Şi ajungând la Ghetsimani, nu a intrat în sat, ci S-a sălăşluit în oarecare grădină, ştiind că de acolo are să-L prindă. Atuncea Iuda cunoscând bine cum că acolo are să rămână Domnul, a alergat îndărăt cât putea la adunarea jidovilor dând de veste unde se află. Deci, luând de la dânşii cei 30 arginţi, şi ostaşii care era pregătiţi cu felinare şi cu lumini, s-a pornit cu mare grăbire spre grădina de la Ghetsimani. Dar Iuda încă pre cale fiind, le-a dat un semn zicând: ,,Să luaţi seama foarte bine, nu cumva greşind să prindeţi pre vreunul din apostoli în loc de Hristos, ci să căutaţi la mine pre care îl voiu cuprinde şi-l voiu săruta, pre acela, deodată să năvăliţi şi să-l prindeţi şi să-l loviţi bine cu câteva baltoage, ca să-i mai lipsească puterea, şi să nu cumva să-l scăpaţi”.

Aşa Iuda învăţând pre ostaşi, se apropia, iară Domnul Se afla în grădină de ceea parte de pârâul chedrilor, atâta nevoindu-Se întru rugăciune că Se făcuse sudoarea Lui ca picăturile de sânge ce pică pre pământ, şi zicea: Întristat este sufletul meu până la moarte (Marcu 14, 34); şi îngerul din cer I S-a arătat întărindu-L pre El, când şi apostolilor le-a zis, găsindu-i a treia oară dormind: Dormiţi de acum şi vă odihniţi, destul este; a venit ceasul; iată, se dă Fiul Omului în mâinile păcătoşilor. Sculaţi-vă să mergem; iată, cel ce m-a vândut, s-a apropiat (Marcu 14, 41-42).

Şi încă grăind El, iată Iuda, unul din cei doisprezece, a venit, şi împreună cu el norod mult şi ostaşii cu săbiile goale, iară Domnul văzându-i de departe, a ieşit afară din grădină întru întâmpinarea lor, şi le-a zis: Pre cine căutaţi ? Răspuns-au lui: pre Iisus Nazarineanul. Zis-au lor Iisus: eu sunt (Ioan 18, 4-5); şi îndată auzind ei acest cuvânt, au căzut toţi pre spate ameţiţi, şi felinarele li s-au stins. După aceasta, venindu-şi în fire, iarăşi au aprins felinarele, şi au intrat în grădină. Iară Domnul şi al doilea rând le-a zis: Pre cine căutaţi ? Iar ei ca şi întâia dată iarăşi au căzut la pământ (cu feţele în jos).

După aceea iarăşi îndreptându-se, s-au sculat şi a zis Iuda către ostaşi: ,,Eu mă mir de voi că sunteţi aşa de fricoşi, şi neputincioşi atâta de mulţi fiind, voi nu puteţi să prindeţi un om”. Atunci au zis ostaşii către dânsul: ,,Dar tu pentru ce cazi pre spate ca şi noi ? Noi ştim că tu ne eşti povăţuitor şi ne-ai zis că tu întâi îl vei cuprinde şi îl vei săruta, şi acum vedem că nici tu nu te poţi apropia”. Şi iarăşi a zis Iuda: ,,Ce trebuie sărutare ? Nu vedeţi că El singur aici înaintea voastră este, dar voi sunteţi cu totul neputincioşi ?” Şi aceasta o a făcut Domnul, ca arătat să cunoaştem noi că, nu când au vrut ei, ci când a voit El S-a lăsat să-L prindă.

Deci vrând să Se dea în mâinile lor, iarăşi S-a înfăţişat înaintea lor a treia oară, şi a zis lui Iuda: Prietene, pentru ce ai venit ? (Matei 26, 50) Iată vremea este bună, fă ce voieşti. Atunci Iuda apropiindu-se îndată L-a cuprins şi L-a sărutat, iară ostaşii văzând că S-a lăsat de L-a cuprins Iuda, îndată sărind cu toţii L-au prins pre El. Iar Petru, scoţând sabia, a lovit pre sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă. Atunci a zis Iisus lui: Întoarce sabia ta în locul ei, că toţi cei ce scot sabie, de sabie vor muri (Matei 26, 52); au ţi se pare că nu aş putea Eu singur să Mă apăr ? Şi a zis lui Malh să pună urechea sa la loc, şi îndată s-a vindecat.

