Aţi auzit dreptslăvitorilor creştini ? În Sâmbăta trecută pentru Lazăr cel mort de 4 zile şi înviat prin singură strigarea Mântuitorului: Lazăre, vino afară (Ioan 11, 43). Pentru care preaslăvită minune mulţime de noroade jidoveşti au crezut întru dânsul. Aţi auzit şi pentru intrarea cea minunată în Ierusalim, ce cinste şi cântare i-a dat noroadele şi mai vârtos pruncii jidoveşti, îndemnaţi fiind de Duhul cel Sfânt, din care pricină s-a cutremurat toată cetatea, zicând: Cine este acesta ? (Matei 21, 10) Unele ca acestea văzând (zice dumnezeiescul Matei), arhiereii şi cărturarii s-au mâniat, cu toate că ei şi mai înainte erau mânioşi şi crăpau de zavistie, de când i-au izgonit cu biciul de ştreang din biserică, şi mesele le-au răsturnat şi le-au împrăştiat banii lor, zicând: Casa mea, casă de rugăciune se va chema; iar voi o aţi făcut pre dânsa peşteră, tâlharilor (Matei 21, 13), asemenea şi de minunile cele multe şi preste fire ce s-a făcut de Domnul nostru IIsus Hristos, care ei singuri le auzise şi le văzuse, nedumerindu-se, zicea: ,,Vedeţi că nimica nu folosim, iată lumea toată merge după dânsul şi vor veni alte neamuri şi vor strica Biserica şi cetatea noastră şi locul acesta sfânt ni-l vor lua şi noi vom rămâne robi şi de batjocură tuturor”.

Unele ca acestea cugetând ei şi zicând, şi mai vârtos văzând că nici într-un chip nu pot ei a-şi împlini voile lor, fiindcă Mântuitorul înaintea tuturor îi înfrunta şi îi certa foarte pre arhierei şi pre cărturari, ca pre cei ce se abătuse de la legea mozaicească.

Deci din unele ca acestea şi din cele mai sus zise minuni, umplându-se de răutate înveninată şi nevindecată în inimile lor, şi mai vârtos că chiar acum venise vremea ca răscumpărătorul nostru Domnul să se dea în mâinile oamenilor păcătoşi să-L răstignească, au început a se sfătui şi a căuta vreme cu prilej ca numaidecât să-L omoare pre El, pentru ca să nu tragă la dânsul toate noroadele, şi pentru ca să nu-i mai certe pre ei pentru faptele lor cele rele.

O ! neam jidovesc blestemat şi îndărătnic, cum vă sfătuiti cele deşarte ! Unde trebuia ca voi să vă veseliţi şi să vă bucuraţi că s-a născut din neamul vostru un făcător de bine, şi doctor ca acesta făcător de minuni, care în neamul omenesc nu s-a aflat niciodată ca să facă cineva aşa preaslăvite minuni ca acestea, adică: surzii să auză, muţii să grăiască, leproşii să se curăţească, boalele cele nevindecate şi de mulţi ani să se vindece, dracii din oameni să se izgonească şi morţii de pre paturi şi de pre năsălii şi chiar din mormânt, ba încă de 4 zile mort şi împuţit, ca din somn să se scoale, numai prin singur glasul lui, cu adevărat neam neînţelegător şi fii piericiunii sunteţi voi, jidovilor.

Aţi auzit, iubiţilor fraţi, pentru ce s-au întărâtat neamurile şi noroadele evreieşti au cugetat cele deşarte (potrivit Psalmi 2, 1) ? Şi pentru ce au stătut de faţă împăraţi, arhierei, cărturari şi boieri ? Aţi auzit pentru ce s-au sculat asupra Domnului şi asupra unsului Lui ? Să rupem dar, iubiţilor fraţi, legăturile lor şi să lepădăm de la noi jugul lor, pentru că cel ce locuieşte în ceruri va râde de dânşii, şi întru mânia sa îi va tulbura pre ei. Aşadar, ticăloşii jidovi, adunându-se de multe ori la sfatul lor, acestea zicea: ,,De nu-l vom ucide noi pre acest Iisus, fiul Mariei, să ştiţi cu bună seamă că va pieri legea noastră şi acest loc sfânt, şi vom rămâne să fim defăimaţi de toate neamurile”.

