Republica Moldova plănuieşte să achiziţioneze tehnologie în domeniul Apărării şi să creeze o nouă bază militară, iar noul Guvern de Chişinău speră să obţină ajutor de la parteneri, relatează Deutsche Welle în pagina electronică, citat de Mediafax.
Autorităţile moldovene plănuiesc o modernizare radicală a forţelor armate, a anunţat noul ministru al Apărării Viorel Cibotaru. El aşteaptă asistenţă externă în acest efort. Într-un interviu pentru un post de televiziune, Cibotaru şi-a exprimat speranţa că, în lumina situaţiei geopolitice complicate provocate de războiul civil care devastează Ucraina vecină, partenerii ţării sale vor fi interesaţi de o eficientizare a armatei moldovene.
În opinia ministrului, este necesar ca militarii să poată interveni în mod operativ în situaţii de urgenţă.
El a făcut acest anunţ într-o perioadă în care bugerul alocat armatei reprezintă 0,3% din PIB şi abia ajunge pentru hrana şi cazarea militarilor.
Chişinăul a prezentat recent sugestii în vederea unei iniţiative NATO care ar putea să conducă la o îmbunătăţire a Apărării, în contextul în care războiul civil din Ucraina s-a apropiat de frontiera cu Republica Moldova.
„Dorim ca Republica Moldova să participe la o soluţionare a problemelor provocate de situaţia geopolitică actuală”, a declarat Cibotaru, referindu-se la formarea militarilor şi asistenţă tehnică.
Ministrul a anunţat totodată că, până în 2018, urmează să fie construită o nouă bază militară, care va „arăta complet diferit faţă de vechile barăci sovietice” rămase în această fostă republică sovietică de pe vremea URSS.
Ţara are nevoie în special de artilerie, a precizat el.
Cibotaru argumentează, de asemenea, că ameninţările reprezentate de conflictul armat din Ucraina au făcut necesară o nouă dezbatere politică despre actualul statut neutru al Republicii Moldova.
Păreri împărţite la Chişinău
Partidul Comuniştrilor din Republica Moldova (PCRM), pe a cărui susţinere se bazează noul Guvern minoritar al premierului Chiril Gaburici, nu vede cu ochi buni o apropiere de NATO. Vladimir Voronin, fost preşedinte al ţării în perioada 2001-2009 şi liderul comuniştilor moldoveni proruşi, a ameninţat cu retragerea sprijinului acordat Executivului de către formaţiunea sa.
În perioada în care a condus ţara, Voronin a redus efectivele militare cu 2.000 de militari, la 6.500, şi a propus inclusiv dizolvarea armatei, pentru a arăta Moscovei că Chişinăul este neutru.
Un politolog moldovean, Ion Manole, de la Promo-Lex, un ONG, consideră că o apropiere de NATO este singura posibilitate de garantare a securităţii naţionale. „Republica Moldova este o ţară mică şi nu se poate proteja singură de agresori externi”, a declarat el pentru DW.
O problemă majoră este prezenţa a trei armate pe teritoriul moldovean, şi anume armata naţională, cea a regiunii separatiste Transnistria şi a unităţi ruseşti staţionate în această regiune, nerecunoscută internaţional dar care este susţinută de Moscova în mod deschis.
În aceste condiţii, apreciază Manole, securitatea şi stabilitatea ţării sale sunt în pericol. O modernizare a armatei moldovene ar putea fi „utilă” în vederea apărării, subliniază el.
Fostul ministru al Apărării Victor Gaiciuk s-a pronunţat în favoarea modernizării forţelor armate, însă şi el a criticat apropierea Chişinăului de NATO. El a declarat pentru DW că este necesar ca Republica Moldova să-şi menţină statutul neutru, care va fi garantat internaţional de către ONU, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Statele Unite, Rusia şi Uniunea Europeană (UE).
„Acest lucru va face (Republica) Moldova atractivă atât pentru Est cât şi pentru Vest şi va ajuta la clarificarea problemei transnistrene”, a declarat Gaiciuk pentru DW.
Astfel, Rusia nu va avea argumente pentru staţionarea trupelor sale pe teritoriul moldovean, insistă fostul ministru.
Care este motivul radicalizării rusofobiei românilor?
Activitatea de influenţare a populaţiei statului ţintă , unde se lucrează asupra mentalităţii acesteia, induce populaţiei civile neprotejate stări şi emoţii menite să-i schimbe atitudinea şi comportamentul, în aşa fel încât ele să coincidă cu obiectivele Occidentului, cel care conduce operaţiunea PSYOPS.