Atunci apucându-L ostaşii cu nemilostivire, au început a-L bate cu săbiile şi cu ciomegele, şi fiecare cu ce avea în mâini; şi legându-I mâinile la spate, I-a pus la grumaji un ştreang şi-L trăgea la deal cu grăbire, cu mare batjocură şi cu strigări mari şi fără de rânduială, că se suia la văzduh glasurile lor, încât toată cetatea s-a speriat şi s-au deşteptat toţi din somn. Şi trăgându-L aşa cu mare batjocură, au ajuns la curtea lui Anna Arhiereul, care era îndreptător jidovilor, unde acolo era adunată toată mulţimea, aşteptând cu bucurie aducerea Domnului nostru Iisus Hristos cea cu necinste. Atunci, sfinţii apostoli de frică s-au ascuns cu toţii pre unde au putut, numai Sfinţii Ioan şi Petru mergeau după Iisus în casa adunării, iar Petru şedea afară cu slugile, ca să vază sfârşitul, unde şi lepădările de Hristos a făcut. După aceea, apropiindu-se Petru de uşa casei, unde era Domnul cu mâinile legate, a căutat Domnul spre Petru, şi cu acea căutătură a Domnului îndată şi-a cunoscut Petru greşeala, atunci şi cocoşul a cântat a doua oară. Şi ieşind el din curte, s-a ascuns într-o peşteră plângând cu amar, şi nu a ieşit din acea peşteră până în ceasul când a înviat Hristos din morţi.

Iar Domnul sta legat în curtea lui Anna, şi mulţimea ostaşilor celor peste o mie nu înceta a-L bate cumplit îndoindu-I durerile, până ce jidovii începură a-L trimite cu batjocură cu mâinile legate şi cu bătăi de la unul la altul, adică: Anna L-a trimis la Caiafa, apoi Caiafa L-a trimis iarăşi la Anna, după aceea L-a trimis la Pilat; apoi Pilat la întâia cercetare ce I-a făcut, cunoscând că nici o vină nu are, L-a trimis la Irod, fiindcă se întâmplase şi Irod în Ierusalim în acele zile. Şi Irod la întrebările ce I-a făcut, neluând nici un răspuns pre cât el aştepta ca şi vreo minune să vază de la Domnul. Deci, batjocorindu-L şi el de ajuns, L-a trimis iarăşi la Anna.

Mântuitorul Hristos înaintea lui Anna şi Caiafa

În această umblare de la unii la alţii a suferit Domnul foarte grele munci: lovituri, scuipări, palme, pumni, bice şi tot felul de răni, care de oameni nu s-ar fi putut şti nicidecum numărul mulţimii muncilor, dacă nu prin înger s-ar fi descoperit arătat celui dintre sfinţi părintelui nostru Dimitrie, Mitropolitul Rostovului. Deci, Anna Arhiereul iarăşi L-a întrebat cu tot dinadinsul de ucenici şi de învăţătura Lui. Atunci Domnul i-a răspuns: Eu totdeauna am învăţat în sinagogă şi în biserică, unde toţi iudeii se adună şi întru ascuns nu am grăit nimic. Ce mă întrebi ? Întreabă pre cei ce au auzit ce am grăit lor (Ioan 18, 20-21). Acestea zicând Iisus, unul din slugile ce sta înainte anume Malh, cel vindecat la ureche de Domnul, aşa de tare L-a lovit peste gură cu întrarmata mână de fier, încât s-a auzit în toată curtea că şi dinţii din gură I Se strămutaseră, şi îndată Domnul a căzut la pământ, şi s-au închipuit degetele acelei înveninate mâini pre faţa Domnului, şi mult sânge din gură şi din nas I-a curs. Atunci a zis Domnul: De am grăit rău, mărturiseşte de rău, iar de am grăit bine, ce mă baţi ? (Ioan 18, 23) Iar el îndată a răspuns, zicând: Dar pentru ce aşa răspunzi arhiereului ?

Osebit de acea palmă de fier a mai primit încă 102 lovituri cu palmele peste sfântul Lui obraz. Deci când era vineri, în faptul zilei L-a trimis Anna legat iarăşi la Pilat, dregător roman, unde acolo s-a adunat toată mulţimea jidovilor, şi toţi cei mai mari, cu feluri de mărturii mincinoase, silindu-se cum mai în grabă să-L dea morţii, fiindcă trecuse vremea să mănânce Paştile, că în noaptea aceea li se cădea lor să mănânce Paştile; dar pentru uciderea lui Hristos le-au mutat, precum spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur.

