Judecătorul și avocații

Eram soră începătoare în mănăstirea Paltin și mă spovedeam la Părintele Justin. Mă confruntam însă cu o problemă. Aveam evlavie la toți sfinții, dar totuși aveam o neputință în a mă ruga lor, nici măcar Maicii Domnului nu reușeam, nu mă puteam ruga decât către Mântuitorul, pe care Îl iubeam cu tot sufletul meu. Nu știam dacă este păcat sau nu, de aceea m-am dus să îi mărturisesc această neputință Părintelui Justin. Știam că Părintele Justin avea o mare evlavie la Maica Domnului și îi acorda o cinste aparte. Apoi citeam și cât de mult o iubeau monahii cuvioși din Sfântul Munte pe Maica Domnului, dar eu nu simțeam nicio bucurie să mă rog ei.

L-am întrebat așadar pe Părintele dacă e greșit cum procedez eu. Când a auzit Părintele, foarte mirat, se uită la mine și îmi spune: „Cum să nu te rogi, măi, Maicii Domnului? Păi tu te duci la Judecată fără avocat? Maica Domnului și sfinții sunt avocații noștri înaintea Judecătorului cel drept. De aceea trebuie să ne rugăm lor cu toată osârdia, ca să pledeze pentru cauza noastră la Judecată și să-L milostivească pe Domnul pentru noi. Pentru că dacă ar fi după dreptate, greu ne-am mai mântui noi, fără ajutorul lor”.

Acestea spunându-mi Părintele, m-am înfricoșat și mi-a părut rău de lipsa mea de evlavie. Atunci Părintele mi-a dat canon să mă rog în fiecare zi Maicii Domnului și să nu o mai trec niciodată cu vederea. Probabil Părintele el însuși s-a rugat pentru mine, și a milostivit-o pe Maica Domnului să caute și spre mine, ticăloasa. Pentru că imediat cum am ajuns la chilie, mi s-a aprins așa un dor față de Măicuța Domnului cum nu mai avusesem vreodată. Mă rugam cu lacrimi să mă ierte și simțeam mângâierea ei caldă, ca și cum mă purta în brațe, ca pe copilul ei.

Sunt sigură că pentru rugăciunile Părintelui Justin, Maica Domnului mi-a dăruit dragostea ei.

(Monahia S.) 

 „Păcatul minciunii nu îl spune nimeni”

Părintele Justin era un înainte-văzător, cunoaște mai dinainte gândurile și temerile noastre. Eu eram o persoană mai emotivă și simțeam nevoia ca ceilalți să se bucure de compania mea, motiv pentru care povesteam multe istorioare hazlii, la care mai adăugam și de la mine câte ceva, ca să fie mai amuzantă povestea; într-un cuvânt mințeam. Ceilalți se bucurau de poveștile mele, dar eu nu aveam pace, deoarece îmi veneau mustrări de conștiință că am mințit.

Mă hotăram în fiecare zi să nu mai mint, dar niciodată nu reușeam. Îmi dădeam și singură canoane destul de aspre, doar doar m-oi lecui de această meteahnă. Ajunsesem să mă deznădăjduiesc de mine însămi, încât îmi venea și gândul că mai bine ar fi să îmi pun ștreangul de gât, știind că eu nu mă voi birui niciodată. Mă spovedeam la Părintele Justin dar îmi era rușine să îi spun neputința mea.

Într-o zi, în timp ce eram la spovedit, sub epitrahilul Părintelui, îl aud pe Părintele spunând: „Măi, vin câte unii la mine și îmi spun o mulțime de păcate grele, dar păcatul minciunii nu îl spune nimeni, că ajung să-și pună și ștreangul de gât!”. Când am auzit eu una ca asta chiar din gura Părintelui Justin, m-am gândit că o zice pentru mine, văzând că eu tot nu spuneam nimic, așa că mi-am luat inima-n dinți și i-am mărturisit părintelui problema mea. Părintele, cu multă dragoste, ca un tată, m-a învățat cum să procedez. Mi-a dat canon ca să scriu pe un carnețel în fiecare zi ce am mințit, cât am adăugat de la mine și la sfârșitul săptămânii să vin să îi arăt carnețelul.

Așa am făcut și cu mila Domnului și prin dragostea Părintelui Justin, m-am izbăvit de păcatul acesta. 

(Monahia H.)

Monahul și smerenia

Părintele Justin era un doctor iscusit care știa să administreze medicamente uneori amare pentru a vindeca o rană mai adâncă. Astfel că nu se sfia, de multe ori, să ne mustre spre vindecare sufletească, spre smerenia noastră, fără de care nicio nevoință, oricât de măreață ar fi ea, nu ar avea valoare. Modul de a smeri al Părintelui era întotdeauna dres cu umor și dragoste, încât primeai ușor medicamentul cel amar, fără să te tulburi.

Într-o zi, s-au dus să ceară sfat duhovnicesc două maici care aveau un comportament exemplar de altfel, erau primele și la slujbe, printre cele mai harnice și în ascultare și cu foarte multă bună-cuviință în purtare. S-au hotărât să ceară de la Părintele un sfat pentru smerenia lor, spunând: „Părinte, vă rugam să ne dați și nouă un sfat, că tare rele suntem și nu știm cum să ne mântuim”. Părintele, văzând dorința lor bună de sporire în smerenie, le-a încercat, mustrându-le foarte tare: „Apăi, bine că voi nu v-ați măritat, că ați fi distrus două familii și v-ar fi bătut bărbații voștri. Așa că bine ați intrat în mănăstire, ca să aveți și voi o șansă de mântuire”.

Ele, îndurerate, îl întreabă pe Părintele cum să facă să pună totuși început bun, ca să fie de folos obștii. Părintele le dă însă un canon aspru: „Așa ar trebui să faceți: când ieșiți din chilie să vă puneți ochelari la ochi, dopuri în urechi și apă în gură. Așa să vă faceți ascultarea în mănăstire”.

Maicile au plecat folosite, înțelegând că pentru smerenia lor Părintele le-a mustrat așa, exact ceea ce ele și ceruseră de la Dumnezeu – smerenie ca să nu se mândrească în virtuțile lor.

Rugați-vă la Sfinții Români!

Una din maici era bolnavă și se simțea foarte rău. Părintele Justin a trimis-o la spital pentru a-și face investigațiile medicale. În urma analizelor, a reieșit că maica avea un chist mare ovarian și noduli tumorali la sân, markerii tumorali erau de asemenea foarte mari. Nu făcuse puncție, dar diagnosticul era cam clar – cancer.

Maica, disperată, se duce la Părintele Justin să îi spună rezultatul analizelor și plângând i-a cerut Părintelui Justin ajutor, spunându-i că se roagă la mai mulți sfinți, printre care și cei tămăduitori: Nectarie, Pantelimon etc. Părintele Justin a lăcrimat împreună cu maica și i-a zis așa: „Măi, dar la Sfinții Români de ce nu vă rugați? Rugați-vă la Sfinții Români și la cei din temnițele comuniste și vă veți vindeca, pentru că ei sunt sfinții noștri și așteaptă să le cerem rugăciunile, iar ceilalți sfinți nu vor să ne ajute pentru că noi desconsiderăm pe proprii noștri sfinți români”.

Maica a făcut cum i-a zis Părintele, s-a rugat la Sfinții Români. După două săptămâni s-a dus să își repete analizele. Și minune – cancerul dispăruse, și chistul și ganglionii. Sfinții au vindecat-o, prin rugăciunile și lacrima Părintelui Justin.

Material preluat din cartea „Părintele Justin Pârvu – Mărturii ale sfințeniei, auconsemnat maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă