului în slava Celui înviat. Nu numai primul Său ucenic după credință, ci și ultimul slăvește dumnezeirea Lui : Domnul meu și Dumnezeul meu (In 20, 28)! După slava Învierii Domnului urmează noua slavă dumnezeiască a Înălțării Lui la cer. Caut un om, o faptă, un cuvânt, în care măcar acum să apară slava Mamei Domnului meu, care, ce-i drept , este vestită încă foarte devreme, numai că fără martori și fără urmări, de dreapta Elisabeta. Caut și nu găsesc.  Toți aceștia, într -un cuget – se scrie despre apostoli după Înălțarea Domnului – stăruiau în rugăciune împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Iisus (Fapte 1,14). Ce relatare neașteptată! Nu numai după apostoli, ci chiar după anumite femei necunoscute, abia în final se aduce aminte să se numească Maria, mama lui Iisus. Ce înseamnă aceasta? Păzește -mă , Doamne, să îngădui un asemenea gând, jignitor nu numai pentru Preasfânta Fecioară, dar și pentru Sfântul Evanghelist Luca! Ce înseamnă aceasta? Faptul că Sfântul Luca scrie în cartea Faptelor Apostolilor cum s-a purtat Preasfânta Fecioară între Apostoli;  ea, deși după înălțimea harului, în duh, a cârmuit nevăzut soborul Apostolilor, după smerenia inimii, în trup, văzut,  nu şi-a îngăduit nici un fel de slavă, nu a folosit nici un fel de avantaje. S-a pus în rând cu alte femei, le-a învățat pe ele prin pilda sa, ceea ce după aceea le-a învățat Apostolul Pavele cu cuvântul: Femeile voastre să tacă în biserică ( I Cor. 14, 34). Femeia să se învețe în liniște, cu toată ascultarea. Nu îngădui femeii să învețe pe altul ( I Tim. 2, 11-12).

Acum să privim la alt tărâm, nemărginit în întinderea lui, dar atât de lesne de văzut în luminozitatea lui, care s-a deschis pentru Preasfânta  Fecioară prin adormirea ei. Cât de repede s-a săvârșit aceasta: soborul apostolilor, cum spune Predania, a fost adunat de pretutindeni de către Duhul lui Dumnezeu nu atât ca să deplângă, cât ca să prăznuiască înmormântarea ei. Cum mai înainte necredința lui Toma s-a preschimbat în mărturia lui vrednică de încredere a Învierii lui Hristos, tot așa acum, încetinirea lui Toma se preschimbă într -un mijloc de proslăvire a înălțării Maicii Domnului – tot ascunsă, cum ascunsă a fost viața ei pe pământ. După ce a primit slava lui Dumnezeu în ceruri, din acest moment ea nu mai refuză nici slava omenească pe pământ, mai înainte nepotrivită pentru smerenia ei, acum folositoare și binefăcătoare pentru trăitorii pe pământ.

Slava ei a avut și dușmani proprii, asemeni slavei lui Hristos, dar în această vrăjmășie se află cu atât mai mult puterea dumnezeiască a harului, încât vrăjmașii nu îi sunt atât piedică, cât mijloc de dobândire a țelurilor Sale. Ce nu au făcut ereticii, care s-au străduit atât de viclean și semeț să răpească Preasfintei Fecioare Maria înalta numire de Născătoare de Dumnezeu? Faptul că Biserica Ortodoxă, păzindu -se de viclenie și obrăzniciile lor, a început să proslavească cu și mai mare râvnă pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, încât acum în Biserică nu este nici o singură zi, nici o singură slujire, care să nu fie împodobite cu slava ei dumnezeiască. [ Slujba Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Irmos, cântarea I a primului canon al praznicului]. Și aceasta nu este pur și simplu o ceartă de vorbe a ortodocșilor împotriva ereticilor, ci o luptă reală a puterilor duhovnicești și biruința finală a puterii lui Hristos asupra puterii vrăjmașilor. Căci gurile slăvitoare ar osteni pe parcursul veacurilor, dacă în sprijinul glasului rugăciunilor și cuvintelor de laudă nu ar veni Preasfânta Născătoare de Dumnezeu cu ajutorul ei mare, aducând sufletelor credincioase pe Hristos cu harul Său, așa cum apare ea în icoanele noastre sfinte, purtându -L pe brațe. Bucură -te , binecuvântată! Slava Ta, Vrednică Domnului, luminează minunile dumnezeiești! [Slujba Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Stihira 2 a Vecerniei Mari la Doamne strigat-am]

Iată, fraților, ce văd eu astăzi, având rang bisericesc și datoria slujirii și străjuirii credinței, când cuget la mormântul Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu. Dar unde duce această cugetare? Căci cugetarea cucernică nu trebuie să fie trândavă, ci stăruitoare. În așa fel ca pilda vieții ei ascunse să ne însoțească și să înțelegem, să primim și să plinim prin faptă învățătura lui Hristos : Să nu te arăți oamenilor…, ci Tatălui tău Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție  ( Mt. 6,18). Silește -te , fă bine, slujește lui Dumnezeu, dar păzește -te ca faptele tale, virtuțile tale, binefacerile tale să nu fie dezvăluite în fața oamenilor fără să fie nevoie,  după bunul tău plac,  mulțumit de sine, plin de îngâmfare;  să Îl ai pe Dumnezeu martorul conștiinței tale, iar El va fi răsplătitorul tău pentru tot ce faci sau rabzi pentru El, fără să fii luat în seamă de oameni.

