Decăderea femeilor a devenit unul din cele mai primejdioase semne ale decăderii duhovniceşti, morale şi fizice a societăţii contemporane. Precum remarca un filozof: ,,O societate este asemenea femeilor sale”[1].

Lupta pentru drepturi, îndeosebi pentru drepturile femeilor, a creat un anumit ,,climat” al epocii noastre. Deosebit de neplăcută este o mişcare feministă inspirată de un sentiment de ură, desfrâu şi dorinţă de putere.Această mişcare a luat proporţii globale implicând în nebunia sa chiar ţările cele mai înapoiateîn ce priveşte emanciparea.

Strădaniile feministelor sunt de nedomolit. Ele sunt o versiune contemporană a supliciului mitologicului Tantalus. În loc să dăruiască viaţă şi dragoste potrivit firii lor, feministele luptă cu înverşunare pentru putere, inclusiv puterea în Biserică[2].

Preotesele din vremurile moderne, înnebunite de mândrie, pretind în mod blasfemiator să slujească liturghia şi să aducă sfintele taine. Ce spectacol îngrozitor !

Toate acestea, contrare învăţăturii apostolice absolut limpezi: Că Dumnezeu nu este al tulburării, ci al păcii, precum întru toate bisericile sfinţilor, muierile voastre în biserică să tacă; că nu li s-a dat voie lor să grăiască, ci să fie plecate, precum şi legea zice. Iar de voiesc să se înveţe ceva, acasă să-şi întrebe pre bărbaţii lor; că ruşine este muierilor să grăiască în biserică (I Corinteni 14, 33-35).

Au devenit perimate cuvintele insuflate de Dumnezeu ale marelui apostol, sau ele arată dispreţ faţă de femei, aşa cum au susţinut apărătorii amăgitori ai drepturilor egale ? Nu a spus acelaşi apostol: Nu este iudeu nici elin, nu este rob nici slobod, nu este parte bărbătească nici femeiască; că voi toţi unul sunteţi întru Hristos Iisus (Galateni 3, 28). Cu aceste cuvinte uluitor de simple, apostolul nu numai că respinge disputele obositoare cu privire la libertate, naţionalitate şi selectivitate, ci explică de asemenea esenţa adevăratei egalităţi a bărbaţilor cu femeile.

Atitudinea riguroasă a apostolului faţă de conduita femeilor în biserică este pricinuită nu numai de binecunoscutul păcat al mamei noastre originare Eva care l-a aruncat pe Adam, şi ulterior întreaga omenire, în păcatul originar, ci şi de observaţia specifică a tulburării provocate, în mod evident, femeilor (I Timotei 2, 14). Apostolul nu putea decât să ţină seama că, prin firea lor, femeile sunt mai expuse la tot felul de influenţe, inclusiv cele profund păcătoase şi vătămătoare. Acest fenomen alcătuieşte tema predominantă a plăsmuirii din întreaga lume; piesele de teatru şi producţiile de cinema abordează de asemenea această temă.

Este suficient să ne îndreptăm atenţia asupra câtorva evenimente foarte recente din sfera feminismului ecumenist, pentru a înţelege relevanţa cuvintelor apostolului exprimate acum 2.000 ani.

Pe 4-7 noiembrie 1993, în oraşul Minneapolis (SUA) a avut loc faimoasa conferinţă feministă ,,Re-închipuirea”, pentru a trata o parte din programul Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) convenit în 1988, ,,Deceniul ecumenist: Bisericile în solidaritate cu femeile”. Deşi această conferinţă, la care au participat mai mult de 2.000 femei şi câţiva bărbaţi, nu a fost sponsorizată de CMB, câţiva din membrii săi cei mai de seamă s-au aflat printre participanţii activi ai conferinţei.

Neputând să ne hotărâm să cităm cele mai detestabile blasfemii, îndeosebi cele cu privire la Patima Mântuitorului nostru, şi cerând iertare Domnului, considerăm că este necesar să enumerăm doar câteva detalii ale acestei conferinţe feministe şi câteva teze individuale ale lucrărilor prezentate.

