Nota redacţiei: Mai mulţi Părinţi Bisericeşti contemporani au luat atitudine la vremea lor faţă de organizarea şi începerea desfăşurării celui de-al VIII-lea Sobor Ecumenic. Cuviosul Iustin Popovici a fost un luptător aprins şi neînfricat împotriva acestui ’’Sinod’’. Vă propunem spre lectură textul parţial din Adresarea Cuviosului Iustin Popovici către Secretariatul pentru pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe şi către Sinodul Arhieresc al Bisericii Sârbe. El spune: ’’… în calitate de membru al Sfintei şi Soborniceştii Biserici Ortodoxe, chiar fiind doar un simplu slujitor al ei, mă adresez… pentru a-mi expune tristele şi dezolantele constatări şi neliniştea referitoare la pregătirea viitorului Sinod. … rog pe Preasfinţiţii Arhierei să mă asculte cu răbdare evanghelică şi să examinezee această chemare disperată a conştiinţei ortodoxe… acum în contextual pregătirii de Sinod ’’.

’’Despre al VIII-lea Sinod Ecumenic… pot vorbi numai cu cuvintele Sfântului Teodor Studitul: ’’ Nu orice adunare a episcopilor este sinod, ci numai adunarea episcopilor care sunt în adevăr’’. Adevăratul Sinod Ecumenic depinde nu de numărul episcopilor prezentaţi la el, ci de cum vor apăra şi vor învăţa ortodox. Iar dacă se va abate de la adevăr, nu se va considera ecumenic, chiar dacă se va numi astfel ’’(Duhovnicul familiei împărăteşti-Sfântul Teofan de Poltava)

Ieromonahul Nectarie dela Optina la întrebarea ’’Va fi unirea Bisericilor?’’-a răspuns: ’’Nu, aceasta o poate face numai Sinodul Ecumenic, dar Sinoade mai mult nu vor fi. Au fost 7 Sinoade, ca 7 Sfinte Taine şi 7 Daruri ale Sfântului Duh. Pentru veacul nostru-plinătatea cifrei 7’’.

Despre convocarea ’’Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe’’

Prea Cuviosul Iustin Popovici:

1. Din protocoalele şi hotărârile aşa-zisei ’’Primei Conferinţe Ortodoxe Presinodale’’ care, nu se ştie din ce cauză, a avut loc la Geneva, unde cu mare dificultate poţi aduna câteva sute de credincioşi ortodocşi, reiese că aceasta a pregătit şi determinat noul catalog tematic al viitorului ’’Mare sinod al Bisericii Ortodoxe’’ (nota redacţiei: este vorba de al VIII-lea sobor ecumenic). … ’’Prima Conferinţă Presinodală’’, care deschide etapa de pregătire nemijlocită către convocarea Sinodului Ecumenic. Cu toate acestea, Conferinţa nu şi-a ţinut lucrările conform ’’catalogului tematic’’ stabilit în cadrul primei Conferinţe a tuturor ortodocşilor, convocată la Rhodos în 1961 şi reexaminată până în 1971, ci l-a ’’revizuit’’, înaintând un nou ’’catalog tematic’’ pentru Sinod. Dar, se pare, acest catalog nu este finisat şi va mai fi modificat şi completat. Conferinţa, de asemenea, a reexaminat ’’metodologia’’ de elaborare şi pregătire definitivă a temelor pentru Sinod: ea a întrerupt acest ’’proces’’ din cauza grabei unor participanţi, care insistau să convoace propriul lor sinod cât mai curând. … Soborul trebuie să fie ’’de scurtă durată’’ şi să examineze ’’un număr limitat de teme’’; … ’’Soborul trebuie să abordeze problemele arzătoare, care subminează funcţia unui şir de sisteme-a Bisericilor locale, ca parte integrantă a Bisericii Ortodoxe unice…’’. Acest fapt ne pune în gardă: ce o fi însemnând aceasta, pentru ce atâta grabă şi la ce va duce ea?
2. Problema pregătirii şi convocării noului ’’Sinod ecumenic ’’al Bisericii Ortodoxe nu este nouă şi nu e nici ultima din istoria Bisericii. … ’’Prima Conferinţă Presinodală’’ nu a elucidat, în esenţă, nimic nou şi nici nu a elaborat vreun proiect cât de cât chibzuit, ci numai a indus conştiinţa multor ortodocşi în labirinturile unor ambiţii, din a căror cauză a fost propus şi pregătit Sinodul Ecumenic din 1923, şi la fel de grăbit se pregăteşte acum.
3. Toată ’’problematica’’ actuală, iscată în jurul temelor viitorului Sinod, incertitudinea şi modificările survenite în procesul de pregătire, determinare, ’’catalogare’’ artificială, noile modificări şi ’’redactările’’ pe marginea conştiinţei ortodoxe demonstrează un singur fapt: că la ora actuală nu există nici o temă serioasă şi de neamânat care să necesite convocarea Sinodului Ecumenic al Bisericii Ortodoxe. Chiar dacă există o temă ce ar merita convocarea şi desfăşurarea Sinodului Ecumenic, ea încă nu este cunoscută actualilor iniţiatori, organizatori şi redactori ale sus-numitelor ’’conferinţe’’, cu precedentele şi actualele ’’cataloage’’. Pentru că, dacă lucrurile s-ar fi întâmplat astfel, atunci care ar fi explicaţia faptului că încă de la Adunarea de la Constantinopol din 1923, urmată de cea de pe Rhodos din 1961, până la Geneva din 1976, a fost schimbată continuu ’’tematica’’ şi ’’problematica’’ viitorului Sobor: a fost modificat numărul, ordinea, conţinutul şi înseşi criteriile ’’catalogului tematic’’, care trebuia să rămână obiectul de lucru al unei asemenea grandioase şi unice lucrări bisericeşti, precum trebuie să fie orice Sfânt Sinod al Bisericii Ortodoxe? În realitate, aceasta scoate în evidenţă şi accentuează nu numai banala inconsecvenţă de care s-a dat dovadă, dar şi o certă incapacitate de a înţelege Ortodoxia din partea celor care, în situaţia actuală, voiesc să impună Bisericii Ortodoxe ’’propriul lor Sobor’’, precum şi incapacitatea de a simţi şi conştientiza ce a însemnat şi ce înseamnă convocarea prezentului Sinod Ecumenic pentru Biserica Ortodoxă şi pentru toţi credincioşii întru Hristos. Pentru că, dacă ar fi simţit şi conştientizat acest lucru, atunci ar fi ştiut că niciodată în istoria şi-n viaţa Bisericii Ortodoxe vreun sinod – şi, cu atât mai mult, unul de o importanţă atât de mare precum este Soborul Ecumenic – n-a fost convocat artificial, inventându-se teme pentru lucrările şi şedinţele sale; că niciodată n-au fost convocate în mod atât de intenţionat ’’conferinţe’’, ’’congrese’’, ’’prosinoade’’ şi alte adunări artificiale, necunoscute şi străine tradiţiei ortodoxe soborniceşti, preluate, de bună seamă, de la organizaţiile occidentale, străine Bisericii lui Hristos.

Realitatea istorică este relevantă: sfintele şi binecuvântatele de Dumnezeu Soboare ale Sfinţilor Părinţi şi-au pus în obiectiv întotdeauna una sau cel mult două-trei chestiuni, apărute din cauza ereziilor şi schismelor, care denaturau credinţa ortodoxă, hărţuiau Biserica şi puneau în mare pericol starea spirituală a credincioşilor, mântuirea sufletelor omeneşti, a poporului lui Dumnezeu şi a întregii Sale creaţii. Din această cauză, Sinoadele Ecumenice au avut întotdeauna un caracter hristologic, soteriologic şi ecleziologic. Aşadar, tema centrală şi unică a constituit-o de-a lungul timpului Dumnezeu-Omul Iisus Hristos şi mântuirea noastră prin El, îndumnezeirea noastră în El. Da, da, da: El – Unul Născut, Fiul lui Dumnezeu, Întrupat, El este trupul Bisericii, El este Capul Trupului Bisericii, pentru mântuirea şi îndumnezeirea omului, El este în Biserică prin Harul Duhului Sfânt şi prin dreapta credinţă în El, credinţa ortodoxă.

