Concurs de admitere va avea loc și în licee, nu doar în universități. Cei care au participat la olimpiade și concursuri naționale ori internaționale vor fi privilegiați.

Absolvenţii clasei a IX-a, deţinători ai diplomelor de gradele I, II şi III la disciplinele de profil, la olimpiadele naţionale şi internaţionale, organizate şi recunoscute de Ministerul Educaţiei, vor avea posibilitatea să se înmatriculeze fără concurs la învăţământul liceal. Cu o iniţiativă legislativă în acest sens vine Ministerului Educaţiei.

Locuri fără concurs

Potrivit regulamentului propus de Ministerul Educaţiei, liceele de stat vor trebui să acorde 10% din numărul total de locuri, fără concurs, la fiecare profil. Locurile vor fi destinate copiilor orfani şi rămaşi fără îngrijirea părinţilor, celor proveniţi din familii cu trei şi mai mulţi copii sau copiilor cu dezabilităţi fizice şi senzoriale. „Se propune ca concursul de admitere să fie realizat în baza notelor medii anuale din certificatul de studii gimnaziale şi ale celor de la examenele de absolvire a gimnaziului. În cazul în care mai mulţi candidaţi vor înregistra aceleaşi rezultate, ei vor fi selectaţi după mai multe criterii. Astfel, la profilul real vor avea prioritate copiii cu diplomele obţinute în cadrul concursurilor naționale, municipale, şcolare la disciplinele matematică, biologie, fizică, chimie, informatică”, informează ministrul Educației Maia Sandu.

Citeşte şi:  Oficial: Situaţia epidemiologică din instituţiile de învăţământ e similară cu cea din întreaga ţară

La profilul umanist se vor lua în considerare diplomele obţinute în cadrul concursurilor la limba şi literatura română, limba străină, istorie, geografie, iar în sport, prioritară pentru admitere va fi nota de la proba de aptitudini.

Absențele nu vor mai fi tolerate

În regulament se stipulează că toţi candidaţii declaraţi admişi se vor înscrie în clasa X numai la liceul şi la profilul la care au susţinut concursul. Nu se vor admite redistribuiri de candidaţi între unităţile de învăţământ. Totodată, absențele la început de an vor fi taxate dur. „Candidaţii admişi care nu se vor prezenta la liceu cel mult 15 zile de la începerea anului şcolar şi nu vor prezenta acte care să justifice absenţele, se vor considera retraşi”, se arată în document. Locurile vacante se vor completa cu următorii candidaţi în ordinea descrescătoare a mediilor de concurs.

Citeşte şi:  Permisele de conducere eliberate în Transnistria vor putea fi preschimbate în permise naţionale ale R. Moldova

Examene orale de bacalaureat

De asemenea, Ministerul Educaţiei examinează posibilitatea de a introduce examene orale de bacalaureat. Dacă se va lua această decizie, examene orale vor fi introduse pentru absolvenţii ciclului gimnazial pentru ca aceştia să se familiarizeze cu acest gen de examene până în clasa a XII-a. Probe orale urmează să fie introduse la limba română şi la limbile străine, după ce experţii ministerului au constatat că, la disciplinele respective, pe lângă competenţele scrise, absolvenţii trebuie să aibă şi competenţe de exprimare.

Citeşte şi:  Sisteme de rachete S-300, surprinse în timp ce erau transportate spre frontiera cu Republica Moldova

 

Cristina Bruma, evz.md