Sfântul Antonie cel Mare (251-356), „părintele monahilor”, este poate cel mai popular ascet şi socotit a fi începătorul vieţii calugareşti. Este considerat de tradiţia monastică drep întemeietor al monahismului, împreună cu Sfântul Pahomie cel Mare.

Prea Cuviosul Antonie cel Mare

Prăznuirea lui se face la data de 17/30 ianuarie în toate tradiţiile creştine.

    Viaţa lui a fost povestită de sfântul Atanasie cel Mare (298-373), arhiepiscop de Alexandria (Egipt), într-o carte rămasă clasică în genul ei (biografia unui călugăr vestit), Vita Antonii – Viaţa lui Antonie -, scrisă la puţină vreme după moartea lui Antonie (+356), între anii 357 şi 359.

Vestitul părinte al monahismului s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, ca fiu al unor ţărani crestini înstăriţi; aici a învăţat să practice credinţa, mergând des la biserică. După moartea părinţilor săi – Antonie avea pe atunci vârsta de 20 de ani -, întrebându-se care este calea lui în viaţă, a auzit în biserică cuvântul Evangheliei, care zice: „De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde avuţiile tale şi, venind, urmează Mie” (Matei 19,21). Antonie a primit acest cuvânt ca şi cum îi era adresat lui direct şi, după ce şi-a împărţit averea la săraci şi a dat-o pe sora lui în grija unei comunităţi de fecioare, s-a retras în singurătate. A vieţuit la început într-o colibă la marginea satului natal, sub ascultarea unui alt ascet din regiune, mai vârstnic şi mai experimentat, iar apoi într-un mormânt idolesc părăsit.

    În 286, la vârsta de 35 de ani, se aşază într-o fortăreaţă părăsită situată pe malul drept al Nilului, la marginea deşertului, „muntele dinafară”, în locul numit Pispir, unde rămâne timp de 20 de ani, până în 306, când ucenicii lui îl obligă să părăsească acest loc de asceză, în urma atacurilor diabolice ce l-au lăsat aproape mort. În acest moment devine părintele spiritual al multor călugări din diferitele „colonii monastice” din deşerturile Egiptului, dintre care cele mai vestite erau cele din Nitria şi Schit (Skete).

    Către anul 310, întreprinde o călătorie la Alexandria, căutând să îmbărbăteze pe martirii crestini prigoniţi de stăpânirea romană în timpul persecutiei lui Maximian.

    În anul 312 se instalează deşertul adânc, pe muntele Kolzim (sau Kolzum / Qolzum, nu departe de malul Mării Roşii, unde se găseşte astăzi mănăstirea care-i poartă numele). Aici trăieşte până la moartea sa (356) împreună cu doi ucenici, nepărăsind locul decât pentru a-şi vizita discipolii sau pentru a face o a doua călătorie la Alexandria, spre a-l susţine pe Sfântul Atanasie, persecutat de partida pro-ariana.

Din sfaturile duhovniceşti ale Avvei Antonie cel Mare:

6. Zis-a avva Antonie catre avva Pimen : aceasta este lucrarea cea mare a omului, ca greseala sa sa o puna asupra sa inaintea lui Dumnezeu si sa astepte ispita pana la rasuflarea cea mai de pe urma.

7. Acelasi a zis : nimeni neispitit nu va putea sa intre in Imparatia Cerurilor. Ca, ridica, zice, ispitele si nimeni nu este care sa se mantuiasca.

 8. Intrebat-a avva Pamvo pe avva Antonie : ce voi face ? Zis-a lui batranul : sa nu fii nadajduindu-te spre dreptatea ta, nici sa te caiesti pentru lucrul trecut; si stapaneste-ti limba si pantecele.

 9. Zis-a avva Antonie : am vazut toate cursele vrajmasului intinse pe pamant si suspinand am zis ; oare cine poate sa le treaca pe acestea ? Si am auzit glas zicandu-mi: smerenia.

18. Un frate a zis lui avva Antonie : Roaga-te pentru mine ! Zis-a lui batranul : nici eu nu te miluiesc, ,nici Dumnezeu, daca tu insuti nu te vei sili si nu te vei ruga lui Dumnezeu.

21. S-au dus oarecari frati la avva Antonie si i-au zis lui : spune-ne noua cuvant, cum sa ne mantuim ? Zis-a lor batranul : ati auzit Scriptura ? Bine va este voua. Iar ei au zis : voim sa auzim si de la tine, parinte. Si a zis lor batranul : zice Evanghelia : de te va lovi cineva peste fata cea dreapta a obrazului, intoarce-i lui si pe cealalta. Zis-au lui : nu putem face aceasta. Zis-a lor batranul : de nu puteti intoarce si pe cealalta, macar pe aceea una s-o suferiti. Zis-au lui : nici aceasta nu putem. Zis-a batranul : daca nici aceasta nu puteti, nu dati in locul aceluia ce ati luat. Si au zis ei : nici aceasta nu putem. Deci, zis-a batranul, ucenicului sau : fa-le putina fiertura caci sunt neputinciosi. Daca aceasta nu puteti si aceea nu voiti, ce sa va fac voua ? De rugaciuni este trebuinta.

24. A zis avva Antonie : socotesc ca trupul are miscare fireasca amestecata cu el, dar nu lucreaza de nu va voi sufletul, ci numai insemneaza in trup nepatimasa miscare. Este inca si alta miscare ce sta intru a hrani si a ingrasa trupul cu mancari si cu bauturi, din care fierbinteala sangelui zadaraste trupul spre lucrare. Pentru aceasta si zice Apostolul : nu va imbatati cu vin intru care este curvia. Si iarasi Domnul in Evanghelie, poruncindu-le ucenicilor, zicea : luati aminte sa nu se ingreuieze inimile voastre cu satiul mancarii si cu betia. Este inca si alta miscare la cei ce se nevoiesc, care se face din vrajmasia si zavistia dracilor. Pentru aceasta trebuie a sti, ca trei sunt miscarile trupesti : una fireasca, alta din neluarea aminte a hranei si a treia de la draci.

25. A zis iarasi, ca Dumnezeu nu sloboade razboaiele peste neamul acesta ca peste cel vechi, caci stie ca sunt slabi si nu pot suferi.

 27. A zis iarasi : va veni vremea ca oamenii sa inebuneasca si cand vor vedea pe cineva ca nu inebuneste, se vor scula asupra lui, zicandu-i ca el este nebun, pentru ca nu este asemenea lor.

29. Trei parinti aveau obiceiul, in tot anul, de mergeau la fericitul Antonie. Si cei doi il intrebau pentru gandurile sale si pentru mantuirea sufletului, iar al treilea totdeauna tacea, neintrebandu-l nimic. Iar dupa multa vreme i-a zis avva Antonie lui : iata, atata vreme ai de cand vii aici si nimic nu ma intrebi ! Si raspunzand fratele, i-a zis : destul imi este numai sa te vad, parinte

34. Zis-a avva Antonie : eu nu ma mai tem de Dumnezeu, ci il iubesc pe El. Ca dragostea scoate afara frica.

 37. Zis-a avva Antonie : cel ce bate bucata de fier, intai socoteste cu mintea ce va sa faca : secere, cutit sau topor ? Asa si noi trebuie sa socotim, care fapta buna uneltim, ca sa nu ne ostenim in desert.

38. Zis-a iarasi : supunerea cu infranare supune fiara (n. n. adică trupul).

Extrase din Patericul Egiptean