Deci s-au unit cu bătrânii şi cu cărturarii şi cu arhiereii cei mai mari, care erau îndreptători ai anului aceluia, şi au zis: ,,Mai bine este să moară unul, decât să piară tot norodul”. Iar aceasta nu de la sine o au zis, ci arhiereu fiind al anului a proorocit, că vrea Hristos să moară pentru norod, şi a zis: ,,Să-l ucidem, dar nu în Biserică, nici între norod, căci vedem că sunt mulţi din cei ce cred într-însul”. Deci s-au învoit între sineşi ca să dea arginţi mulţi ca să înşele pre vreunii din prietenii sau ucenicii Lui, ca să-L cerce unde s-ar afla El noaptea, într-un loc deosebit, şi prinzându-L să-L dea lui Pilat, prin mărturie mincinoasă, ca să-L răstignească pre cruce, ca văzând noroadele cele ce crezuse într-însul că a murit cu o moarte de ocară ca aceea, se vor lepăda de Dânsul şi de învăţătura Lui.

Şi cu acest ticălos scop gândea ei ca să stingă cu totul pomenirea Mântuitorului şi a învăţăturii Lui, şi a preaslăvitelor minuni, pentru care şi poruncea norodului ca să nu se spună minunile cele mari nimănui, nevoindu-se ei în tot chipul ca să plece pre noroade a crede cum că el este înşelător şi nu păzeşte Sâmbăta, şi că voieşte să strice biserica lui Solomon ce o a zidit în 47 ani, şi cum că numai cu Velzevul scoate dracii. Şi altele multe ca de acest fel de minciuni zicea cei mai mari din cărturari către norodul cel prost, acestea văzând şi prea ticălosul diavol Satana, şi socotindu-l şi el a fi om numai gol, iar nu şi Dumnezeu, şi s-a bucurat foarte cu toate slugile lui şi a zis: ,,Acum este vremea ca să-mi izbândesc asupra Nazarineanului pentru toate nedreptăţile ce mi-au făcut mie, deci mă voiu duce degrabă pre la prietenii şi apostolii lui, ca doar aş găsi pre vreunul ca să mă asculte şi să fie robit cu iubirea banilor, şi aşa prin vreunul din apostolii lui lesne l-aş da pre el în mâinile jidovilor”.

Şi venind Satana în ceata apostolilor şi văzându-i pre dânşii cu postul şi cu rugăciunea întrarmaţi şi de lumea aceasta cu totul negrijindu-se, ci numai Stăpânului Iisus Hristos slujind, nu s-a putut atinge de unul ca acela, iar mai pre urmă venind la Iuda Iscarioteanul, nu multă osteneală a pus şi îndată l-a aflat pre el gata la toate, fiindu-i inima rănită după averi. Deci Iuda, miercuri de dimineaţă, fără să ştie cineva din apostoli, s-a dus în Ierusalim, pentru că Mântuitorul se afla în Vitania, după cum spune Evanghelistul Matei, că după întâmpinarea ce l-a întâmpinat noroadele cu stâlpări şi după lauda cea din gura pruncilor, lăsându-i pre ei, au ieşit afară din cetate, la Vitania, şi s-au sălăşluit acolo (Matei 21, 17).