Acolo, însă, la Pilat aflându-Se Domnul, multe întrebări I S-au făcut, şi într-o temniţă la puţin ceas L-au vârât în butuci de piatră, până ce se adunau mărturiile cele mincinoase. Tot acolo a fost aşa de tare legat la stâlpi de piatră cu spatele, încât I S-a despicat dumnezeiescul Lui piept. Tot la acel stâlp atâta a fost strujit cu mărăcini clenciuroşi şi ghimpoşi, încât, când L-au dezlegat de la stâlp, a căzut jos pre pământ neputând să stea pre picioare nicidecum, ci Se tăvălea în sânge sub stâlp, şi chiar în ceasul acela ar fi urmat nevoie să moară, dacă nu dumnezeirea ar fi sprijinit pre omenire, ca după toate înfricoşatele munci pre cruce să-Şi dea sfântul Său suflet.

Deci, Pilat, după toate cruntele bătăi ce I-a rânduit (,,numai doar că ar potoli mânia cea sălbatică a jidovilor”) voia să-L slobozească, văzând că nu are întru Dânsul vină, aducându-le încă aminte şi de obiceiul ce au, ca să le slobozească la tot praznicul câte un vinovat, socotind că-L vor ierta pre El, măcar pentru cinstea praznicului; dar ei mai cumplit întărâtându-se, strigau: Nu pre acesta, ci pre Varava (Ioan 18, 40). Şi iarăşi: De vei slobozi pre acesta, nu eşti prieten chesarului (Ioan 19, 12); noi asupra ta vom da pâră la împărat, căci noi l-am adus la tine ca pre cel vrednic de moarte şi tu voieşti a-l slobozi. Noi de acum cu tine ne vom judeca la împăratul Cesar, că pre cel potrivnic lui voieşti a-l acoperi. De nu ar fi fost acesta tulburător, sfatul nostru şi arhiereii nu l-ar fi dat ţie prin mărturii dovedite că este dator să moară.

Acestea auzindu-le Pilat, s-a temut foarte, şi măcar că-L ştia pre Dânsul cu totul nevinovat, însă spălându-şi mâinile, şi împreună cu spălarea mâinilor, spălându-şi şi inima despre toată milostivirea, a zis: Nevinovat sunt de sângele dreptului acestuia, voi veţi vedea. Şi răspunzând tot norodul, a zis: sângele lui asupra noastră şi asupra feciorilor noştri (Matei 27, 24-25). Şi îndată Pilat făcând pre voia lor, a slobozit pre Varava tâlharul, iar asupra lui Iisus a slobozit hotărârea morţii într-acest chip:

Pilat spălându-se pe mâini

,,Eu, Pilat din Pont, stăpânitor prin împărăţia romanilor, în divanul cel mare al domniei mele, judec, hotărăsc şi osândesc pre cruce pre Iisus ce se cheamă de norod Hristos Nazarineanul, om răzvrătitor împotriva legii lui Moisi şi a mare-încuviinţatului împărat al romanilor Tiberie Cesarul, numindu-se pre sine Fiul lui Dumnezeu şi Împărat al lui Israil, ameninţând stricarea Ierusalimului şi a Sfintei Biserici, nevrând să ştie de frica Cesarului, având încă îndrăzneală a intra cu mulţimea de norod în oraşul Ierusalim şi în Sfânta Biserică ca un Împărat biruitor cu ramuri de finic.

De aceea, orânduim pre întâiul nostru sutaş (comit) Cornilie să-l treacă pre el în public prin oraşul Ierusalimului, legat, biciuit şi îmbrăcat în porfiră, încununat cu cunună de spini, ducându-şi însuşi crucea sa pre umeri, ca să fie pildă tuturor făcătorilor de rele. Către acestea poruncim să-l treacă dimpreună cu doi tâlhari ucigaşi, şi să-l scoată prin poarta ce

se zice Antonina, şi să-l ducă tot prin public la muntele făcătorilor de rele numit Golgota, şi acolo să-l răstignească pre cruce, pironit cu piroane de fier, după obiceiul osândiţilor, în obşteasca privire a tuturor, şi poruncim: ca nimeni ori de ce treaptă sau numire va fi, să nu îndrăznească a opri această hotărâre de mine dată, povăţuită şi săvârşită cu toată bună cuviinţă spre osânda abaterii acestui evreu, fiind pre temeiul legiuirilor şi a pravilelor împărăţiei romanilor. Către acestea va pune deasupra crucii şi scrisoarea aceasta a vinovăţiei lui în trei limbi: elineşte, romaneşte şi evreieşte adică: Iisus Nazarineanul Împăratul Iudeilor. În anul de la zidirea lumii 5508 martie în 23”.

