La ultimul recensământ din România, 0,2% din populație s-a declarat atee. În acest context, părintele Vasile Gordon, unul dintre cei mai iubiți preoți de către tinerii din București, recunoaște, cu onestitate, că „încrederea românilor în Biserică este la grea încercare acum”, dar crede cu tărie că, „propriu-zis, nu există atei, deși unii pretind că sunt.

E în firea omului să fie religios”. Preotul vede căsătoria dintre persoanele de același sex „o păcăleală”, iar când vine vorba de avort e categoric – vorbim de „crimă cu premeditare”. Publicăm, în ediția de astăzi, prima parte a interviului.

– Ileana Ilie Ungureanu: Părinte, trăim într-o țară în care educația religioasă ca materie de studiu în școli naște polemici dure. În ce măsură se mai regăsesc cei tineri în învățăturile bisericii?
– Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon: Naște polemici, într-adevăr, întreținute de unii care nu realizează că, de fapt, sunt și ei oameni religioși. Propriu-zis, nu există atei, deși unii pretind că sunt. E în firea omului să fie religios, întrucât toți avem scânteia divină în adâncul ființei. Iar despre tineri, dacă se regăsesc sau nu în învățăturile bisericii, nu se pot face afirmații generale, nu pot fi judecați „paușal”. Unii se regăsesc deplin, alții preferă viața doar la nivel biologic, iertați, la nivelul stomacului. E liber fiecare să creadă sau nu, desigur. Dar sunt atât de minunați tinerii credincioși! De curând am cunoscut, de pildă, un tânăr conferențiar universitar de la Politehnică, specialist în calculatoare, deosebit de credincios, la fel ca și soția lui, cu patru copii și al cincilea pe drum, nelipsiți de la biserică, cu duhovnic de care se simt extrem de atașați. Și nu sunt puține exemplele în acest sens.

– Vin tinerii la biserică?

– Vin și nu vin. La biserica noastră, procentul este îmbucurător, ca și la alte multe biserici, dar nu trebuie să fim triumfaliști. Cei care nu vin invocă diverse motive, reale sau inventate, de obicei „dinafară”. E mai comod să dai vina pe cineva dinafară într-o problemă sau alta. Însă, adevăratele motivații, imbolduri sau limitări, după caz, vin dinăuntrul fiecăruia. Ceva în genul în care Noica le spunea câtorva discipoli, Pleșu, Liiceanu ș.a., la Păltiniș: „Să nu învinovățiți pe nimeni pentru nereușitele voastre. Ele vin din propriile limite sau autolimitări interioare”.
– Înainte de 1990, religia a fost unul dintre cei mai vânați dușmani ai regimului ateu. Între timp, românii și-au câștigat libertatea de a crede, doar că suntem pioși mai ales în preajma sărbătorilor. De obicei promitem să fim mai buni doar pentru că/ sau când suntem la ananghie. Cum vă explicați atitudinea?
– E bine să ne ferim de constatări sau aprecieri generale, deși, cu tristețe recunoaștem: există creștini „cu biserică”, adică practicanți, și „fără biserică”, adică apelează la slujbe doar la ananghie. Atitudinea aceasta se explică tot pe criterii „interioare”, legate, practic, de valorile care prevalează în inima fiecăruia, fie cele spirituale, fie cele materiale.
– Părinte, ce este omul fără Dumnezeu?
– Nu există om fără Dumnezeu. Doar oameni care nu-i recunosc existența. În fiecare din noi, în partea cea mai adâncă a ființei noastre, sălășluiește Chipul Său, sădit de El încă din pântecele mamei noastre. În opinia mea, întrebarea ar trebui reformulată: ce este omul care nu-L recunoaște pe Dumnezeu? Un răspuns posibil: omul asemenea celui care nuși recunoaște părinții.
– Dar cum ajung să devin credincios? Cum îl găsim pe Dumnezeu?
– Credința pentru sufletul omului este ceva asemănător, dar mult mai important, cu aerul, apa și hrana pentru trup. Trupul este viu dacă are hrană, sufletul dacă are credință. Iar ca să devin credincios, ori să continui a fi, trebuie să recunosc că am și suflet, nu doar trup. Cum îl găsim pe Dumnezeu? Căutându-L. Dar cu credință, altfel nu-L găsim. De fapt, amintesc și spusa paradoxală a lui Blaise Pascal: nu-L poți căuta pe Dumnezeu, dacă nu-L găsești mai întâi. „Nu M-ai fi căutat, de nu M-ai fi găsit” – notează Pascal.
– De ce depinde schimbarea în bine a unui om?
– Întâi de toate, de propria voință. „De va voi omul, de dimineață până seara ajunge la măsura dumnezeiască!” – zice Avva Alonie din Pateric. Depinde, însă, și de mediul pe care-l preferă. Aici se aplică și proverbul „spune-mi cu cine te-nsoțești, ca să-ți spun cine ești”.
– Care credeți că sunt păcatele modernității?
– Nu sunt noi, sunt cele dintotdeauna: egoismul, lăcomia, lenea, desfrâul, furtul, minciuna ș.a. „Noutatea” este că s-au „modernizat”, adică s-au „rafinat”, în bună măsură cu ajutorul tehnologiilor moderne.