Aşadar, precum s-a zis, mergând Iuda în Ierusalim, a înţeles el că bătrânii şi arhiereii atunci erau adunaţi iar la sfat asupra Învăţătorului său. Şi luând Iuda întru sine obrăznicie, a început a se învăţa pre sine: ,,Să dau, zice, pre acesta şi voiu câştiga bani”. Şi a mers degrabă unde era adunat sfatul jidovilor şi bătu în uşă, iar ei au poruncit să-i deschiză, că-l văzuse prin ferestre venind şi-l cunoscu că este Iuda ucenicul lui Hristos. Iar el intrând la dânşii, unul dintre cei mari i-au zis: ,,Ce trebuinţă ai la noi, prietene Iudo ?” Iar el a răspuns fără nici o sfială către dânşii: ,,Eu am auzit că vă sfătuiţi pentru Nazarineanul ca să-l prindeţi în mâinile voastre, şi nu puteţi din pricină că el umblă pre furiş din loc în loc, de este aşa precum eu am auzit şi am înţeles. Apoi ce îmi veţi da mie şi eu îl voiu da pre el vouă, pentru că el nici la un om nu s-a încredinţat, fără numai nouă ucenicilor lui ? Ba încă pre mine mă are cel mai de aproape, că şi punga sa mi-a încredinţat-o mie şi oriunde merge şi unde doarme numai noi ştim. Şi de veţi voi să facem tocmeală, căci eu iscodindu-l pre dânsul cu amăruntul, negreşit îl voiu da pre el în mâinile voastre”.

Unele ca acestea auzind jidovii din ticăloasa gură a ucenicului, foarte s-au bucurat şi îndată i-a dat lui loc ca să şadă între dânşii, ci el puţin şezând, a început el a da pricină să se săvârşească tocmeala mai în grabă, grăbindu-se una ca să se întoarcă mai în grabă, să nu fie întrebat de ceilalţi apostoli unde a fost, iar alta se grăbea, căci acum satana prinsese inima lui. Deci, jidovii văzând şi cunoscând că el osârdia ce arată nu se va scumpi la preţ, a zis unii cam în şagă: ,,Îţi vom da 30 arginţi dacă îl vei da pre el în mâinile noastre”, măcar că ei cugetau că şi până la o tocitoare (un fel de măsură) de bani să-i dea, numai să-l vază precum voiau ei, căci pentru mulţimea norodului nu cugeta ziua să-l prinză, şi noaptea nu ştia unde petrece, şi mai ales că ei se hotărâse ca să nu scape neomorât de la Paştele acela ori în ce chip ar fi.

Deci Iuda socotindu-se puţin întru sine, şi temându-se ca nu cumva socotindu-se ei, să mai scază din preţul cel hotărât întâi, a zis lor: ,,Eu de la voi nu poftesc mai mult, daţi-mi 30 arginţi numai, şi să nu cumva să mă amăgiţi, că eu la aceasta foarte mă voiu sili”. Atunci ei au început toţi a-l încredinţa şi a-i zice: ,,Fă tu cum ai făgăduit nouă, şi noi îţi vom da încă mai mult, şi totdeauna îţi vom fi cu dragoste şi prieteni, şi la orice nevoie a ta să vii la noi şi te vom ajuta”.

Într-acest chip săvârşind ei tocmeala, le-a spus Iuda pentru toate degrabă, cum că are a face Paştele în casa lui Zevedei; iar ei începură a-l ruga cu dinadinsul pentru ca înainte de Paşti să-l dea lor. El îndată a făgăduit că va face după cererea lor, şi le-a zis: ,,Voi să fiţi pregătiţi, să alegeţi ostaşi viteji, care noaptea cu îndrăzneală şi fără nici o temere să-l prinză, iar eu când voiu socoti vreme cu prilej bun, degrabă voiu alerga la voi şi vă voiu da de ştire, şi banii atuncea îmi veţi da când voiu vesti vouă, când şi ostaşii venind, îl voiu da în mâinile lor”.

Şi aşa săvârşind tocmeala şi mâinile dându-şi între dânşii pre preţul hotărât de 30 arginţi şi alte făgăduinţe ce-i mai dase, închizând casa unde s-a făcut stat, s-au împrăştiat toţi jidovii la casele lor. Iar Iuda grabnic s-a întors la Învăţătorul său, socotind că Domnul nu ştie nimic de cele ce s-au săvârşit de dânsul, însă Domnul deşi ştia toate, nu i-a zis nimic, nici l-a făcut arătat către ceilalţi apostoli, vrând să fie pace între dânşii până ce se va săvârşi cina cea de taină.

