Cateva cuvinte despre Parintele Marcu. -fragment  din Ortodox Typos

Parintele  Arhimandrit Marcu   Manolis  (19 august 1937 -16 aprilie 2010),  Conducătorul duhovnicesc   al   Uniunii   Ortodoxe   a   Grecilor  de  Pretutindeni (P.O.E) si  al Ziarului Oρθόδοξος Τύποs (PresaOrtodoxă).

Deşi adormit, părintele Marcu Manolis rămâne priveghelnic şi singur-luptător pentru Credință.

Ortodoxia Universală îl plânge din seara de vineri, 16 aprilie 2010, pe singurul apărător al Credinței noastre Ortodoxe, pe Bătrânul arhimandrit părintele Marcu Manolis. Plânge, nu pentru calea viteazului luptător după moarte – aceasta este slăvită și a fost evident arătată din primul moment pe trupul lui purtător de har – ci plânge pentru viitoarea cale a Ortodoxiei pe pământ, a cărui stâlp principal și central, cel văzut, din Biserica Luptătoare, a căzut! Sunt necesare multe condiții și o deosebită experiență duhovnicească pentru a evalua, atât cât este omenește posibil, personalitatea și contribuția eclezială neprețuită a noului „Atlas al Ortodoxiei“, părintele Marcu.

Cu toate acestea, avem datoria de a declara astăzi că mutarea lui nu este doar mutarea unui sfânt cleric cu cele mai luminoase virtuți, ci mutarea unui sfânt, care a fost înzestrat de Dumnezeu – doar el – cu harisma fără pecedent a publicisticii bisericeşti, pe care o lucra în pleroma Bisericii, prin „Orthodoxos Typos”. O harismă care a făcut din el un păstor pașnic al credincioșilor, cârmaci al Bisericii Luptătoarte și ochiul Ei neadormit.

LUMINA ESTE DE NEÎNVINS

În emisiunea execiții de memorie – vorba de istorie cu Vasile Tomoiagă. RADIO CLUJ 11 august 2009 Traducere PR. Sorin Zahiu

Vasile Tomoiagă: Părinte, ce înseamnă a crede?

Pr. Ieroschimonah Marcu Manoli: Înseamnă să credem în cuvintele lui Hristos „pe noi înşine şi unii pe alţii si toată viaţa lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.

– Dumnezeu e peste tot. Noi suntem tot mai străini unul de altul. De ce ?

– Păcatul este cauza care ne desparte de Dumnezeu. De la căderea lui Adam, prin neascultare, păcatul a continuat, a dus la separare, îndepărtarea de Dumnezeu şi moarte; toate acestea sunt cauze ale îndepărtării noastre de Dumnezeu.

– Păcatul creşte?

– Da, creşte. Mântuitorul Iisus Hristos întreabă în Evanghelie: “Când va veni Fiul Omului, va mai găsi oare credinţă pe pământ?”

– Şi oare va găsi?

– Asta e întrebarea: oare va găsi ?

– Se va repeta scenariul primei Lui veniri?

– Nu, nu se va repeta asta, ci cu toţii ne îndreptăm către apostazie, către lepădarea de Hristos; şi, aşa cum zice şi Apocalipsa, cel sfânt să se sfinţească încă.

– Diferă aerul credinţei din Grecia faţă de ce aţi găsit aici?

Citeşte şi:  Sfântul Teofan Zăvorâtul: Postul e lumină după noapte, libertate după lanțuri, ușurare după trai greu

– Noi avem un mare război în Biserica Eladei cu cei mânați de iluminism, care încearcă să rupă poporul de biserică şi prin diferite scăderi ale unor oameni ai bisericii, scoţându-le la lumină, încearcă să răcească poporul lui Dumnezeu de credinţa lui. În ceea ce priveşte România, am fost foarte mişcaţi de ceea ce am găsit aici, oriunde am fost am trăit momente asemănătoare cu creştinismul primar: mulţimi de oameni încercând să ia o binecuvântare; există o căldură a credinței ca în biserica primară şi, dacă nu reuşeau, măcar să fi atins haina preotului. Probabil în Elada războiul este mai avansat şi , dar aici asta am văzut că există o căldură a credinţei ca în biserica primară. Şi în popor, şi la parohii, dar şi la mănăstiri. Nu avem cuvinte să descriem respectul poporului sau mai bine zis pioşenia lui pentru biserică.