Astfel, femeile blasfemiatoare participante la conferinţa ,,Re-închipuirea”:

– au încercat să respingă dogma Sfintei Treimi;

– s-au străduit să discrediteze Sfintele Scripturi: ,,Ca femei, noi simţim necesitatea de a căuta valori superioare celor cuprinse în Biblie” a anunţat Aruna Ganadazon, membru CMB;

– s-au închinat ,,divinei Sofia” ca cel de-al treilea ipostas al Sfintei Treimi;

– au încercat să-şi prezinte învăţătura despre Sofia ca pe o nouă formă de hristologie;

– au accentuat, ca fiind de o însemnătate deosebită pentru femei, recunoaşterea prezenţei calităţilor feminine în firea dumnezeiască sub numele de ,,Sofia”;

– au batjocorit patimile Domnului nostru Iisus Hristos pe cruce (profesor Dolores Williams de la Seminarul Teologic Unificat din oraşul New York);

– au săvârşit ritualuri noi şi aşa-zisa ,,liturghie a mierii şi laptelui”, în timpul căreia participantele au cântat laude ,,dulcii Sofia după al cărei chip am fost create” şi cu ,,mişcări pătimaşe ale trupurilor lor” au amintit lumii ,,dulceaţa şi senzualitatea ei”;

– au proclamat libertatea sexuală, inclusiv libertatea şi egalitatea lesbienelor (,,preotesele” lesbiene au prezentat lucrările şi declaraţiile lor).

În acest punct o vom cita pe participanta presbiteriană sud-coreeană Chung Hyun Kyung care a dobândit un renume de scandal la cea de-a VII-a Adunare de la Canberra. ,,Biserica Creştină – a declarat ea – este prea patriarhală (subordonată bărbaţilor); prin urmare, noi ne-am adunat aici pentru a distruge această idolatrie patriarhală a creştinismului”. Vorbind despre ,,creştinismul” ei, Chung l-a descris ca o sinteză de concepte a trei zeităţi: Kali din religia hindusă, Guan-in din budism şi anticul Ino din Filipine !

Neţinând cont de dizgraţia conferinţei feministe ,,Re-închipuirea” care a provocat o furtună de proteste şi a fost numită neo-păgână, eretică şi blasfemiatoare, Konrad Raiser, secretarul general al CMB, a apărat-o ca fiind ,,una din cele mai ecumeniste întruniri ţinute în această ţară (SUA) de multă vreme încoace”, şi a fost bucuros să observe că toţi participanţii ,,au fost de acord că este necesar să-şi lărgească orizonturile”.

Aprecierea pozitivă a acestei conferinţe de către CMB s-a manifestat în faptul că unul din participanţii săi activi şi planificatori ai programului său, o presbiteriană, Ann Lundy, care a fost concediată după conferinţă din postul său destul de înalt în SUA ca urmare a indignării coreligionarilor ei presbiterieni, a fost propusă pentru postul de secretar general adjunct al CMB, şi ulterior numită în acest post[3].

Atacurile feminismului agresiv asupra creştinismului, inclusiv asupra ortodoxiei, s-au făcut simţite în mai multe ţări. Baza teoretică pentru atragerea activă a femeilor în rândurile clerului şi justificarea hirotoniei lor este furnizată nu numai de heterodocşi, ci şi de Bisericile ,,Ortodoxe” ecumeniste, în special de Institutul Teologic [Sfântul Serghie] din Paris.

Prietenia ecumenistă în orice mod posibil promovează dizolvarea hotarelor confesionale, adică distrugerea împrejmuirii Bisericii. ,,Ortodocşii”ecumeniştii devin îmbibaţi cu înşelările neortodocşilor şi devin obişnuiţi cu păcatul lor. Acest fapt este demonstrat foarte limpede de evoluţia atitudinii Patriarhiei Moscovei faţă de ,,preoţia” femeilor. Epistola Sfântului Sinod al Patriarhiei Moscovei din 1976 a respins cu hotărâre propunerea ecumenistă de a permite ,,preoţia” femeilor, argumentând că, în această privinţă, Biserica Ortodoxă este obligată să urmeze tradiţia bisericească generală rânduită de Însuşi Domnul Iisus Hristos. Epistola a subliniat de asemenea faptul că  ,,istoria Bisericii nu a cunoscut nici un precedent cu femei săvârşind sfintele taine”[4]. Aceeaşi epistolă a punctat imposibilitatea aderării la poziţia majorităţii protestante care are în vedere ,,preoţia” femeilor, ,,exprimându-şi adeseori atitudinea faţă de această chestiune în termeni seculari străini de revelaţia dumnezeiască”[5].