Batjocorirea lui Hristos

Deci, după ce a săvârşit Pilat hotărârea morţii lui Iisus Hristos şi L-a dat ostaşilor ca să-L răstignească, le-a zis şi aceasta: ,,Iată vi-l dau ca să-l munciţi cum ştiţi, numai aceasta să ştiţi că el este dator ca pre cruce să moară, iar nu în alt loc, căci apoi veţi fi foarte rău pedepsiţi”. Cu aceasta a mai îmblânzit cruzimea ostaşilor; că de nu le-ar fi zis aceasta, nici nu ar mai fi prins ei pre Simon Chirineanul ca să ducă crucea cea foarte grea; ci ar fi bătut pre Domnul până la moarte, când nu mai putea să-Şi ducă crucea, slăbit fiind cu totul şi sângerat de multele şi cumplitele bătăi. Iar pentru toată mulţimea sfintelor Lui patimi să se ştie că numai suspinări umilite din inimă, mai înainte de moartea crucii, a slobozit de 109 ori; asemenea picături de lacrimi în toată vremea pătimirii Sale a vărsat din ochi 67.200, iar picături sângerate din ochi şi din tot trupul au fost de 11 ori câte 108.000 şi 225, care fac 1.188.225, adică un milion una sută optzeci şi opt de mii două sute douăzeci şi cinci.

De părul capului şi de barbă, tras şi târât a fost de 78 ori, poticnindu-Se şi căzând la pământ, începând de la grădină unde L-a prins şi până la Anna Arhiereul, de 7 ori. Când Îl împingeau până la poticnire, I s-au dat lovituri la picioare şi la fluiere 172; ridicat fiind de la pământ de păr şi de funia ce I-a fost în grumajii Lui de 23 ori. Tifle peste obraz şi peste gură şi între ochi a primit 28. Peste grumaji S-a lovit de 25 ori. Peste cap şi peste piept a primit lovituri 28. De stâlp a fost izbit o dată de moarte. De pământ iarăşi a fost trântit de 3 ori. La stâlp a fost bătut cu toiege de spini clenciuroşi, cu bice noduroase rău înveninate, şi cu lanţuri de fier în muchii. A primit lovituri 6.666; iară osebite răni au fost 5.000, şi fiindcă peste acelea I s-au mai adăugat altele mai cumplite, încât de multe ori după fire nevoie ar fi urmat să moară precum s-a mai zis, dar cu dumnezeirea se întărea omenirea, ca după acele prea multe şi grele patimi pre cruce să moară.

Osebit de răni, vânătăi au fost pre trupul Domnului încă 1.199, pre cap au fost împunsături de cumplită cunună de spini 1.000, fiindcă cununa se punea şi se lua de pre cap până la 50 ori. Lovit a fost peste cap şi peste cununa cea de spini, cu trestia şi cu toiegele din toată puterea, de 40 ori, dintru care lovituri au trecut ghimpi unii mai adânc decât alţii în capul Domnului 5, până la creieri, unde şi după Învierea Domnului au rămas 3, scuipări în sfânta faţă a primit 100, tras fiind încoace şi încolo cu batjocură de nas de 20 ori, de urechi aşijderea a fost scuturat de 30 ori. A mai căzut foarte rău când Îşi ducea crucea la deal la Golgota de 5 ori, şi a primit lovituri de moarte de 19 ori, când şi luându-I crucea de deasupra Lui, au silit pre Simon Chirineanul să o ducă.

Biciuirea lui Hristos

Acestea aşa săvârşindu-se Preacurata Fecioară Născătoarea de Dumnezeu nimic nu ştia de înfricoşatele munci ale fiului său, fiindcă ea se afla în Vitania, în casa lui Lazăr, împreună cu surorile lui şi cu alte femei care neîncetat o mângâiau şi o păzeau de aproape, după cum le poruncise Domnul. Şi măcar că nu ştia nimic de fiul ei cel iubit, însă de plângere nu înceta nicidecum, cunoscând cu duhul că fiul său pătimeşte. Iară vineri de dimineaţă au venit oarecare prieteni ai Martei şi ai Mariei din Ierusalim la Vitania şi le spuseră în taină toate cu mare jale pentru cumplitele patimi ale Mântuitorului şi cum că L-au dat ostaşilor ca să-L răstignească pre cruce; iară Preacurata Fecioară înţelegând din casă de unde se afla singură întru mâhnire, pentru venirea lor de la Ierusalim, începu a-i întreba cu tot dinadinsul cu mare durere zicând: ,,O ! prieteni iubiţi, spuneţi-mi adevărul, mă rog, ce s-a întâmplat fiului meu, şi cum se află ?”