Deci Domnul aflându-Se tot în casa lui Simon, tatăl lui Lazăr şi al surorilor lui Marta şi Maria, şi sosind vremea ca să facă cel mai de pre urmă pas spre sfintele şi mântuitoarele patimi pentru noi, nu voia a Se depărta de la preacurata şi iubita Sa maică, ci pre cât putea o mângâia şi spunea acoperit pentru sfintele Sale patimi, ca cu cuvinte ca acestea: ,,Acum zice, fiul omenesc va fi vândut în mâinile oamenilor păcătoşi, şi-l vor batjocori, şi-l vor bate, şi-l vor scuipa, şi-l vor omorî, dar însă a treia zi va învia. Atuncea preacurata fecioară din cuvintele preadulcelui Său fiu au cunoscut că a venit vremea sfintelor Lui patimi, ştiind-o aceasta mai dinainte din scripturile sfinţilor prooroci care adesea le citea, că se cade lui Hristos a pătimi şi a Se da pre Sine pentru mântuirea multora şi a veni la slava Sa.

Deci preacurata precum s-a zis cunoscând, şi mai vârtos văzând pre fiul Său foarte mâhnit, L-au întrebat zicând: ,,Fiul meu preadulce şi Dumnezeul meu, spune-mi mă rog pentru ce Te văz eu aşa de mâhnit, că niciodată nu Te-am văzut aşa de întristat. Am auzit că vrei să Te duci de la mine în Ierusalim la jidovi, dar nu ştii, fiul meu, de câte ori s-au adunat ei să Te omoare, şi Tu iarăşi Te duci la dânşii şi vrei să faci Paştile acolo ? Că eu am auzit că ai trimis doi apostoli ai Tăi să-Ţi gătească Paştile. Acestea zicând preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi apropiindu-se lângă fiul ei i-a zis în taină: ,,Fiul meu, am oarece să-Ţi spun, însă nu aicea între norod”, atuncea Domnul S-a tras la un loc deosebit şi a zis: ,,Ce ai să-mi spui, iubită maica mea ?” Iar ea a căzut la pământ plină de plângere şi de amare lacrimi, ci Domnul degrabă o a sprijinit şi o a ridicat şi a zis către dânsa: ,,Ah ! Maica mea, pentru ce ai făcut aceasta ? Spune-mi, maica mea, ce ai şi pentru ce atâta întristare te-a cuprins ?”

Atuncea a răspuns Născătoarea de Dumnezeu şi a zis: ,,Ah ! Fiul meu ! Au nu ai poruncit Tu în lege a cinsti pre tată şi pre maică şi întru toate a fi ascultători fiii către părinţi ?” Şi acestea zicând, iarăşi a căzut la preacuratele picioare ale fiului său, cu lacrimi udându-le, ci Domnul ridicând-o a zis: ,,Ce este, maica mea, atâta tânguire ? Ce faci şi mie nu voieşti să-mi spui ? Spune cu îndrăzneală fiului tău orice cerere ai”. Atuncea preacurata a zis: ,,Eu, fiul meu preadulce, Îţi voi spune numai ca o plecată roabă a Ta şi maică, cu lacrimi te rog să nu fiu neascultată de Tine, fiul meu. Eu, fiule, Îţi zic şi Te rog ca să nu mergi în Ierusalim, ci aicea cu noi în Vitania împreună să faci Paştile”. Iară Domnul a zis către dânsa: ,,Dar pentru ce, maica mea, să nu merg în Ierusalim ?”

Iară ea I-a zis: ,,Preadulcele meu fiu, mie acum mi-a spus Maria, sora lui Lazăr, cum că a venit nişte prieteni ai săi din Ierusalim şi i-a spus cum că cu bună seamă s-au sfătuit jidovii ca la această zi mare numaidecât să Te omoare pre Tine, că şi iscoade au trimis aicea la Tine şi acolo ostaşi întrarmaţi au gătit ca să Te prinză, şi eu n-aş crede, dar văz că sufletul meu s-a mâhnit foarte întru mine şi inima mea se taie, şi lacrimile, precum singur vezi, se varsă din ochii mei ca dintr-un izvor. Acestea, fiul meu, socotesc nu în zadar m-au împresurat; pentru aceea, fiule preadulce, încetează mai bine de această cale şi nu mai merge la Ierusalim, că şi singur înveţi să ne dăm în lături de oamenii cei răi, dând loc mâniei”.

