Sfinte Părinte Stelian, sprijinitorul și călăuzitorul în rugăciunile noastre, patimile trupești biruind și împreună cu îngerii locuind, privești neîncetat mărirea cea gătită Sfinților, de lumina cerească umplându-te.

Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Stelian Paflagonul

Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Stelian Paflagonul

Acum, în mărirea cerească viețuind și înaintea Împăratului Hristos stând, nu uita pe credincioșii care cu îndrăzneală înalță rugăciuni și cer sprijinul tău.

Citeşte şi:  Predică la Sfântul mare Ierarh Nicolae

Cel ce de la sânul maicii tale ai fost sfințit, și vas ales al Duhului Sfânt te-ai arătat, luând sub ocrotirea ta pe mame și pe copii, ferindu-i de întristare și de boală, arată-te grabnic vindecător al suferințelor și al bolilor sufletești și trupești ale celor ce te laudă pe tine.

Citeşte şi:  Care este semnificația termenului „Ispas” sau „Paștele cailor” în relație cu slăvitul praznic al Înălțării Domnului?

Cel ce din pustiul Paflagoniei ai făcut loc de preamărire a Sfintei Treimi, fă și din pustiul inimilor noastre țarină bineplăcută a harului dumnezeiesc, în care să înflorească crinii cei mântuitori ai credinței și să se înmulțească roadele sfințitoare ale faptelor bune.

Ocrotește cu rugăciunile tale familiile și pe copiii noștri, cerând de la Milostivul Dumnezeu iertare de păcate, sănătate și mântuire, ca prin tine și împreună cu tine să lăudăm numele cel sfânt al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.