Nota redacţiei: Am păstrat intact textul iniţial al postării. Însă afirmăm încă o dată: Avortul e crimă, lucru de care va puteţi convinge încă o dată privind mai jos clipul cum se face o astfel de procedură. Atenţie! Imagini şocante! (În caz că nu merge previzualizarea, accesaţi următorul link – Film despre avort)
Mai jos urmăriţi evoluția bebelușului în burtica mamei
După succesul testelor preliminare care au avut loc în 1954 și 1955, la Boston, medicul John Rock și biologul Gregory Pincus erau siguri că se apropiau de definitivarea primului contraceptiv administrat oral.
Dar, fără studii clinice efectuate la scară largă pe oameni, medicamentul nu ar fi primit niciodată aprobarea autorităților americane în domeniul farmaceutic. Implicit, nu ar fi putut fi comercializat.
Având în vedere puternica opoziție față de contracepție din anii ’50, șansele ca Rock și Pincus să fi găsit voluntare pentru aceste teste erau aproape nule.
La vremea respectivă, sistemul reproducător feminin era încă în mare măsură un mister pentru oamenii de știință, iar contracepția era puternic reglementată.
Puerto Rico, tărâm fertil pentru teste privind fertilitatea
Însă, în vara anului 1955, Gregory Pincus a făcut o călătorie în Puerto Rico și și-a dat seama că această țară era locul perfect pentru a desfășura testele pe subiecți umani.

Prima pilulă contraceptivă a folosit femei portoricane în calitate de cobai
Insula, un teritoriu al SUA, era una dintre cele mai dens populate zone din lume. Autoritățile susțineau contracepția ca formă de control al populației, în speranța că va pune capăt sărăciei din Puerto Rico.
În acest stat contracepția nu era interzisă prin lege, iar Pincus a fost impresionat de rețeaua extinsă de clinici de planificare familială deja existentă pe insulă.
La acel moment, în Puerto Rico existau 67 de clinici, la serviciile cărora apelau numeroase femei. În opinia lui Pincus, aici putea găsi un grup de candidate motivate și o populație care putea fi monitorizată cu ușurință pe parcursul testelor.
Pincus știa și că, dacă putea demonstra că femeile sărace și fără educație din Puerto Rico puteau lua contraceptive, exemplul lor avea să fie urmat de femeile din întreaga lume.
Cercetătorul spera să pună capăt criticilor conform cărora pilulele contraceptive erau „prea complicate” pentru femeile din SUA.
Femeile-cobai erau dornice de o viață mai bună
Primul test a avut loc la o clinică din Rio Piedras, un cartier nou construit din apropierea capitalei, San Juan. Cartierul fusese construit pe locul celei mai sărace mahalale de pe insulă, El Fangito.
Trăind într-o zonă cu locuințe noi, locatarii (și mai ales locatarele) din Rio Piedras își doreau o viață mai bună. Multe companii americane construiau fabrici pe insulă, oferindu-le femeilor locuri de muncă.
Un copil nedorit putea însemna pierderea locului de muncă și puține portoricane își permiteau un astfel de risc.
Procesul de testare de la clinica din Rio Piedras au debutat în aprilie 1956 și a ajuns în scurt timp la capacitate maximă. Astfel, Rock și Pincus au extins testele în mai multe clinici de pe insulă.
Deși portoricanii sunt preponderent catolici, oamenii erau mult mai preocupați de problemele din viața de zi cu zi decât de dogmele creștine care interziceau măsurile anticoncepționale.
La vremea respectivă, majoritatea femeilor se bazau pe sterilizare sau pe avort pentru a nu avea prea mulți copii, iar pilula contraceptivă era o alternativă binevenită.
Compania farmaceutică G. D. Searle a furnizat pastilele pentru teste. Rock a selectat o doză mare de Enovid, denumirea folosită de companie pentru progesteronul sintetic, pentru a se asigura că femeile-cobai nu vor rămâne însărcinate.
Mai târziu, Rock a descoperit că Enovid funcționează mai bine în combinație cu cantități mici de estrogen sintetic. Astfel, în rețeta pilulei contraceptive a fost adăugat și acest hormon.
Efecte secundare grave
Edris Rice-Wray, directorul Asociației de planificare familială, a coordonat testele. La un an de la debut, Rice-Wray i-a dat o veste bună lui Pincus. Pilula era eficientă 100% atunci când era administrată corect.
De asemenea, l-a informat că 17% dintre femeile testate s-au plâns de greață, amețeli, dureri de cap, dureri de stomac și vărsături.
Reacțiile erau atât de grave și de frecvente, încât Rice-Wray i-a spus lui Pincus că o doză de 10 miligrame de Enovid provoca „prea multe reacții secundare, care nu puteau fi general acceptate”.
Rock și Pincus au respins rapid concluziile lui Rice-Wray, afirmând că multe dintre aceste reacții erau mai degrabă psihosomatice.
De asemenea, Rock și Pincus credeau că problemele precum balonarea și greața erau minore în comparație cu beneficiile contraceptive ale medicamentului.
Au mușamalizat Rock și Pincus problemele?
Trei femei au murit în timpul testelor, dar nu a fost efectuată nicio anchetă pentru a stabili dacă pilula cauzase decesele.
Încrezători în siguranța contraceptivului, Pincus și Rock nu au întreprins nicio acțiune pentru a evalua cauza principală a efectelor adverse.
În anii următori, echipa lui Pincus a fost acuzată de înșelăciune și de exploatarea femeilor sărace. Într-adevăr, femeilor li s-a spus doar că urmau să ia un medicament care împiedica sarcina, și nu că ar făceau parte dintr-un studiu clinic.
Tinerele nu au fost informate că pilula era experimentală și că există probabilitatea unor efecte secundare periculoase. Însă Pincus și Rock credeau că respectă standardele etice corespunzătoare ale vremii.
În anii ’50, testele pe subiecți umani nu erau atât de strict reglementate ca în prezent. Standardele privind consimțământul subiecților erau minime.
Nici astăzi nu este clar dacă Pincus și Rock au mușamalizat efectele secundare grave ale formulei inițiale a pilulei, în graba lor de a aduce pe piață un contraceptiv eficient.
De atunci, dozajul hormonilor prezenți în contraceptivele orale a fost redus drastic, iar incidența efectelor secundare grave a scăzut considerabil.
Sursa: https://www.history.com/news/birth-control-pill-history-puerto-rico-enovid
Traducere: incredibilia . ro