Aceste cuvinte auzindu-le Mântuitorul nostru, a slobozit lacrimi şi a grăit către preacurata Sa maică: ,,Fiindcă până acum nu venise vremea rânduită pentru patima mea, pentru aceea de multe ori am scăpat din mâinile celor ce voia să mă prinză, acoperindu-mă cu dumnezeirea mea, precum când m-au suit în munte, vrând să mă arunce jos de acolo ca să mă piarză, eu prin mijlocul lor am trecut, şi ei toţi sta amorţiţi neputând a se apropia de mine (a se atinge de mine). Şi în alte rânduri sfătuindu-se ei să mă omoare, nimic nu au putut să-mi facă până acum, când a sosit ceasul cel mai înainte rânduit ca să-mi dau sufletul meu răscumpărare pentru tot neamul omenesc şi să-l scot din tirania diavolului, că pentru aceasta m-a trimis Tatăl în lume izbăvire”.

Aceste cuvinte auzind preanevinovata fecioară şi luând adevărată încredinţare cum că va să se înstrăineze de preaiubitul său fiu, de multă şi mare întristare şi plângere a căzut la pământ ca o moartă, foarte lovindu-se, plângând şi zicând: ,,O, despărţire amară ! O, lumina ochilor mei ! Ce voiu să mă fac ? Vai mie, celei străine şi sărmane ! Cum fiul meu uitând milostivirea cea de maică, singură acum mă lasă în lume !” Iară Domnul sprijinind-o cu mâinile Sale foarte o mângâia cu cuvinte dulci şi zicea către dânsa: ,,Pentru ce, maica mea cea iubită, atâta te sfărâmi cu întristare ? Şi pre mine mă întristezi, şi zici că te las singură ? Eu niciodată nu te voiu lăsa singură, măcar deşi voiu pătimi, dar însă toate de bunăvoia mea am a le răbda, ca să fac ascultarea Dumnezeului şi părintelui meu”.

Acestea aşa făcându-se, degrabă au prins de veste sfintele femei, care întotdeauna era pre lângă Născătoarea de Dumnezeu, şi alergând o au apucat în mâinile lor din mâinile Domnului, şi au zis către dânsa: ,,Vai nouă, Doamna noastră ! Ce ţi s-a întâmplat de atâta ai plâns şi te vedem cu totul slăbită ?” Iar preacurata abia putând a grăi, a început a le spune, zicând: ,,Ah ! Iubitele mele, de aţi şti voi pentru ce plâng eu, aţi plânge şi voi ca mine, că iată fiul meu şi Dumnezeul meu Se desparte de noi astăzi, şi merge la Ierusalim să Se dea în mâinile jidovilor ca să-L omoare”. Atuncea a zis Marta şi Maria: ,,Doamna noastră stăpână, nu te întrista aşa de mult că această tulburare a jidovilor nu s-au întâmplat numai o dată, ci de multe ori şi nu au putut să facă nimic. Şi acum noi suntem încredinţate că precum pre fratele nostru l-a sculat din morţi cu puterea dumnezeirii Lui, au doară nu va putea şi acum să Se apere pre Sine de tulburătorii jidovi ?”

Atuncea răspunzând Născătoarea de Dumnezeu a zis: ,,Drept grăieşti, o, Marto ! Puternic este ca niciodată să poată a pune jidovii mâinile pre Dânsul, dar iată că acum Însuşi mi-a spus mie fiul meu că a sosit ceasul ca să Se dea pre Sine la patimi şi la moarte, pentru ca să slobozească neamul omenesc de tirania diavolului. Aceste cuvinte cu încredinţare auzindu-le sfintele femei de la Născătoarea de Dumnezeu, au început şi ele a se boci cu mare plângere şi strigare împreună cu preacurata Fecioară, tânguindu-se pentru despărţirea cea cu durere de Domnul nostru. Deci Domnul nostru văzând şi auzind plângerea cea mare a lor şi tânguirea, s-a întristat foarte, şi a început a se pregăti de cale, fiindcă acum trecuse de amiazăzi joi, şi cale era a merge ca 3 mile de loc de la Vitania până la Ierusalim; şi poruncind apostolilor să se gătească de cale, a chemat deosebi pre Marta şi Maria surorile lui Lazăr şi pre Maria Magdalena, şi a început a le învăţa ca să aibă mare purtare de grijă pentru preacurata Sa maică, şi să nu se depărteze de la dânsa nicidecum, ci ,,să o mângâiaţi pre cât veţi putea, şi dacă va trece vinerea, să veniţi împreună la Ierusalim toate, că trebuieşte să fiţi şi voi acolo”.