– Cât de tari am fi dacă am fi uniţi?

– Mântuitorul Hristos s-a rugat pentru această unitate – „ca toţi să fie una”, zice El în rugăciunea arhierească – dar unitatea să fie în adevăr, în Dumnezeu, nu aşa cum vor s-o facă ecumeniştii acum, unitate fără unitate în credinţă. Biserica lui Hristos a fost foarte încercată încă de la început, a fost atacată, a trecut prin persecuţii. De exemplu, în primele veacuri au fost omorâţi 11 milioane de creştini, martiri, apoi am avut iconoclasmul ca mare perioadă de persecuţie, apoi am avut perioada ocupaţiei turceşti, mai ales în Grecia, şi, în final, contemporană cu noi, perioada de persecuţie comunistă (in romania 2,5 milioane de martiri nt. G.O.). Din toate aceste persecuţii, a ieşit neînvinsă; puterea bisericii noastre este Mântuitorul Hristos. Hristos este capul bisericii, iar noi toţi ceilalţi suntem trupul bisericii, mădularele lui Hristos. Spune Sfântul Ioan Gură de Aur că, dacă un om se luptă cu un alt om, ori va învinge ori va fi învins, dar dacă un om se luptă cu Dumnezeu, cu siguranţă va fi învins. De aceea şi conchide că toţi cei care s-au luptat cu Dumnezeu, cu biserica Lui, au dispărut. Dar biserica străluceşte și luminează; şi biserica lui Hristos, până astăzi lucrează, sunt misiuni ale bisericii în Asia, Africa, Alaska, peste tot există parohii ortodoxe.

– Razele bisericii se văd şi în întuneric, nu?

– Absolut, este de neînvins lumina.

– Nu vi se par bisericile triste când vedeţi ce se întâmplă în afară?

-Biserica este un paradis şi chiar să intre cineva în biserică şi se sfinţeşte. Numai de ar și intra. Și dacă are loc liturghia și asculta predica devine alt om, ia putere deosebită, deosebită…[specială] și continuă din biserică, si fata lui strălucește  dupa aceea. În Biserică cei din urmă vor fi cei dintâi, zice Mîntuitorul. De exemplu, părintele Virgil Gheorghiu[i], un scriitor român tradus în greceşte , zice că la el în sat, undeva în Moldova, toată lumea se ducea la biserică şi feţele lor străluceau toate. Nimeni nu avea nici un proces, nici  o pricină cu nimeni, orice pricină apărea, se rezolva între ei. Şi dacă cineva lipsea de la biserică, toţi se întrebau şi îl vizitau să vadă dacă nu cumva e bolnav, care ar fi pricina pentru care n-a venit la biserică, cercetând prin aceasta pe fratele lor.

Citeşte şi:  Când vin necazurile peste noi, să le primim ca de la Dumnezeu. Rugăciune la necazuri şi supărări!

– Alţi români pe care i-aţi întâlnit şi altfel decât prin cărţi, prin relaţii personale, monahi, trăitori, personalităţi din România?

– L-am întâlnit[ii] mai demult pe părintele Dumitru Stăniloaie, care a făcut mai multe vizite în Atena, a făcut şi nişte studii la Atena; la un moment l-am întâlnit într-o vizită pe care a făcut-o profesorului Karmiris. Părintele profesor academician Stăniloaie s-a străduit foarte mult să aducă duhul Sfinţilor Părinţi şi duhul filocalic în România.

– De ce sunt – sau aşa ni se pare nouă – tot mai singulare, mai puţine vocile care ţin adevărul, simplitatea, regula, canonul în biserică?