Scurt CV

Părintele Vasile Gordon, în vârstă de 63 de ani, este profesor pentru Omiletică și Catehetică la Facultatea de Teologie din București. Din 2013 predă și la Facultatea de Teologie Cluj, unde îndrumă și teze de doctorat. A publicat 10 cărți și peste 250 de studii, articole, predici, cateheze etc. Este preot din anul 1983, iar din septembrie 1991 a fost transferat prin concurs la Parohia Sf. Ilie Gorgani din București, unde slujește și în prezent. Căsătorit cu dr. Irina Gordon, fiica preotului Constantin Voicescu, cunoscut duhovnic al Bucureștilor și unul dintre cei care au suferit în închi sori pentru credință și pentru neacceptarea instaurării comunismului, au împreună trei copii, de la care au 10 nepoți.

„Sunt ignorați academicienii, chirurgii care salvează vieți”

– Oameni remarcabili sunt trecuți cu vederea, iar nonvalorile sunt ridicate în slăvi. Mai stau valorile creștine la baza societății de azi?
– Aveți dreptate: cu tristețe, iarăși recunosc, vedem cum sunt mediatizați excesiv un „X” sau „Y” de la Strehaia sau nu știu care mamă „Omida”, care „colorează” zilnic ecranele televizoarelor, dar sunt ignorați academicienii, chirurgii care salvează vieți etc. Din fericire, valorile creștine stau, în continuare, la baza societății, dar nu se văd, pentru că nu sunt „zgomotoase”. Vorba părintelui Galeriu: „Binele face puțin zgomot și zgomotul puțin bine!”. Dar, apropo de academicieni, chirurgi, diverși oameni de cultură – general vorbind, sunt oameni credincioși, cunoaștem foarte mulți, dar, în același timp, sunt și foarte discreți, așa cum, de fapt, le șade bine.
– Ceea ce ca țară ne-a adus pe ultimul loc în atâtea dintre clasamentele Europei este marea corupție, corupția la nivel înalt. Dvs. simțiți valorile democrației amenințate?
–
Corupția, într-adevăr, e una din marile răni ale României, iar una dintre cauze este că „aleșii” nu sunt întotdeauna bine aleși. Pentru a nu mai fi pe ultimul loc în clasamentele europene, cum spuneți, trebuie să vedem și să recunoaștem și să eliminăm cu mai mult curaj cauzele care întrețin această stare dezonorantă. Între ele: precaritatea educației morale în anumite familii, influența malefică a unor canale media aservite politic și intereselor financiare corupte, imaturitate civică privind votul responsabil. Iar legat de amenințarea valorilor democrației , trebuie să ne gândim: ce fel de „democrație”, creștină sau atee? Democrația atee, vedem, câștigă teren: fenomenul LGBT, bunăoară. Cea creștină este, într-adevăr, amenințată: de pildă, în privința familiei, ca instituție fundamentală a societății. Și e bine să conștientizăm aceste lucruri, până nu e prea târziu.
– Care este poziția dvs. față de căsătoriile între persoane de același sex?