Deci până ce acestea Domnul le-a aşezat, Născătoarea de Dumnezeu a înţeles de la oarecine cum că Iuda Iscarioteanul în ziua trecută a fost la Ierusalim, dar nu ştia că a fost pentru vânzarea fiului său, şi chemându-l deosebi i-a zis: ,,Prietene Iudo, tu ieri ai fost la Ierusalim, oare aşa este cu bună seamă precum am auzit prin alţii ? Că jidovii sunt pregătiţi ca să ucigă pre fiul meu ? Trebuie să fi auzit tu de una ca aceasta”. Iar ticălosul Iuda a răspuns: ,,Nu, Doamnă, nimica rău nu am auzit de Dânsul, eu am şi prieteni din jidovi, chiar din cei din sfatul lor, şi aceia negreşit mi-ar fi spus mie şi cum nu ţi-aş fi spus eu ţie, Doamna noastră ?”

Atunci a zis Născătoarea de Dumnezeu către Iuda: ,,O ! Prietene Iudo, de ai prieteni la sfatul jidovilor, foarte te rog să ai purtare de grijă pentru fiul meu, şi de cumva vei simţi vreo tulburare, tu ca unul ce ai prieteni dintre dânşii, sileşte şi o potoleşte, sau măcar să vii degrabă să-mi dai de ştire, ca mergând să mor şi eu acolo lângă fiul meu, aşa te rog prietene Iudo, să fii păzitor sănătăţii Lui, ca unul ce eşti mai de aproape precum singur cunoşti, că şi punga nu o au încredinţat la nimenea altul fără numai ţie, şi eu nu am alt prieten afară decât pre tine, deci ţie Îl încredinţez. Iar Iuda a zis: ,,Nu, Doamnă, nicidecum nu te mai mâhni, căci foarte mare purtare de grijă şi silinţă voiu avea eu pentru învăţătorul nostru”.

O ! Preasfinţită maica Mielului celui fără de răutate, cum ai încredinţat unui tâlhar comoara cea nepreţuită ? Lupului pre Mieluşelul, şi celui rău pre cel bun şi iubitor de oameni. O ! Ticăloase Iudo ! Nu-ţi ajunge că pre Fiul maicii L-ai vândut la moarte, ci încă şi pre maica o înşeli cu minciunile tale. Cu adevărat, cuvintele tale, Iudo, s-au muiat mai mult decât untuldelemn, şi acelea în urmă s-au aflat săgeţi.

Aşadar, voind Domnul ca să nu lase pre preaiubita Sa maică nemângâiată, o a chemat la un loc osebit unde se aflau şi celelalte sfinte femei şi cuprinzând-o cu mâinile, cu ochii plini de lacrimi o au sărutat, şi au zis către dânsa: ,,O preacurată şi preaiubita mea maică, îţi mulţumesc foarte mult pentru dragostea ta cea mare şi pentru osteneala ce ai arătat întru anii mei cei puţini; mulţumescu-ţi ţie, maica mea cea iubită, pentru ascultarea ta cea cinstită şi cu durere spre mine fiul tău, că m-ai hrănit cu ţâţele tale cele sfinte, şi m-ai îmbrăcat, şi m-ai încălzit, şi întru toate ai avut mare purtare de grijă cât am fost eu cu tine pre pământ, ca o adevărată maică a mea, că pentru trup şi pentru silinţa ta, şi ascultarea cea cu osârdie acum nu-ţi pot răsplăti, iar cu dumnezeirea mea cu adevărat îţi voiu răsplăti, şi mai mult decât pre toate maicile te voiu preaslăvi. Deci, acum preaiubita mea maică, te dau pre tine în mâinile lui Dumnezeu şi Tatălui meu, iar eu merg de voie să pătimesc şi pre cruce răstignindu-mă să-mi dau sufletul pentru mântuirea lumii, însă nu te întrista prea peste măsură, că a treia zi mă voiu scula, şi mă vei vedea şi mult te vei bucura”.