– Nu aş putea spune că sunt puţine azi vocile acestea, de exemplu, de curând în Grecia s-au întrunit mai mulţi monahi, profesori, preoţi, credincioşi care au alcătuit un text, o mărturisire de credinţă împotriva ecumenismului şi a fost semnată de foarte multe persoane. Textul acestei mărturisiri s-a tradus şi în româneşte, poate fi găsit pe internet. Încă se semnează această mărturisire de credinţă din partea atât a monahilor cât şi a mirenilor, din partea preoţilor, din partea laicilor, de către episcopii greci şi străini, români, sârbi. Astăzi nu e bine ca vocile acestea să urmărească să impresioneze pe cineva, ci din cauza faptului că zilele rele sunt viclene – cum zice apostolul Pavel – trebuie să fim foarte atenţi pentru că duşmanii bisericii se leagă de orice chichiță, de orice greșeluță pe care cineva ar face-o şi prin asta se atacă adevărul care nu este subiectul acestor greşeli, dar pleacă de la lucruri mai neînsemnate. De aceea trebuie să fim atenţi când exprimăm adevărul – de aceste voci vorbim, ale adevărului – dar în acelaşi timp asta nu înseamnă că nu trebuie să vorbim.

Citeşte şi:  Papa a semnat o declarație comună cu liderii clerici musulmani, care pretindea că (Același) Dumnezeu se află în spatele tuturor religiilor

– Ce sunt tinerii pentru biserică? Pentru unii, devin o povară prin comportamentul lor, prin ceea ce fac…

– Aşa cum am spus şi azi dimineaţă într-o predică, după spusele Sfântului Vasile cel Mare, ”pe cei tineri îndreptă-i”, adică să ne rugăm lui Dumnezeu să-i ajute, dar și noi să lucrăm împreună cu ei spre îndreptare, ca ei să fie pe calea lui Dumnezeu.  În acelaşi timp, vedem că tinerii sunt prezenţi în toate lucrările bisericii, în toate strădaniile bisericii, de multe ori ei au iniţiativa, ajutaţi sau neajutaţi de cei mai mari, dar bine este să-i încurajăm, să-i întărim, să-i ajutăm, pentru a putea lucra în câmpul bisericii încă de la vârste mai fragede, să-L rugăm pe Dumnezeu să-i lumineze, să fie mai buni de aici înainte, sa fie minunați, făcători de minuni. Un alt exemplu sunt corurile de la Zilele Artei Bizantine, coruri de tineri organizate și conduse de Domnul Vasilios Nonis care sunt nemaipomenite. Auzindu-le, poţi avea impresia că asculţi coruri aghioritice, coruri de la Sfântul Munte Athos. Şi spre monahism se îndreaptă foarte mulţi tineri și tinere. Astăzi am fost, de exemplu, la mănăstirea Salva (Arhiepiscopia Clujului), unde am văzut tinere frumoase, excelent pregătite unde media de vârstă era foarte scăzută şi majoritatea cu siguranţă aveau şi diplome de licenţă. Trebuie să subliniem faptul că tinerii sunt nervul ortodoxie, și  în special cei intrați în  monahism (unde învață primele litere), care sunt vigoarea ortodoxiei.

– Se zice că cea mai bună operă este o viaţă bine trăită. Raportând acest lucru la biserică, putem spune că o viaţă bine trăită înseamnă a-L înţelege pe Hristos?

– Da, într-adevăr, să-L cunoşti pe Hristos, dar să-L şi trăieşti pe Hristos. După cum în Grecia vedem pe părinţii Porfirie, Paisie Aghioritul, Iacob Talikis – dintre cei contemporani – erau ca nişte magneţi care atrăgeau poporul lui Dumnezeu.

– Vă mulţumesc, părinte. Să ştiţi că aţi mers mai încet prin România pentru că pământul acesta şi locurile vă vor mai mult aici şi vă mai aşteaptă.

– A fost o vizită foarte scurtă pentru noi, doar trei zile şi, sincer să vă spun, este incredibil că s-a reuşit vizita aceasta, am izbutit până la urmă s-o facem. Dar mărturisim cu această ocazie frăţiilor voastre că atât de mult am fost mişcaţi în timpul acestei vizite, că într-adevăr simţim nevoia să strângem mai mult relaţia cu voi, sa fim si mai apropiati.

– Mulţumesc.

Printele Marcu în orașul Gherla

29 iulie-8 august