Domnul povățuiește păstrarea tainei, în primul rând, pentru lucrările iubirii de oameni : Tu însă, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta (Mt. 6, 3). În al doilea rând, pentru lucrările evlaviei: Când te rogi, intră în cămara ta, și,  închizând ușa, roagă -te Tatălui tău,  Care este în ascuns (Mt. 6,6). În al treilea rând, pentru lucrările înfrânării și omorârii trupului: Să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău Care este în ascuns (Mt. 6, 18). Așadar, El învață taina modestiei și smereniei pentru toate îndatoririle omului față de Dumnezeu, față de aproape și față de sine – pentru orice faptă bună, pentru toate lucrările Legii.

Se va spune: dar cum se va plini cuvântul lui Hristos – Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri (Mt. 5, 16) ? Să nu aveți grijă, cuvântul lui Dumnezeu se plineşte de la sine și nu trebuieşte ajutorul vostru. Este spus: să lumineze lumina voastră, de la sine, natural, cum luminează orice lumină; nu este spus: demonstrați lumina voastră în văzul tuturor.  Faptele bune sunt fapte ale luminii naturale. Faceți totul în ascuns – lumina luminează când și cât poruncește Dumnezeu Dătătorul de Lumină. Necazul este că, dacă faceți fapte ale întunericului, rele, firește că nu va fi lumină de la aceasta și Dumnezeu nu va fi proslăvit prin acestea.

Ar mai putea spune cineva: atunci cum de se fac rugăciuni sau se propovăduiește în Biserică, dacă faptele cucernice trebuie făcute în ascuns? Ca să răspundem la aceasta, amintim că în aceeași învățătură, în care Mântuitorul nostru vorbește despre rugăciunea în taină, vorbește și despre darul care se aduce la altar: dacă îți vei aduce darul rău la altar ( Mt. 5, 23); iar aceasta se întâmplă în timpul serviciului divin deschis și sărbătoresc.  Prin aceasta se vede că,  prin învățătura despre rugăciunea în ascuns, nu se suspendă îndatorirea de a lua parte la slujba bisericească de obște. Dar și în acest caz este nevoie de o anume precauție, ca să nu apari oamenilor vanitos, ci să stai smerit înaintea Tatălui Ceresc;  Cel ce este în ascuns. Dacă,  stând în biserică, săvârșești fapte de evlavie, comune tuturor celor prezenți, dar te străduiești să stăpânești sau să faci nebăgate în seamă emoțiile deosebite ale evlaviei, suspinele sau strigătele gata să răbufnească, lacrimile gata să curgă, în această situație, chiar și într -o adunare mare, să te înfățișezi ascuns Tatălui tău,  Cel ce este în ascuns.

Să ne gândim, fraților, cât de urât, de apăsător și de nefolositor este să trăim numai în văzul lumii, cum fac mulți în viața morală, cea obștească și cea casnică. Arată totul, demonstrează totul ca la expoziție, trâmbițează despre toate, proclamă orice lucrare cât de măruntă, așa cum găina își laudă oul nou făcut. Dar, cotcodăceala găinii este mai cu temei, ea vestește oul, care s-a făcut cu adevărat și care rămâne,  în timp ce vanitoşii vestesc ceea ce nu există sau stârpesc prin cotcodăceală ceea ce au cotcodăcit. De pildă, se face o faptă de binefacere : este bine cât aceasta există. Dar dacă cel care a făcut -o se laudă cu ea, atunci cauza bună dispare. Acum iese la iveală că nu este bine în inima lui, ci acolo este făloşenie. Nu există binele nici măcar în ochii celorlalți oameni, căci și ei sunt cuprinși de vanitate și slăvesc cauza fălosului. Mai ales, nu există aici bine înaintea lui Dumnezeu. El nu a îngăduit pe vanitoşi, când a spus: Și -au luat partea lor ( Mt. 6, 2; 5, 16).

Creștine!  Să fii, iar să nu pari; iată una din cele mai importante rânduieli pentru tine. Să cunoști demnitatea neasemănată a cinstei modeste, pașnice, ascunse. Aceasta este pentru pământ ascunsă, pentru că ea este din plămadă cerească și există pentru cer. Să o săvârșești în taină și să o păzești de ochii omenești,  adesea necurați și care dăunează curăției ei, dar să o înfățișezi cu grijă și neobosit ochiului curat și curățitor al lui Dumnezeu. Și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. Amin.

Sursa: Predici și cuvântări alese,  Sf. Filaret, Mitropolitul Moscovei, Editura Doxologia, Iași, 2014, 293-300