smerenie-desavarsitaCând vedem pe Hristos precum este, începem a vedea pe noi înşine, a ne da seama cât de mari şi jalnici păcătoşi suntem, a plânge asupra noastră înşine. În măsura tânguirii noastre se naşte dragostea pentru lumea întreagă. Dezbinările  încetează. Suntem toţi unul în Hristos.

Singură lumina dumnezeiască, atunci când ne luminează, ne face în stare a ne vedea păcatele. Prin rugăciune inima noastră începe puţin câte puţin să priceapă înrâuririle duhurilor care umplu cosmosul. În loc de a înainta, vedem cu mereu crescândă ascuţime patimile ce ne stăpânesc. În chip paradoxal, acest simţământ de neînaintare este o înaintare. Măcar că n-am văzut nezidita lumină a lui Dumnezeu, ea este cea prin care ne vedem păcatele.

Citeşte şi:  Cum va arăta păcătosul la Judecata de Apoi?

Nu putem ajunge la rugăciunea curată decât prin pocăinţă. Pocăindu-ne, curăţindu-ne adică de toată patima păcătoasă, devenim puţin câte puţin în stare a intra în dumnezeiasca lumină.

Calea către cunoaşterea lui Dumnezeu trece mai-nainte de toate prin credinţă, prin dragostea lui Hristos şi prin pocăinţă.

Dumnezeu să vă dăruiască tuturor duhul pocăinţei. Plângeţi-vă greşalele, plângeţi pentru ca inima voastră să nu se usuce.

Citeşte şi:  Voia să se împărtășească, deși nu îi era de folos să o facă. Deși i se dădea Sfânta Împărtășanie cu lingurița, în gura ei nu intra nimic

“Din viaţă şi din Duh”, Arhimandrit Sofronie Saharov, traducere din limba franceză de Ierom. Rafail (Noica), – Ed. a 2-a, rev. -Alba Iulia: Reîntregirea, 2014