Frecvenţa crescândă a adunărilor ecumeniste a devenit cauza unei ,,apostazii pas cu pas”[6] de la Sfânta Tradiţie ce duce drept către coliturghisirea amintită mai sus a ,,ierarhului ortodox” cu ,,preotesele” în Vancouver. Şi recent, alt ierarh al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Antonie (Blum) de Suroj, a îndrăznit să vorbească despre o bază teoretică pentru admiterea preoţiei femeilor şi să afirme public că nu vede nici un impediment teologic pentru hirotonirea femeilor[7].Acceptând libertăţile fascinante ale CMB, ,,ortodocşii” ecumenişti îşi vădesc dispreţul faţă de succesiunea apostolică, şi în particular faţă de taina preoţiei.

În Biserică, toţi membrii, atât bărbaţi cât şi femei, alcătuiesc unitatea tainică a Trupului lui Hristos. Toţi sunt chemaţi la sfinţenie, la o misiune apostolică generală şi la Împărăţia Cerurilor. Însă aceasta nu înseamnă că toţi sunt chemaţi să fie preoţi. Însuşi Domnul nostru care a întemeiat Biserica în înţelepciunea Sa dumnezeiască a prevăzut soluţia acestei probleme. Deşi au existat şi femei printre cei apropiaţi de Hristos, nici una din ele nu s-a aflat printre cei 12 apostoli. Este cu neputinţă să crezi că aceasta a fost o coincidenţă şi că Mântuitorul a făcut o concesie duhului vremii[8].

Şi totuşi, Domnul nu le-a subestimat în nici un fel pe femei în comparaţie cu ucenicii Săi. Dimpotrivă, unele femei au fost cinstite în mod deosebit[9]. Astfel, Hristos Şi-a dezvăluit dumnezeirea şi a propovăduit mântuirea unei femei păcătoase din Samaria, ai cărei locuitori erau dispreţuiţi de evrei (Ioan 4, 5-42). După Înviere, ,,minunata unanimitate” a tuturor evangheliştilor (Matei 28,1-8; Marcu 16,1-10; Luca 24,1-10; Ioan 20,11-18) atestă faptul că tocmai femeile au avut cinstea de a fi primele care au auzit vestirea îngerului şi L-au văzut pe Hristos înviat. A fost voia lui Hristos ca ele să fie părtaşe la taina Învierii înaintea apostolilor. Sfintele Mironosiţe au fost primele care L-au văzut pe Învăţătorul lor înviat şi au fost pline de incredibilul adevăr al arătării Lui în trupul preaslăvit, ca ele să poată da mărturie de aceasta înaintea ucenicilor lui Hristos deoarece aceştia din urmă plângeau şi se tânguiau (Marcu 16, 10)[10].

Cei dintâi ierarhi ai Bisericii lui Hristos au fost sfinţii apostoli, nu femeile. Marele Păstor, Iisus Hristos Însuşi i-a numit pe ei ca să păzească turma lui Dumnezeu, să conducă Biserica, să săvârşească sfânta euharistie (Luca 22, 18), să propovăduiască şi să boteze (Matei 28, 19), să lege şi să dezlege, să ungă şi să tămăduiască (Marcu 6, 13) etc. Când hirotoneau diaconi (Faptele Apostolilor 6, 6), preoţi (Faptele Apostolilor 14, 23; Tit 1, 5) şi episcopi (II Timotei 1, 6), ei nu hirotoneau niciodată femei. Dimpotrivă, ei le-au învăţat pe femei să fie tăcute şi evlavioase (I Timotei 2, 10-12), aşa cum povăţuia Apostolul Pavel: Muierile voastre în biserică să tacă (I Corinteni 14, 34).

Aceste învăţături apostolice cu privire la femei nu amintesc în nici un fel de ,,înapoierea”, ,,misoginismul” sau ,,dispreţul” notorii pe care feministele şi liberalii ecleziastici le place să le reproşeze sfinţilor apostoli. Ce diferenţă între toată această zarvă şi marea cinste, plină de pace, arătată de sfinţii apostoli surorilor lor întru Hristos !