Comandamentul pentru Operaţiuni Speciale al armatei americane, în operaţiuni PSYOPS
De aceea operaţiunea PSYOPS este un proces complex de planificare, concepere şi realizare a mesajelor psihologice de tip acţional, menite să creeze contagiunea indivizilor disparaţi, care sunt diseminate către ţinte sub forma produselor de tip audio, video, radio, tipărituri şi internet, difuzate pe reţeaua prestigioaselor canale media internaţionale, ai căror acţionari sunt totodată şi patroni ai complexului militar-industrial american. Ca parte a operaţiei psihologice de tip militar, etapa de verificare a eficienţei acestor produse, implică o analiză a gradului de îndeplinire a scopului propus.
Poporul român a acceptat cu seninătate să cadă în capcana unei rusofobii nemaiîntâlnite până acum, inoculate după un model preluat din PSYOPS-ul (operațiune psihologică militară) al armatelor NATO. Prin acestea SUA au reuşit să-şi ambaleze faptic punctul de vedere şi interesele politicii sale externe, în contradicţie flagrantă cu realitatea din teren, generând o atitudine favorabilă a opiniei publice, în ceea ce priveşte o eventuală intervenţie militară a SUA.
Operaţiunea PSYOPS este un proces complex de planificare, concepere şi realizare a mesajelor psihologice de tip acţional, menite să creeze contagiunea indivizilor disparaţi, care sunt diseminate către ţinte sub forma produselor de tip audio, video, radio, tipărituri şi internet, difuzate pe reţeaua prestigioaselor canale media internaţionale, ai căror acţionari sunt totodată şi patroni ai complexului militar-industrial american. Ca parte a operaţiei psihologice de tip militar, etapa de verificare a eficienţei acestor produse, implică o analiză a gradului de îndeplinire a scopului propus.
Importanţa mesajului mediatic, a acurateţei informaţiei în epoca globalizării nu mai trebuie subliniată. Pe acest teren, al informării publicului asupra evenimentelor care îi afectează viaţa, ori care ţin de interesul său legitim de cunoaştere, se duc bătălii aprige, nu întodeauna purtate cu mijloace oneste. După 1999, când atacul NATO asupra Iugoslaviei a consfinţit şi primul război mediatic total al occidentului împotriva unui stat independent şi suveran, război pe care Belgradul l-a pierdut cu o naivitate dezarmantă, a devenit limpede pentru orice observator atent că lupta de proporţii epice ce se duce pe terenul oficial al mass-media, dar neoficial al justificării unor acţiuni oculte, adesea amorale ale unor lideri politici, economico-financiari şi militari motivaţi de interese proprii, a devenit parte integrată din eforturile de război. Fie acesta deschis, cum s-a întâmplat în Iugoslavia, Iraq, Libia, Afganistan sau Siria, fie nedeclarat.
Nu se vorbeşte nici astăzi prea mult despre unităţile speciale ale unor armate ale lumii, inclusiv cea a României, dedicate aşa numitelor PSYOP, sau operaţiunilor psihologice. Termenul, ca şi conceptul, e o invenţie americană, şi a apărut din nevoia Washingtonului de a-şi îmbunătăţi imaginea de „jandarm mondial”, în încercarea de a-şi acoperi calitatea de agresor. Militarii PSYOP reprezintă o mare diversitate de domenii, nu între ultimele jurnalismul, scris şi electronic, şi au misiunea de a influenţa populaţiile unor ţări ţintă, de a susţine sau diminua moralul unor forţe de interes, de a dezinforma, manipula şi crea diversiuni în conjuncţie cu acţiunile în forţă.
Între timp, gazetarii occidentali de toate felurile au căzut, inclusiv la comanda şefilor instituţiilor pe care le servesc, în capcana unsă cu false preocupări privind siguranţa lor, întinsă de comandanţii forţelor din teatrele de război. „Integraţi”, chipurile, în unităţi combatante, pentru a putea vedea şi auzi mai bine ce se petrece pe front, bravii jurnalişti, adesea cu cască şi vestă de protecţie, văd şi aud, de fapt, doar ce le permite Pentagonul, fluxul informaţional fiind controlat în faşă. Cât priveşte megacompaniile tip CNN, ori FOXNews, ori altele asemenea, contribuţia lor directă la eforturile agresive ale Statelor Unite în întreaga lume, inclusiv prin angajarea unor „experţi” cu grade mari, ce vorbesc tot la ordin, nu pot fi puse la îndoială. Prima victimă în militarizarea mediilor de informare: adevărul însuşi.