Că nu poate fi numită căsătorie, ci păcăleală, sau ceva care nu duce nicăieri, ori care duce în prăpastie. Exact ca un drum care sfârșește într-o râpă, sau se înfundă la un moment dat. Ar trebui să luăm seama mai mult și la ce ne spun medicii, nu doar preoții. Bunăoară, dr. Pavel Chirilă notează într-o carte a sa, intitulată „Spitalul creștin”, că: „Medical vorbind, homosexualitatea (masculină și feminină) e definită comportament sexual aberant. În plus, homosexualii sunt afectați de o gamă largă de boli, mai frecvent decât restul populației: SIDA, sifilisul, hepatita B, gonoreea, carcinoamele anusului; adolescenții homosexuali au un risc mult mai mare de suicid; speranța de viață mult scăzută; cea mai mare incidență a HIV; cel mai mare procent de toxicomani; majoritatea homosexualilor (gay și lesbiene) susțin legalizarea suicidului asistat; neoplazie intraepiteliană anală de grad înalt; cancerul anal mult mai frecvent la homosexuali…”
– Dar față de avort care este poziția dvs.?
– Răspunsul meu, ca preot, e ușor de bănuit: avortul este crimă cu premeditare. Dar vă îndemn să adresați întrebarea și persoanelor care au avut de a face direct cu acest păcat al uciderii: medici care, la un moment dat, au refuzat să mai opereze întreruperi de sarcină, spre cinstea lor, dar și femeile în vârstă, care mărturisesc – fără excepție – că regretă amarnic avorturile făcute. Pe de altă parte, nu trebuie să arătăm cu degetul doar spre bietele femei, în general tinere, abuzate ori duse cu vorba de bărbați fără judecată, care au de multe ori și inițiativa criminală și chiar le obligă sub amenințare să facă avort. Apoi, deși nu e o scuză, faptul că statul, politicienii, nu oferă siguranța zilei de mâine tinerilor noștri, reprezintă iarăși un îndemn indirect spre acest păcat, atât de apăsător pe conștiința neamului nostru. În același timp, e nevoie de mai mult efort pe linia educării tinerelor fete, pentru a nu ajunge în situația de a săvârși această crimă. Bine ar fi să apeleze și la preotul din parohie: vor primi, cu siguranță, sfatul cel bun, iar dacă sunt deja însărcinate pot primi și un sprijin material, ca să nu recurgă la păcatul acesta, atât de greu.
„Orice știre negativă legată de Biserică, reală sau falsă, face rating, nu?”
– S-a prăbușit încrederea românilor și în Biserică. E greu de ținut șirul scandalurilor cu tentă sexuală în care sunt implicați preoți și chiar episcopi. Cum comentați?
– Recunoaștem, cu onestitate, că încrederea românilor în Biserică este la grea încercare acum. Dar adjectivul „prăbușită” cred că este nițel exagerat. Creștinii de bună credință înțeleg că și preoții, și episcopii, sunt supuși slăbiciunilor, oameni fiind. Asta nu înseamnă că au scuză pentru cele ce se aud, dacă sunt adevărate. Pentru „comentarii” nu mă grăbesc, ci urmez calea pe care am propus-o și în biserică, la o predică, îndată după ce s-a auzit de aceste „scandaluri”: înainte de a judeca, să ne rugăm pentru îndreptarea celor împricinați. În același timp, susținem luarea cu fermitate a măsurilor ce se cuvin, dar după cercetări serioase și cu dovezi concrete, nu după zvonuri și supoziții ale unor canale media ahtiate după rating cu orice preț.
– Oamenii au nevoie de exemple de urmat și nu doar de lupi moraliști, care se găsesc peste tot, mai ales în politică. Se încearcă discreditarea bisericii? De ce?