Iară ei, după cum erau învăţaţi de Marta vrând să tăinuiască, au zis: ,,Nimic, Doamnă, rău nu am auzit de Dânsul”. Aceasta ei zicând şi ştiind ce s-a făcut Lui, îndată începură ei a plânge mai întâi, şi aşa nevoind ei au arătat adevărul. Atunci Preacurata cunoscând adevărul, îndată cunoscu că fiul ei pătimeşte cumplit şi cu mare plângere sărind, a început a alerga pre drumul Ierusalimului. Şi degrabă şi celelalte sfinte femei au început a alerga în urma ei, temându-se să nu se ucidă de întristarea cea multă, şi ajungând ele cu grăbire la Ierusalim, au mers drept la curtea lui Pilat, ci n-au apucat pre Domnul acolo, căci Îl porniseră la deal pre uliţă la Golgota. Iară ele şi mai cu grăbire mergeau ca să-L afle, şi apucând pre alt drum au ajuns întâi la Golgota şi neaflându-L acolo, s-au întors degrabă la vale pre alt drum.

Şi iată că L-au întâmpinat tocmai când căzuse sub cruce, şi ostaşii Îl băteau cumplit şi-L trăgeau de funia ce o avea în grumaji; şi nu Se putea scula de greutatea crucii, fiindcă slăbise acum foarte, şi era aproape de moarte, tăvălindu-Se în sânge, de unde nemaiputând dintr-acel loc să ducă crucea, o au dat lui Simon Chirineanul. Întru această jalnică stare aflând Preanevinovata Maică pre fiul ei cel iubit sub cruce cu totul istovit de bătăi, încruntat peste tot în sânge, încât numai urmele pre unde venise şi locurile pre unde căzuse cu crucea erau toate roşite cu scumpul sânge.

Soldaţii silindu-l pe Simon Chirineanul să ducă crucea Mântuitorului

Cine poate să spună cu de-amănuntul loviturile în piept ale Născătoarei de Dumnezeu ? Lacrimile cele amare, smulgerea nevinovatului şi frumosului păr din cap, ruperea obrazului cu unghiile, încât de n-ar fi fost celelalte sfinte femei cu totul s-ar fi ucis. Şi ce era mai rău, că nici nu o lăsau ticăloşii ostaşi ca să se apropie de fiul său, ci numai în urmă mergând şi tânguindu-se, unele ca acestea zicea: ,,Ah ! preaiubite, fiul meu ! Nu ai voit să mă asculţi pre mine, maica ta, ca să rămâi în Vitania, ci ai venit la Ierusalim ca să faci Paştele; iată ce-Ţi răsplătesc cei ce s-au îndestulat de facerile Tale de bine. Vai mie, fiul meu ! Nu Te-ai pornit ieri întru acest chip de la mine precum Te văzui acum. Vai mie, fiul meu ! Vai mie, fiul meu ! Căci ai făcut aceasta ? Ah ! Ce rău ai făcut jidovilor pentru care acestea Ţi-au răsplătit ? Vai mie, fiul meu ! Mângâierea mea şi inima mea cea preadulce ! Ah ! Ah ! Fiul meu preaiubite, cum văz urmele Tale pline de sânge şi nu mă pot apropia ca să Te şterg pre faţă. Vai mie, fiul meu şi Dumnezeul meu ! Trimite mai întâi la mine moartea, că nu pot suferi să văz acestea care nu nădăjduiam”.

Cu aceste cuvinte şi cu alte asemenea petrecea Preacurata Fecioară pre fiul său, împreună cu celelalte femei până ce au ajuns în deal la Golgota, şi ajungând la locul cel de osândă îndată ostaşii L-au dezbrăcat de haine şi L-au lăsat cu tot sfântul trup gol spre mai multă batjocură, după aceea L-au întins jos pre cruce şi L-au ţintuit, întâi amândouă mâinile, apoi picioarele unul lângă altul. Şi atâta L-au întins pre uscatul lemn al crucii, încât după proorocie puteai a număra oasele Lui, şi îndată după ce L-au pironit, au legat crucea cu funii, apoi cu multe strigări şi ocări ridicând-o, au înfipt-o în piatră, în gaura cea făcută înadins pentru aceasta.

