Anul trecut moldovenii au consumat mai multă carne decât cartofi, scrie sputnik.md

În ultimii ani moldovenii au început să pună pe masă alimente mai sănătoase. Potrivit Biroului Național de Statistică, moldovenii consumă mai puțini cartofi și mai multă carne.

Anul trecut oamenii care locuiesc la oraș au consumat aproximativ 256 de litri de lactate cu 10 litri mai mult față de acum doi ani. Din meniul orășenilor nu au lipsit ouăle și legumele. O singură persoană a consumat aproximativ 200 de ouă și peste 100 de kilograme de legume.

Citeşte şi:  A fost inaugurat primul laborator digital din cadrul proiectului de susţinere a educaţiei digitale

Pâinea este un aliment aproape nelipsit de pe masa celor din mediul urban. O persoană a consumat peste 110 kilograme într-un an. La fel, un om de la oraș a mâncat cate 55 de kilograme de carne cu trei mai mult comparativ cu anul 2016.

Si fructele nu au lipsit din meniul zilnic, consumul a ajuns la 54 de kilograme de persoană. Un lucru îmbucurător este faptul că a scăzut cu un kilogram și jumătate cantitatea de cartofi inclusă în meniul pentru o singură persoană.

Citeşte şi:  Îngrijorător! În primele șapte luni ale anului curent, 33 de persoane au murit în R. Moldova după producerea unor accidente la locul de muncă

Și la sate printre alimentele preferate se numără lactatele. Un locuitor din mediul rural a mâncat aproximativ 200 de litri de lapte și aproximativ 180 de ouă. În mediul rural pâinea este inclusă în top trei cele mai consumate produse. O persoană a consumat peste 130 de kilograme, cu 20 mai mult decât un orășean.