Prin smerenie, chiar dacă nu ai fapte, multe păcate ți se iartă. Iar faptele fără de smerenie nu-ți sunt de niciun folos; dimpotrivă, multe rele ne gătesc nouă faptele fără de smerenie. Așadar, prin smerenie arată-ți fărădelegile tale, precum am spus.

Precum este sarea în orice bucate, tot așa este smerenia în orice virtute, și poate să zdrobească (să tocească) puterea multor păcate. De aceea noi trebuie să ne întristăm necontenit în gândul nostru de smerenie, mântuindu-ne în rațiunea noastră.

Citeşte şi:  Când e vorba de postul rânduit de Biserică, acolo nu există îndoieli: trebuie păstrat

Și, dacă o câștigăm, ea ne face fii ai lui Dumnezeu, și ne așează lângă Dumnezeu, chiar dacă n-am fi făcut nicio altă faptă bună. Fiindcă fără de smerenie, toate lucrurile noastre, toate virtuțile noastre și toate lucrările noastre sunt zadarnice.

Sfântul Isaac SirulCuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 231