Acestea privindu-le Născătoarea de Dumnezeu, s-a pătruns la cele dinlăuntru şi căzând la pământ a leşinat, şi a stat multe ceasuri nemişcată în mâinile sfintelor femei, care nici ele nu se pricepeau la cine vor căuta mai întâi: la Domnul care L-au văzut răstignit şi tot trupul Lui scăldat în sângele care curgea din rănile mâinilor şi ale picioarelor, sau la Maica Lui ce acum leşinase, şi mai vârtos femei fiind şi ele slabe de fire, însă întru acel ceas Sfântul Ioan a fost de mare trebuinţă ca unul ce la toate a fost de faţă. După ce au răstignit pre Domnul, au răstignit împreună şi pre acei doi tâlhari, însă nu cu piroane, ci cu funii au legat mâinile şi picioarele lor, după cum erau învăţaţi de cei fără de lege, ca numai pre Hristos să-L răstignească cu piroane, pentru zavistia şi urâciunea cea mare ce aveau asupra Lui. Apoi, după ce au răstignit şi pre tâlhari, au aruncat sorţi pentru cămaşa Domnului şi hainele le-au împărţit lor (potrivit Matei 27, 35), şi s-au întors ostaşii la ale sale, rămânând numai unul pentru pază.

După ducerea ostaşilor, Preacurata Fecioară a putut a se apropia de dulcele său fiu, şi a acoperi preacinstitele Sale coapse cu mahrama capului său, socotind de mare mângâiere că este slobodă a-şi plânge pre fiul ei cum voieşte totdeauna, cu celelalte femei şi cu Sfântul Ioan. Deci, aşa aflându-Se Domnul spânzurat pre cruce, adunarea cea ticăloasă ce era acolo L-a mai scuipat peste trupul gol de 73 ori, când a primit diferite ocări şi luări în râs, şi adăpare cu oţet şi cu fiere, şi hule de la tâlharul cel necredincios precum ne arată şi sfinţii evanghelişti pentru aceasta mai cu de-amănuntul.

Deci stând Născătoarea de Dumnezeu lângă crucea fiului său şi ştergându-L de sânge, Îi spăla picioarele Lui cu lacrimi şi le săruta şi mult Îl ruga ca să-i zică ei cel mai de pre urmă cuvânt, şi să nu o lase cu totul nemângâiată, şi-i zicea: ,,Ah ! Fiul meu ! Ce rău ai văzut de la mine, că iată cu tâlharul vorbeşti şi raiul îi făgăduieşti, iar către mine nu vorbeşti nici un cuvânt, dar într-a cui casă mă laşi, fiul meu, şi pre cine voiu avea mângâiere în locul Tău ? Vai mie, fiul meu, nu mă trece tăcând, că iată sunt aproape de moarte, şi pentru ce nu porunceşti morţii să mă ia pre mine mai înainte, că ce mai sunt eu fără de Tine ? Vai mie, fiul meu, cum Ţi s-a închis milostivirea cea spre mine, maica Ta !” Atunci Domnul a zis către Ioan, care sta sub cruce plângând: ,,Ioane, iubitul meu ! Iată maica mea să-ţi fie ţie maică, şi să o păzeşti ca lumina ochilor tăi”. Şi a zis către maica Sa: ,,Încetează, o, maica mea de atâta tânguire, că mai multă durere îmi pricinuiesc lacrimile şi cuvintele tale decât piroanele ce mi-au străbătut mâinile şi picioarele mele; iată pre Ioan să-l ai ţie fiu în locul meu”. Aceste cuvinte auzindu-le Fecioara Născătoarea de Dumnezeu, a luat puţină mângâiere, şi-i mulţumea foarte că nici în grelele Sale munci nu a trecut-o cu vederea.

Deci apropiindu-se ceasul al nouălea, după ce-L adăpară cu oţet şi cu fiere de multe ori, cu strigare mare plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul, când şi înfricoşatele semne s-au făcut în cer şi pre pământ, adică întunecarea soarelui şi a lunii, ruperea catapetesmei, cutremurul pământului, despicarea pietrelor şi altele ce ne arată evangheliştii mai lămurit; după aceea trecând puţin, au venit ostaşii trimişi de la sfatul jidovilor, ca osândiţilor să le zdrobească fluierele cu ciomegele, ca să moară mai curând, şi să-i ridice de pre cruce ca să nu rămână pre a doua zi, de vreme ce era sâmbătă. Deci, venind ostaşii, zdrobiră mai întâi fluierele tâlharilor, apoi venind la Hristos, şi văzând că murise atunci, nu I-au zdrobit Lui fluierele, ci unul din ostaşi cum se afla cu suliţa în mână, a repezit-o în sfânta coastă cea dreaptă, încât a străbătut acea suliţă înveninată până la cele dinlăuntru, ajungând până la inimă, şi îndată a ieşit sânge şi apă.