– De acord cu dumneavoastră că preotul trebuie să fie model de comportament, nu doar moralist teoretic. Să fie în genul celor spuse de Fericitul Augustin: „Sit eius quasi copia dicendi, forma vivendi!” – „Să-i fie felul de a trăi, precum bogăția vorbirii!”. Pe de altă parte, ați sesizat și dumneavoastră, ca multă lume: această „avalanșă” mediatică pe aceste „cazuri”, dintre care unele sunt doar presupuse, nu este întâmplătoare. Orice știre negativă legată de Biserică, reală sau falsă, face rating, nu? Personal, mai bănuiesc ceva: acum sunt mediatizate excesiv aceste „scandaluri”, cu exagerările de rigoare, mai ales de acele canale media care, într-un fel sau altul, susțin revendicările LGBT, vrând parcă să spună: nu vă mai împotriviți căsătoriilor gay, nu mai susțineți atât de hotărât familia tradițională, pentru că, iată, și voi aveți probleme! Ori lucrurile nu trebuie amestecate: căderile câtorva, ori opțiunile nefirești ale altora, nu trebuie să afecteze opțiunile firești și sănătoase ale unei majorități covârșitoare.
– De aici începe Iadul, de pe pământ?
– Și Raiul și Iadul încep de pe pământ. Dar nu dinafara omului, ci dinăuntrul său, cum, de altfel, ne spune Iisus: „…din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule… „ (Matei 15, 19). Așadar, de aici iese și începe și Iadul! După cum, tot de aici, Raiul, prin gânduri bune și celelalte, opuse celor pomenite adineauri.
– Ce este răutatea? (rodul prostiei?)
– Poate fi și rodul prostiei, desigur, întrucât omul inteligent se ferește de ea. Ne-a rămas o zicere, între altele, de la Mitropolitul Bartolomeu, cu umor extrem de fin, când se referea la cineva prost: îmi pare rău că nu-l pot acuza pe „X” de prea multă inteligență! Dar, răutatea, propriu-zis, nu are existență în sine. Este lipsa bunătății, după cum răul e lipsa binelui. Dar să știți, o spune Simion Mehedinți: nu există copil rău, zice el, ci copil în care nu ai descoperit partea bună. Prin extensie: nu există oameni răi, ci doar oameni în care nu s-a descoperit, nu s-a cultivat partea bună.
– Ați avut trădări?
– Nu, slavă Domnului! Cel puțin, nu de luat în seamă. Sau, efectiv, nu știu să fi avut și nici nu sunt curios să aflu.
– Vi se pare vreodată că aveți un punct de vedere prea rigid?
– Posibil, deși mă feresc cât pot. Recunosc, însă, că este extrem de greu uneori să menții un echilibru între exigență și îngăduință, mai ales ca profesor, dar și ca părinte, în familie, ori în biserică. Fără a mă culca pe-o ureche, cum se spune, îmi dau seama că de o bună bucată de vreme am devenit mai flexibil și mai îngăduitor, cum nu prea eram în tinerețe. Îmi amintesc și regret, de pildă, că uneori am fost prea rigid cu copiii mei, poate și cu studenții. Dar încerc să recuperez acum cu cei zece nepoți ai noștri și, pe cât e îngăduit, și cu studenții.
Ce este fericirea, care este antidotul lăcomiei, de ce apar atât de des conflicte între soți, dar și cum să supraviețuiești morții unei ființe iubite sunt întrebări la care părintele Vasile Gordon răspunde în partea a doua a interviului acordat Evenimentului zilei.
http://evz.ro/
Citeşte şi:  Cuvânt de atenţionare adresat ortodocşilor din Apus. Despre Supercorectitudine