Dintre aceştia Sfântul Bartolomeu a fost unul din cei doisprezece ucenici, şi a propovăduit Evanghelia la indieni, scriindu-le Evanghelia lui Matei. A fost răstignit de cei necredincioşi în Alvanupoli, şi a primit sfârşitul cu cinste.
Şi fiind băgat într-o raclă de plumb a fost aruncat în mare; iar din voia lui Dumnezeu fiind adusă racla până în Sicilia, la ostrovul Liparia, şi arătându-se, a fost îngropat acolo, multe minuni izvorând din sfântul şi cinstitul său mormânt, şi dând la toţi care merg cu credinţă grabnică tămăduire, şi întoarcere cu bucurie şi cu veselie la casele lor.
Iar Sfântul Barnaba, care este numit şi Iosi în Faptele Apostolilor, fiind unul din cei 70, a călătorit împreună cu Pavel, fiind hirotonit. Şi se tâlcuieşte numele acesta: fiul mângâierii. Şi era din neamul lui Levi, născut şi crescut în ostrovul Ciprului.
Acesta întâi a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Ierusalim şi în Roma şi în Alexandria. Şi mergând la Cipru, a fost ucis cu pietre şi băgat în foc de elini şi de iudei; pe care luându-l Marcu Apostolul şi Evanghelistul, l-a pus într-o peşteră.
Şi mergând la Efes către Pavel, i-a vestit moartea lui Varnava; şi l-a plâns pe el Pavel mult. De Varnava se spune că a fost îngropat cu Evanghelia lui Matei, cea scrisă de dânsul, care pe urmă a fost aflată împreună cu trupul apostolului.
De aceea şi făcură obicei credincioşii, să nu fie acest ostrov supus la nici unul din episcopi, ci să fie chivernisit de un episcop al său. Şi se săvârşeşte soborul acestor sfinţi apostoli, în cinstita biserică a Sfântului Apostol Petru, ce se află aproape de preasfânta şi marea biserică.
Troparul Sfinţilor Apostoli, glasul al 3-lea
Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greșale sufletelor noastre.
Condacul Sfântului Apostol Varnava, glasul al 3-lea
Slujitor prea adevărat al Domnului ai fost şi din apostolii cei şaptezeci te-ai arătat întâi şi ai luminat împreună cu Pavel propovăduirea ta, tuturor vestind pe Hristos Mântuitorul. Pentru aceasta cu cântări, Dumnezeiască pomenirea ta, Varnava, o săvârşim.
Alt condac al Sfântului Apostol Vartolomeu, glasul al 4-lea
Arătatu-te-ai mare soare Bisericii, cu strălucirile învăţăturilor şi ale înfricoşătoarelor minuni, la lumină povăţuind pe cei ce te cinstesc pe tine, Vartolomee, apostole al Domnului.
Doamne ajuta Amin Mulțumesc
Doamne ajuta
Amin doamne ajuta
Doamne ajuta
Amin
Bună dragă câștigătoare și câștigătoare, acest mesaj este pentru cei care nu și-au primit încă coletul de la Gigi Becali, vă rugăm să ne contactați pe wathsapp pentru bonusul dvs.: +40733292878 sau alăturați-vă grupului nostru făcând clic pe acest link
https://wa.me/+40733292878
Amin
Amin
Doamne ajuta tuturor Amin !
Doamne ajuta amin!
Amin🙏🙏🙏
Amen
Amin!
Amin Doamne ajuta la toată lumea
Amin!
Amin
Amin Doamne ajută
Doamne ajusta! AMIN!
Amin
Аминь 🙏🙏🙏
Doamne ajuta Amin Slava Sfinte Doamne Slava Sfinte Dumnezeul nostru Slava Sfinte Doamne acum si pururea si in vecii vecilor Amin
D mne ajuta la toată lumea
Amin
Amin
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta la toată lumea ajuta și la copiii mei și la familia mea și mie iartăne și miluieștene pe noi păcătoși amin
Amin ❤
Doamne ajutane 🙏🙏🙏
Amin
AminDoamne ajuta
Amin.
🙏🙏🙏
Amin
Amin🙏
Doamme ajuta ne!Amin
Doamne ajuta si ne miluiestene pe noi pacatosi robi Tai Doamne Isuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu auzi ruga mea si dai putere si sanatate robului Tau Daniel Catalin bolnav Doamne ajuta sa treaca peste boala Doamne ajuta Amin 🙏🙏🙏
Doamne ajuta și ne miluiește pe noi păcătoșii Amin
Doamne ajută
Amin
Amin doamne ajuta
Amin
amin
Doamne Ajutà Amin
Doamne ajuta Amin!
Amin
Doamne ajuta
Doamne ajuta tuturor! Amin!
AMIN
Amin
AMIN
DOAMNE AJUTA SI MILUESTENE PE NOI PACATOSI AMIN
Doamne Ajuta Amin
Amin
Doamne ajuta la toată lumea
Amin Amin Amin Doamne ajuta
Doamne ajuta Amin!
Doamne ajutane pe moi pacatosii si ne earta tot ce gesim tie Amin
Amin
Doamne ajută Amin Doamne ajuta
Doamne ajuta Amin
Amin
Amin!
Doamne ajută Amin
Doamne Ajuta Amin
Amin
Amin
Doamne ajuta! Amin!
Amin
Amin
DOAMNE AJUTA AMIN.
Amin Doamne și sfinți. Rugați-vă pentru mine sănătate și lineste sufleteasca AMIN.
Doamne ajută! Amin 🙏🙏🙏
AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN!
Amin.
Amin doamne ajuta
DOAMNE IARTĂ-NE PE NOI PĂCĂTOȘII!!!
Doamne ajuta Amin!
Amin
Doamne ajuta, Amin.
Ámen
🙏
Doamne ajuta amin
Amin
AMIN !
Amin!
Amin
Doamne ajuta amin
Amin
Amin🙏🙏🙏
Doamne ajuta tuturor amin mila Ta sa fie cu noi toti
Doamne ajuta
Doamne ajuta tuturor copiilor si la copiii si nepoții mei Amin
Doamne ajută Amin
Doamne ajuta Amin
Doamne ajută sănătate amin
Doamme ajuta amin
Amin
🙏🙏🙏
Doamne ajută tuturor copiilor noștrii si familiilor noastre si nepoților noștrii si dăne doamne sănătate Amin.
Amin!🙏
Doamne ajută-ne și ne miluiește pe noi păcătoși și pe toată familia mea și pe toată lumea Amin Amin Amin.
Amin
AMIN!
Doamne ajuta amin
Amin
Amin
Domne ajuta
Amin
Slavadomnuluiamin multumescdomnuluiamin
Doamne Miluiește!