Biroul Naţional de Statistică (BNS) a dat start unui nou proiect de modernizare a colectării şi producerii datelor statistice despre populaţie. Proiectul este susţinut de Fondul ONU pentru Populaţie (UNFPA) şi Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

Proiectul îşi propune să revizuiască numărul populaţiei pe vârste şi sexe, cu aplicarea definiţiei internaţionale de „reşedinţă obişnuită”, pentru perioada 2014-2019 din fiecare localitate din Moldova, transmite Infotag.

Pe durata a doi ani de implementare a proiectului, BNS va estima migraţia internă şi migraţia internaţională la nivel teritorial, în baza datelor Agenţiei Servicii Publice despre schimbarea domiciliului şi în baza traversărilor frontierei de stat de către persoanele fizice, oferite de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

Citeşte şi:  Dezastrul din sistemul educaţional din Republica Moldova: Profesorii tot mai bătrâni, elevi tot mai puţini

Totodată, în luna iulie 2019, BNS a prezentat numărul revizuit al populaţiei Republicii Moldova pentru perioada 2014-2018 (date provizorii pentru 2018), inclusiv datele despre migraţia internaţională la nivel naţional. Astfel, pentru anul 2018, numărul populaţiei cu reşedinţă obişnuită în ţară a constituit 2,68 mil. de persoane, iar migraţia netă internaţională a constituit minus 48,6 mii persoane.

Citeşte şi:  Salarii bune, dar nu pentru toți. Cât câştigă moldovenii, în medie, lunar

Pe lângă aceasta, BNS va beneficia de suport tehnic în modernizarea infrastructurii şi echipamentului electronic utilizat pentru modalităţi noi de colectare şi procesare a datelor. Proiectul, în valoare de 566,6 mii de dolari, care se desfăşoară în perioada decembrie 2019-decembrie 2021, va spori dezvoltarea instituţională a BNS, în baza Strategiei de dezvoltare a sistemului statistic naţional 2020 şi va îmbunătăţi capacităţile BNS de a produce şi disemina date demografice calitative, conforme cu standardele internaţionale şi în timp util.

Citeşte şi:  CONDAMNAT pentru propagarea terorismului în Moldova. Ce pedeapsă a primit un chișinăuian

Aceste eforturi se aliniază Agendei globale de Dezvoltare până în 2030 şi a Programului Cadru pentru Dezvoltare Durabilă dintre Guvernul Republicii Moldova şi ONU.