Acestea văzând şi Ioan, a mărturisit şi adevărată este mărturisirea lui, că acesta a fost la toate, şi ce a văzut a scris; acesta fiind acolo, a sprijinit într-un vas din dumnezeiescul sânge ce curgea din coasta Mântuitorului. Tot în acea vreme şi Longhin a strigat: Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta (Matei 27, 54). Şi crezând, nu s-a mai întors la sfatul jidovilor, ci a rămas dreptcredincios până la sfârşit.

Acestea aşa săvârşindu-se mai presus de fire, căci cu adevărat spaimă era a vedea pre Făcătorul cerului şi pământului spânzurat pre cruce, mort atâtea ceasuri ! Spre seară fiind, a venit un bărbat din Arimateea, anume Iosif, cu bun chip, şi boier fiind, a îndrăznit de a intrat la Pilat şi a zis: ,,Doamne Pilate ! O mică cerere am către stăpânirea ta: dă-mi mie trupul străinului acesta nazarinean, care este pironit pre cruce. Nu-ţi cer vreun lucru mare, ci un trup mort, că deşi tu necunoscându-l l-ai osândit mai cu asprime decât pre tâlhari, însă eu îl cunosc cine este el şi pentru ce a pătimit. Iată acum s-au potolit toate tulburările şi strigătele jidovilor, nu te vatămă pre tine nimic dacă mi-l vei dărui mie să-l îngrop după lege”.

Iosif din Arimateea cerând de la Pilat trupul Mântuitorului

Şi s-a mirat Pilat că a murit aşa curând, om tânăr fiind. Şi înţelegând cu tot deadinsul că a murit, umilindu-se şi de cuvintele lui Iosif, a rămas întru mare mâhnire, şi lui Iosif i-a poruncit ca fără nici o temere să-l pogoare de pre cruce, şi să-l dea obişnuitei îngropări. Deci Iosif dobândind acest mare dar, adică slobodă voie de la Pilat pentru îngroparea Domnului, fără zăbavă s-a dus să-L pogoare de pre cruce, unde îndată a venit şi Nicodim cu smirnă şi cu amestecături de aloi, care erau mai înainte pregătite, şi aşa Iosif şi Nicodim şi cu Sfântul Ioan cu multe lacrimi, mai întâi închinându-se, şi aşa despironindu-L de pre cruce, mai întâi au despironit sfintele palme care erau foarte rău spintecate şi rănite, pentru că toată greutatea trupului a spânzurat numai întru cele două mâini şi piroane ale palmelor, din care nevoie era a se spinteca dumnezeieştile palme; asemenea au despironit şi preacuratele picioare, şi L-au pogorât de pre cruce.

Coborârea de pe cruce

Deci acestea aşa făcându-se, cine poate să povestească sau să spună amarele lacrimi şi tânguirile Născătoarei de Dumnezeu şi ale celor împreună cu dânsa ? Văzând înfricoşatele răni, şi pre fiul său mort fără suflare, purtându-Se pre mâinile lor, Îi spăla rănile cu lacrimi şi adesea le săruta cu mângâietoare şi jalnice cuvinte, întru atât încât pleca spre plângere şi pre cele neînsufleţite stihii. Şi ar fi voit Preacurata Fecioară măcar puţin timp a mai petrece pre fiul său cu lacrimi şi cu cuvinte cuviincioase ca unei maici, dar nu i-a fost cu putinţă fiind acum noapte, şi poruncă era ca toţi să se liniştească pentru ziua Paştilor. Şi aşa degrabă spălându-I sfântul Trup cu aloi, şi înfăşurându-L cu pânză subţire, precum aveau obicei jidovii a face, iar Iosif de spaimă cuprins fiind, cu frică slujea la îngroparea Domnului Hristos şi cu lacrimi grăia unele ca acestea:

,,Vai mie preadulcele meu Iisuse, cum mă voiu atinge de trupul Tău cel nestricăcios, sau cu ce pânză Te voiu înfăşura ? Sau cu ce mâini Te voiu pune în groapă ? Sau ce cântări voiu cânta la groapa Ta ? Ştiu şi pricep că minunate cuvinte ar trebui să se cânte dumnezeirii Tale, care mintea noastră nu le cuprinde, însă împreună cu Nicodim vom cânta aşa: Fiule Unule Născut, Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Cela ce eşti fără de moarte, care ai venit pentru mântuirea noastră a Te întrupa din Sfânta de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioară Maria, neschimbat Te-ai făcut om, răstignitu-Te-ai Dumnezeule, şi cu moartea pre moarte ai călcat, Unul fiind din Sfânta Treime, împreună preaslăvit cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, miluieşte-ne pre noi”.