Aceste cuvinte auzindu-le preanevinovata Fecioară, s-a pornit spre tânguire şi amară plângere, smulgându-şi părul cel frumos, şi căzând la pământ, zăcea ca o moartă, aflându-se în cea mai de pre urmă despărţire de preadulcele său fiu, şi degrabă sfintele femei au început a o spăla cu apă rece până ce şi-a mai venit în fire, şi se nevoiau ele cât puteau a o mângâia de-a pururea petrecând lângă dânsa, după porunca ce aveau ele de la fiul său.

Deci chemând Domnul pre sfinţii apostoli într-acel ceas, a şi pornit la Ierusalim, şi venind au intrat în casa lui Zevedei, înaintea cetăţii despre răsărit, unde era gătit pentru Sfinţia Sa mai dinainte aşternut, şi toate gătite, fripte şi pre masă puse, după obiceiul jidovilor. Iar Iuda, mai înainte de a ajunge Domnul la casa lui Zevedei, s-au despărţit de apostoli, şi alergând în cetate unde erau jidovii adunaţi, le-a spus în scurt zicând: ,,Iată Nazarineanul, a sosit acum în casa lui Zevedei, precum v-am spus vouă de ieri”. Iar ei auzind foarte s-au bucurat, şi au voit ca să oprească pre Iuda, ca după ce va însera bine, să-i dea ostaşii care erau pregătiţi şi mergând să-L prinză.

Dar Iuda a zis lor: ,,Nu ştiţi voi nimic, nu ştiţi că El este om cu multe meşteşuguri, şi şezând eu aicea până va însera, de unde ştim noi ce face El, şi în care loc Se duce ? Dar nu aşa ! Voi fiţi gata şi staţi aicea cu ostaşii, şi eu mă duc iarăşi la dânşii, şi dacă Se va aşeza la masă cu ucenicii mai târziu, când voiu socoti eu îndată voiu alerga la voi, şi luând ostaşi lesne Îl voiu prinde. Aşa jidovii foarte împăcându-se cu sfatul Iudei, l-au şi îndemnat ca degrabă să meargă la Iisus Hristos, şi grăbindu-se s-au dus şi l-au întrebat pre el unii din apostoli unde a fost. Iar el a zis că au cercat să cumpere oarece, ce ştia el că se potriveşte, ca să nu-l vinuiască.

Şi şezând Domnul, a făcut Paştele după lege, precum zice dumnezeiescul Gură de Aur, ,,întâi în picioare stând, şi încinşi şi încălţaţi cu încălţăminte rezemându-se în toiege, şi altele câte porunceşte legea făcând”.

După aceea cele mai desăvârşit arătând ucenicilor, au aşezat şi Taina Paştilor noastre în foişor, noapte fiind, că zice: ,,Seară făcându-se, a şezut cu cei doisprezece apostoli, şi vezi că n-a fost aceea pasca legii pentru că cină, şi şedere, şi pâine a fost, iară acolo toate fripte pre foc şi nedospite. Şi mai înainte de începerea cinei s-a sculat de la cină şi şi-a pus hainele sale jos şi a turnat apă în spălătoare, Însuşi făcându-le toate; încă împreună şi pre Iuda înfruntându-l, iară pre ceilalţi ucenici învăţându-i ca să nu caute întâiciuni, precum şi după spălare i-a învăţat zicând: Cel ce este mai mare între voi, să fie ca cel mai mic; şi cel ce este începător, ca cel ce slujeşte (Luca 22, 26).

