Pe 22 octombrie 2018 la 23h25, Arhimandritul Grigorie Zoumis, Starețul Mănăstirii Dochiariu din Sfântul Munte Athos, a murit la vârsta de 76 de ani. În ultimii ani, Gheron a suferit cu curaj povara unei dificile boli. A fost îngropat pe 23 octombrie.
Arhimandritul Grigorie s-a născut în insula Paros și a fost o rudă apropiată a Sfântului Gheron Athonit Iosif Isihastul. El și-a petrecut 65 de ani de viață în mănăstire, calea sa monahală începând sub îndrumarea a doi cunoscuți eroi ai ascezei: Gheron Filotei Zervakos și Amfilohie Makris din Patmos, acum canonizat.
Pe 1 ianuarie 1967 el a primit tunderea monahală de la Gheron Amfilohie și viața sa monahală a început-o la skit sub îndrumarea lui. În 1970, după moartea Starețului său, Grigorie a decis să însoțească alți călugări la o mănăstire situată în partea centrală a Greciei, în Karpenissi, la Mănăstirea icoanei Panagia Proussiotissa.
După un timp, a fost invitat împreună cu unii frați la mănăstirea Dochiariu din Athos. Foarte curând după sosirea sa a fost ales Egumen. Această mănăstire începuse în acea vreme să se sufere o serioasă destrămare. Sub conducerea lui, ea a renăscut și a primit noi frați.
Gheron Grigorie era sever și binevoitor în același timp. În ciuda problemelor serioase de sănătate, el urca aproape în fiecare zi pe cărările de munte, mai bine de un kilometru, unde trebuia să controleze lucrările de restaurare a două vechi biserici. Se bucura de o mare autoritate.
Gheron se îmbrăca cu haine vechi, uzate și se comporta cu multă simplitate, în timp ce era Arhimandrit și Ieromonah, spunând că îi place astfel atât de mult.
Vorbind despre sine, Gheron cerea rugăciunea pentru „tălharul de Grigore„.
Arhimandritul Grigorie este autorul cărții „Oamenii Bisericii pe care i-am cunoscut„[Ucenic la oameni nevoitori n.n.] și care conține o mare înțelepciune de viață.
Redactorii portalului „Athosul Rusesc” cer cititorilor să se roage pentru odihna sufletului adormitului Arhimandrit Grigoire.
Fragment din cartea Ucenic la oameni nevoitori:
L-am intrebat cum se roaga atunci cand isi implineste canonul.
„La inceput fac metanii pana obosesc. Dupa aceea parcurg siragul mataniilor de trei ori zicand rugaciunea vamesului, de trei ori cu marturisirea talharului, dupa aceea cate un sirag cu Rugaciunea lui Iisus, cu rugaciuni catre Preasfanta, catre Teologul si catre Cuviosul Hristodul si dupa aceea ma rog cat ma tin puterile. Am auzit de la batranul Macarie ca in afara de rugaciune mai exista si o alta stare, atunci cand rugaciunea inceteaza si mintea se cufunda in alta traire. Nu am reusit niciodata acest lucru, insa nu ma indoiesc de aceasta stare, pentru ca vad in mine, pe masura ce continui sa ma rog, o deschidere catre ceva dumnezeiesc, pe care insa nu pot sa ti-o descriu”.