Şi aşa L-a pus într-o groapă a lui Iosif în grădina sa, care era săpată în piatră, unde nimeni mai înainte nu zăcuse, ca înviind Hristos să nu socotească că ar fi înviere a altcuiva, iar amestecarea de aloi şi de smirnă a fost lipicioasă, ca dacă vor vedea pânza şi mahrama capului rămasă în groapă, să nu li se pară că L-a furat, că în ce chip nefiind slobozenie, ci mai vârtos şi ostaşi erau puşi pentru paza mormântului, ar fi putut cineva să-L fure sau să rupă acele ce aşa erau lipite de trup ? Deci, cu unele ca aceste cuvinte şi tânguiri, a fost îngropat trupul Domnului nostru Iisus Hristos de sfinţii bărbaţi Iosif cel cu bun chip, de Nicodim şi de Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, împreună şi cu Preacurata Fecioară Maica Sa, şi de sfintele femei mironosiţe, iar altul vreunul din ucenici n-au fost, fiind toţi risipiţi şi ascunşi de frică; deci, punând pre uşa gropii o piatră mare, s-au dus de acolo şi s-au odihnit după poruncă.

A pătimit Izbăvitorul nostru cu tot sufletul Său şi cu tot trupul Său, izbăvind pre om din moartea cea sufletească şi trupească. Cu sufletul a pătimit: scârbă, tânguire şi temere de moarte. Peste toate puterile sufleteşti, adică peste minte, peste înţelegere şi peste voie. Iar cu trupul afară de golătate, a pătimit bătăi, răni şi dureri peste toate mădularele şi simţirile trupeşti. Peste cap îmboldiri, pre mâini şi pre picioare pironire, pre coastă şi pre inimă împungere, peste obraz şi tâmple lovituri şi scuipături. La pipăirea a tot trupul bătăi, la gustare adăpare cu oţet şi cu fiere. Spre mirosire întru puturoasa închisoare şi pre Golgota de către trupuri răbdarea putorilor, la auzire ocări şi huliri, la vedere acoperirea ochilor şi vărsarea lacrimilor, a celor ce stau şi plângeau sub crucea Lui. Şi la privirea dezgolirii trupului Său, a căruia numai coapsele Preacinstita Maica Sa, cu mahrama capului său, pre cruce le-a înfăşurat.

Însă trei mai iuţi dureri au fost la sfintele patimi ale Domnului, cea mai întâi când Domnul nu multe suflete a văzut pocăindu-se cu mulţumire, pentru pătimirea Sa pentru care ca şi cum în zadar, sângele Lui a fost vărsat. Al doilea, când Domnul a văzut sufletul Maicii Sale sub cruce gemând, şi cu arma pătimirii pătrunsă. Al treilea, când trupul Lui pre cruce L-au pironit, atâta de mâini şi de picioare L-au întins, cât s-au desfăcut toate alcătuirile Lui. În ceasul acela s-a împlinit proorocia psalmistului: Numărat-au toate oasele mele (Psalmi 21, 19). Toate pătimirile Domnului după semuiri au fost 100.146, dacă cineva bolind din inimă pentru atâtea răni ale Domnului Iisus Hristos şi peste toată ziua va face rugăciunea dumnezeiască Tatăl nostru de 15 ori, acela într-un an de zile câte o rugăciune în cinstea fiecărei răni îi va aduce Domnului, sau câte 15 metanii într-un an pre toată ziua, întru cinstea patimilor Domnului, făcând acela va aduce câte o metanie la fiecare rană a Domnului.

Iar în ce fel de folos este omului din cugetările Patimilor Domnului Iisus Hristos, unul din dascăli a scris: ,,Dacă cu adevărată cugetare, şi cu desăvârşită sfărâmare a inimii vei cugeta pentru Patimile lui Hristos, mai mult folos vei avea, decât când cineva peste tot anul va posti de pâine şi de apă, sau de şi-ar omorî pre toată ziua trupul său până la vărsare de sânge chinuindu-se, sau de ar citi Psaltirea pre toată ziua”.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 76/martie-aprilie 2013