Să nu uităm, însă, că armata e doar unul din mijloacele de înfăptuire a unei politici a unui regim. Vorbind despre puterea de la Washington, e suficient să punem lucrurile în context, amintind ce spunea un consilier al fostului preşedinte George W. Bush, citat în numărul din 17 octombrie 2004 al New York Times Magazine: „Suntem un imperiu acum şi, când acţionăm, creăm propria noastră realitate. Iar în timp ce voi studiaţi acea realitate – şi o veţi face în mod judicios – noi acţionăm din nou şi creăm alte realităţi pe care le puteţi la fel de bine studia. Şi aşa vor merge mereu lucrurile. Noi suntem actorii istoriei, iar vouă, tuturor, nu vă rămâne decât să studiaţi ce facem noi”. Până când o întreagă omenire să se dezmeticească şi să înţeleagă că „realitatea” armelor de distrugere în masă ale lui Saddam Hussein era o imensă minciună, SUA a trecut la alte „realităţi”. Ultima dintre ele, toate însoţite de valuri de sânge, nenorociri şi minciuni uriaşe: Ucraina.
„Ştirea” că Rusia ar fi invadat militar Crimeea, căreia i-a dat un ultimatum pentru a se preda, a făcut înconjurul studiourilor americane de televiziune, aruncând publicul de peste ocean într-o adevărată nevroză.
Toate aceste mesaje sunt diseminate către publicul ţintă sub forma produselor de tip audio, video şi internet, difuzate pe reţeaua prestigioaselor canale media care aparţin unor concerne transnaţionale, ai căror acţionari sunt totodată şi patroni ai complexului militar-industrial american. Aşadar, cei interesaţi să declanşeze un război cu Rusia pentru că ar avea de câştigat de pe urma lui sunt chiar cei care dirijează operaţiunea de influenţare psihologică (PSYOPS). Şi nu oricum, ci în sensul atingerii acestui obiectiv.
Când economia se duce de râpă şi Guvernul este forţat să se împrumute pe pieţele externe, când vestigiile suveranităţii economice se pregătesc să fie predate către Bruxelles, când perspectiva petrecerii unor ani grei la puşcărie devine din ce în ce mai palpabilă, preşedintele Băsescu apelează la soluţia clasică a politicianului filoamerican: invocarea „ameninţării ruse”.
Ce ar fi făcut guvernatorul Băsescu, cum ar fi trăit, cum ar fi reuşit să se caţere în vârful Olimpului politic dacă nu ar fi existat „sperietoarea rusească”? ştim bine ce ar fi făcut România în acest caz. Ar fi fost racordată la South Stream, ar fi plătit preţuri mult mai mici la gaz, ar fi avut turişti la Constanţa şi o imensă piaţă de desfacere pentru industria românească. Dar nu-i nimic! Băsescu a scăpat România de toate aceste „ameninţări”, iar taxa de protecţie pe care România a plătit-o a fost simbolică: flota dispărută, industria distrusă, petrolul şi gazul vândut pe veci străinilor, iar acum urmează vânzarea terenurilor agricole şi declanşarea fracturării hidraulice în beneficiul Chevron. Seară de seară, Radu Tudor şi alţii amatori de psyops balcanic le explica românilor de rând că trebuie să fie fericiţi că ”nu vin ruşii”, iar sărăcia şi faptul că sunt conduşi de un guvernator impus de SUA sunt chestiuni minore şi lipsite de importanţă.
Pe cei care se îndoiesc de existenţa „pericolului rusesc” îi rezolvă Monica Macovei care vorbeşte despre un iminent război cu patosul, convingerea şi mânia proletară caracteristice pentru un excelent procuror moralist:
„Este foarte important să înţelegem că suntem sub o ameninţare din partea Estului, din partea Federaţiei Ruse. Şi cu atât mai mult, în aceste momente, protecţia NATO pentru noi este esenţială. Vreau să vă spun că în Parlamentul European colegii mei din ţările baltice sau polonezii se pregătesc să se apere de un eventual război sau atac (…) din partea Federaţiei Ruse”.
De fapt, discuţiile despre pregătirile de război ale unei ţări care nu mai are suveranitate, nu mai are armată (doar sicrie zburătoare F-16 la mâna a treia) şi nu mai are economie sunt foarte nostime. În contextul actual, dacă vreo mare putere va fi interesată de România, nu va avea nevoie să o cucerească, ci va putea să o cumpere la reducere, direct de la proprietarul curent care se află la Washington. În rest, discuţiile despre „ameninţarea rusă” sunt un excelent test de inteligenţă. Cei care au IQ-ul mai mare decât măsura pantofilor pe care îi poartă, înţeleg fără efort că principala problemă a României nu se află la Moscova, ci la Bucureşti.
Intreaga clasa politica romaneasca nu este interesata de faptul ca Imperiul Atlantist aplica tarii noastre strategia pamantului parjolit. Mai simplu spus, jupuirea feroce a Romaniei de catre corporatiile occidentale cu complicitatea zeloasa a satrapilor locali.