Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă, în Polonia, sâmbătă seara, de Ziua Națională a țării, pentru susținerea a ceea ce ei au numit „Europa albă”.

https://youtu.be/yRBMS64yKz0

Evenimentul, la care au fost promovate mesaje xenofobe, simboluri de extremă dreaptă și sloganuri religioase, a fost catalogat drept o „priveliște frumoasă” de către ministrul de Interne, Mariusz Blaszczak, scrie The Guardian. Poliția a estimat că 60.000 de oameni au participat la marșul din Varșovia. Mulți dintre ei au fost tineri, unii cu fumigene roșii, cu fețele acoperite sau cu sticle de bere în mâini, însă la manifestație au fost și familii, și vârstnici.„Dumnezeu, onoare, țară” și „Glorie eroilor noștri” au fost câteva dintre sloganurile scandate. De asemena, s-au scandat și sloganuri xenofobe, precum „Polonia pură, Polonia albă” și „Afară cu refugiații”.

Citeşte şi:  Moldova va face economii la compensațiile pentru transportul public

Manifestația a fost una dintre cele mai mari de acest fel din Europa și a atras lideri de extremă dreaptă din Marea Britanie sau Italia.

Contestatarii acestui miting s-au declarat șocați că protestatarilor li s-a permis să mărșăluiască pe străzi, susținând că majoritatea acestora sunt „huligani care au deturnat patriotismul”.

Sursa: basarabialiterara.com