Hula voastră împotriva bisericii, este ca o pană de gâscă, pe care o poartă vântul! Nu loveşte pe nimeni şi nu omoară pe nimeni… doar circulă… se plimbă!

Toată lumea crede că dacă loveşte în Biserică, este interesant! Dar acesta este un hobby al momentului, care va trece ca multe altele. A mai fost Iconoclasmul, au fost Împăraţii Păgâni, au fost Războaiele, Cruciadele.. şi alte încercări de Ateizare a Lumii, a fost Comunismul. Asta e floare la ureche! Ce ne spune Hristos azi?

Citeşte şi:  Dumnezeu vrea un singur lucru de la noi: smerenia, să înţelegem că suntem întru toate neputincioşi şi păcătoşi

Bine, dacă n-aveţi încredere în slujitorii Mei, adică în preoţi.. veniţi direct la Mine!

Ceea ce vedem şi noi astăzi.. Biserica trece printr-o „furcă caudină” (strâmtoarea caudină- defileul folosit drept capcană), a discreditării şi al manipulării.

Şi vă întreb şi eu, cum întreabă Hristos:

-Cât mai trebuie făcută Sfânta Liturghie ca să înţeleagă oamenii că acolo e carne şi sânge?

Citeşte şi:  Unde omul vede pe Dumnezeu cu ochii minții, acolo El se sălășluiește, căci Domnul Se apro­pie de cei ce singuri se apropie de El, este înaintea acelora care se sârguiesc să fie înaintea Lui, și caută la cei ce-L caută pe El

-Cât mai trebuie explicat omului, că pentru o simplă dezlegare la duhovnic, ai scăpat de păcate?

-Cât mai trebuie să explici unui om, că dacă stă un sfert de ora în genunchi, se mântuieşte?

În fiecare zi făcând o mică rugăciune către Dumnezeu!

-Cât mai trebuie să treacă, să înţelegem, că duminica dacă munceşti, pierzi tot?

Citeşte şi:  Dacă credinţa se zdruncină, atunci toate se clatină şi linia frontului se rupe

Dacă nu eşti în biserică, în timp ce Dumnezeu se odihneşte în Slava Cerului, şi tu baţi cuie cu ciocanul la tine în ogradă, ca să te îmbogăţeşti.