Implicând femeia într-o sferă de activitate neobişnuită pentru ea, ,,apărătorii” vicleni ai drepturilor şi libertăţii femeii o distrag pe ea în realitate de la slujirea pe care Dumnezeu i-a dat-o ei în comunitatea creştină şi în Biserică.Şi minciunile despre ,,emanciparea” femeii în sfera spirituală ameninţă să fie dezvăluite în forme incomparabil mai urâte şi mai dureroase decât urâţenia deja dezvăluită şi morbiditatea celor din sfera seculară.

Ademenind femeia cu o libertate imaginară şi noi fructe interzise, discipolii de astăzi ai şarpelui din vechime urmăresc fără îndoială acelaşi scop cu tatăl lor, diavolul: să nimicească cu totul femeia.

Modelele şi argumentele ecumeniste seculare mult prea omeneşti sunt în contradicţie cu caracterul veşnic al Sfintelor Scripturi. Când au interzis femeilor să propovăduiască în biserici, sfinţii apostoli au fost călăuziţi de înţelepciunea dumnezeiască, nu de cea omenească. Filozofeala pământească a liberalilor ecumenişti, vorbăria lor despre ,,înapoierea” sfinţilor apostoli şi ,,subjugarea” femeii de către bărbat, contrazice întreaga Tradiţie a Bisericii şi istoria ei care dovedeşte cinstea arătată femeilor – mărturisitoare ale credinţei, mucenice şi binecuvântate care L-au preaslăvit pe Dumnezeu prinsfinţenia lor. Ţari, patriarhi şi episcopi, şi creştini ortodocşi de rând se roagă cu toată smerenia la fericita Xenia de Petersburg cea pribeagă şi nebună pentru Hristos şi la alte sfinte femei, mucenice şi sfinte. Se pot da sute de exemple de cinste arătată sfintelor femei şi se pot respinge astfel cu uşurinţă zadarnicele argumente sociale, psihologice şi de alt fel ale ecumeniştilor.

Cel mai însemnat argument împotriva lor este pilda Maicii Domnului, smerenia şi modestia pe care ea le-a arătat în viaţa ei pământească. Preasfânta Fecioară, care a născut pe Hristos, a dus o viaţă simplă, liniştită, nepropovăduind nicicând în biserică, potrivit învăţăturilor apostolice.

Inovaţia fără precedent a moderniştilor bisericeşti care acceptă femei ,,preot” şi chiar ,,episcop” pretinde chipurile că restabileşte drepturile femeilor, pentru a le emancipa. În orice caz, promotorii protestanţi ai femeilor reuşesc să combine preamărirea lor excesivă a femeii în duhul feminismului modern cu o totală desconsiderare faţă de Maica Domnului nostru Iisus Hristos, cea de Dumnezeu aleasă. Şi aceasta contrar proorociei Sfântului Duh că o vor ferici toate neamurile (Luca 1, 48).

Potrivit opiniei mitropolitului Vitalie (Ustinov), ,,preoţia” femeilor arată o ruptură totală de Sfânta Tradiţie.

Autor: Ludmilla Perepiolkina

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

[1] Guy Brouillet, „Accent aigu”, L’Analyste, iarna 1987-1988, Montreal, Quebec, p. 94.

[2] Cu aproape 100 ani în urmă, broşura intitulată Marşul distrugătorului. O vedenie (Shestvie Razrushitelia. Videnie) a fost publicată în Rusia ca supliment al jurnalului O cale a vieţii (Put’ zhizni), Zaraisk, 1909. Această lucrare a fost scrisă de binecunoscutul scriitor religios Serghie Nilus, un ucenic duhovnicesc al sfinţilor stareţi de la Mânăstirea Optina, şi este de o însemnătate totală, potrivit mitropolitului Vitalie, întâistătătorul BORD. Conţinutul broşurii este de asemenea natură, încât mitropolitul Vitalie a considerat că este datoria sa să-i sfătuiască pe cititorii ediţiei retipărite: ,,Faceţi cu evlavie semnul crucii ortodoxe ruse deasupra voastră înainte de a citi această broşură pentru a vă păzi sufletele de orice vătămare posibilă”.