Şi mai întâi decât pre toţi, pre Iuda a spălat Hristos, care şezuse întâi mai curând şi mai fără de ruşine; iară mai pre urmă decât toţi a venit la Petru; iară acesta mai fierbinte fiind decât ceilalţi nu L-au îngăduit, zicând: Doamne, au tu vei să-mi speli picioarele ? Nu vei spăla picioarele mele în veac (Ioan 13, 6, 8). Şi îndată a auzit de la Învăţătorul: De nu te voiu spăla pre tine, nu ai parte cu mine. Atuncea Petru a răspuns zicând: Doamne, nu numai 

picioarele mele, ci şi mâinile şi capul, numai să fiu părtaş cu Tine. Deci a zis Domnul: Cel spălat nu are trebuinţă fără numai picioarele a le spăla, ci este curat tot; şi voi curaţi sunteţi, dar nu toţi, şi arătându-le înălţare preaslăvită prin smerenie.

Şi-a luat iarăşi hainele sale, şi a şezut, şi le-a zis: Voi pre mine mă chemaţi Învăţătorul şi Domnul, am spălat picioarele voastre, şi voi datori sunteţi unul altuia a spăla picioarele. Că pildă am dat vouă, ca precum eu am făcut vouă, şi voi să faceţi. Amin, amin zic vouă: nu este sluga mai mare decât domnul său; nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis pre el. De ştiţi acestea, fericiţi sunteţi de le veţi face (Ioan 6, 13, 14-17), şi alte multe alte învăţături tainice i-a învăţat şi le-a aşezat lor întru acel ceas. Şi mâncând ei a spus pentru vinderea sa, care acum se săvârşise de Iuda, au adus cuvântul zicând: ,,Arătat vă spun vouă că fiul omenesc întru această noapte se va da la moarte de unul dintre voi, însă fiul omenesc va merge precum este scris pentru dânsul, dar vai omului prin care Fiul Omului se dă, mai bine ar fi fost să nu se fi născut omul acela” (potrivit Matei 26, 21 şi urm., Marcu 14, 18 şi urm., Luca 22, 21 şi urm.).

Şi tulburându-se ucenicii pentru cuvântul acesta, au început a zice fieştecarele câte unul: ,,Au doară eu sunt Doamne ?” Atuncea a zis Iisus Hristos numai lui Ioan în taină: Acela este, căruia eu întingând pâinea o voiu da (Ioan 13, 26). Că de ar fi ştiut Petru cuvântul acesta, ca cel ce era mai fierbinte şi mai râvnitor decât ceilalţi, ar fi ucis pre Iuda. Şi luând Iisus Hristos pâine şi blagoslovind a frânt şi a dat ucenicilor zicând: Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul meu (Matei 26, 26), asemenea şi paharul, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este sângele meu, al legii celei nouă, aceasta să faceţi întru pomenirea mea (Matei 26, 28 şi Luca 22, 19). Şi vezi că pâine zice luând-o a numit trupul Său, iar nu azimă, să se ruşineze dar cei ce aduc azima întru jertfă.

Iară după săvârşirea dumnezeieştilor taine îndată a intrat satana în Iuda, că ispitindu-l pre el mai înainte, atuncea s-a sălăşluit întru el cu totul, şi se scârbea foarte, văzând că se face zăbava la masă.

Deci, sculându-se cu ucenicii săi de la masă, s-a pornit a se pogorî în Ghetsimani, şi pre cale venind, a zis lor: Toţi voi vă veţi sminti întru mine în noaptea aceasta, că scris este: bate-voiu păstorul şi se vor risipi oile turmei (Matei 26, 31). Iară Petru a zis: Deşi toţi se vor sminti întru tine, iar eu niciodată nu mă voiu sminti (Matei 26, 33). Şi era târziu, adică noapte adâncă, şi el a zis lui Petru: Mai înainte de a cânta cocoşul de două ori, te vei lepăda de mine de trei ori (Marcu 14, 30). Care a şi fost, că fiind Petru cuprins de mare frică, arătând Dumnezeu neputinţa firii omeneşti, şi pentru că încredinţase lui lumea, ca să cunoască Petru de la sine slăbiciunea firii, şi să fie milostiv spre cei păcătoşi.