Biserica Ortodoxă a Poloniei și-a exprimat opoziția față de situația din Ucraina.
Sfântul Sinod al Bisericii Poloniei s-a ocupat în lucrările sale cu scrisoarea Mitropolitului Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine, care descria situația în țară și poziția Bisericii referitoare la autocefalie.
Informațiile sigure ale Romfea.gr spun că Biserica Poloniei își exprimă sprijinul față de Mitropolitul Onufrie al Kievului.
„Referitor la scrisoarea Preafericitului Mitropolit Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine, care ne informează cu privire la situația curentă a Bisericii Ortodoxe în Ucraina, exprimăm poziția clară a Bisericii Ortodoxe Autocefale Poloneze că viața eclezială a Bisericii Ortodoxe canonice trebuie să se bazeze pe principiile științei dogmatice – adică ale Sfintelor Canoane ale Bisericii Ortodoxe. Încălcarea acestui principiu aduce haos în viața Bisericii” – spune în hotărârea sa Sfântul Sinod al Bisericii Poloniei.
În alt punct, Sfântul Sinod subliniază că „autocefalia poate fi dată doar unei singure Biserici existente în țară! În Ucraina există câteva grupări bisericești schismatice, care mai întâi de toate trebuie să se pocăiască și să se întoarcă în sânul Bisericii Canonice. Doar atunci putem să discutăm despre acordarea autocefaliei”.
De asemenea, ierarhii Bisericii Poloniei subliniază: „Sfântul Sinod al episcopilor Bisericii Ortodoxe Poloneze se declară pentru păstrarea principială a ordinii canonice în viața Bisericii. Potrivit părerii Bisericilor Ortodoxe Locale, autocefalia poate fi acordată numai de către Biserica-Mamă, dar numai după aprobarea tuturor Întâistătătorilor Bisericilor Locale”.
De menționat că Sfântul Sinod vorbește despre dezbinarea Bisericii, subliniind că „soluții nechibzuite și înainte de vreme pentru autocefalia Ucrainei pot să provoace dezbinări în viitor. În chestiunile dogmatico-canonice nu se cuvine ca cineva să fie condus după interesele politice”.
În încheiere, menționăm că poziția Bisericii Ortodoxe a Poloniei pare să fie clară în ceea ce privește chestiunea acordării autocefaliei Ucrainei.
Autor: Emilios Polyghenis, romfea.gr