Aceasta e tematica ortodoxă adevărată, lăsată de Sfinţii Părinţi şi Apostoli, a Bisericii lui Dumnezeu-Omul, care a dăinuit din toate timpurile până în prezent şi în viitor. Numai ea poate ’’fi obiectul eventualului viitor Sinod Ecumenic al Bisericii Ortodoxe, iar nu ’’catalogul tematicii’’ scolastico-protestante, care nu are nici o legătură esenţială cu experienţa spirituală şi cu viaţa duhovnicească a multisecularei Ortodoxii Apostolice, fiind mai curând sinteză seacă a unor teorii umaniste. Veşnica sobornicitate a Bisericii Ortodoxe şi a tuturor Soboarelor Ecumenice constă în Personalitatea atotcuprinzătoare a Dumnezeului-Om Iisus Hristos. Cu această temă centrală, atotcuprinzătoare, ortodoxo-sobornicească, cu această unică taină a legământului Dumnezeu-Om, pe care se bazează Biserica Ortodoxă a lui Hristos şi toate Sinoadele Ecumenice, şi întreaga realitate istorică, trebuie să ne prezentăm la toate soboarele, iar nu cu teme de caracter scolastico-protestant, pe care le înaintează delegaţiile bisericeşti constantinopolitane sau moscovite, care în această perioadă istorică critică şi dificilă se cred şi se ţin ca nişte adevăraţi ’’reprezentanţi şi conducători’’ ai Bisericii Ortodoxe din întreaga lume.

4. … Unde este adevărata sobornicitate a Ortodoxiei şi cum va fi acel Sinod al Bisericii Ortodoxe a lui Hristos? Deoarece chiar în cadrul Conferinşei de la Geneva, mitropolitul Ignatie din Laodiceea, reprezentantul patriarhiei Antiohiei, a constatat cu regret: ’’Mă simt îngrijorat, pentru că este subminată experienţa sobornicească, care constituie temelia Bisericii Ortodoxe’’.
5. … În această situaţie, întreaga conştiinţă evanghelică, care e deosebit de sensibilă în asemenea împrejurări, se întreabă: ce vor să obţină iniţiatorii de la un sinod convocat cu atâta grabă şi în asemenea împrejurări?

Nevrednicul Arhimandrit Iustin (Popovici), duhovnicul Mănăstirii Celie.

Extras din cartea STAREŢII DESPRE VREMURILE DIN URMĂ.

O minune a Sfântului Iustin Popovici:

6 august 1986. Au venit la mănăstire ca turişti Bojidarka din Dracicia şi soţul ei, un olandez. Ea s-a căsătorit în tinereţe cu olandezul şi a părăsit credinţa ortodoxă. … După câţiva ani, din Iugoslavia a venit vestea că tatăl său s-a spânzurat şi, în acelaşi moment, a avut şi ea o criză de nervi. Tremura cu totul, a luat-o frica şi nu îndrăznea să plece niciunde din casă. A trecut pe la o mulţime de doctori, şase ani s-a tratat cu medicamente, a mers cu soţul la biserica lor, dar niciunde nu a aflat ajutor…

Ajungând la mănăstirea Celie, au mers la mormântul Părintelui Iustin. Olandezul a pus mâna pe cruce, iar femeia a început să aibă o criză, adică a început să tremure. Maica i-a chemat apoi la masă şi Bojidarka a povestit: ’’Când am fost puţin mai înainte la mormânt, soţul meu a auzit acest glas: Dacă soţia ta va pune mâna pe crucea aceasta şi se va ruga, nici nu va ieşi din curtea aceasta şi se va vindeca. Aceasta i-a răsunat în urechi tot timpul până când el mi-a spus-o. Zicând aceasta, femeia a început să se cutremure şi să ţipe. Maica Filoteia i-a strigat: ’’Unde vă este crucea? Faceţi-vă cruce!’’, dar ea ţipa mai departe că nu poate. Încă şi soţul o silea să meargă la mormânt. Maica i-a dat trei lumânări să le aprindă pentru odihna sufletului tatălui său şi pentru sănătatea familiei sale şi a sa, şi aşa a început să meargă, scuturându-se până la biserică, respectiv la mormântul părintelui. Apoi a îngenunchiat, a plâns cu suspine în faţa mormântului şi a întrebat: ’’Cum să mă rog sfântului celui nou? ’’ Maica i-a spus să se roage din inimă şi să creadă că îi va fi bine. Sărmana a stat îndelung în genunchi, apoi ridicându-se a strigat: ’’De acum sunt sănătoasă, uitaţi-vă la mine, nu mai tremur, nu mă mai înăbuş’’. Soţul a început să plângă de bucurie, spunând că şi el a trăit o mare minune datorită bolii ei. Maica a sfătuit-o să se întoarcă la credinţa sa şi ei au plecat foarte emoţionaţi.

Extras din cartea Cuviosul Iustin Popovici, Viaţa şi minunile.