mieiDe acum încolo, se va evita torturarea animalelor când vor fi tăiate. Acestea nu vor mai putea fi omorâte aşa cum se obişnuia până acum. Guvernul a aprobat un document, inspirat din legislaţia europeană, care prevede reguli clare: animalele nu trebuie să suporte durere, frică, foame sau sete.

Hotărârea de guvern cu privire la noile reguli de sacrificare a animalelor a generat  discuții în societate, pe alocuri ironice, chiar cu zeflemea, cu și fără temei. Actul normativ prevede  o nouă abordare, una euroconformă, față de animale și păsări, înainte ca gospodarul să le transforme în preparat alimentar. De acum încolo, vitele  cornute, porcii și  păsările de prin curți vor fi sacrificate, dar fără a le tortura. Haideți să nu zâmbim într-un dinte, pentru că lucrurile sunt mult mai complexe decât par la prima vedere.

Înainte de toate,  Guvernul a adoptat un document inspirat din legislaţia europeană, care prevede reguli expres, precum că animalele nu trebuie să suporte durere, frică, foame sau sete înainte de sacrificare. Apropo, este doar una dintre standardele europene, una dintre cele 23.000 pe care trebuie să le adopte Republica Moldova până în 2018. Asta în cazul în care, totuși, ne dorim în Europa și nu într-o uniune vamală post-sovietică, marcată de incertitudine. Comisia Europeană a elaborat niște norme absolut obligatorii, care impun monitorizarea animalelor după asomare, pentru a se asigura că acestea nu îşi revin înainte de a fi sacrificate, adică să se evite un parcurs chinuitor.

Citeşte şi:  R. Moldova: Satul în care oamenii locuiesc în bordeie

Și animalele trebuie ferite de suferință

În fiecare an, pe teritoriul UE, în statele membre sunt sacrificate pentru  carne aproximativ 360 de milioane de porci, oi, capre, vite şi câteva miliarde de păsări. Alte 25 de milioane de animale sunt sacrificate pentru blană, iar în incubatoare se trec sub lama cuțitului circa 330 de milioane de pui de zi. Unde mai pui că alte câteva milioane de animale sunt sacrificate în urma epidemiilor de gripă aviară şi febră aftoasă. Aceste sacrificări în masă trebuie gestionate în așa fel, încât să nu se răspândească bolile și să nu fie afectată sănătatea umană. Astfel, s-a ajuns la concluzia colectivă că este necesar ca abatoarele să asomeze animalele înainte de sacrificare pentru a evita, pe cât e posibil, durerea şi suferinţa acestora.

Citeşte şi:  Statistică alarmantă! 235 de persoane au fost ucise pe şosea în 11 luni ale anului 2017

Apropo, pentru ca animalul să intre în stare de inconştienţă înaintea sacrificării, se utilizează diverse metode de asomare: prin şoc electric, prin folosirea gazului anesteziant sau a unor mijloace mecanice, cum ar fi bunăoară pistolul cu aer comprimat sau banalul cuțit. În Republica Moldova funcționează 35 de abatoare, într-un fel sau altul dotate tehnologic, dar puține dintre care corespund noului regulament european. Ca să nu vorbim de tehnicile de sacrificare în condiții casnice. Propunerea Comisiei nu interzice niciuna dintre metodele de asomare, doar că limitează utilizarea anumitor tehnici. Oamenii de ştiinţă au rezerve faţă de două metode (gazarea cu dioxid de carbon şi electrificarea în baie de apă), dar, în acelaşi timp, recunosc că nu există alternative comerciale. Cam sinistre aceste rânduri, dar trăim așa cum trăim, într-o societate carnivoră.

Agenții economici vor trebui să se conformeze noilor reguli

Prima reacție a moldovenilor la aceste noi reguli a fost una cu exces de critici: cum adică, să-mi dicteze mie cineva ce să fac eu cu găina mea, proprietate privată. Exact așa au reacționat acum vreo șapte ani românii și bulgarii, dar, încetul cu încetul, și-au dat seama că a tăia coada oii pentru muls e o chestie de ocrotire și îngrijire a sănătății publice. Firește, un timp vom rămâne cum am fost și noul regulament nu va fi pus în aplicare de către majoritatea gospodarilor. De altfel, cam asta a dat de înțeles și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ion Sula. Domnul ministru a venit cu o precizare și a spus că, deocamdată, vor fi obligaţi să respecte noul regulament doar agenţii economici. Toporul, cuțitul și buturuga pentru păsări rămân cum au fost, în vigoare.

Citeşte şi:  Reprezentanții școlilor profesionale și centrelor de excelență susțin că, în ultimii ani, numărul elevilor a scăzut dramatic

Nu sunt prevăzute nici sancţiuni pentru cei care vor ignora noile reguli. „Cadrul de reglementare nu prevede deocamdată amenzi. Nimeni nu interzice ca să fie sacrificat porcul acasă. În continuare, această normă va exista, pentru că în sectorul auxiliar responsabilitatea şi-o asumă deţinătorul de animale”, a spus ministrul. În Republica Moldova funcționează 35 de abatoare, dar puține corespund noului regulament european

Stan Lipcanu