O vedenie descrisă în Marşul distrugătorului îl înfăţişează pe Lucifer (Satan) vărsând porunci infernale legiunilor sale de demoni. Când citeşti paginile acestui text, este cu neputinţă să nu te cutremuri la gândul că toate acestea s-au adeverit aproape cuvânt cu cuvânt şi au devenit realitatea secolului XX. Citate din această broşură îi vor permite cititorului să înţeleagă aceasta el însuşi. Unul dintre citate spune: ,,Şi Lucifer a continuat: ’Cea mai grea sarcină stă înaintea voastră; fără ea nu veţi reuşi nimic, şi toate planurile noastre vor fi zadarnice. Oamenii au o fortăreaţă inaccesibilă. Este maternitatea: reînnoirea posterităţii şi creşterea sa. Femeia fecioară şi femeia mamă – este acel bastion inaccesibil al omenirii pe care trebuie să-l aveţi neîncetat în minte şi pe care trebuie să-l atacaţi cu iscusinţă şi cu prudenţă cu insinuările voastre. Dacă nu veţi reuşi să cuceriţi, să subjugaţi această fortăreaţă totul va fi în zadar … deoarece abia vă veţi ocupa de o generaţie, că va creşte una nouă şi o nouă putere se va ridica împotriva voastră. Prin femeie trebuie să cucerim omenirea în prezentul şi viitorul ei, să o cucerim în întregime” …

Şi deodată acest gând l-a îngrozit pe Lucifer şi l-a făcut să se chircească ca de o durere mare … Şi întregul iad s-a zguduit şi a tremurat … O rază de lumină curată a coborât din înălţimea la care nu se poate ajunge asemenea unui fulger care a străbătut iadul, izbind întunericul şi risipind bezna. În acest chip i s-a amintit lui Lucifer neputinţa sa fără noimă şi nemărginita milostivire a Ziditorului. Înaintea privirii nebune a lui Lucifer strălucea în ceruri chipul luminos al Preacuratei Fecioare, Maica Mielului, păzitoarea veşnic neadormită şi apărătoarea fecioriei şi maternităţii femeilor” (Taina fărădelegii. Două revelaţii din 1909, tipărită la Editura Mânăstirii, New York, SUA; Montreal, Canada, 1994, p. 11).

[3] Informaţiile despre conferinţa feministă din Minneapolis sunt preluate din jurnalul Agios Kyprianos (publicat de Mânăstirea Sfinţii Chiprian şi Iustina, Fili, Attica, Grecia) nr. 260, mai-iunie 1994, p. 272-278. A se vedea de asemenea: Tracy Early, ,,Moştenitoarele Sofiei”, One World, nr. 195, 1994, p. 16-18; de aceeaşi autoare, ,,Femeile ecumeniste apără întrunirea de ’vânătoarea de vrăjitoare’”, EPS, nr. 7, 94.03.25; ,,Lider presbiterian critică conferinţa ,,Re-închipuirea”, EPS, nr. 9, 94.04.?; ,,Controversa ,,Re-închipuirea” cuprinde Biserica de vreme ce un oficial demisionează”, EPS, nr. 14, 94.06.02; jurnalul Irenikon, 1994, nr. 1, p. 102; Jack Kapica, ,,Metafora femeii, erezia bărbatului”, Toronto Globe and Mail, 19.03.1994; Peter Steinfeis, ,,Conceptul feminin al lui Dumnezeu al protestanţilor tremurători”, Dayton Daily News, 21.05.1994, p. 8C şi 9C.

[4] Jurnalul Patriarhiei Moscovei  nr. 4, 1976, p. 9.

[5] Ibid.

[6] Această expresie aparţine arhimandritului Constantin. A se vedea cartea sa Teologie pastorală [Pastyrskoe bogoslovie], partea a doua, Editura Sfântul Iov de Poceaev, Mânăstirea Sfânta Treime, Jordanville, New York, 1960, p. 9. În această carte, autorul examinează procesul căderii (apostaziei) treptate din credinţă care în cele din urmă va conduce la venirea lui antihrist.

[7] A se vedea Orthodoxos Typos, nr. 745, Atena, 29.05.1987, p. 2.

[8] A se vedea Jurnalul Patriarhiei Moscovei, nr. 4, 1976, p. 9.

[9] A se vedea şi Reînvierea iconoclasmului ca prim pas în prigonirea creştinismului în România, partea a V-a şi a VI-a.

[10] A se vedea arhipreot Alexandru Turinţev, Foaia lecturii duminicale [Listok voskresnago chtenija], nr. 38, publicaţie a Bisericii Sfinţii Trei Ierarhi, Paris, 1954.