Sănătate din farmacia Domnului

sunatoarea’Trupul e slujitorul sufletului, iar sufletul este împăratul: drept aceea, adeseori se întâmplă, prin milostivirea lui Dumnezeu, ca trupul să fie ros de boli; ca urmare, patimile slăbesc, iar omul îşi vine întru sine; de altfel, însăşi boala trupească se naşte câteodată din patimi.

Alungă păcatul, şi boli nu vor mai fi.’’ (Cuviosul Serafim de Sarov)

Plante recomandate pentru reglarea tensiunii arteriale:

Cimbrul

În locul consumului de cafea, se va lua dimineata câte o ceaşcă de ceai de cimbru. Vă veti simti recomfortati pentru toată ziua. Tusea nervoasă de dimineată va dispărea şi stomacul va fi liniştit. Pentru prepararea ceaiului luati o lingurită cu vârf de cimbru, opăriti-o cu apă clocotită şi lăsati-o să se infuzeze jumătate de minut. Se strecoară şi se bea cu înghitituri mici.

Vâscul

Vâscul ocupă un rol important printre plantele medicinale datorită proprietătii sale exceptionale de a stabiliza tensiunea arterială. Se recomandă fiecăruia să urmeze o cură de şase săptămâni cu ceai de vâsc. În primele trei săptămâni, se consumă zilnic trei ceşti de ceai de vâsc, apoi, timp de două săptămâni, câte două căni pe zi şi, în ultima săptămână, doar un ceai zilnic. După aceasta, tensiunea arterială şi sistemul circulator se stabilizează. Ceaiul se prepară cu o lingurită vârfuită de vâsc, care se pune douăsprezece ore la înmuiat, în apă rece. Apoi, cantitatea obtinută se încălzeşte uşor şi se strecoară. Este recomandabil ca ratia zilnică să fie păstrată, încălzită, într-un termos, pentru a nu reîncălzi ceaiul de fiecare dată. Cine doreşte să aibă o tensiune arterială stabilă şi constantă de-a lungul întregului an, este bine să consume ceai de vâsc.

Citeşte şi:  România. Apa din robinete, sarea, zahărul... au dus la explozia cancerului

Sfaturi practice pentru cei ce suferă de oboseală:

  • Este foarte bine dacă puteti avea fete de pernă făcute din pânză de in. Tesătura are un efect foarte bun asupra sănătătii. Este răcoritoare, generează un somn odihnitor şi înlătură durerile de cap.
  • Oboseala este unul din primele simptome ale deshidratării. Sporiti-vă aportul zilnic de apă, bând apă între mesele luate.
  • Oboseala poate fi rezultatul unei insuficiențe de fier, care duce de asemenea la crăparea buzelor, răcirea extremităților corpului (mâinile și picioarele), deficiențe de memorie, migrene, rezistență scăzută la infecții,  paloarea feței. Consumati alimente care sunt bogate în fier.
  • Somnul va fi mai odihnitor dacă vă veti culca înainte de miezul noptii sau chiar înainte de ora 22, astfel vă veti trezi dimineata odihnit şi refăcut.
  • Dozele active de vitamine și minerale sunt esențiale pentru un metabolism sănătos. Dacă dintr-un motiv sau altul sunt insificiente, veti simți în scurt timp oboseala persistentă. Aimentati-vă cu legume şi fructe crude sau coapte.
  • Există un izvor de tinerete veşnică: sculatul de dimineată şi pornirea activitătii fără grabă sau amărăciune.Cine încearcă să ia viata mai uşor, va fi optimist, multumit şi cât mai bine dispus în toate ocaziile (bune sau rele), va trăi mai mult şi fără probleme mari de sănătate.
Citeşte şi:  Oamenii de ştiinţă o iau razna: Fac experimente cu celule stem umane implantate la animale

Postul – cel mai eficient tratament sufletesc şi trupesc

Este foarte indicat a se posti o zi pe săptămână. A posti nu înseamnă să nu mănânci nimic sau să suferi de foame. Este vorba de a reduce ratia zilnică de mâncare la jumătate. Pentru micul dejun se pot mânca hrişcă, fulgi de porumb sau de ovăz cu stafide şi miere. Se poate adăuga un măr ras. Masa de prânz să contină numai jumătate din ratia unei zile normale. Ziua se încheie mâncând, seara, o felie de pâine şi un măr crud sau copt. Dacă pe parcursul zilei apare senzatia de foame, se poate bea un amestec de ceaiuri în părti egale, din următoarele plante: sânziene, gălbenele (calendula), coada şoricelului şi roinită. Se foloseşte o lingurită vârfuită din plantele amestecate pentru o ceaşcă, se opăreşte şi se lasă să stea o jumătate de minut. Se strecoară şi se bea fierbinte cu înghitituri mici. O asemenea zi de post este recomandată fiecărui om care vrea să fie sănătos. Astfel vă veti simti mai uşori, mai bine, mai vioi. Ziua de post va fi aleasă în aşa fel, ca să nu fiti nevoiti să depuneti mai mult efort fizic sau intelectual.