Postul să-ți fie cu toată puterea, ca înaintea Domnului. El curățește păcatele și fărădelegile tale; face sufletul cuviincios, sfințește cugetarea, alungă dracii și apropie de Dumnezeu. Iar dacă ai mâncat o dată într-o zi, a doua oară să nu poftești, ca să nu te faci risipitor și să-ți tulburi cugetul. În felul acesta, poți avea cu ce să împlinești porunca binefacerii și poți să omori patimile trupului.

Postul curățește păcatele și fărădelegile tale; face sufletul cuviincios, sfințește cugetarea, alungă dracii și apropie de Dumnezeu
Iar dacă s-ar face întâlnire de frați și ai fi silit să mănânci și a doua și a treia oară, să nu te temi, nici să te întristezi, ci mai bine bucură-te, mulțumind lui Dumnezeu că, făcându-te supus trebuinței și mâncând de două și de trei ori, ai împlinit legea dragostei și că pe Însuși Dumnezeu Îl vei avea orânduitor al vieții tale.
Dacă uneori trupul e bolnav și trebuie să mănânci și de două, de trei și de mai multe ori, să nu fie întristat cugetul tău. Căci ostenelile trupești nu trebuie să fie ținute și în timpuri de boală și de slăbiciune, ci trebuie lăsate atunci mai slobod în anumite privințe, ca să se întărească trupul din nou, spre aceleași osteneli ale viețuirii.
Iar în privința înfrânării de la anumite bucate, nu ne-a oprit dumnzeiescul cuvânt ca să nu mâncăm ceva, ci a zis: „Iată am dat vouă toate, ca pe legumele ierburilor” (Facerea 9, 3), „mâncați-le nimic cercetând” (I Corinteni 10, 25-27) și: „Nu cele ce intră în gură spurcă pe om” (Matei 15, 11). Deci înfrânarea de la anumite bucate e lucru ce rămâne la alegerea ta, ca o osteneală a sufletului.
Evagrie Monahul, Filocalia, vol. I, Editura Institutul de Arte Grafice „Dacia traiană”, Sibiu, 1947, pp. 46-47
Amin 🙏
AMIN AMIN AMIN DOAMNE AJUTA
Amin
Deci înfrânarea de la anumite bucate e lucru ce rămâne la alegerea ta, ca o osteneală a sufletului 🔺 https://c.aparatorul.md/36bgx 🔺
Postul nu curata nici un păcat ci doar JERFA lui Iisus Hristos analfabeților biblici ORTODOXI
VAI VAI CUM PUTEȚI SA HULIȚI JERFA DOMNULUI IISUS HRISTOS PAI NU A MURIT PE CRUCE PT PĂCATELE NOASTRE IISUS HRISTOS ȘI NUMAI EL NE CURAT ESTE DE PACAT SINGELE LUI RATACITITLIR ȘI ANALFABEȚILOR BIBLICI ORTODOXI?????
PAI DACĂ VA CURĂȚAȚI DE PĂCATE PRIN POST DICE O A MAI MURIT PE CRUCE IISUS HRISTOS MAI.???????
postare dublata aparaatorul md
Iar postul curat se tine cu seminte de multe feluri, sățioase, si in afara marilor urbe pentru ca trebuie sa ai pace si sa nu gandesti rau de nimeni.
Amin
Amin
AMIN DOAMNE IISUSE LAUDAT SI SLAVIT FIE NUMELE DOMNULUI IISUS GLORIE TIE DUMNEZEUL NOSTRU SLAVA TIE DOAMNE IISUSE AMIN DOAMNE IISUSE ALELUIA 🙏🙏🙏🙏🙏
Doamne ajută Amin 🙏
Amin
Amin!
Amin
Doamne ajuta
AMIN
Doamne ajuta Amin !
Doamne ajută Amin !🙏🙏🙏
Curăță trupul. Restul, aberații habotnice.
Amin
Amin
Amin.
Amin!
Amin
Amin!
Amin!
Adevărat a înviat Doamne ajuta Amin Mulțumesc
Amin
Doamne ajuta Amin
Ajutal Doamne și pe Eusebiu
Amin
Doamne ajuta amin
Multumesc Doamne pentru tot ce ne dai noua pacatosi AMIN 🙏
Amin
Multumesc Domnului Ajuta Doamne la toata lumia dale sanatate pace si liniste sufleteasca Multumesc Domnului Amin Amin Amin
Duci vb de la unu la altu mai ușor cu postu
Asa ca mai ușor cu postu și ascultatul crezului cind ești un mincinos birfitor
Degeaba postești dacă ești nenorocit și faci rau minți ca un nenorocit degeaba te duci.la biserica te spovedești dacă ești nenorocit mai mari păcate faci
🙏🙏🙏
CURĂȚĂ DOAMNE SI SUFLETUL MEU.AMIN.
DOAMNE AJUTA
Doamne ajuta amin
Amin!
Amin😇👑🙏
Doamne ajută-ne Amin
Doamne ajuta 🙏
Amin doamne ajuta
Amin doamne ajuta
Amin
Sa ne ajute Dumnezeu l-a toată lumea
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta tuturor. Amin.
Amin
AMIN,AMIN ,AMIN !
Doamne ajută
Amin doamne ajuta
Doamne ajuta
Amin
Amin !
Doamne ajută-ne Amin
Amin
Doamne ajută Amin!
Amin
Doamne ajuta-ne! Amin 🙏🙏🙏
Doamne ajută 🙏🙏🙏
Doamne ajutane !
Doamne ajuta amen
Doamne Dumnezeule iartane ajutane Amin
Doamne ajuta amin
DOAMNE AJUTA-NE AMIN 🙏
Amen!
Doamne ajută, Amin!😘❤👍
Doamne ajuta amin