În timpul stăpânirii turceşti în Grecia şi chiar după eliberare, o bucată de vreme, munţii şi pădurile erau pline de tâlhari. Din când în când, câte o ceată ajungea şi la Muntele Athos şi prăda mai ales casele izolate ale monahilor.

Astfel, într-una din zile, câţiva tâlhari în frunte cu un vestit borfaş cu numele Eustatie, poposesc în preajma Careei, din muntele Athos. Ochise o casă mai ferită, unde vieţuiau doi monahi bătrâni şi despre care se spunea că sunt bogaţi. Noaptea târziu, hoţii bat la poarta casei. Bat şi bat şi într-un târziu, un glas dinăuntru întreabă: Cine este? „Creştini buni răspunde Eustatie, am ajuns târziu şi vă rugăm să ne găzduiţi până dimineaţă”. Se deschide poarta şi un tânăr voinic apare din casă şi-i întreabă cam mustrător: „Ce căutaţi şi tulburaţi părinţii la ora aceasta?” Hoţii, care erau informaţi că în casă se află numai doi bătrâni au rămas cam nedumeriţi, dar îndată Eustatie îi răspunde tânărului: „Avem oarecare treabă cu bătrânii, vă rugăm să ne primiţi”. Tânărul pofteşte pe musafiri la arhondaric şi le spune să aştepte că el se duce să vestească pe bătrâni.

Citeşte şi:  Şi-a dat seama că mai multă nevoie are un SĂRAC de o bucată de pâine decât ea de o bijuterie…

Trece un ceas, trec două şi nici tânărul, nici bătrânii nu mai apar. Atunci hoţii îşi pierd răbdarea şi se sfătuiesc să se apuce de lucru. Cum stăteau ei pe pat unul lângă altul, încearcă să se ridice, însă şi mâinile şi picioarele le înţepeniseră lemn, nu le puteau mişca o fărâmă măcar. Se uită unii la alţii înspăimântaţi, încearcă să se ridice, nimic! Toţi erau ca de piatră. Atunci au început să strige cât îi ţinea gura: Ajutooor…. ajutooor! Din cauza strigătelor, cei doi bătrâni s-au trezit şi speriaţi au alergat la arhondaric de unde veneau strigătele şi, ce să vadă? Hoţii păreau liberi, dar nu se puteau mişca din locurile lor. Atunci bătrânii îi întreabă: „Cine sunteţi? De unde sunteţi? Cum aţi intrat aici?” La început hoţii erau mai cu îndrăzneală: ”Ne-aţi fermecat, boaitelor; daţi-ne drumul că vă rupem gâtul ca la vrăbii. Noi suntem oameni cumsecade, pentru ce ne-aţi legat?” Văzând însă că nu-i chip de mişcat din loc, au lăsat-o mai moale şi cu glas plângăreţ au început să se roage de bătrâni să le dea drumul.

Citeşte şi:  Când te rogi, dă uitării boala trupească și primește-o ca pe un canon de ispășire a păcatelor tale

Bătrânii iarăşi îi întreabă, cum au intrat în casă şi cine le-a dat drumul, iar hoţii le-au povestit că un tânăr, care arăta cam aşa la chip le-a deschis poarta şi i-a poftit să aştepte. Atunci, bătrânii şi-au dat seama că s-a petrecut un fapt minunat. Unul din ei a alergat repede în bisericuţa casei care avea hramul Sfântului Gheorghe, şi a luat de acolo icoana Sfântului Gheorghe şi a venit cu ea la tâlhari. Aceştia cum au văzut-o, au căzut toţi în genunchi şi au zis cu un glas: „Acesta-i tânărul care ne-a deschis poarta şi ne-a poftit aici”. S-au simţit dezlegaţi şi s-au închinat şi au sărutat icoana Sf. Gheorghe şi cu lacrimi au povestit bătrânilor cine sunt şi scopul pentru care veniseră şi şi-au cerut iertare. Apoi au dat multe daruri şi bani bătrânilor şi au plecat şi toţi s-au lăsat de tâlhărie. Iar şeful lor, cutremurat de această minune a Sfântului Gheorghe, a lăsat lumea şi s-a retras la Sf. Munte, unde tot restul vieţii şi l-a petrecut în pocăinţă şi viaţă aspră. Şi-a făcut o chiliuţă, şi un paraclis în numele Sfântului Gheorghe, în unul din locurile cele mai pustii ale Muntelui şi a ajuns un monah îmbunătăţit.

Citeşte şi:  Milostenie din nedreptate nu se face, nici din blestem nu vine binecuvantare, nici din lacrimi, veselie

Aşa păzeşte Dumnezeu pe aleşii săi şi primeşte cu dragoste părintească şi pe cei mai păcătoşi, dacă se întorc cu pocăinţă către Dânsul.

Sursa: munteleathos.com